sâmbătă, 26 septembrie 2009

Românii au conducătorii pe care-i merită ?!

STAREA NATIUNII dupa 5 ANI DE BĂSISM, după „urarea” SĂ TRĂIŢI BINE !


Sinteza de mai jos este a Raportului intitulat „Riscuri şi inechităţi sociale în România” - coordonat de profesorul Marian Preda, decanul Facultăţii de sociologie de la Universitatea din Bucureşti - prezentat de comisia prezidentială pentru analiza riscurilor sociale şi demografice care a fost însuşit integral de preşedintele Băsescu.

Din cuprins rezultă că principalele probleme ale noastre, acum, în sept 2009, sunt [urmează extrase din raport]:

riscurile demografice şi sociale sunt enorme;



un sistem de pensii în colaps;




resursele umane din structurile administraţiei din mediul rural mai ales au fost insuficient calificate şi prost plătite;



plasarea în funcţii a clientelei de partid;



sistemul public de pensii fost manipulat politic şi devalizat;



funcţionarii publici de vârf din ministere şi agenţii şi-au creat un sistem de salarizare care a săpat o prăpastie între veniturile lor foarte mari şi veniturile modeste ale celorlalţi angajaţi;



pensionările frauduloase;



educaţia, neperformantă;



25% din copiii cu vârste între 0 şi 15 ani trăiau în 2007 în gospodării sărace, fiind cea mai înaltă rată a sărăciei din ţările UE, cu excepţia Italiei;



peste 2,5 milioane de persoane emigrate;



motivele pentru care emigranţii români nu vor să se întoarcă în ţară sunt legate de corupţie, birocraţie excesivă şi proasta funcţionare a instituţiilor statului;



agricultură de subzistenţă;



doar 36% din populaţia activă din mediul rural lucrează;



şomaj mascat;



câştigurile medii din unităţile de stat au fost cu 50% mai mari decât în cele private;



România se află pe ultimul loc în Europa la serviciile medicale;



în România este cea mai scăzută densitate a medicilor din UE.



Marian Preda, preşedintele comisiei, răspunde într-un interviu: Stăm foarte prost la toate domeniile.


În aceste condiţii şi stare de fapt, „personajul” Băse ne oferă – cu seninătate şi nonşalanţă, cu accente de ridicol, de lipsă de bun simţ, de prostie şi poate chiar de paranoie şi schizofrenie - una din culmile cinismului, şi ipocriziei sale: dintre toate constatările şi propunerile comisiei alege două din „nevoile stringente ale ţării”:

- dezincriminarea drogurilor;

- legalizarea prostituţiei

pentru care cere să se ia urgente măsuri!

Vă puteţi imagina o mai mare iresponsabilitate ca cea a „personajului”- de a scoate în evidenţă cele două „probleme” precum şi lansarea „necesităţii imperioase” a unui referendum prin care să cheme poporul suveran să voteze modificarea Constituţiei pentru sistem mono-cameral ?

Este obligatoriu pentru orice român care mai are demnitate şi este „cu scaun la cap” să luăm atitudine până în alegeri, la alegeri şi după alegerile din nioembrie 2009, să contribuim la asanarea vieţii sociale şi politice din România pentru readucerea ei printre ţările civilizate; trebuie să responsabilizăm pe toţi cei care conduc ţara, în cap cu „capo dei tutti capi”: Băsescu.

Somnul raţiunii naşte monştri dar şi

Somnul NAŢIUNII naşte monştri !

Putem să ne trezim sau nu?

Niciun comentariu: