joi, 23 ianuarie 2014

Creierul nu trebuie să știe că a fost operat. …se poate si in Romania.



În lumea civilizată, se practică neurochirurgia modernă, minim invazivă. Sub deviza "Creierul nu trebuie să știe că a fost operat", pacienții sunt operați cu tot părul pe cap, prin incizii mici, fără bandaje, fără drenuri.

 Practic, cu ajutorul neuronavigației, numită și GPS-ul chirurgului (un computer care reconstruiește 3D capul pacientului), se stabilește care e cel mai potrivit loc pentru incizie, după care se decupează o bucățică rotundă din osul craniului și, prin "găurica" rezultată, se operează. Neuronavigația îi indică chirurgului și cum să taie, în așa fel încât să nu atingă vreun centru nervos sau vreun vas de sânge. După intervenție, se lipește osul la loc, iar în trei zile pacientul poate umbla pe stradă fără să lase impresia că niște neurochirurgi au avut treabă la el în cap.

Pentru anestezie, se folosesc tehnici care procesează undele creierului, indicând permanent felul în care pacientul răspunde la anestezic și permițând dozarea acestuia în funcție de cerințele de moment. Astfel, chiar și după 20 de ore de operație, acesta se va trezi rapid, va răspunde coerent la toate întrebările și nu se va simți rău. Mai există și Awake Brain Surgery sau chirurgia pe pacientul treaz, adică o tehnică de anestezie care presupune trezirea acestuia în timpul operației, pentru a ajuta chirurgul să nu atingă anumite zone ale scoarței, care se ocupă cu vorbirea, scrisul sau mișcările. În funcție de răspunsurile pe care pacientul le dă anumitor comenzi, se poate delimita exact aria de intervenție. Ducând această tehnică la extrem și dorind să dovedească viabilitatea ei, o echipă chirurgicală din Statele Unite a operat un violonist celebru în timp ce acesta a interpretat un întreg concert.

Neurochirurgia minim invazivă se practică și în România, într-unele clinici private, iar de la 1 ianuarie 2014 s-a deschis Brain Institute. Pentru că nu e o clinică privată obișnuită, ci prima instituție medicală privată non-profit din România, care reinvestește toate resursele disponibile pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților, cercetare și educație. Și pentru că propune prețuri mult sub ale celor din alte clinici private românești și de zece ori mai mici decât în clinicile din Europa civilizată, scopul fiind accesul cât mai multor pacienți la servicii medicale de cel mai înalt nivel. Ca să vă faceți o idee, operarea unei tumori craniene costă într-o clinică din afară în jur de 30-40.000 de euro, iar la Brain Institute 3.000 de euro.

Clinica Brain Institute, a fost fondată de  neurochirurgii Sergiu Stoica și Ștefan Mindea și anestezista Anca Vișan.
 Sergiu Stoica este superșcolit în Franța și exersat ani de zile în Canada, în operații de maximă dificultate; s-a întors în România în primul rând ca să opereze copiii de la spitalul de stat “Marie Curie”. Ștefan Mindea a fost director al secției de neurochirurgie spinală a Centrului Medical Universitar Stanford și profesor universitar în chirurgia spinală minim invazivă la aceeași instituție. Timp de patru ani consecutiv (2009-2012), a fost premiat în Top 5 al celor mai buni chirurgi de la Universitatea Stanford. Și totuși și-a dorit să facă neurochirurgie în România.

Pe braininstitute.ro se găsesc informații suplimentare.

Extras dintr-un articol publicat in Catavencii din 23 ian 2014