duminică, 29 noiembrie 2009

De ce nu trăim 100 de ani







EFECTUL KIRLIAN. Emoţiile şi gândurile negative deformează aura energetică a organismului, macină psihicul şi scurtează viaţa.

Existenţa unei aure energetice în jurul organismului viu, a cărei deformare indică prezenţa unor afecţiuni, a fost descoperită în 1939 de rusul de origine armeană Semyon Davidovici Kirlian. De profesie electrician, el a înlocuit metalul aparatului electric cu electrozi de sticlă şi a reuşit să fotografieze energia emisă de propriul său corp.

Încurajat de succes, Kirlian - ajutat de soţia sa - a pus la punct un generator de scântei, apoi a început să imortalizeze imaginile strălucitoare ale fiinţelor şi obiectelor. Nu s-a oprit aici, construind şi un filtru optic cu care putea urmări, în timp real, haloul energetic.

Efectul care-i poartă numele şi în ziua de azi îi ajută pe bioenergoterapeuţi să descopere maladii încă ascunse tehnicilor clasice de depistare şi chiar să preîntâmpine apariţia unor boli la persoanele în pericol să le dobândească. Evoluţia tehnicilor de diagnosticare cu aparatul Kirlian a ajuns atât de înaintată încât terapeuţii îl folosesc acum în depistarea problemelor spirituale ale pacienţilor.

Similitudini surprinzătoare

Testele efectuate de Kirlian pe voluntari au demonstrat că o boală, o simplă emoţie, o stare de oboseală sau un pahar de alcool influenţează în mod vizibil aspectul haloului pe care îl degajă un individ. Posibilitatea de a observa aceste variaţii ale aurei, sau a corpului energetic, în termenii folosiţi de bioenergoterapeuţi, are ca rezultat indicatori ai stării de sănătate a persoanelor testate.

Un terapeut român a continuat perfecţionarea acestui tip de consult, mergând până la aplicarea tehnicii de diagnosticare pe latura spirituală a omului. Luminiţa Pavăl a consultat mii de oameni în cei 18 ani de practică terapeutică, folosind aparatul Kirlian.

A descoperit nouă terapii, toate bazate pe controlul „corpului cauzal” - „parte a fiinţei noastre în care există acel program informatic” care ne indică, în fapt, pentru ce existăm.

Împovăraţi de gânduri negre


Luminiţa Pavăl spune că există nu mai puţin de 80.000 de tipuri de gânduri şi emoţii negative şi doar două pozitive - bucuria şi mulţumirea. „Prin mintea noastră trec în medie 385 de gânduri pe secundă.

Aparatul Kirlian permite accesul la planul emoţional, oferind posibilitatea unei diagnosticări anticipate a stării de boală, dar şi a celei de după afecţiunea celui bolnav. Emoţiile modifică structura apei din organism. Or, aparatul Kirlian sesizează exact acest fapt ”, explică terapeutul.

Ea mai arată că, potrivit studiilor efectuate de bioenergoterapeuţi, omului îi sunt alocaţi peste o sută de ani de viaţă. „Dar neştiind să ne controlăm emoţiile negative, facem ca ele să se reverse asupra psihicului şi mai apoi asupra fizicului nostru. Şi atunci plecăm mai repede, mai dur şi mai dureros din această lume”, atrage a tenţia Luminiţa Pavăl.

AURĂ

Haloul energetic al frunzei persistă şi după ruperea ei


În curiozitatea sa, electricianul Kirlian, devenit cercetător ad-hoc, experimentează un fapt banal, la prima impresie. Imortalizează aura unei frunze, din care rupe o bucată.

La a doua fotografiere, se vede foarte clar că, deşi partea materială a dispărut, aura rezistă în forma pe care o avea în primul clişeu.

Abia atunci comunitatea ştiinţifică începe să fie interesată de rezultatele sale. Dar, în conservatoarea Uniune Sovietică, va trebui să aştepte până în anii '60 pentru a primi un ajutor oficial şi sprijinul comunităţii ştiinţifice ruse, în continuarea experienţelor sale.

În prezent, aparatul care îi poartă numele prezintă deformaţii ale aurei în cazul organismelor modificate genetic, faţă de cele care au evoluat în mod natural.


articol preluat din Ev. Zilei

joi, 26 noiembrie 2009

Ştiinţa şi religia către un numitor comun privind originea şi evoluţia universului şi a omului modern?


Descoperirile fundamentale ale fizicii secolului XX au schimbat complet ceea ce credeam despre univers si despre fiinta omeneasca. Stim, astazi, ca ceea ce consideram a fi materie solida, respectand legile mecanicii clasice a lui Newton, nu este deloc ceea ce pare a fi.

Stiinta contemporana, fizica particulelor subatomice, matematica, psihologia, biologia, chimia, genetica dau argumente teoriei potrivit căreia astazi, noua paradigma in stiinta afirma existenta unui camp energetic si informational, pe care este cladit universul cunoscut, inclusiv fiinta omeneasca şi că, lumea in care traim, pare a avea un substrat spiritual.

Conform acestor teorii, constiinta omeneasca pare a insemna cu mult mai mult decat un accident al evolutiei, in urma caruia materia a devenit, intr-o buna zi, inteligenta. Astazi, stiinta recunoaste faptul ca viziunea mecanicista asupra universului este definitiv depasita.
Atomii din care este facuta materia, inclusiv corpul omenesc si creierul, nu sunt solizi, nu sunt niste particule, ci sunt mai curand niste individualizari ale unei forme de energie vibratorie.

Natura acestui univers este in mod evident energetica si informationala. Lucrurile, obiectele, corpurile, de la stele si planete pana la corpul omenesc, par a lua fiinţă din acest câmp universal de energie.

Nu stim cum se întâmplă acest lucru încă, dar a devenit evident ca există o legătură intre constiinta - asa cum o definim noi - si acest fenomen de materializare a formelor din campul universal de energie.

Acestea sunt, mult sintetizate, câteva din afirmaţiile documentate ale unor oameni de ştiinţă.

Ca urmare multiplelor şi minuţioaselor cercetări ştiinţifice stim deja ca informatia nu se pierde niciodata, ci ramane intr-un camp universal. In zilele noastre, cercetatorii descopera uluiti ca este posibil ca nu creierul sa fie depozitul memoriei, asa cum s-a crezut, ci ca memoria omeneasca sa existe undeva in acest camp, iar creierul sa fie doar un instrument genial de accesare a acestei memorii informationale.

Prin aceste constatări şi teorii bazate pe multiple experimentări, se poate afirma oare că ştiinţa se apropie de textele religioase, ale Vehiului Testament, ale Coranului, de preceptele religiilor / cultelor ?!


Stiinta a facut deja marele pas, a depasit deja modelele restrictive, mecaniciste, care au dominat occidentul si civilizatia occidentala, timp de cateva secole, si este o chestiune de timp, pana cand ceea ce am aflat va schimba complet felul in care percepem universul.

Religia însă nu a schimbat incă nimic, rămânând încremenita in ideile de acum mii de ani, intr-un mod dogmatic, ce nu se mai potrivesc cu nivelul actual al constiintei omenirii.
Dacă nu intervine o nouă abordare din partea vârfului ierarhei bisericilor, religie inseamna dogma pietrificată pentru că argumentaţia existenţei creaţiei divine se reduce la dogme şi sloganuri de genul „crede şi nu cerceta".


Creştinismul primitiv, timpuriu, a fost propovăduit şi răspândit pe cale orală, în diverse versiuni. În tot acest timp s-au ivit şi dezvoltat foarte multe curente, variante, versiuni, mişcări ale creştinismului, cu mulţi propovăduitori, chiar rivali istorici ai lui Iisus, au existat frământări religioase. A fost prevalent, s-a impus cultul lui Iisus mai ales pentrucă cele propovăduite se adresau celor mulţi şi săraci. Au fost în jur de 30 de Evanghelii. Au fost zeci de versiuni despre moartea şi mesajul lui Iisus. Peste 30 de scrieri / texte au fost respinse de episcopii bisericii creştine începând din anul 180 d. Ch. Probabil în sec. VIII, episcopul bisericii creştine a ales patru evanghelişti să figureze în Noul Testament. Criteriile de selecţionare ar fi fost: erau oarecum concordanţi în descrierea întâmplărilor, în comentarea şi interpretarea lor; nu atacau sau nu subminau ierarhia bisericii creştine; erau antievreieşti (deşi răstignirea lui Iisus s-a produs de către romani).
Multe alte evanghelii,lucrări şi grupuri de credincioşi au fost complet excluse de ierarhii bisericii creştine, considerându-se că unele afirmaţii, descrieri, şi interpretări ale faptelor petrecute sunt erezii sau blasfemii. O sectă de creştini cu destul de mulţi adepţi au fost gnosticii (cainiţii) şi au fost consideraţi de biserica creştină oficială drept eretici. Gnosticii susţineau că fiecare om are în el scânteia divină pe care trebuie s-o descopere şi prin fapte s-o merite, s-o păstreze. Deci legătura cu Dumnezeu se face direct de fiecare creştin care crede şi nu prin intermediul preoţilor. Revelaţiile preoţilor nu erau necesare; gnosticii au revelaţii şi-s eliberează singuri spiritul. Ei cosiderau că partea sa materială – trupul - l-a tras înapoi pe Iisus de la menirea de salvator moral al omenirii. Moartea lui Iisus a fost de fapt o eliberare a sufletului, a cugetului. O astfel de credinţă ce nu împărtăşea dogmele bisericii oficiale creştine era neconvenabilă preoţilor şi ierarhilor bisericii din care cauză toţi cei ce au fost consideraţi a fi eretici au fost surghiuniţi, torturaţi, omorâţi.


Tinta tuturor religiilor din lume, nu numai a celor crestine, este de a-si asigura si consolida pozitia, statutul si in primul rand baza materiala, creind si propagand ideologia necesara acestui scop. Perdelele de fum servesc mentinerii “credinciosilor” la cheremul si in avantajul lor propriu, urmarind totodata largirea influentei exercitate in decursul a zeci de milenii. Aceasta este ocupatia de baza, care le asigura painea de toate zilele, folosind diversele metode, politice, ideologice, administrative afirmaţii ale prof ing Dragoş Botezat cu care-s de acord.


Biserica creştină a greşit grav de multe ori şi în probleme fundamentale, ceea ce îi ştirbeşte atât din credibilitate cât şi din “sfinţenie”. Vezi arderile pe rug, “erezia” lui Galileo Galilei, prigoana Inchiziţiei, marea schizmă şi multe altele, cum ar fi statutul de prostituată al Mariei Magdalena cu care a fost „gratificată” de biserică timp de 1800 de ani ce a fost „ridicat” de aceeaşi Biserică în anul 1969. Îată dovezi de cât de obiective, cât de credibile, cât de serioase şi documentate pot fi dogmele bisericii.


Noi totuşi trăim o realitate pe care dorim s-o desluşim; până acum n-am reuşit dar se pare că ne străduim ! Este motivul pentru care prezint atât părerea unor reputaţi oameni de ştiinţă, fizicieni „cu picioarele pe pământ” şi a unui autor de cărţi de ştiinţă, referitoare la legătura intimă existentă între toate componentele universului - deci şi cele spirituale cât şi o abordare de ultimă oră a Bisericii Catolice.


Hubert Reeves, în cartea „Răbdare în azur-evoluţia cosmică”, arată, demonstrează „cum fiinţele umane sunt integrate într-o lungă istorie ce implică întregul univers, încă de la naştere...... preocupările aştrilor şi ale oamenilor nu sunt independente. Nucleonii noştri s-au născut în focul originar; au fost adunaţi în nuclee în inima arzătoare a stelelor...... Au apărut noi niveluri de complexitate în fiecare etapă a evoluţiei universului.”


Stephen Hawking abordează problema existenţei formelor de viaţă superior organizate având în vedere universul cu trei dimensiuni spaţiale şi o dimensiune temporală precum şi funcţionarea principiului antropic. [ANTRÓPIC adj. determinat de acţiunea omului; antropogen. (<>anthropique) Sursa: MDN ANTROPOGÉN, antropogene, adj. (În sintagma) Fenomen antropogen = fenomen datorat acţiunii omului, cu urmări asupra reliefului, vegetaţiei şi climei; fenomen antropic. - Din fr. anthropogène.Sursa: DEX '98] St.Hawking rezumă acest principiu astfel:”Noi vedem universul în acest fel deoarece existăm.”
Hubert Reeves sintetizează acest principiu: „Având în vedere că există un observator, universul are proprietăţile necesare pentru a genera un astfel de observator”.


Jean Guitton (membru al Academiei Franceze) şi fizicienii Grichka şi Igor Bogdanov în cartea „Dumnezeu şi ştiinţa” caută să demonstreze că ştiinţa, prin ultimele teorii cuantice, se apropie mult de religie, de transcedenţă, de existenţa unei Forţe Creatoare transcedentă Universului, că nu sunt bariere între materie şi spirit, acestea fiind două aspecte simetrice ale unei singure realităţi. Ei susţin că în secolul XX a apărut o nouă viziune asupra lumii – alta decât „materialismul” şi „determinismul” (religie, dogmatism) şi anume metarealismul.


Renato Zamfir în cartea „Terra incognita – ipoteza paleoastronautică” arată că:
De la ipoteza naivă a creaţiei divine iniţiale, prin implicarea directă a unui Dumnezeu omnipotent şi omniprezent, la animismul oriental sau la idealismul mistic al lui Mircea Eliade şi până la teoria evoluţionist-darwinistă, toate posibilităţile au fost probate. Se pare totuşi că o demonstraţie pertinentă care să poată răspunde tuturor semnelor de întrebare referitoare la apariţia şi evoluţia omului modem încă nu a fost făcută.
Este de prisos să reluăm în discuţie dogma creaţiei divine, căci argumentaţia acesteia se reduce fatal la dogme şi sloganuri de genul „crede şi nu cerceta". Toate fiinţele au fost create dintr-un început, evoluţia fiind exclusă aprioric. Omul a fost creat, la fel cu celelalte vieţuitoare, dar mai târziu cu o zi. În materie de antropologie biserica recunoaşte o singură evoluţie: evoluţia spirituală prin şi sub controlul divinităţii. Şi aici însă ca şi în alte puncte esenţiale confuzia voluntară este destul de mare, căci efectul este tratat drept cauză şi invers. Chiar şi preceptul fundamental fixist este contrazis în final, căci evoluţia ontologică a omului are loc sub forma unui proces în cascadă după ce acesta trece deliberat bariera cunoaşterii simbolizată prin savurarea fructului oprit. Aventura cunoaşterii - înţelegând prin aceasta evoluţia intelectului -este, astfel, destul de timid acceptată în final, dar şi aceasta numai după ce şi ca urmare a îneălcării preceptelor etice care au precedat-o.
Apariţia şi dezvoltarea intelectului sunt datorate, conform teoriei noastre, unor operaţii biotehnologice de mare amploare efectuate asupra materialului humanoid care popula Terra în jurul mileniilor 35-40 î.e.n. respectiv asupra omului de Neandertal. încercarea marxismului de a explica apariţia psihicului şi a intelectului uman ca expresie a unei schimbări calitative esenţiale - înţelegând prin aceasta o mutaţie de mari dimensiuni - este de-a dreptul hazardată, nu numai pentru bunul motiv că mutaţii de asemenea dimensiuni nu au mai apărut de 2,8 milioane de ani încoace (în cazul că am accepta apriori ideea ipotetică a apariţiei unor mutaţii de acest gen), dar mai ales datorită faptului că mutaţiile mari devin elemente disturbante atunci când întinderea şi răsunetul lor depăşesc anumite limite.


Iată însă şi atitudini ale reprezentanţilor de marcă ai bisericii care fac posibilă o mai mare apropiere de ştiinţă, de găsirea originii reale a lumii, prin părăsirea dogmatismului, primitivismului şi obscurantismului din spiritualitatea – credinţa religioasă. Acum, la începutul sec XXI, Vaticanul angajează experţi să afle dacă există viaţă extraterestră şi ce implicaţii ar putea avea aceasta asupra Bisericii catolice. Mai mult, directorul Observatorului Astronomic al Sfântului Scaun, Jose Gabriel Funes – iezuit de origine argentiniană – în 2008 a avut curajul să declare că Dumnezeu ar putea avea o origine extraterestră şi nu divină, aşa cum ştiu creştinii, dar că aceasta nu ar fi nimic rău, ci, din contră, ne-ar putea ajuta să comunicm mai bine cu Divinitatea. Şi mai mult, reprezentanţi de frunte ai clerului de astăzi consideră teoria ştiinţifică a Big-Bang-ului a fi o explicaţie rezonabilă privind creierea universului.


* * *


Consider că legătura directă între ştiinţă şi religie este omul.

Organismul / factorul uman /fiinţa umană – formă de viaţă superior organizată cu cele două componente de bază: corpul fizic/biologic şi corpul spiritual / eteric – este singura entitate pe care o cunoaştem care, având conştiinţă, liber arbitru dar şi dotări din belşug de creativitate (fizică şi spirituală), a conceput şi realizat atât toată această tehnică de înaltă calitate cât şi conceptele morale, spirituale, religioase. Printre care l-a conceput şi pe Dumnezeu, Creatorul, Zeii, Yehova, Budha.
Nu împărtăşesc deloc tezele religioase, teologice şi motivarea acestora referitoare la rostul pe care îl avem noi pe pământ sintetizat de „chemările bisericii”: creşteţi şi vă înmulţiţi; sunteţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu; crede şi nu cerceta şi altele asemenea care , cred eu, sunt palavrăgeli intens debitate şi dogme pentru ca aristocraţia religioasă să-şi menţină dominaţia.
Cert este că cele două mari entităţi, activităţi, preocupări – fundamentale, determinante în aceste timpuri pentru evoluţia omenirii - şi anume ştiinţa şi religia, sunt emanaţii ale oamenilor şi ele au fost în trecutul de secole într-o contradicţie evidentă; se pune întrebarea: dacă şi cât timp vor mai fi antagoniste în viitor.



Surse:

Stephen Hawking – cartea „O mai scurtă istorie a timpului”

H. Reeves – cartea „Răbdare în azur”

Prof dr C-tin Dulcan – interviuri, emisiuni TV şi cartea „Inteligenţa materiei”

Membru al Academiei Franceze acad prof Jean Guitton, fizicienii Igor şi Grishka Bogdanov – cartea Dumnezeu şi ştiinţa

Filmul documentar prezentat în emisiunea “Evanghelia după Iuda” a postului TV National Geographic din 27.04.2006.

Renato Zamfir - „Terra incognita – ipoteza paleoastronautică”

Ca de obicei, textele scrise cu font albastru reprezintă considerentele personale ale mele.

joi, 19 noiembrie 2009

Cosmofobia şi anul "fatal" 2012


În anul 1976, scriitorul Zecharia Sitchin, scrie o carte intitulată „A douăsprezecea planetă”, în cadrul căreia dezvăluindu-ne că a găsit şi tradus documente sumeriene ce atestă existenţa unei planete denumită Nibiru şi care face o rotaţie completă în jurul Soarelui, o dată la 3600 de ani. Tot aici sunt incluse şi istorioare conform cărora planeta Pământ a fost vizitată de astronauţi aparţinând unei civilizaţii extraterestre, intitulată Anunnaki.

Nancy Lieder, o doamnă ce se autodeclară ca posedând abilităţi psihice deosebite, ne scrie pe site-ul domniei sale, Zetatalk, că fiinţe extraterestre, locuitoare ale unei planete ce orbitează în jurul stelei Zeta Reticuli, au avertizat-o în legatură cu periolul iminent ce îl prezintă planeta Nibiru asupra Pământului şi anume impactul celor două. Iniţial, catastrofa era prevăzută a se produce în luna mai a anului 2003, însă dacă nu s-a întâmplat, data acesteia a fost decalată pentru 21 decembrie 2012 şi asta pentru a coincide cu finalul unui ciclu al calendarului mayaş.

Aşa a început totul. Aşa a început întreaga frenezie a publicului cu privire la anul 2012, cumulul potenţialilor factori ce ar putea concura la dispariţia civilizaţiei umane, făcând posibilă apariţia, în numai ultimele 5 luni, a peste 175 de cărţi care au la bază acest subiect. Să nu uităm de filmul ce-şi are premiera astăzi, 13 noiembrie, „2012”, în urma căruia, se aşteaptă încasări record.

Cosmofobia, frica faţă de Cosmos, este un termen inventat de un cercetător NASA, David Morrison. El ne prezintă o listă a fenomenelor astronomice faţă de care oamenii manifestă o intensă îngrijorare, bineînţeles, in acest context, al „fatalităţii” anului 2012:

• Modificări în câmpul magnetic al Soarelui;

• Schimbarea polarităţii câmpului magnetic al Pământului;

• Dispariţia câmpului magnetic al Pământului;

• Furtunile solare;

• Modificări ale sensului de rotaţie al Pământului, atât în jurul axei sale cât şi în jurul Soarelui;

• Alinierea planetelor Jupiter şi Saturn;

• Alinierea Soarelui cu centrul Galaxiei;

• Modificări ale ecuatorului galactic;

• Gaura neagră din centrul Galaxiei;

• Găurile negre în general;

• Un impact al Pământului cu asteroidul Apophis, cu asteroidului FX sau cu planeta pitică Eris;

• Impactul cu Soarele al unei planete sinucigaşe;

• Explozia unei supernove sau a uneia din stelele: Betelgeuse, Eta Carinae, Antares, WR 104.

Este indusă ideea că o schimbare a polarităţii câmpului magnetic al Pământului, conduce şi la modificarea sensului mişcării de rotaţie. O schimbare a mişcării de rotaţie a Pământului este imposibilă. Nu s-a întâmplat şi nici nu se va întâmpla vreodată. Iar în ceea ce priveşte schimbarea polilor magnetici, aceasta se produce la un interval de timp de cca. 400 000 ani, neexistând posibilitatea de a se produce în următoarele milenii şi, deci, în niciun caz în anul 2012. Dacă, totuşi, am accepta prin absurd că s-ar întâmpla în curând, schimbarea polarităţii nu ar avea niciun efect negativ asupra vieţii de pe Terra.

Conform NASA, nu se prevede la orizont nicio aliniere planetară în următoarele decenii, iar când aceasta se va produce, va avea un efect neglijabil asupra Pământului. Tot NASA demontează şi ideea unei posibile influenţe asupra vieţii pe Pământ a ecuatorului galactic. În ceea ce priveşte asteroidul care a captat atenţia publicului, descoperit în anul 2004, denumit Apophis, cercetătorii Steve Chesley şi Paul Chodas de la NASA's Jet Propulsion Laboratory, Pasadena, California, au calculat traiectoria şi riscul de impact al acestuia cu Terra, rezultatele nefiind deloc înfricoşătoare şi nicidecum nu se pune problema vreunui posibil impact în 2012, ci acesta va trece pe lângă Terra pe 13 aprilie 2029, la o distanţă de cca. 29 450 km.

Calendarul mayaş şi planeta Nibiru constituie cărămizile de bază ale temerilor legate de 21 decembrie 2012.

Scopul în sine al unui calendar este acela de a măsura timpul şi nu de a prezice viitorul. Da, pentru acea perioadă, mayaşii aveau cunoştinţe astronomice evoluate, alcătuind şi un calendar foarte complex, însă nu se poate pune problema unui nivel mai ridicat al preciziei comparativ cu posibilităţile pe care le avem în ziua de azi. În orice caz, fie că este vorba de un calendar arhaic, fie că este vorba de unul contemporan, rolul acestuia este de a măsura timpul şi nu de a prevedea viitorul planetei într-un anumit punct temporal, cum este 2012. Arunc o privire către calendarul pe care îl am pe birou, un calendar obişnuit, gregorian, şi observ că se încheie pe 31 decembrie 2009. Oare această dată reprezintă „sfârşitul”, ar trebui cumva să-mi fac griji cu privire la asta? Nu. Este sfârşitul unui an, urmat de începutul altui an, ş.a.m.d.. Acelaşi raţionament aplicaţi-l calendarului mayaş. Da, sfârşitul unui mare ciclu îl reprezintă data de 21.12.2012, însă urmează un alt ciclu.

Dacă, într-adevăr, ar exista o planetă în derivă (Nibiru), aşa cum site-urile de pseudoştiinţă ne relevă, aceasta ar fi fost observată fie de către astronomii profesionişti, fie de către cei amatori, încă de acum câteva decenii, în clipa de faţă putându-se vedea cu ochiul liber, înfăţişându-ni-se ca cel mai strălucitor obiect ceresc, iar influenţele asupra Terrei nu s-ar fi lăsat aşteptate. Nu numai că nu este în derivă, ci nici măcar nu există.

Articol preluat de la http://www.stiinta.info/