duminică, 15 mai 2011

Vedere din centrul Universului

 
O foarte interesantă viziune ştiinţică privind poziţionarea omului în univers.


Impresionantă teorie, excepţională "punere în scenă" şi sinteză a ceea ce fizica  a constatat. 

Cred că reprezintă încă un pas către apropierea  ştiinţei de Dumnezeu ( nu cel religios ci cel pe care îl iau în considerare majoritatea oamenilor de ştiinţă), o fundamentare a  metafizicii – denumire dată de  Jean Guitton - membru al Academiei Franceze şi fizicienii Grichka şi Igor Bogdanov în cartea “Dumnezeu şi ştiinţa”. 



În ultimele câteva decenii, dialogul cultural pe tema ştiinţei şi a religiei a început să semene tot mai puţin cu o dezbatere savantă şi tot mai mult cu un scandal public. Credincioşi şi atei se ceartă la radio, în publicaţii şi pe toate căile posibile. Miza e mare: Cine suntem noi? De unde venim? Identitatea noastră ultimă ca fiinţe umane e în joc. Suntem oare copiii lui Dumnezeu sau doar accidente întâmplătoare într-un univers indiferent? Cu alte cuvinte, este importantă existenţa noastră pentru cineva mai presus de noi?

Măreţia realităţii

În mijlocul acestor polemici aprinse, ceva cu totul remarcabil se naşte din grupul din ce în ce mai mare al oamenilor de ştiinţă a căror dragoste şi preocupare pentru universul în care trăim ar putea în cele din urmă să lase în urmă aceste dispute. Descoperirea Hubble şi expediţiile spaţiale ne-au oferit imagini extraordinare care ne fac să ne minunăm de universul din care facem parte: nebuloase incandescente din care se nasc stele şi supernove strălucitoare care dau formă elementelor din care suntem alcătuiţi. Universul este cu mult mai vast, mai creativ, mai frumos şi mai misterios decât şi-ar putea imagina cineva. Măreţia realităţii în mijlocul căreia ne aflăm vastele întinderi ale spaţiului întunecat, distanţele infinitezimale parcurse de către particulele subatomice şi expansiunea spaţio-temporală care se extinde pe durata a miliarde de ani-lumină nu este mai puţin uimitoare. 



Un astronom pe nume Carl Sagan a spus cândva: O religie care recunoaşte măreţia universului aşa cum a fost ea revelată de către ştiinţa modernă ar putea fi capabilă să smulgă rezervele de veneraţie şi sentimentul de evlavie autentic care este cu greu trezit în oameni de credinţele tradiţionale. Mai devreme sau mai târziu o astfel de religie se va naşte.

Cu rol central în Univers

Dar pentru ca o astfel de religie să ajungă să se consolideze în inimile oamenilor, ea trebuie să ne spună cum să ne raportăm la această imagine copleşitoare pe care ştiinţa ne-o oferă. Noi unde ne integrăm? Suntem doar nişte simpli martori la spectacolul pe care-l oferă stelele îndepărtate? Chiar şi oamenii de ştiinţă cei mai materialişti ezită în această privinţă, considerând, aşa cum spunea Sagan că, deşi universul poate fi central pentru noi, noi nu suntem centrali pentru el.

Din acest motiv am fost destul de mult intrigaţi atunci când cartea lui Joel Primack şi Nancy Ellen Abrams Vedere din centrul Universului (The View from the Center of the Universe) un veritabil tur de forţă al cosmologiei contemporane a aterizat la noi în birou acum o bucată de vreme. Aceşti autori susţin că fiinţele umane sunt de fapt centrale pentru cosmos şi că ultimele cercetări ale ştiinţei pot demonstra acest fapt. Ei nu vor să spună că ne situăm în centrul geografic al cosmosului, ci doar că avem un rol fundamental în cosmos, împreună cu o varietate de alte dimensiuni fascinante de a căror existenţă abia începem să fim conştienţi.



Materia întunecată

Dinamica echipă formată din soţ şi soţie este în mod unic capabilă să ne trezească o nouă viziune asupra cosmosului.
Primack, un fizician renumit a fost unul din iniţiatorii principali ai teoriei materiei întunecate reci, care este parte integrantă a înţelegerii comun acceptate despre felul în care structurile întunecate ale materiei formează universul. Materia întunecată este o substanţă invizibilă care, aşa cum arată teoria, umple cea mai mare parte a cosmosului şi exercită o forţă gravitaţională asupra materiei pe care o vedem.

Pentru miracole, oamenii au nevoie de idei mari
În 1988, Primack a devenit membru al Societăţii Americane de Fizică şi a făcut parte recent dintr-o comisie a Academiei Naţionale de Ştiinţă pentru a defini următorul pas pe care NASA ar trebui să-l urmeze în cercetare.

 Abrams este filosof, istoric al ştiinţei, avocat, analist politic şi compune cântece. Ea a oferit la modul global sugestii despre modul în care naţiunile pot lua decizii politice inteligente în domenii în care cercetarea ştiinţifică este crucială, dar controversată. Însă interesul ei pentru raportul dintre ştiinţă şi mit a fost cel care a condus-o spre acest parteneriat fructuos cu Primack.

 În ultimii zece ani cei doi au predat împreună un curs binecunoscut la Universitatea Santa Cruz din California, intitulat Cosmologie şi cultură”, curs care a constituit punctul de plecare în cartea lor.

 Primack şi Abrams aspiră să schimbe cultura prin intermediul acestei noi viziuni cosmologice.
Ei se află într-o misiune eroică de a infuza o viziune nouă, ştiinţifică şi exactă asupra creaţiei, care ne va inspira să facem saltul dincolo de conflictul şi diviziunea care domină la ora actuală pe planeta noastră.

 Dacă intenţionăm să parcurgem următoarea perioadă de tranziţie prin care va trece Pământul... într-o stare de echilibru mintal şi în spiritul dreptăţii, va trebui să inspirăm celorlalţi o înaltă creativitate, o profundă responsabilitate şi cantităţi imense de entuziasm şi speranţă” scriu ei. Pentru a realiza ceea ce par a fi miracole, oamenii au nevoie de idei mari şi inspiratoare.

Abrams şi Primack susţin că  munca lor poate da naştere unei noi spiritualităţi. Conform definiţiei lor, a fi spiritual înseamnă a experimenta legătura noastră cu Universul prin intermediul înţelegerii ştiinţifice. Totuşi, uimirea pură în faţa miracolului existenţei, pe care aceşti doi materialişti convinşi vin s-o împărtăşească, sparge barierele ştiinţei ducându-ne dincolo de acestea. Deşi ei nu vor folosi cuvântul Dumnezeu, măreţia viziunii lor ne pune în legătură cu acel fel de minunare pe care oamenii l-au asociat de-a lungul timpului cu tărâmul etern al transcendenţei.

În centrul Cosmosului

Î: În această nouă viziune ştiinţifică pe care o prezentaţi pe care uneori o intitulaţi teoria întunecată dublă, care include energia şi materia întunecată dumneavoastră afirmaţi că noi ne aflăm în centrul universului şi că trăim vremuri de importanţă majoră. Această centralitate cosmică este cea la care vă referiţi prin sintagma vedere din centrul universului. Ne puteţi explica câteva din principalele moduri prin care noi ca fiinţe umane suntem centrale în raport cu universul?
Primack: Să vă enumăr câteva lucruri. Mai întâi, trebuie să menţionez că noi suntem alcătuiţi din cele mai rare substanţe din univers. Atomii constituie doar cinci la sută din materia universului. Materia întunecată are masa de cel puţin cinci ori mai mare decât materia obişnuită. Ceea ce rămâne este energie întunecată. Cel puţin şaptezeci la sută din masa energiei din univers este energie întunecată, ceea ce este cu adevărat misterios. 
De aici reiese că atomii sunt relativ rari. Şi aproape toată masa de atomi este alcătuită din hidrogen şi heliu. Toate elementele grele carbonul, oxigenul, azotul, fosforul, fierul, până la uraniu sunt generate în stele şi supernove, în explozia ce marchează sfârşitul vieţii unei stele. Aceste elemente grele, după cum spuneam, sunt împrăştiate în spaţiu sub forma prafului stelar.
Noi suntem alcătuiţi din aceste elemente grele. Unii le numesc CHON, de la carbon, hidrogen, oxigen si nitrogen (azot) cele mai comune elemente în organismele vii. Desigur, nu poţi face fiinţe vii fără o anumită cantitate din alte elemente grele. Toate acestea îşi au originea în stele şi au fost adunate laolaltă în anumite locuri, cum ar fi planeta noastră. Iată din ce suntem alcătuiţi. Toate elementele grele puse laolaltă reprezintă doar o sutime din unu la sută din ceea ce formează universul.
Pentru a demonstra cât de important este locul nostru în univers am creat ceea ce numim Piramida Densităţii Cosmice. Este inspirată din piramida de pe spatele bancnotei de un dolar. La bază are treisprezece rânduri de cărămidă, deasupra cărora se află o piatră unghiulară care pluteşte, având în mijlocul ei un ochi. Toată lumea cunoaşte acest simbol. El a fost pus acolo pentru a reprezenta cu totul altceva cele treisprezece colonii şi Ochiul Providenţei privind binevoitor către această aventură a unei ţări noi. Însă piramida era un simbol mult mai vechi la momentul când guvernul american a început să-l folosească. Noi am luat acest simbol şi l-am reinterpretat. Vârsta simbolului piramidei reflectă faptul că aceste simboluri funcţionează pentru fiinţele umane. Oamenii le apreciază, rezonează cu ele. Însă interpretarea noastră le face realistice şi precise.
Am reinterpretat piramida pentru a reprezenta întreaga materie vizibilă din univers. Baza grea a piramidei e formată doar din hidrogen şi heliu, exact ca şi compoziţia stelelor. Aceasta e compoziţia aproape a tuturor atomilor din univers. Cu toate că aceştia sunt foarte, foarte uşori, ei tot cântăresc cu mult mai mult decât tot praful stelar care formează compoziţia pietrei unghiulare. Ochiul din interiorul pietrei unghiulare reprezintă viaţa inteligentă porţiunea de praf stelar care este capabilă să vadă toate aceste lucruri, să reflecteze asupra lor, să-i afle sensurile. Ochiul este cu mult înafara proporţiei în comparaţie cu cantitatea de praf stelar existent. Dacă ar fi să reprezentăm viaţa inteligentă la aceeaşi scară de mărime cu toate celelalte elemente, ea ar fi aproape invizibilă, un punct minuscul în vârful piramidei. Aceştia suntem noi.
După asta am mărit această imagine de pe bancnota de un dolar şi am facut-o mult mai mare. Sub pământ se află o piramidă întunecată imensă, ascunsă, care reprezintă atomii invizibili, materia şi energia întunecată.
Deci chiar dacă suntem foarte, foarte, foarte mici suntem chiar în punctul cel mai înalt al piramidei suntem susţinuţi de tot ceea ce se află dedesubtul nostru. Nu am putea exista fără cantitatea imensă de materie întunecată care se află sub pământ sau fără energia întunecată, care este în permanenţă responsabilă cu creşterea întregului univers.


Fiinţele umane se află în centrul universului, iar ultimele dovezi ştiinţifice ne arată acest lucru

Primack: Ne situăm, de asemenea, în mijlocul tuturor scărilor de mărime posibile. Scara umană este aproape exact poziţionată între cea mai mică dimensiune posibilă, uneori numită de fizicieni lungime Planck, şi totalitatea universului vizibil, cel mai mare lucru pe care-l putem vedea. Acesta trebuie că este un adevăr pentru toate formele de viaţă inteligentă.

Î: De ce spuneţi asta?

Primack: Ei bine, cam toţi atomii au aceeaşi dimensiune şi îţi trebuie enorm de mulţi atomi pentru a obţine ceva atât de complex cum este creierul uman, care este cel mai complicat lucru pe care l-am putut descoperi în univers. Nu poţi avea aceeaşi complexitate dacă eşti la fel de mic, să zicem, ca o furnică. Trebuie să fii suficient de mare, trebuie să ai mulţi atomi.
Aţi  putea crede că mai mare înseamnă şi mai bun asta ar însemna că o creatură de dimensiunea unui munte ar fi mai inteligentă decât oamenii. Totuşi, fiinţele de dimensiuni mari, cum ar fi dinozaurii sau balenele, sunt atât de mari încât există o întârziere notabilă între momentul în care ele trimit o informaţie din creier şi momentul în care ea ajunge la coada lor. Este de o importanţă crucială ca informaţia să fie transmisă repede. Nu poţi gândi mai repede decât  se poate transmite informaţia. Gândirea se realizează, atât în minte cât şi în supercomputere, la modul că o procesare foarte intensă se produce în zone mici în care datele pot fi transferate dintr-un loc în altul, foarte rapid. Dacă vrei să construieşti un supercomputer mare, trebuie să pui laolaltă multe cip-uri. Însă aproape toată munca se face în aceste cip-uri. Aceasta înseamnă că dacă avem un organism gânditor mare vom avea, de fapt, o comunitate de minţi mai mici. Viteza comunicării în cele din urmă, viteza luminii, care este cea mai rapidă formă de transmisie a informaţiei limitează dimensiunea aproximativ la dimensiunea fiinţei umane.

Recapitulând,  suntem făcuţi din cele mai rare lucruri din univers.  Suntem la mijlocul scării universului, unde  lucrurile sunt foarte interesante. Suntem  mult mai mici decât galaxiile şi universul. Suntem mult mai mari decât atomii şi particulele subatomice.

Abrams: Am hotărât să dăm un nume acestei zone de mijloc a scărilor de mărime în care se află oamenii. Am ales numele Midgard. Am ţinut să-i dăm un nume pentru că este ceva foarte special. Avem o înţelegere intuitivă despre gama de scări de mărime de la mărimea unei furnici la cea a soarelui. Pentru majoritatea oamenilor această gamă este realitatea, chiar dacă ea practic nu este realitatea, este numai o părticică din ea. Am ales numele Midgard deoarece în mitologia nordică aşa este numit tărâmul civilizaţiei şi al stabilităţii lumea umană în mijlocul oceanului planetar. De o parte se află lumea giganţilor, iar de cealaltă  lumea zeilor.
Aceasta este, desigur, o viziune metaforică. Nimeni nu trebuie să creadă acum că luăm lucrurile la modul literal, ci metaforic, este o descriere destul de bună a scărilor de mărime din univers. În afara acestei zone de mijloc se află într-adevăr o lume a uriaşilor giganţii galaxiilor şi a roiurilor de galaxii a orizontului cosmic. Acestea sunt lucruri la care noi ne putem doar gândi, nu le putem experimenta direct. La fel stau lucrurile şi în lumea microscopică. Suntem în totalitate dependenţi de domeniul minuscul al celulelor  şi de cel şi mai mic al particulelor atomice. Acestea au fost primele. Din ele suntem noi alcătuiţi. În acest sens ele sunt, după cum ne place să le numim în cartea noastră, micii dumnezei. Noi suntem cu adevărat  prinşi între aceste două lumi.
În aproape întreaga istorie a omenirii, nimeni nu a avut ştiinţă de aceste două lumi. Numai Midgard a fost cunoscută oamenilor. Odată cu apariţia aparaturii şi teoriilor moderne, cum ar fi teoria cuantică, am putut fi în stare să spunem aşa este universul pe aceste scări diferite de mărime





. Acest fapt s-a petrecut de-abia în ultimul secol. Noi avem acum cunoştinţă de domeniul micilor dumnezei şi de cel al giganţilor. Cunoaştem  aceste lucruri datorită ştiinţei. (Agenţia  Mediafax.)

Sursă:  dr Livia Brănişteanu
Trimiteți un comentariu