O distinsa doamna, cu care corespondez
intens pe internet in ultimul timp, a avut deosebita amabilitate si inspiratie
sa-mi transmita un link care mi-a permis sa citesc un interviu al lui Octavian
Paler. Si aici, ca de obicei, Oct Paler
a avut o prestatie remarcabila, marcand unele aspecte de viata si atitudine a
intelectualui de elita ce este acest titan al gandirii romanesti.
Eu i-am transmis un mail cu
unele consideratii asupra asertiunilor lui OP fata de Dumnezeu, ratiune si
limitele ratiunii pentru care m-a felicitat. A apreciat eseul care, scrie
dansa, „merita citit de multi altii”. Multumindu-i mult pentru cele scrise, îi urmez îndemnul si postez pe blog
aceste considerente.
Iata despre ce e vorba.
Octavian Paler
este unul din oamenii pe care ii stimez; in mod deosebi pe Oct Paler, pe care-l
socotesc un fel de mentor spiritual al meu. Este un formator de opinii cu o
mare capacitate intelectuala, inteligent, sobru, bun cunoscator de oameni.
Am, in general
aceleasi opinii ca ale lui despre viata, politica, natiune, Romania, familie
etc. etc.
Vorbesc despre
el la timpul prezent ptca spiritul lui - ca si parerile exprimate - sunt
prezente, reale si acum si socotesc ca un omagiu adresat OMULUI Octavian Paler
sa-i mentinem spiritul prezent, cu noi.
Am insa o
nedumerire sau poate, o alta parere la afirmatia sa din acest interviu: „Dumnezeu înseamnă pentru mine
falimentul raţiunii mele, punctul unde raţiunea începe să nu mai aibă explicaţie,
unde încep să bâjbâi prin întuneric.”
Parerea mea este ca cea ce a facut Dumnezeu - asa cum il percepe Oct Paler dar
si eu - nu poate fi inteles in tot ansamblul realizarilor sale de oamenii din
vremurile noastre care, in faza de evolutie in care am ajuns, avem
(deci si Paler, oricat de valoros ar fi!) capacitati cognitive extrem de
reduse.
Noi nu suntem in stare sa percepem dacat, de ex, 5% din Universul
cunoscut, habar n-avem ce-i energia si materia neagra, nici macar cum
functioneaza... corpul nostru - si cu atat mai mult nu stim mai nimic despre
mintea si sentimentele noastre!! Fara sa mai vorbim de fenomenele
parasenzoriale, energia gandurilor, realitatea care este "construita"
de constiinta (si de constienta, as aduga eu!)
Cele cinci simturi (eventual sase daca luam in considerare si intuitia!),
inteligenta, constiinta noastra cu care stim ca suntem dotati nu ne
permit cunoasterea a tot ce ne inconjoara - ce sa mai vorbim si despre LUMEA
MULTIVERSURILOR care se pare ca exista! Se pare insa, ca nu am descoperit
inca nici toate dotarile, capabilitatile fiintei umane!
Or,
daca esti constient ca esti un mic pigmeu (pleonasm intentionat ca sa
subliniez cat de insignifianti suntem fata de ce exista creat de natura /
Dumnezeu) , dar cu o oarecare inteligenta, trebuie sa admiti ca RATIUNEA
noastra este evident mult limitata de putinele cunostinte pe care le avem
despre tot ce-i in LUME, mai ales legat de SPIRIT - pe care-l consider
principala calitate / dotare a fiintei umane. Drept consecinta, este
normal ca, luand in considerare ratiunea care-i mult limitata
de putinatatea cunostintelor din vremurile noastre ,sa bajbaim intr-o opacitate
care se tot destrama pe masura ce stiinta avanseaza in cunoastere; am in
vedere indeoseb, fizica cuanticasi toate teoriile
moderne demonstrate, noile paradigme, care largesc
limitele ratiunii.
Intr-un fel de
concluzie, daca esti rational, iti dai seama de limitele pe care le ai si ca
aceste limite se "largesc" - inclusiv si mai ales cele spirituale, de
gandire si de conștiență - pe masura acumularii de
"cunoastere" a ..... realității!
Deci Dumnezeu in
nici un caz nu-i falimentul ratiunii (sale, a lui O.P.) ci e cel ce
ne-a dotat cu constiinta, liber arbitru si ratiune tocmai pentru ca sa aflam
realitatea, adevarul, ratiunea de a fi si, evident, care este locul si
rolul omului in Univers.
Multumesc pentru
rabdare, pentru atentie si pentru ocazia de a aborda una din temele de mare
interes pt mine.
Interviul poate fi citit la adresa:
