miercuri, 31 martie 2010

MOMENTUL ADEVĂRULUI. VIZIUNEA SISTEMICĂ ASUPRA REALITĂŢII. (I)

Compendiu

Cartea The Turning Point: Science, Society, and the Rising Culture scrisă în anul 1982 [în lb română a apărut în anul 2004 ca „Momentul adevărului: ştiinţă, societate şi noua cultură” – iar în traducere după dicţionar: „Moment hotărâtor,ştiinţă, societate şi noua cultură” ] a lui Fritjof Capra[1] tratează criza globală a civilizaţiei umane din timpurile noastre ce a început în anii 60 şi se acutizează în continuare. El scrie despre cauzele acestei crize, amploarea ei şi propune soluţii pentru depăşirea sa.

Capra consideră că această criză este globală din două puncte de vedere:
- a cuprins toate domeniile de activitate, de la ştiinţă, economie, energie, mediu, medicină, sănătate, la gândire, cultură, psihologie, chiar siguranţa planetei;
- a cuprins întreg globul.

Relevant este faptul că fenomenele şi modul de manifestare ale crizei globale descrise de F. Capra şi analizate de el până în anul 1981, nu numai că nu s-au diminuat până în anul 2010, ci s-au agravat, extins şi chiar sunt semne de a ameninţa existenţa acestei civilizaţii. Deci semnalele date de Capra din 1982 – inclusiv analiza sa - sunt confirmate şi după 30 de ani.


Drept cauză principală a crizei mondiale, F.C. consideră a fi o percepţie, o viziune depăşită a realităţii, a vieţii, consecinţă a aplicării teoriilor carteziene – mecaniciste – newtoniene încă deosebit de prezente în toate domeniile ştiinţei.El propune abordarea realităţii de pe poziţiile unei viziuni sistemice ca urmare a unei noi percepţii asupra realităţii.


Maşina newtoniană a lumii.

După părerea lui Fritjof Capra, societatea umană modernă se află din anii şaptezeci într-o criză globală (şi se adânceşte din ce în ce mai mult), de la energie, inflaţie, şi şomaj cronic, crize financiare şi a sistemului medical, poluare şi alte dezastre ecologice, până la criza emoţională, de gândire şi chiar existenţială. Toate acestea sunt faţete ale uneia şi aceleiaşi cauze, o criză care ţine, în mod esenţial, de p e r c e p ţ i e.

F. Capra susţine că încercăm să aplicăm concepte ce ţin de o imagine depăşită a lumii, a realităţii, care nu mai poate fi înţeleasă în termenii acestor concepte. Începutul l-a constituit noua fizică – îndeosebi fizica cuantică – ce nu poate fi înţeleasă în termenii fizicii mecaniciste, cartezian-newtoniene; pentru a fi înţeleasă, fizica cuantică a avut nevoie de noi concepte, de un vocabular şi înţelesuri adecvate.

In acelaşi mod stă situaţia cu noile concepte privind realitate, viaţa.

De aceea este nevoie să înţelegem că trăim într-o lume cu interconexiuni globale, în care fenomenele biologice, psihologice, sociale şi de mediu sunt interdependente.

Ceea ce este necesar, este o nouă paradigmă (sau noi paradigme), o nouă viziune asupra realităţii, o schimbare fundamentală în gândire, percepţiile şi valorile noastre.

Interconexiunile şi interdependenţele între numeroasele concepte reprezinză modul de manifestare şi cadrul în care se valorifică noua viziune sistemică asupra vieţii.

Motivul principal al necesităţii unor noi paradigme.

Criza mondială începută în deceniul 6 al secolului XX şi care se manifestă din plin şi la acest început de mileniu III are la bază probleme sistemice.
Fie că e vorba despre cancer, criminalitate, poluare, energie nucleară, inflaţie sau penurie de energie, dinamica aflată la baza acestor probleme este aceeaşi: ele se agravează pe zi ce trece, specialiştii din fiecare domeniu fiind incapabili să le rezolve, nu le mai pot face faţă.

S-au căutat şi s-au emis pentru fiecare din probleme teorii şi pseudosoluţii, ineficiente. Ineficacitatea s-a datorat faptului că nici unul din specialişti nu a identificat problema aflată la baza crizei de idei: faptul că majoritatea persoanelor din cercurile academice subscriu la percepţii înguste (reducţioniste) ale realităţii, inadecvate pentru a rezolva problemele majore ale epocii noastre. Aceste probleme sunt probleme sistemice – ceea ce înseamnă că sunt strâns interconectate şi interdependente. Majoritatea specialiştilor folosesc modele conceptuale depăşite inclusiv în criza culturală, a relaţiilor sociale şi ecologice.

Un asemenea regres în gândire şi din punct de vedere conceptual a existat de fapt în toate civilizaţiile cunoscute, care au parcurs procesele succesive de geneză, creştere, declin şi dezintegrare.


Revoluţia ştiinţifică.

De-a lungul secolelor s-a demonstrat că fizica a fost promotoarea evoluţiei ştiinţei; fizica a influenţat hotărâtor celelalte ştiinţe inclusiv cele sociale ca biologia, medicina, psihologia, fiziologia.
Imaginile despre lume şi sistemul de valori au fost formate în revoluţia ştiinţifică din sec XVI şi XVII.

  • Înainte de anul 1500 viziunea dominantă în Europa şi în majoritatea celorlalte civilizaţii era organică şi se poate rezuma în interdependenţa între fenomenele spirituale şi cele materiale prin subordonarea intereselor individual celor comunitare. Avea baza ştiinţifică în două autorităţi: Aristotel şi Biserica.
  • Revoluţia ştiinţifică a început cu Nicolas Copernic, cu teoria / ipoteza că nu pământul este centrul universului şi că el se roteşte în jurul soarelui ce a fost publicată în anul 1543. Johannes Kepler a fundamentat sistemul lui Copernic şi a formulat legile empirice ale mişcării planetelor şi a urmat Galileo Galilei prin descoperirea legilor corpurilor în cădere liberă.
Rolul lui Galilei în revoluţia ştiinţifică trece mult dincolo de realizările sale în astronomie: el a combinat experimentul ştiinţific cu utilizarea limbajului matematic – fiind considerat părintele ştiinţei moderne.
Abordarea empirică a lui Galileo şi utilizarea unei descrieri matematici ale naturii au devenit caracteristici dominante ale ştiinţei sec XVII şi a îndreptat atenţia omului de ştiinţă către proprietăţile cuantificabile / măsurabile ale materiei.


  • Rene’ Descartes (1596-1650) a construit şi fundamentat concepţiile carteziene în abordarea ştiinţifică a fenomenelor din toate domeniile de studiu al naturii şi relaţiilor sociale; „toată ştiinţa înseamnă cunoştinţe sigure, evidente” a scris el. Metoda de gâdire a lui Descartes şi viziunea sa asupra naturii au influenţat toate branşele ştiinţei moderne şi pot fi încă foarte utile şi azi. Metoda lui Descartes este analitică; el spunea: ”întreaga mea fizică nu este altceva decât geometrie”.
Diviziunea carteziană între gândire (res cogitas) şi materie (res extensa) a avut efecte profunde asupra gândirii occidentale. Prin ideea carteziană a dat gândirii ştiinţifice din sec XVII, XVIII, XIX şi XX cadrul său general. Viziunea naturii ca maşină perfectă, guvernată de legi matematice exacte.
Descartes şi-a extins viziunea mecanicistă şi asupra organismelor vii. Plantele, animalele, corpul omenesc erau considerate simple maşini; el arăta că mişcările şi funcţiile biologice ale corpului se pot reduce la operaţii mecanice, organismele vii fiind nişte automate.

Viziunea lui Descartes a avut o puternică influenţă asupra dezvoltării ştiinţelor vieţii.


  • Isaac Newton a realizat o formulă matematică completă concepută în viziunea mecanicistă asupra lumii care a rămas fundamentul solid al gândirii ştiinţifice până în sec XX. El a formulat legile generale ale mişcării care guvernează toate obiectele din sisitemul solar. Newton a excelat ca om de ştiinţă, matematician, avocat, istoric, teolog, fiind implicat în cercetarea unor cunoştinţe oculte şi esoterice.
  • In mecanica newtoniană toate fenomenele fizice sunt reduse la mişcarea unor particule materiale cauzată de atracţia reciprocă adică de forţa gravitaţională, ceea ce reprezintă baza mecanicii clasice. Mecanica newtoniană a fost extinsă la comportarea solidelor, lichidelor şi a gazelor, inclusiv fenomene de căldură şi sunet. S-a creiat convingerea oamenilor de ştiinţă că universul este un imens sistem mecanic iar mecanica newtoniană era teoria supremă a fenomenelor naturale.
  • Clerk Maxwell a studiat efectele forţelor magnetice şi electrice şi, împreună cu Michael Faraday au înlocuit conceptul de forţă cu unul mai subtil, de câmp de forţe. Ei au arătat că aceste câmpuri au propria lor realitate şi pot fi studiate fără referinţă la corpurile materiale – trecând deci dincolo de fizica newtoniană. Entităţile fundamentale erau câmpurile şi nu modelele mecanice.Se poate spune că electromagnetismul a detronat mecanica newtoniană ca teorie supremă a fenomenelor naturale.
Toate aceste deosebite realizări ştiinţifice de la începuturile revoluţiei ştiinţifice până în sec XX au reprezentat şi reprezintă mari succese ale minţii omeneşti şi au făcut posibilă evoluţia accelerată a civilizaţiei umane, a cunoaşterii din ce în ce mai în profunzime a realităţii. Fără aceste etape de cunoaştere nu am fi putut păşi mai departe şi mai profund în devoalarea tainelor vieţii, ale cosmosului. Bazându-ne pe toate cunoştinţele dobândite prin luarea în considerare a conceptelor, a „paradigmei” şi aplicarea viziunii mecanicist – carteziene – newtoniene, situaţia din zilele noastre impune abordarea realităţii cu alte concepte, alte paradigme mai complexe, mai evoluate.

Trebuie recunoscut că metoda generală carteziană pentru abordarea problemelor intelectuale şi claritatea gândirii lui Descartes şi Newton rămân extrem de valoroase, deşi limitările grave ale acestor viziuni asupra lumii devin evidente în toate ştiinţele.



* * *

NOUA FIZICĂ.

In fizica modernă, imaginea universului ca o maşină a fost înlocuită de o viziune ca fiind un întreg indivizibil, dinamic, ale cărui părţi sunt interconectate în mod esenţial şi pot fi înţelese doar ca modele ale unui proces cosmic. Deci fizica modernă a depăşit viziunea mecanicistă carteziană asupra lumii şi ne conduce spre o imagine holistică şi intrinsec dinamică a universului.

De-a lungul secolelor fizica a servit ca model conceptual pentru toate celelalte ştiinţe. Şi fizica modernă – prin teoria cuantică - a dezvoltat gândirea raţională dar a dat şi o bază ştiinţifică gândirii intuitive, constituind un fundament în explicarea unor fenomene parasenzoriale ce ţin de conştiinţă şi de valori morale. Astfel fizica cuantică arată natura unitară şi complementară a modurilor raţionale şi intuitive ale conştiinţei: a lui yin şi yang. Fizica modernă poate arăta şi celorlalte ştiinţe că gândirea ştiinţifică nu trebuie să fie reducţionistă sau mecanicistă, că viziunile holistice şi ecologice sunt, de asemenea, sănătoase din punct de vedere ştiinţific.

În primele trei deceni din secolul XX, evoluţiile în fizică, culminând cu teoria relativităţii şi teoria cuantică, au spulberat conceptele principale ale viziunii carteziene asupra lumii şi cele ale mecanicii newtoniwne. Noţiunile de spaţii şi timp absolute, particulele solide elementare, substanţa ca material fundamental, descrierea obiectivă a naturii – toate aceste concepte au fost depăşite de noua fizică şi domeniile pe care aceasta le punea în evidenţă.
Descoperirea aspectului dual al materiei şi a rolului fundamental al probabilităţii a demolat noţiunea clasică de obiecte solide şi a consacrat modelele ondulatorii de probabilităţi.

Particulele subatomice sunt interconexiuni între „lucruri”; în teoria cuantică întotdeauna ai de a face cu interconexiuni între toate lucrurile ceea ce dezvăluie unicitatea de bază a universului.

O particulă elementară nu este o entitate care poate fi analizată independent. Ea este, în esenţă, un set de relaţii care se întind apre exterior, către alte lucruri – susţine şi Henry Stap de la Universitatea din California.

Unul din marile adevăruri descoperite de fizica cuantică este legătura esenţială între fenomenele fizice atomice observate şi subiectivismul observatorului. În fizica atomică, fenomenele observate pot fi înţelese doar ca nişte corelaţii dintre diversele procese de observaţie şi măsurare, iar sfârşitul acestui lanţ de procese se află intotdeauna în conştiinţa observatorului uman.

Concepţia universului ca o reţea de relaţii interconectate este una din temele majore ale întregei fizici moderne.

NOI PARADIGME

Una din noile paradigme ar putea fi consecinţa unei noi viziuni asupra realităţii. Ea ar putea consta în concepţia sistemică asupra vieţii, gândirii, conştiinţei şi evoluţiei. Aceasta ar presupune;
- abordarea corespunzătoare holistică a sănătăţii şi vindecării;
- integrarea abordărilor occidentale şi orientale asupra psihologiei;
- un nou cadru conceptual pentru economie şi tehnologie;
- descoperirea interconexiunilor şi interdependenţei între numeroasele concepte secvenţiale;
- interrelaţionării tuturor fenomenelor – fizice, biologice, psihologice, sociale şi culturale.
Această viziune transcede graniţele disciplinare şi conceptuale.

Raţionalul, ştiinţa şi intuitivul / credinţa – moduri de manifestare a minţii omeneşti.

Yin şi yang.

În cadrul determinării valorilor şi atitudinilor culturale, gândirea chineză are un loc aparte; în zilele noastre este populară şi în Occident. La baza gândirii chineze există un cadru care are fundamentul în ideea de fluctuaţie ciclică continuă şi care implică noţiunea mult mai largă a doi poli arhetipali – yin şi yang - ce se află la baza ritmului fundamental al universului.

Filozofii chinezi considerau că în realitate – a cărei esenţă finală o denumeau T a o – toate fenomenele pe care le observăm participă la procesul cosmic şi sunt deci intriseci dinamice. Caracteristicile principale ale lui Tao (realitatea) sunt natura ciclică a mişcărilor sale neîncetate; toate evoluţiile din lumea fizică şi din domeniul social prezintă modele ciclice.

În concepţia chineză toate manifestările lui Tao sunt generate de interacţiunea dinamică dintre aceşti doi poli extremi ai unui întreg unic.

Toţi oamenii, fie ei bărbaţi sau femei, trec prin faze yin şi yang.

În viziunea chineză există două feluri de activitate – activitate în armonie cu natura şi activitate înpotriva firii lucrurilor. În această ordine de idei:

- yang se referă la activitatea agresivă, expansivă, competitivă iar

- yin poate fi considerat că ar corespunde unei activităţi sensibile, consolidante, cooperative.


Acţiunea yin este conştientă faţă de mediu, este corespunzătoare uneia din proprietăţile minţii omeneşti, aceea de intuiţie şi a fost asociată prin tradiţie cu religia, credinţa, misticismul.

Acţiunea yang este conştientă de sine, ar reprezenta latura raţională a minţii omeneşti şi este denumită raţiune, asociată – tot prin tradiţie – cu ştiinţa.

Raţionalul / yang şi intuitivul / yin sunt moduri complementare de funcţionare a minţii omeneşti. Gândirea raţională este liniară, focalizată şi analitică, ţine de domeniul intelectualului şi are tendinţa de a fi fragmentară, de a studia şi analiza fiecare element în parte, separat de context, de a aplica metode reducţioniste. Cunoaşterea intuitivă se bazează pe o experienţă directă, non intelectuală a realităţii, ea tinzândsă fie sintetizatoare, holistică[2] şi neliniară.

În acest context, cultura noastră se mândreşte că este ştiinţifică, este dominată de gândirea raţională – considerat a fi singurul tip acceptabil de cunoaştere. Nu se ia în considerare, de regulă, că poate exista o cunoaştere sau o conştiinţă intuitivă.

Influenţa gândirii cartezian – newtoniene

În analiza sa, Fritjof Capra detaliază cauzele, efectele, ineficacitatea paradigmei carteziene, a mecanicismului aplicat în cele mai diferite domenii ale vieţii, ale realităţii contemporane. El susţine, cu argumente, faptul că viziunea sistemică asupra realităţii, asupra vieţii, reprezintă un progres faţă de viziunea cartezian – mecanicistă care a fost transmisă şi a fost aplicată de la fizică la toate celelalte ştiinţe şi activităţi.

Fizică.

Imaginea mecanicistă asupra lumii – concepţia generală prevalentă în sec XVII – XVIII – XIX postula că materia era considerată baza întregei existenţe iar lumea materială era privită ca o multitudine de obiecte separate, componente elementare asamblate într-o imensă maşină, inclusiv „maşina cosmică”. În consecinţă, fenomenele complexe puteau fi înţelese întotdeauna reducându-se la elementele constitutive de bază – atitudine cunoscută drept r e d u c ţ i o n i s m.

Din sec XVII fizica a devenit baza tuturor ştiinţelor, prin viziunea mecanicistă asupra lumii. Abordarea mecanicistă s-a extins de la fizică şi astronomie la biologie, chimie, medicină, psihologie, în ştiinţele naturii umane şi societăţii ceea ce a avut o influenţă puternică asupra gândirii economice şi politice moderne.

Această imagine mecanică a naturii a devenit paradigma dominantă a ştiinţei mecaniciste până în sec XX.

Triumful mecanicii newtoniene în secolele XVIII şi XIX a acordat fizicii statutul de ştiinţă „hard” în raport cu care au fost comparate toate celelalte ştiinţe.

Fizica modernă – teoria cuantică a arătat însă limitările grave ale viziunii carteziene, mecaniciste asupra lumii. Paradigma mecanicistă a trebuit abandonată la nivel foarte

... urmează încă două părţi ale compendiu-lui...


[1] Fritjof Capra (n. 1 februarie 1939) este de origine austriac, fizician american, teoretician de sisteme, precum şi autor de bestselleruri internaţionale, cum ar fi The Tao of Physics (1975) şi The Turning Point (1982)
Nascut in Viena, Austria, Capra a obtinut un doctorat în fizica teoretică de la Universitatea din Viena în 1966. El a făcut cercetare privind fizica particulelor şi Teoria sistemelor şi a scris cărţi populare cu privire la implicaţiile ştiinţei, în special în The Tao of Physics, Subtitrate O Explorare paralelă între fizica modernă şi misticismul de Est. The Tao of Physics face o afirmaţie conform căreia fizica şi metafizica - ambele conduc inexorabil la aceleaşi cunoştinţe. El vorbeşte fluent limbile germană, engleză, franceză şi italiană.
Capra face presiuni pentru ca societate Occidentală să abandoneze gândirea convenţional - liniară si respectiv punctul de vedere mecanicist, al lui Descartes. Critică viziunea reducţionistă carteziană că totul poate fi studiat în părţi pentru a înţelege întregul.
Fritjof Capra este director fondator al Center for Ecoliteracy situat in Berkeley, California, care promovează ecologia şi sistemele de gândire în învăţământul primar şi secundar.
(după Wikipedia)

[2]Termenul „holistic”, de la grecescul holos (întreg), se referă la o înţelegere a realităţii în termeni de întregi integraţi, ale căror proprietăţi nu se pot reduce la cele ale unităţilor mai mici.
Trimiteți un comentariu