Sapte mituri false din lumea stiintei

Astronomie, fiziologie, neurologie, fizica… numeroase domenii ale cunoasterii sunt impodobite, printre teorii, legi si axiome, cu diverse “clisee” pe care toata lumea le-a auzit, toata lumea le repeta, toata lumea le crede, dar care, in lumina unor recente descoperiri stiintifice, nu mai sunt valabile. Printre multele de acest gen, iata cateva foarte cunoscute, dar care au primit – unele foarte recent - niste lovituri zdravene, in urma carora au necesitat reparatii de urgenta.

La varsta adulta, neuronii nu se mai dezvolta

Mare parte din dezvoltarea esentiala a creierului are loc in copilarie, e drept. Totusi, spre deosebire de conceptiile vehiculate pana in urma cu cativa ani, creierul adult nu sta pe loc, nu devine static, pierzandu-si plasticitatea care i-a permis sa se modeleze atat de spectaculos in cursul primilor ani de viata... Studiile mai noi au aratat ca, si la varsta matura, neuronii cresc si se transforma, ca raspuns la stimulii oferiti de experientele noi din viata. Cercetari efectuate pe soareci adulti, de catre specialisti neurologi de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), au demonstrat ca dendritele (prelungirile arborescente ale neuronilor, prin care acestia transmit impulsurile nervoase de la o celula la alta a creierului) isi pot modifica dimensiunile. In unele cazuri, dendritele chiar si-au dublat lungimea.
Nu toti neuronii din creierul adult sunt capabili de astfel de performante,. Dar unii o pot face, astfel incat, pe masura ce cercetarile asupra creierului avanseaza, vor fi descoperite, probabil, tot mai multe tipuri de neuroni in stare de modificari structurale de care nimeni, pana in urma cu cativa ani, nu-i credea capabili.

Oamenii utilizeaza doar 10% din creier

Desi a tot fost auzita timp de vreun secol, aceasta afirmatie nu este adevarata - din fericire. Odata cu progresul reprezentat de tehnologia numita imagistica prin rezonanta magnetica, s-a putut demonstra clar ca oamenii isi folosesc cortexul cam la intrega capacitate. In starea de veghe, creierul utilizeaza substante chimice (neurotrasmitatori) si impulsuri electrice pentru a asigura comunicarea intre toate regiunile sale, printr-un flux practic continuu de informatii. Abia in starea de somn profund, comunicarea intre diversele regiuni ale scoartei cerebrale se reduce, iar zonele ramase active apar, pe imaginile RMN, ca niste insulite mai luminoase intr-un ocean intunecat. Dar, de oprit, creierul nu se opreste niciodata, in cursul vietii; nu are zone inactive care raman asa cu anii si care sa reprezinte 90% din structura lui, asa cum spune mitul. Chiar daca, rand pe rand, diferitele zone mai iau cate o pauza, ca sa-si refaca rezervele de energie, functionarea scoartei cerebrale, in ansamblu, este continua si extinsa pe toata suprafata ei.

In spatiu nu exista gravitatie

Aceasta conceptie gresita se datoreaza, pesemne, expresiei "gravitatie zero" prin care e descris mediul din interiorul navelor spatiale. E adevarat, gravitatia scade cu patratul distantei fata de Pamant, dar nu devine niciodata nula. Gravitatie exista peste tot, chiar si in spatiu. Astronautii par sa pluteasca pentru ca, in realitate, ei sa afla in cadere libera continua spre Pamant, miscarea "in jos" e completata de o miscare continua pe orbita terestra, o miscare laterala, sa zicem. Ei cad dar, fiindca sunt purtati mereu lateral, nu ajung niciodata sa dea cu fundul de podea.

Marele zid chinezesc e singura constructie vizibila din spatiu

Foarte populara legenda urbana (am invatat asta si la geografie, in clasa a cincea), povestea are diverse variante, care insa au fost puse in discutie in aceste vremuri in care multa lume s-a perindat pe acolo pe sus si a putut constata ce se vede si ce nu se vede din spatiu. Prin urmare, ideile trebuie actualizate, fiinca lucrurile nu stau chiar asa cum am invatat noi in clasa a cincea. Marele zid chinezesc poate fi vazut de pe orbita terestra joasa, aflata la cca. 215 km inaltime deasupra Pamantului, de unde pot fi zarite, de asemenea, si alte cateva constructii de mari dimensiuni, precum autostrazi sau pistele unor aeroporturi mari. Chiar de pe Statia Spatiala Internationala (ISS), care orbiteaza la aproximativ 400 km deasupra planetei, se pot distinge marile aglomerari urbane, care se detaseaza clar de fundalul reprezentat de terenul din jur. Stim din sursa sigura ca si piramidele de la Giza sunt vizibile de pe ISS, cu ajutorul unui binoclu; asa afirma astronautul Ed Lu, care le-a vazut cu ochii lui. In schimb, varianta care zice ca Marele Zid Chinezesc ar fi singura constructie terestra care e vizibila de pe Luna… ne pare rau, oamenii de stiinta zic ca nu, nu e vizibila de acolo.

Meteoritii se incalzesc datorita frecarii cu aerul, atunci cand intra in atmosfera

Ei bine, nu. Nu se incalzesc din cauza asta. de incins, se incing ei, dar datorita unei alte forte. Strabatand atmosfera cu mare viteza, ei imping aerul din fata lor, comprimandu-l. Comprimarea unui gaz duce la cresterea temperaturii lui. Or, in cazul fenomenului despre care vorbim, avem de-a face cu o compresie foarte violenta, deoarece meteoritii "merg" cu viteze foarte mari (care pot atinge 15 km/secunda.) Asadar, compresia este cea care determina cresterea temperaturii aerului din imediata apropiere a meteoritului, iar aerul fierbinte incalzeste, la randul sau, bucata de material cosmic care cade din cer.

Distanta Pamantului fata de Soare, variabila in cursul unui an, determina existenta anotimpurilor

Evident, cand stai aproape de un foc, te incalzesti mai mult decat atunci cand stai mai departe de el. Apoi, orbita Pamantului are forma unei elipse, deci planeta nu se afla mereu la distanta egala fata de Soare. Si, uite asa, s-a ajuns la concluzia ca departarea la care se afla Pamantului fata de Soare e cea care determina instalarea unui anume anotimp. Pare destul de logic, dar e gresit. Daca am face calculele (ma rog, o sa ne bazam pe cele facute de oameni de stiinta care se pricep mai bine la mate decat noi) am constata ca, atunci cand se afla la periheliu (cel mai aproape de Soare, in decursul unui an), Pamantul ar fi doar cu cateva grade mai cald decat atunci cand se afla la afeliu (la distanta cea mai mare fata de Soare). Insa diferenta intre iarna si vara, in ceea ce priveste temperaturile, e de obicei, mai mare de cateva grade. Iar cand in emisfera nordica e iarna, in cea sudica e vara, si atunci, cum explicam acest fenomen?

Pai, exista o explicatie: nu distanta fata de Soare, ci inclinarea axei Pamantului fata de planul orbitei determina existenta anotimpurilor. Axa de rotatie a Pamantului (linia imaginara care "inteapa" planeta, trecand prin Polul Nord si Polul Sud) nu este perpendiculara pe planul orbitei Pamantului in jurul Soarelui, ci este inclinata intr-un unghi de circa 23,5 grade. Cand in emisfera nordica e vara, axa Pamantului e inclinata catre Soare; planeta primeste mai multa radiatie solara, care incalzeste solul si determina cresterea temperaturii. Cand in emisfera nordica e iarna, axa Pamantului e inclinata in directia opusa Soarelui; razele acestuia, cazand oblic pe suprafata Terrei, incalzesc mai putin eficient suprafata lui, asa ca temperaturile scad. Iar cand aici, in emisfera nordica, e iarna, in cea sudica e vara, caci partea de planeta respectiva e indreptata spre Soare.

Guma de mestecat se digera in 7 ani

Ei, nici chiar asa! E drept, guma de mestecat din ziua de azi nu e chiar mancare, ci mai degraba o dracie sintetica, asa ca s-ar putea sa fie ceva mai greu de digerat decat un cartof sau un snitel. Dar sistemul digestiv, cu acizii sai tari si enzimele lui puternice, ii vine de hac gumei in cateve zile. (Asta nu inseamna ca ar trebui s-a o inghitim fara grija. Cum spuneam, n-are mai nimic natural in ea.) De unde pana unde a aparut povestea asta? Probabil - asa cred doctorii - a fost doar o sperietoare, o "minciuna" cu care mamele incercau sa-i descurajeze pe copiii sa inghita preparatul acela dubios. Copiii, care timp de ani de zile fusesera invatati sa inghita mancarea dupa ce o mestecau, aveau clar nevoie de o motivatie ca sa nu inghita si guma, dupa ce o mestecasera constiincios. Necazuri apar numai daca o persoana inghite cantitati mai mari de guma - un pumn de bucati de substanta cauciucoasa e clar ca nu face bine nimanui... Un cocolos mare de guma mestecata si inghitita ar putea bloca tubul digestiv, creand probleme care sa impuna o interventie medicala de urgenta. (Ar fi, deci, o chestiune de ore - nici vorba de sapte ani.)

Sursa: descopera.ro - autor: Mihaela Stanescu

ZICERI CU TÂLC

• O femeie care nu este frumoasă poate deveni o femeie mai frumoasă decât cea mai frumoasă femeie dacă ştie să se uite în ochii bărbatului (prof Alexandru Graur)

• Omul trebuie sa aiba si prieteni si dusmani. Prietenii il invata ce trebuie sa faca, iar dusmanii il obliga sa faca ce trebuie.

• Daca ceea ce ai de facut pare simplu, inseamna ca nu ai aflat inca totul. (Donald Westlake)

• Experienta este cel mai dur profesor, pentru ca intai iti da testul si apoi iti spune care era lectia. (Vernon Law)

• A gandi liber e mare lucru. A gandi corect e si mai mare lucru. (La intrarea in Univ. Uppsalla) [adăugată de Je Suis]

• Cel care neglijează învăţătura în tinereţe pierde trecutul şi este mort pentru viitor (Euripides)

• Pentru ca răul să triumfe este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic (Edmund Burke)

• Cel mai uşor e să te înşeli singur, căci fiecare crede ceea ce doreşte (Demostene)

• Ştiinţa puţină îi face pe oameni pretenţioşi, în timp ce ştiinţa multă îi face modeşti (Leonardo da Vinci)

* * *

În Journal of Clinical Psyhology, a apărut concluzia unor cercetători americani care constă în faptul că nu doar genele, sănătatea sau banii ne ajută să fim fericiţi. Astfel, nivelul de fericire poate creşte prin cinci lucruri:
- Să fii recunoscător şi să mulţumeşti mereu celor care te-au ajutat;
- Să fii optimist şi să vezi mereu partea plină a paharului;
- Să-ţi notezi de fiecare dată lucrurile bune care ţi se întâmplă;
- Să-ţi pui în valoare calităţile(dacă ai simţul umorului, e indicat să spui des glume);
- Să te implici în acte de caritate şi să-i ajuţi pe cei din jurul tău.


* * *


Ca un corolar, din gândirea lui Octavian Paler

Am învăţat.....

Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie

Altora s-ar putea să nu le pase.

Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat

Dar nu am dreptul să fiu şi rău.

Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea

Dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii.

Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru

Şi pot vedea ceva total diferit.

Am învăţat că indiferent de consecinţe

Cei care sunt cinstiţi cu ei însişi ajung mai departe în viaţă.

CELULE STEM – CELULE SUŞĂ

Celulelor stem li se mai spune şi celule suşă, iar proprietatea lor extraordinară este că au capacitatea de a se transforma în celule specifice diferitelor organe ce alcătuiesc corpul. Mai mult, ele vindecă ţesuturile lezate, înlocuind celulele bolnave.

Datorită lor este posibilă creşterea şi regenerarea celulară, fiind prezente în toate organismele multicelulare, nu doar la om.

Aceste celule vor înlocui medicamentele pentru că au puterea de a reface organele afectate, reprezintă o speranţă în bolile grave şi pot fi folosite şi în medicina estetică.

Medicina şi chirurgia în scop reparator tind să fie înlocuite de un alt tip de abordare terapeutică: medicina regenerativă. Aceasta foloseşte la maximum capacităţile de refacere şi de creştere programate în ADN-ul uman. Iar celulele suşă constituie baza de pornire pedte care se construieşte, în acest moment, cercetarea în medicina regenerativă.

Cercetările au arătat că se pot obţine două categorii de celule stem: cele embrionare, izolate din fetuşi umani şi cele prelevate din ţesuturile adulte. Cele care provin din embrioni se pot transforma în orice tip de celulă a corpului, iar cele prelevate din ţesut adult acţionează ca reparatori, având capacitatea să se transforme în celule stem specializate, similare ţesutului din care au fost izolate.

Şi celulele stem adulte au grade diferite de versatilitate. Aici intervine atributul numit „potenţă", prin care se înţelege, în sensul cel mai strict, capacitatea celulelor suşă de a se specializa în a reda caracteristicile a cât mai multe categorii de celule umane. Din acest punct de vedere, celulele pot fi totipotente şi pluripotente.

În categoria celulelor totipotente intră cele obţinute din embrioni, acestea putându-se transforma în orice tip de celulă existentă în corp, cu excepţia celulelor din care este formată placenta. În categoria de celule suşă pluripotente sunt cele obţinute din cordonul ombilical, ce se pot transforma într-o plajă largă de celule specifice.

Urmează cele multipotente care se pot diferenţia doar în celule din aceeaşi familie cu cele de provenienţă (musculare, neuronale etc.), cele oligopotente, care se pot transforma doar în câteva celule, şi celulele suşă unipotente, care produc un singur tip de celule, similare cu ele însele, simple.


Descoperirile de ultimă oră fac posibilă inclusiv creşterea „in vitro" a celulelor stem şi transformarea lor în celule specializate, care au caracteristicile ţesutului unde este nevoie să fie transplantate. Mai clar, ele pot fi livrate în organism deja sub formă de celule suşă musculară, osoasă sau neuronală, în funcţie de nevoi.

Cele mai noi cercetări şi realizări

· Folosind celule stem embrionare, cercetătorii de la Universitatea „Standford" din California au reuşit anul trecut să obţină ovule şi spermă artificiale, perfect funcţionale pentru procesul de reproducere în laborator. Scopul acestui experiment finalizat cu succes a fost acela de a da cuplurilor infertile o şansă de a avea urmaşi.

· Oamenii de ştiinţă de la Pentagon ajută pe soldaţii răniţi, cautănd modalitatea de regenerare a pielii, muşchilor şi chiar a membrelor amputate, prin utilizarea de celule stem provenite de la aceşti soldaţi. Celule stem adulte sunt recoltate de la soldaţi, înainte ca aceştia să ajungă pe câmpul de luptă, celule ce vor fi folosite pentru regenerarea membrelor amputate, în termen de câteva zile de la producerea rănii.

· Doi dinţi naturali realizaţi complet din celule stem au fost obţinuţi anul trecut de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Tokyo, beneficiarul lor fiind un şoarece de laborator. Pentru a-i diferenţia de restul dinţilor, cercetătorii au indus incisivilor obţinuţi din celule stem culoarea verde fosforescent.

Celulele stem se depozitează în containere cu azot lichid

· Celulele stem embrionare pot fi folosite pentru a reda vederea persoanelor care suferă de maladia Stargart, o afecţiune a ochiului ce produce orbire. Tratamentul cu celule stem embrionare pentru redarea vederii persoanelor afectate de maladia Stargart va fi testat începând cu acest an de către cercetătorii americani pe un grup de 12 persoane voluntare.

Celule stem se pot recolta din măduva osoasă (femur, bazin, coapsă, stern şi alte oase), din sângele placentar, recoltat la naştere, din placentă şi din sângele periferic.

Condiţiile obligatorii pentru ca vindecarea cu ajutorul celulelor stem să se producă este ca acestea să fie compatibile cu donatorul şi să fie transplantate, adică introduse în organism, acolo unde este nevoie ca ele să acţioneze.

Deocamdată, în România se realizează transplanturi de celule stem hematopoietice, izolate din sângele periferic, folosite la tratarea unor boli grave. transplanturi de celule stem izolate din grăsime, folosite în scop estetic şi, mai nou, recoltarea la naştere a sângelui din cordonul ombilical.

Poţi fi propriul donator

Celulele stem hematopietice se obţin din sângele periferic sau din măduva osoasă

În multe cazuri, sursa de celule stem hematopoietice este însuşi bolnavul. Medicii îi prelevează sânge din care izolează apoi celulele stem. Acestea sunt reintroduse în corp pentru a-i reda funcţiile normale. O astfel de procedură se numeşte transplant autolog. Dar pentru un astfel de transplant este nevoie ca bolnavul să nu aibă o formă de boală activă, care să nu răspundă la formele convenţionale de tratament (chimioterapie). Acest lucru este absolut obligatoriu, altfel, după transplant, va exista o recădere a bolii. Un alt factor de care se ţine cont în autotransplant este starea de sănătate a pacientului. El nu trebuie să sufere de insuficienţe ale rinichilor, ale ficatului şi ale inimii, fiindcă acest lucru îi periclitează toleranţa faţă de chimioterapia puternică ce se execută pe durata transplantului.
De asemenea, există şi o vârstă limită pentru autogrefe: pacientul trebuie să aibă până în 65 de ani. Acest tip de transplant se foloseşte cel mai des pentru tratarea mielomului multiplu şi limfoamelor.
Celulele hematopoietice pot genera orice tip de celulă existentă în alcătuirea sângelui şi limfei, inclusiv pe cele care asigură imunitatea corpului.

Odată cu înaintarea în vârstă, numărul celulelor stem existente în circulaţia sanguină scade semnificativ. În jurul vârstei de 20 de ani avem în sânge 25 de milioane de celule stem. La 30 de ani avem sub 20 de milioane de celule suşă, iar la 60 de ani ajungem să deţinem sub 5 milioane de celule stem.

Se pot păstra la banca de celule

Celulele stem recoltate la naştere din cordonul ombilical pot salva viaţa copilului respectiv sau a unei rude. Procedura nu este dureroasă nici pentru mamă, nici pentru nou-născut. Sângele, recoltat cu instrumente speciale, se transportă în maximum trei zile la o bancă de celule stem, unde va fi testat, prelucrat și conservat în azot lichid.

Celulele sușă din acest sânge pot fi păstrate zeci de ani la temperaturi de sub 160 de grade Celsius şi pot fi livrate, la cerere, copilului (devenit adult) sau unei rude compatibile cu el, dacă aceasta are o afecţiune ce impune transplant de celule stem.

Metoda recoltării şi conservării de sânge placentar este disponibilă, contra cost, şi în România, de aproape patru ani.

Când transplantezi celule stem de la donator compatibil este nevoie ca boala să fie în remisie. Este obligatoriu ca procedura să se facă la maximum şase luni de la diagnosticare şi numai dacă s-a obţinut, prin chimioterapia convenţională, remisiune completă. De asemenea, pacientul trebuie să aibă ficatul, rinichii şi inima sănătoase şi vârsta până în 50 de ani, deşi, în unele cazuri particulare, procedura se poate face până la 59 de ani.

Celule suşă folosite în medicina estetică.

Medicina estetică profită de calităţile extraordinare ale celulelor stem şi le foloseşte pentru a atenua efectele îmbătrânirii. Acestea au capacitatea de a regenera ţesutul matur şi, în acelaşi timp, redau densitatea pierdută a ţesuturilor.
Prelevarea de celule stem folosite în scop estetic se face din ţesutul adipos. Astăzi se poate spune cu încredere că celulele stem obţinute din ţesutul adipos rămân viabile, în proporţie de 96 la sută, timp de 20 de ani. Creşterea sânului în volum obţinută cu ajutorul celulelor stem este de maximum două cupe.

Prima intervenţie estetică de reconturare a sânilor prin injectare de celule stem obţinute din grăsimea pacientului a fost efectuată în România, în anul 2009, la foarte puţin timp de la premiera mondială.

Medicii esteticieni folosesc noua metodă şi la reîntinerirea facială.

Procedurile de transplant de celule stem în scop estetic costă, în România, în jur de 3.000 de euro.

Celulele stem injectate în scop cosmetic „şterg“ urmele lăsate de timp pe faţă

SURSE:

Dr. Sergiu Habago
specialist celule stem

Dr. Zsofia Varady
medic primar hematolog Institutul Clinic Fundeni

Dr. Constantin Stan
medic primar
medicină estetică

Daily Mail

Pentagonul cultiva “organisme sintetice” nemuritoare

Este posibil ca cel mai recent proiect al Pentagonului sa fie si cel mai ambitios din intreaga sa existenta. Agentia de Cercetare Avansata pentru Aparare (Darpa) cauta sa rescrie legile evolutiei in beneficiu militar, creand “organisme sintetice” teoretic nemuritoare, care pot fi totusi ucise prin simpla actionare a unui comutator molecular.
Darpa investeste 6 milioane de dolari intr-un proiect denumit BioDesign, avand ca tel eliminarea "caracterului aleator al avansului evolutionist natural". Planul va pune la lucru cele mai recente studii si cunostinte biotehnologice ale cercetatorilor pentru a conduce la obtinerea de creaturi vii, proiectate genetic sa "produca efectul biologic dorit". Darpa doreste ca aceste organisme sa fie fortificate cu molecule care sa determine rezistenta celulelor la sucombare, astfel incat termenul de valabilitate al "monstrilor de laborator" sa fie unul nedeterminat.

Darpa va preveni eventualitatea preluarii super-speciei de posibilele tabere inamice, prin inserarea loialitatii direct in codul ADN, prin programarea genetica a unor "inchizatori" producatoari de celule inviolabile. In plus, organismele sintetice vor fi detectabile prin intrebuintarea unui soi de manipulare ADN, similara cu seriile de identificare ale armelor. Pentru maxima siguranta si imprejurari exceptionale, Darpa va insera fiecarui organism sintetic si un "comutator de oprire" codat genetic.

Pe langa acest proiect, agentia militara planuieste sa investeasca inca 20 de milioane USD intr-un program de biologie sintetica si alte 7,5 milioane in avansul accelerat al tehnicilor de secventializare, analiza si editare a functiilor genetice.

Sursa: Wired - Descopera.ro

CIVILIZAŢIILE UMANE. Prima civilizaţie de pe Terra.

Etape cronologice ale apariţiei şi dezvoltării omului şi a civilizaţiei umane.

Din studiile efectuate asupra civilizaţiilor umane, acestea se pot cataloga în două mari categorii:

I. Civilizaţii dovedite prin dovezi materiale cum sunt: descoperiri arheologice, cercetări, texte [inclusiv cele ale Vechiului Testament (VT), mituri, legende, texte religioase].

Dintre acestea menţionez civilizaţiile: sumeriană, egipteană, indo-europeană, asiro-babiloniană, mayaşă, semitică, elenă /grecească, romană.

II. Civilizaţii amintite în mituri şi legende, fără dovezi materiale.

- Dintre acestea menţionez:

- Atlanţii / Atlantida – nelocalizată;

- Cultura gigantă masma - populaţie terestră antediluviană din munţii Anzi;

- giganţi numiţi huanci cu o vechime de cel puţin 10 milenii - nelocalizaţi;

- Hyperboreienii – în nordul Europei, în ţinuturile arctice;

- protocivilizaţiile Lemuria şi Mu precum şi Gondwana sau Antarctica

Preominizi.

Strămoşii omului sunt plasaţi în Africa urmă cu aproape 25 de milioane de ani.

Trecerea de la maimuţă la om s-a făcut acum 14 milioane de ani.

Peste alţi 11 milioane de ani, maimuţa umanoidă este demnă de a fi numită homo.

Homo.

Australopitecul a fost localizat în Africa cu cca 2 milioane de ani în urmă.

Homo Erectus – i s-a stabilit apariţia cu un milion de ani în urmă.

Omul de Neanderthal – omul primitiv a apărut cu 100.000 de ani în urmă.

Homo Sapiens a apărut cu 35.000 de ani în urmă; de menţionat că civilizaţia Cro-Magnon aparţinând omului Sapiens este mult diferită de epoca neanderthaliană.

Se pare că aici intervine „o falie”, o mare discrepanţă în evoluţia omului în sensul unei extrem de rapide dar şi semnificative îmbunătăţiri / sporiri ale calităţilor lui Homo Sapiens faţă de Homo Neanderthaliensis (capătă vaste cunoştinţe pentru folosirea mediului, inteligenţă, creativitate, morală).

În versiunea lui Sitchin privind originea şi evoluţia umanităţii, cronologia evenimentelor începe cu 443.000 de ani în urmă cu sosirea nefilimilor (cei trimişi pe Pământ de pe cea de a 12-a Planetă) şi care au plecat în jurul anului 13.000 î. Ch. El susţine că în jurul anului 300.000 î. Ch. aceşti nefilimi au creat Muncitorul Primitiv, că omul de Neanderthal a dispărut în jurul anului 35.000 î. Ch. datorită condiţiilor climaterice şi că a rămas Omul de Cro-Magnon din Orientul Apropiat (urmaşul lui Homo Sapiens El susţine – şi arată detailat în cartea „A 12-a Planetă” - că sunt numeroase probe arheologice, antropologice, texte cu înscrisuri ale autorităţii vremurilor, multe alte dovezi materiale care sunt confirmate de mituri şi legende, dar şi de texte religioase - mai ales de Vechiul Testament (VT) ce indică existenţa extratereştrilor care au conceput şi făcut Muncitorul Primitiv-homo sapiens.

Intervenţia extratereştrilor în evoluţia umanităţii este susţinută de Z Sitchin în cartea „A 12-a Planetă” cât şi de Renato Zamfir în cartea „Ipoteza paleoastronautică-Terra incognita”; cele două teorii nu se contrazic, numai că punctează unele aspecte în mod diferit şi plasează intervenţia extratereştrilor în perioade diferite.

* * *

Civilizaţiile umane preistorice şi protoistorice sunt puţin cunoscute – necunoscute – enigmatice.

PREISTÓRIE s.f. 1. Perioadă din istoria omenirii de la originea omului până la apariţia primelor documente scrise. 2. Parte a istoriei care studiază preistoria (1). [Pr.: pre-is-] - Din fr. préhistoire. Sursa: DEX '98

PROTOISTÓRIE s.f. Perioadă intermediară între preistorie şi istorie, corespunzând epocii fierului. [Pr.: -to-is-] - Din fr. protohistoire (după istorie). Sursa: DEX '98

În trecutul preistoric al omenirii au existat civilizaţii dezvoltate în toate regiunile Terrei. Unele dintre acestea sunt evocate fie în legende, mituri, scrieri şi texte religioase ulterioare acestor civilizaţii ce descriu evenimentele, fie pe cale orală.

Alte epoci din evoluţia umanităţii rezultă că au existat din documente, înscrisuri originale din periadele respective ce dăinuie până în zilele noastre precum/mai ales din cercetări şi descoperiri arheologice.

Din această categorie, cele trei mari civilizaţii umane au fost:

- prima civilizaţie – Sumer, în jurul anilor 3800 î.Ch. în Mesopotamia inferioară;

- civilizaţia egipteană ce a apărut în jurul anilor 3200 î.Ch. în valea Nilului - deci cu aproape jumătate de mileniu după civilizaţia sumeriană;

- civilizaţia indo – europeană – în valea Indului (Asia de sud) ce a apărut cu circa o mie de ani după înflorirea civilizaţiei sumeriene.

Civilizaţiile din zona Nilului şi cea din regiunea Indului nu numai că erau legate de cea sumeriană, ci, de fapt, ambele îşi aveau leagănul în Sumer, aşa cum atestă textele antice precum şi descoperirile arheologice, susţine Z. Sitchin.

CIVILIZAŢIILE UMANE

Fizicianul Fritjof Capra susţine şi argumentează că civilizaţiile umane au urmat un acelaşi model numit de provocare şi reacţie în naşterea, dezvoltarea şi decăderea lor. Au avut un proces de fluctuaţie care este o parte fundamentală a dinamicii universului aşa cum rezultă dintr-o analiză comparativă a evoluţiei unor importante civilizaţii di jurul Mediteranei: Sumeriană-akkadiană, Egipteană, Egee, Elenistă, Siriană, Islamică, Occidentală, Ortodoxă.

Ideia unui ritm fundamental universal a fost exprimată de numeroşi filozofi ai timpurilor moderne cum sunt Sain Simon, Herbert Spencer, Hegel.

Acestor civilizaţii pre şi proto istorice le-aşi atribui unele caracteristici comune cum ar fi:

- Existenţa unor cunoştinţe şi unele realizări deosebite, mult peste nivelul informaţional presupus a exista la vremea respectivă;

- Cunoaşterea şi practicarea noţiunilor/cunoştinţelor de matematică dar mai ales de astromomie deosebit de avansate, prin cunoaşterea astrelor, a sistemului solar, etc cu detalii pe care oamenii de ştiinţă le-au aflat numai începând din sec XVIII;

- Înscrisuri originale ce conţin succesiunea evenimentelor privind originea şi existenţa omenirii foarte asemănătoare la toate aceste civilizaţii ce au existat aproape concomitent în părţi diferite ale globului, fără nici o legătură între ele;

- Descrierea prin desene rupestre, texte, tradiţii orale a evenimentelor - toate axate pe zei veniţi din cer, care de foc, legături ale unor extra-pământeni cu băştinaşi, transmiterea de către aceşti zei nepământeni de informaţii către locuitorii din zona respectivă, dar şi existenţa, până în zilele istorice de monumente, terase(de la Baalbek-de ex), statui;

Locul de naştere al civilizaţiei umane se pare a fi Orientul Apropiat.

De-alungul mileniilor, omul a evoluat intr-un ritm lent; din punct de vedere al ocupaţiilor principale, etapele s-ar putea caracteriza astfel prin remarca că în anii 11.000 î.Ch omul a fost vânătorul nomad primitiv iar în anii 7.400 î. Ch - agricultor, olar.

Civilizaţia SUMERIANĂ.

În jurul anilor 4000 - 3.800 î. Ch. a intervenit o diversificare a preocupărilor sale: constructor, inginer, matematician, astronom, prelucrător de metale, muzician, judecător, medic, scriitor, bibliotecar, preot.

În jurul acestui an şi-a început existenţa această primă civilizaţie umană. Apariţia civilizaţiei sumeriene a fost bruscă, neaşteptată. Nu se cunoaşte cum a apărut, de unde a venit.

A apărut în Mesopotamia, în spaţiul dintre Tigru şi Eufrat. [Primul vas de lut a fost descoperit şi s-a constatat prin metode ştiinţifice a fi fost realizat în mileniul IV î. Ch].

Au avut limbă scrisă [prima limbă scrisă este limba sumeriană]

Locuitorii posedau cunoştinţe-noţiuni de matematică, fizică, astronomie / astrologie, chimie şi medicină. Nu se cunosc nici originea lor şi nici cum au dispărut.

Civilizaţia sumeriană a fost foarte dezvoltată iar realizările lor - descoperite în numeroase şantiere şi cercetări arheologice - au fost consemnate în celebrele tăbliţe sumeriene.

Pe baza planurilor şi instrucţiunilor date de „Zei” – confirmate de înscrisurile doveditoare descoperite de arheologi şi descifrate din limba sumeriană de specialişti (scriu Sitchin şi J. Van Helsing), sumerienii :

- Au construit monumente, temple, zigurate [ turnuri înalte de observaţie şi apărare] cu materiale de construcţii deosebite şi foarte rezistente;

- Ar trebui creditaţi cu inventarea tiparului: au folosit tipare ale unor semne pictografice precum şi sigiliile cilindrice pentru scrierea tăbliţelor de lut;

- Consemnau toate activităţile prin scribi în scrierea cuneiformă pe tăbliţe de lut;

- Au folosit un sistem matematic cu baza 60 (hexagonal) pentru determinarea greutăţilor, distanţelor, unghiurilor (ei au stabilit că cercul are 360⁰ );

- Au avut cunoştinţe astronomice de o uluitoare complexitate pentru acele vremuri. Practicau intens metalurgia – prelucrarea şi folosirea metalelor;

- Utilizau tehnologic produsele de petrol pentru obţinerea energiei necesare prelucrării minereurilor şi combinării metalelor;

- Practicau medicina inclusiv operaţii pe creier;

- Aveau o vastă reţea de irigaţii şi de transport – îndeosebi pe apă.

- Aveau cod de legi, biblioteci, parlament, sisitem juridic;

- Aveau opere de artă şi artă interpretativă.

Unele detalii privind cunoştinţele astronomice

Au întocmit calendare şi hărţi astronomice. Printre multe altele, în tăbliţele de scris sumeriene există relatări privind sistemul nostru solar, modul cum acesta s-a format şi a evoluat precum şi despre evoluţia omului pe pământ. „Harta stelelor VA/243” de la muzeul Pergamon din Berlin reprezintă sistemul nostru solar aşa cum este cunoscut astăzi (deci inclusiv cu planetele Uranus, Neptun şi Pluto) şi a fost reprezentată la scară pe cilindrii de argilă de către astronomii din antichitate.

O tăbliţă sumeriană aflată în Muzeul oraşului Berlin (VAT.7847) începe lista zodiacală cu zodia Leului – ceea ce duce înapoi editarea calendarului în jurul anului 10.000 î. Ch. ceea ce demonstrează că cel puţin un calendar sumerian a fost întocmit pornind de la poziţia astrelor din jurul anului 11.000 î. Ch. – când omul de abia începuse să are pământul ! deci sumerienii cunoşteau procesul de p r e c e s i e respectiv aveau cunoştinţe despre Marele An care are 25.920 de ani tereştri.

Pe un sigiliu acodian din mileniul III î. Ch. este reprezentarea sistemului nostru solar cu 12 planete, deci inclusiv cu planetele pe care ştiinţa umană le-a descoperit în sec XVIII – XIX d. Ch., cu Luna ca planetă, dar şi cu planeta lui Marduk de pe care au venit nifilimii pe Pământ. Este evident că sumerienii nu aveau cum să cunoască singuri aceste adevăruri, după cum este sigur că multe din aceste cunoştinţe le erau inutile dar erau vitale pentru nefilimi care călătoreau între astre – erau astronauţi!

După J. van Helsing şi Z.Sitchn, ştiinţa datează începutul culturii sumeriene între anii 4000 – 3800 î.Hr.

După Daniel Schmidt, Sumerienii au locuit în Mesopotamia şi se presupune că au existat între anii 3000 – 1000 î.Hr.

Existenţa unei civilizaţii deosebit de evoluate, dezvoltate este demonstrată de numeroasele descoperiri arheologice care confirmă realitatea istorică a folosirii de tehnici de construcţie şi a unor materiale ce au fost posibile numai prin transfer de informaţii de la extratereştrii – susţine Sitchin. Numeroasele dovezi materiale sunt confirmate de la fel de numeroasele similitudini ce există între realităţile istorice şi scrierile din VT.

Au existat unele civilizaţii care, se pare – şi, oricum, Z. Sitchin susţine şi documentează – au fost consecutive şi au „moştenit” multe caracteristici ale civilizaţiei din Sumer cum ar fi:

- Civilizaţia egipteană - în jurul anului 3200 î. Ch. , la o jumătate de mileniu după civilizaţia sumeriană şi-a făcut apariţia statul, regatul şi civilizaţia şi în valea Nilului – ceea ce acondus în timp la marea civilizaţie egipteană (pag 438). Sunt texte în limba egipteană şi în alte două limbi din care rezultă că dinastiile de conducători provin din anul 3100 î. Ch. Se pare că civilizaţia egipteană a preluat o bună parte din realizările civiliz. Sumeriene.

- Civilizaţia asiro-babiloniană - 1900 î. Ch. în Mesopotamia amintită şi în VT, cu un limbaj comun acadian ce este prima limbă semitică cunoscută. Anterior civilizaţiei asiro-babiloniană a existat civilizaţia acadiană. Scrierile studiate au arătat că limba acadiană era plină de cuvinte împrumutate. În unele texte se scrie de limba lui Sumer- limba sumeriană.

Au fost regi ai Sumerului şi ai Acadului.

- Civilizaţia semitică (izraeliană) - 900 î. Ch. în Mesopotamia

- Civilizaţia grecească - 1000 î. Ch. în Europa este o civilizaţie continuatoare, nu precursoare, ce a avut maturitatea în sec V – IV î. Ch.

Surse:

Zacherias Sitchin – A 12-a planetă

Jan van Helsing - Să nu atingi această carte

Renato Zamfir – Ipoteza paleoastronautică

Daniel Schmidt - Enigme ale civilizaţiilor dispărute

Kernbach – Enigmele miturilor astrale