„Sfântul Graal al ştiinţei”: teoria care
răspunde tuturor întrebărilor noastre despre originea vieţii
Numeroase cercetări au arătat că substanţe organice care pot sta la
originea materiei vii călătoresc prin spaţiul cosmic „la bordul” cometelor şi
al meteoriţilor şi ar fi putut ajunge pe Terra prin intermediul unor astfel de
obiecte spaţiale. Meteoriţii şi cometele ce au lovit Pământul în
urmă cu 4 miliarde de ani au adus cu ele ingredientele de bază pentru apariţia
materiei vii şi au şi creat condiţiile potrivite pentru apariţia vieţii.
Apariţia vieţii – în 4 paşi
În stadiul cosmic, Pământul în formare - ca şi alte corpuri
cereşti din sistemul nostru solar -, a „încasat” ploi de asteroizi de piatră şi
comete de gheaţă timp de o lungă perioadă – începînd de acum 4,1 miliarde de
ani şi până în urmă cu 3,8 miliarde de ani.
În stadiul al doilea – cel geologic – au intrat în scenă cometele, alcătuite
din gheaţă. Pământul aflându-se îndeajuns de aproape de Soare pentru a avea o
temperatură ridicată, gheaţa s-a topit, umplând cu apă craterele de impact.
A urmat stadiul chimic al procesului: căldura provenită din adâncul
pământului producea diferenţe de temperatură ce determinau mişcarea curenţilor
de apă, amestecând substanţele, stimulând astfel producerea reacţiilor chimice
Stadiul final – cel biologic – constituie etapa apariţiei celulelor
capabile de replicare (reproducere), când acestea au început să stocheze, să
proceseze şi să transmită informaţia genetică spre celulele-fiice.
„Aceste prime celule care se auto-perpetuau erau capabile de evoluţie
darwiniană”, spune prof. Chatterjee
Mesajul extraterestru din codul nostru genetic
„Aranjamentele din cadrul codului dezvăluie un ansamblu de modele
aritmetice şi ideografice asociate cu un limbaj simbolic.” Sunt prezente, spun
ei, caracteristici pe care nu te-ai aştepta să le găseşti într-o structură ce
ar fi apărut prin evoluţie şi selecţie naturală, oricât de precisă ar fi ea;
pare ceva construit, alcătuit, proiectat pe baza unor concepte precum
predominanţa sistemului zecimal, simetria semantică şi utilizarea simbolului
abstract al lui zero - toate considerate de cei doi drept semne neîndoielnice
de artificialitate. De exemplu, faptul că anumite aranjamente din sistem
implică predominant sistemul de numeraţie zecimal este, în opinia lor, un semn
de artificialitate, de intervenţie dinafară în scopul implementării unui anumit
concept matematic, deoarece "natura este indiferentă la limbajele numerice
întrebuinţate de inteligenţă pentru a reprezenta cantităţi."
„Precise şi sistematice, aceste modele apar ce fiind produsul unei logici exacte şi al aplicării unor cunoştinţe de informatică”, spun autorii studiului.
Iar aceste constatări i-au condus la o concluzie foarte îndrăzneaţă: codul genetic pare să fi fost " inventat în afara Sistemului Solar, deja cu câteva miliarde de ani în urmă.”
„Precise şi sistematice, aceste modele apar ce fiind produsul unei logici exacte şi al aplicării unor cunoştinţe de informatică”, spun autorii studiului.
Iar aceste constatări i-au condus la o concluzie foarte îndrăzneaţă: codul genetic pare să fi fost " inventat în afara Sistemului Solar, deja cu câteva miliarde de ani în urmă.”
Există şi o variantă radicală, mai cutezătoare: cea a panspermiei dirijate, care susţine că planeta noastră
ar fi fost "însămânţată" conştient, intenţionat, cu materie vie, de
către o civilizaţie extraterestră mai avansată. Oricât de SF ar părea, teoria
s-a bucurat de sprijinul unor savanţi iluştri, printre care Francis Crick, unul
dintre laureaţii Premiului Nobel pentru meritul de a fi descifrat structura ADN-ului - una dintre cele mai mari victorii
ştiinţifice ale secolului XX şi ale tuturor timpurilor.
Formele de viaţă
necunoscute care stăpânesc Pământul:
ce
este materia neagră microbiană? microorganismele – microbiologia
Viaţa pe Pământ, aşa cum o cunoaştem noi, n-ar fi posibilă fără
microorganisme, dar, în ciuda a decenii de studii, cunoaştem doar o mică parte
dintre formele de viaţă unicelulare
Deşi
invizibile cu ochiul liber, ele sunt cele care domină planeta: microorganismele
sunt cele mai abundente forme de viaţă de pe Terra, constituind 60% din biomasa
terestră. Şi totuşi, abia 1% din această fantastică bogăţie de specii de
vieţuitoare este cunoscută oamenilor de ştiinţă – puţinele specii
care pot fi cultivate în laborator. Celelalte – imensa majoritate, adică – alcătuiesc o
uriaşă enigmă vie: materia neagră microbiană este unul dintre cele mai mari
mistere ale vieţii pe Pământ. Viaţa pe Pământ, aşa cum o cunoaştem noi, n-ar fi
posibilă fără microorganisme, trăim cu adevărat într-o lume stăpânită de aceste
forme de viaţă. Noi n-am putea trăi fără ele, dar ele s-ar
descurca de minune fără noi.
Trăiesc
în fel de fel de medii de viaţă, pe crestele munţilor şi în nisipul deşertului,
în reactoarele nucleare şi
în organismul uman. . Microorganismele studiate de ele
trăiesc în adâncul pământului, unele în apele freatice, altele încă
mai adânc, sub scoarţa terestră.
Cum supravieţuiesc aceste organisme? în lumea bacteriilor sunt cunoscute multe specii care folosesc metanul drept sursă de energie.
Sursa: Descopera.ro - Ştiinţă
Prima teleportare cuantică pe o distanţă de 25
kilometri, reuşită de cercetătorii elveţieni
Fizicienii elveţieni au reuşit, în premieră, să
teleporteze starea cuantică a unui foton pe o distanţă de 25 de kilometri, a
anunţat o echipă de cercetători din Geneva, al căror studiu a fost publicat
duminică în revista Nature Photonics.
teleportarea cuantică nu permite, cel puţin în stadiul actual al
cunoştinţelor ştiinţifice, realizarea unui transfer între obiecte uzuale şi cu
atât mai puţin între fiinţe umane.
Un scut invizibil înconjoară
planeta noastră. Cercetătorii nu au încă nicio explicaţie
Cercetătorii de la Universitatea Colorado Boulder au descoperit că în jurul planetei noastre se află un scut invizibil de radiaţii, care blochează pătrunderea electronilor periculoşi, emişi în timpul furtunilor solare.
Bariera invizibilă se află în centurile de radiaţie Van
Allen, care sunt două inele în formă de gogoaşă
ce conţin protoni şi electroni şi înconjoară Pământul.
Scutul, detectat pentru
prima dată cu ajutorul celor două sonde spaţiale Van Allen, a fost numit plasmasferă. Este format din gaze încărcate electric.
Câmpul începe de la aproximativ 1.000 de kilometri altitudine şi se extinde
spre centura exterioară Van Allen, până la 11.000 km.
Cercetătorii nu ştiu
deocamdată cum s-a format plasmasfera.
Sursa:
descopera.ro
Trăim într-un multivers? Teoria unor fizicieni
O echipă de cercetători de la Universitatea Griffiths
din California are o teorie care sugerează existenţa universurilor paralele.
Deşi pare o idee din filmele science-fiction, teoria
lor explică multe anomalii din mecanica cuantică, fenomene care par să
contrazică legile fizicii şi pe care savanţii se chinuie de zeci de ani să le
explice.
Pe scurt, teoria fizicienilor americani presupune
existenţa unui număr foarte mare de universuri paralele, unele asemănătoare cu
cel în care trăim, altele diferite.
Astfel, într-unul din aceste universuri dinozaurii nu
au dispărut, iar în altul Germania nazistă a câştigat Al Doilea Război Mondial.
Lumile paralele se influenţează una pe alta printr-o
forţă subtilă de respingere, deci nu evoluează complet independent.
Potrivit lui Howard Wiseman, profesor de fizică la
Universitatea Griffiths, teoria multiversului a fost formulată prima dată în
anul 1957, de Hugh Everett.
El a declarat că astfel se explică faptul că
particulele cuantice pot exista simultan în două stări diferite. Practic, ele
coexistă în stări diferite în universuri diferite, ceea ce este posibil.
Potrivit fizicienilor
americani, toate fenomenele cuantice iau naştere din forţa universală de
respingere care se manifestă între lumile paralele.
Desigur, este posibilă şi o cale de mijloc, o teorie
nouă, care nu este nici cuantică, nici newtoniană.
Noua teorie a fost publicată în revista Physical Review X.