vineri, 29 aprilie 2011

O ipoteză: UNIVERSUL HOLOGRAFIC




                                     
        O descoperire făcută în două domenii diferite de doi oameni de ştiinţă renumiţi, fizicianul David Bohm de la Universitatea din Londra, unul din cei mai respectaţi fizicieni de fizică cuantică din lume şi  neurofiziologul Karl H. Pribram de la Universitatea Standford, a determinat formarea  ipotezei potrivit căreia universul poate fi o imensă hologramă creată în bună parte de mintea omenească.

     Fizicianul David  Joseph Bohm(1917- 1992)  a avut o serie de contribuţii în domeniul fizicii teoretice [ în special în domeniul  mecanicii cuantice şi teoria relativităţii], filozofie şi neuropsihologie , şi la Proiectul Manhattan .
       În colaborare  cu neurologul Karl Pribram de la universitatea Stanford,  Bohm a fost implicat în dezvoltarea timpurie a modelului holonomic de funcţionare a creierului, un model de cunoaştere umană, care este drastic diferit de  ideile acceptate convenţional. Bohm a lucrat cu Pribram la teoria potrivit căreia  creierul funcţionează în mod similar cu o hologramă , în conformitate cu principiile matematice cuantice şi caracteristicile modelelor corespunzătoare acesteia. David Bohm a fost considerat pe scară largă unul dintre cei mai buni   fizicieni cuantici din toate timpurile.

Karl H. Pribram (născut în 1919 la Viena, Austria ) este  profesor  la Universitatea Georgetown , şi  profesor emerit de psihologie si psihiatrie la Universitatea Stanford şi Universitatea Radford . Atestat de Consiliul de certificate ca un neurochirurg , Pribram a făcut muncă de pionierat în definirea sistemului limbic (Sistemul limbic este un set de structuri cerebrale), relaţia dintre cortexul frontal şi sistemul limbic. Pentru publicul larg, Pribram este cel mai bine cunoscut pentru dezvoltarea sa a modelului creierului holonomic a funcţiei cognitive şi contribuţia sa la cercetarea neurologice în curs de desfăşurare în memorie, emoţie, motivaţie şi conştiinţa .
David Bohm a sugerat că am fost creiaţi pentru a vizualiza cosmosul fără lentilele cu care sunt echipate telescoapele noastre şi cu care universul  ne-ar apărea ca o hologramă. Pribram a remarcat şi a extins această perspectivă:  faptul că, în cazul în care  ochii noştri ar fi dotaţi cu astfel  de lentile pentru ca  procesele noastre senzoriale să aibă şi alţi receptori, ne-ar fi scufundat în experienţele holografice.
Pribram arată că în  modelul  holonomic de procesare creierului , în plus faţă de circuitele realizate de către tracturile ale marilor fibre din creier, se  prelucrează, de asemenea,  în văluri din fibre fine, ramuri (de exemplu, dendrite), care formează pânze.
Neuropsihologul de la Stanford  Karl  Pribram a devenit, de asemenea, convins de natura holografică a realităţii.A dezvoltat şi a formulat o teorie  bazată pe neuroantanomia şi neurofiziologia cunoscute, potrivit căreia  s-ar putea  stoca în  creier o memorie de tip holografic. Într-o duzină de ani de la lansarea teoriei, multe laboratoare au furnizat dovezi în sprijinul unor părţi ale acestei teorii. Hologramele pot corela şi stoca o cantitate uriaşă de informaţii - şi au avantajul că  transformarea  inversă returnează rezultatele de corelare în tiparele spatiala si temporala care ne ghideaza in navigarea universului nostru.
Teoria lui Pribram, de asemenea, explică modul în care creierul uman poate stoca atât de multe amintiri în spaţiu atât de mic. Acesta a  estimat: creierul uman are  capacitatea de a memora ceva de ordinul a 10 miliarde de biţi de informaţii pe durata de viaţă medie a omului.
 
 Creierul este aspectul cel mai uluitor al modelului holografic a lui Pribram când este pus împreună cu teoria lui Bohm. Ei afirmă că suntem într-adevăr"Receptoare" plutitoare printr-o mare caleidoscopică de frecvenţă şi, creierul este un canal  prin ceea ce am putea  extrage din această mare hologramă (superhologram ) şi transforma în realitate fizică.

Această imagine izbitoare nouă a realităţii, sinteza de opinii ale lui Bohm şi Pribram, a ajuns să fie numită paradigma holografică şi, deşi mulţi oameni de ştiinţă au întâmpinat-o cu scepticism, aceasta a galvanizat pe alţii.
Numeroşi cercetători, inclusiv Bohm şi Pribram, au remarcat că multe fenomene parapsihologice devin mult mai uşor de înţeles prin prisma paradigmei holografice.
 Într-un univers în care creierele individuale sunt de fapt porţiuni indivizibile ale hologramei mai mari şi totul este interconectat cu infinitul, telepatia poate pur şi simplu să fie accesată la nivel holografic.
În Editura Cartea DAATH Colecţia: Ştiinţă şi Spiritualitate a apărut cartea Universul Holografic scrisă de Michael Talbot.

În prezentarea acesteia, se scrie, printre altele:

Michael Talbot, un pasionat al legăturilor nevăzute dintre fizica cuantică şi spiritualitate, a pornit demersul acestei cărţi de la aceeaşi descoperire făcută de fizicianul David Bohm de la Universitatea din Londra, şi de neurofiziologul Karl H. Pribram de la Universitatea Standford.

Plecând de la această îndrăzneaţă descoperire, autorul cercetează şi găseşte posibile răspunsuri la multe întrebări nerezolvate ale fizicii, precum şi la mistere nerezolvate ca telepatia, ieşirea din corp, experienţele din preajma morţii, visele lucide ori vindecările miraculoase.
Bazată pe o meticuloasă cercetare ştiinţifică, precum şi pe o profundă înţelegere spirituală, această carte este o lectură fascinantă şi revelatoare, atât pentru “ştiinţificistul” însetat de palpabil, cât şi pentru cel ce “crede în ceea ce nu vede”. Este un adevărat dicţionar explicativ al experienţelor pe care omul le trăieşte în cea mai reală iluzie posibilă, în această infinită şi în continuă mişcare hologramă care este UNIVERSUL.

Autorul lasă cititorul să aleagă singur dacă această teorie a holografiei este sau nu pe placul minţii sale.

“Conceptul despre univers ca fiind o uriaşă hologramă ce conţine atât materie, cât şi conştiinţă într-un singur câmp, va incita, sunt sigur, pe oricine care şi-a pus vreodată întrebarea ,,Ce este realitatea?\'\'. Această carte poate răspunde acestei întrebări o dată pentru totdeauna.” -Fred Alan Wolf, Ph. D., autor al cartii Taking The Quantum Leap

“De la o vreme ştiinţa a început să conveargă cu raţiunea generală, ajungând-o din urmă cel puţin ca experienţă, confirmând suspiciunea că lucrurile sunt mult mai conectate între ele decât a permis fizica tradiţională să se creadă. Universul Holografic este o afirmaţie elegantă despre acest proces, o linie care ajută să se creeze un pod de legătură peste prăpastia artificial creată între minte şi materie, între noi şi restul cosmosului.” - Lyall Watson, autor al Supernature


Bazată pe o meticuloasă cercetare ştiinţifică, precum şi pe o profundă înţelegere spirituală, această carte este o lectură fascinantă şi revelatoare, atât pentru “ştiinţificistul” însetat de palpabil, cât şi pentru cel ce “crede în ceea ce nu vede”. Este un adevărat dicţionar explicativ al experienţelor pe care omul le trăieşte în cea mai reală iluzie posibilă, în această infinită şi în continuă mişcare hologramă care este UNIVERSUL.

Autorul lasă cititorul să aleagă singur dacă această teorie a holografiei este sau nu pe placul minţii sale.

“Conceptul despre univers ca fiind o uriaşă hologramă ce conţine atât materie, cât şi conştiinţă într-un singur câmp, va incita, sunt sigur, pe oricine care şi-a pus vreodată întrebarea ,,Ce este realitatea?\'\'. Această carte poate răspunde acestei întrebări o dată pentru totdeauna.” -Fred Alan Wolf, Ph. D., autor al cartii Taking The Quantum Leap

“De la o vreme ştiinţa a început să conveargă cu raţiunea generală, ajungând-o din urmă cel puţin ca experienţă, confirmând suspiciunea că lucrurile sunt mult mai conectate între ele decât a permis fizica tradiţională să se creadă. Universul Holografic este o afirmaţie elegantă despre acest proces, o linie care ajută să se creeze un pod de legătură peste prăpastia artificial creată între minte şi materie, între noi şi restul cosmosului.” - Lyall Watson, autor al Supernature



Fragmente din introducerea la cartea privind Universul  holografic  scrisă de Michael Talbot.

Punând problema în alt mod, există dovezi care sugerează că lumea noastră şi tot ce este cuprins în ea – de la fulgii de zăpadă la arţari, de la stele căzătoare la rotaţia electronilor – sunt, de asemenea, numai imagini fantomatice, proiecţii ale unui nivel de realitate atât de departe de al nostru, încât este pur şi simplu dincolo de spaţiu şi timp.

Principalii arhitecţi ai acestei idei uluitoare sunt doi dintre cei mai eminenţi gânditori ai lumii : fizicianul David Bohm, de la Universitatea din Londra, unul dintre protejaţii lui Einstein şi unul dintre cei mai respectaţi specialişti în fizică cuantică şi Karl Pribram, neurofiziolog la Universitatea Standford, autor al tratatului clasic de neurofiziologie “Limbajele creierului”. Curios, Bohm şi Pribram au ajuns la aceste concluzii independent unul de celălalt şi lucrând din două direcţii foarte diferite. Bohm a ajuns să se convingă de natura holografică a universului numai după ani de nemulţumire faţă de incapacitatea teoriilor standard de a explica toate fenomenele întâlnite în fizica cuantică. Pribram s-a convins din cauza eşecului de a explica diferitele enigme neurofiziologice prin teoriile standard ale creierului.

Totuşi, după ce au ajuns la aceste convingeri, Bohm şi Pribram au realizat rapid că modelul holografic explică la fel de bine un număr de alte mistere, inclusiv aparenta incapacitate a oricărei teorii, oricât ar fi ea de cuprinzătoare, care să explice întotdeauna toate fenomenele întâlnite în natură; capacitatea indivizilor care aud numai cu o ureche de a determina direcţia din care vine un sunet; şi capacitatea noastră de a recunoaşte faţa unei persoane pe care nu am văzut-o de mulţi ani, chiar dacă acea persoană s-a schimbat considerabil între timp.

Dar lucrul cel mai ameţitor legat de modelul holografic a fost că, dintr-o dată, a dat sens unei serii largi de fenomene atât de lunecoase, încât fuseseră catalogate în general ca fiind în afara domeniului înţelegerii ştiinţifice. Acestea includ telepatia, premoniţia, sentimentul mistic al uniunii cu universul şi chiar psihokinezia sau capacitatea minţii de a face să se mişte obiecte fizice fără ca cineva să le atingă.

Într-adevăr, a devenit repede evident pentru un număr din ce în ce mai mare de savanţi care au îmbrăţişat modelul holografic, că practic acesta ajuta la explicarea tuturor experienţelor mistice şi paranormale; în ultimii şase ani a continuat să electrizeze cercetătorii şi să arunce lumină asupra unui număr crescând de fenomene inexplicabile anterior. De exemplu:

· în 1980, Dr Kenneth Ring, fiziolog la Universitatea din Connecticut, a afirmat că experienţele din pragul morţii ar putea fi explicate prin modelul holografic. Ring, care este preşedintele International Association for Near-Death Studies(Asociaţia internaţională de studii asupra pragului morţii), crede că asemenea experienţe, ca şi moartea însăşi, nu sunt în realitate nimic mai mult decât trecerea conştiinţei unei persoane de pe un nivel al hologramei realităţii pe un altul.

· în 1985, Dr Stanislav Grof, şeful cercetării psihiatrice de la Centrul de Cercetări Psihiatrice din Maryland şi profesor de psihiatrie la Şcoala de Medicină de la Universitatea John Hopkins, a publicat o carte în care conchide că existentele modele neurofiziologice ale creierului sunt nepotrivite şi că numai un model holografic poate explica lucruri precum experienţele arhetipale, întâlnirile cu inconştientul colectiv şi alte fenomene neobişnuite experimentate în timpul stărilor de conştienţă modificată.

· în 1987, la întrunirea anuală a Asociaţiei pentru Studierea Viselor, care a avut loc în Washington,D.C., fizicianul Fred Alan Wolf a ţinut o conferinţă în care a afirmat că modelul holografic explică visele lucide (visele neobişnuit de vii în care subiectul realizează că este treaz). Wolf crede că asemenea vise sunt în realitate vizite în realităţi paralele şi că modelul holografic ne va permite, în cele din urmă, să dezvoltăm o “ fizică a conştienţei”, care ne va face capabili să începem să explorăm mai pe deplin aceste nivele dimensionale diferite ale existenţei.

· în 1987, în cartea sa “Sincronismul: Puntea între materie şi minte”, Dr. F. David Peat, un fizician de la Queen’s University din Canada, a afirmat că sincronicităţile (coincidenţele care sunt atât de neobişnuite şi atât de semnificative din punct de vedere psihologic, încât ele nu par să fie numai rezultatul hazardului) pot fi explicate prin modelul holografic. Peat crede că, de fapt, asemenea coincidenţe sunt “defecte în structura/ţesătura realităţii.” Ele dezvăluie că procesele noastre de gândire sunt mult mai intim conectate cu lumea fizică decât s-a presupus până acum.



Acestea sunt numai câteva dintre ideile provocatoare care vor fi explorate în această carte. Multe dintre aceste idei sunt extrem de controversate. într-adevăr, însuşi modelul holografic este foarte controversat şi cu nici un preţ nu este acceptat de o majoritate a oamenilor de ştiinţă. Cu toate acestea, după cum vom vedea, mulţi gânditori importanţi îl susţin şi cred că poate fi cea mai exactă imagine a realităţii cu care să luăm contact.

De asemenea, modelul holografic a primit o susţinere experimentală spectaculoasă. în domeniul neurofiziologiei, numeroase studii au coroborat cu diferite predicţii ale lui Pribram despre natura holografică a memoriei şi percepţiei. Similar, în 1982, un experiment devenit o piatră de hotar, a fost realizat de o echipă de cercetători condusă de fizicianul Alain Aspect la Institutul de Optică Teoretică şi Aplicată din Paris, care a demonstrat că reţeaua de particule subatomice – chiar structura realităţii însăşi – deţine ceea ce pare să fie o proprietate “holografică” de necontestat. Aceste descoperiri vor fi, de asemenea, discutate în carte.



Dar chiar şi mai semnificativ, fiecare dintre ei s-a evidenţiat şi într-un alt mod. Este un mod pe care chiar şi cele mai împlinite persoane îl pot rareori revendica, pentru că nu se măsoară prin simpla inteligenţă, nici chiar prin talent. Se măsoară prin curajul şi imensa fermitate necesare pentru a-şi apăra convingerile, chiar şi în faţa unei opoziţii copleşitoare. în timp ce era student, Bohm făcea lucrarea de doctorat cu Robert Oppenheimer. Mai târziu, în 1951, când Oppenheimer a intrat sub periculoasa cercetare a Comitetului pentru activităţi antiamericane a senatorului Joseph McCarthy, Bohm a fost chemat să depună mărturie împotriva lui şi a refuzat. Ca urmare, şi-a pierdut slujba la Princeton şi nu a mai predat niciodată în Statele Unite, mutându-se mai întâi în Brazilia şi apoi la Londra.

Înainte de asta, Pribram s-a confruntat cu un test de bărbăţie similar. în 1935, un neurolog portughez, pe nume Egas Moniz, a inventat ceea ce el credea a fi tratamentul perfect pentru bolile mentale. El a descoperit că, prin perforarea craniului unui individ cu un ac chirurgical şi despărţind cortexul prefrontal de restul creierului, îi putea face docili pe cei mai supărători pacienţi. El a denumit procedura lobotomie prefrontală, şi, prin anii ’40, aceasta a devenit o tehnică medicală atât de populară, încât Moniz a fost răsplătit cu Premiul Nobel. în anii ’50, răspândirea procedurii a continuat şi a devenit un instrument, ca şi audierile lui McCarthy, pentru lichidarea persoanelor indezirabile din punct de vedere cultural. Utilizarea în acest scop era atât de acceptată, încât chirurgul Walter Freeman, cel mai sincer avocat al acestei proceduri din Statele Unite, a scris fără ruşine că lobotomiile “ fac cetăţeni americani buni” din inadaptabilii social, “schizofrenici, homosexuali şi radicali”.

În acest timp, Pribram a intrat pe scena medicală. Totuşi, spre deosebire de mulţi dintre cei asemenea lui, Pribram simţea că este incorect să umbli cu atâta nepăsare în creierul altuia. Convingerile sale erau atât de adânci, încât în timp ce lucra ca tânăr neurochirurg în Jacksonville, Florida, s-a opus înţelepciunii medicale acceptate în acea vreme şi a refuzat efectuarea oricărei lobotomii în secţia pe care o supraveghea. Mai târziu, la Yale, şi-a menţinut atitudinea controversată şi a fost foarte aproape de a-şi pierde slujba din cauza vederilor sale radicale.

Angajamentul lui Bohm şi al lui Pribram de a-şi apăra convingerile, indiferent de consecinţe, este evident şi în cazul modelului holografic. După cum vom vedea, a-şi pune reputaţia considerabilă în spatele unei idei atât de controversate nu este cel mai uşor drum pe care cineva l-ar putea alege. Atât curajul, cât şi viziunea pe care ei le-au demonstrat în trecut, adaugă un plus de greutate ideii holografice.

O ultimă dovadă în favoarea modelului holografic este paranormalul însuşi. Nu este un lucru mărunt, pentru că, în ultimele câteva decenii, s-a acumulat o cantitate remarcabilă de dovezi sugerând că înţelegerea noastră actuală a realităţii, imaginea solidă şi confortabilă din lemn şi piatră a lumii despre care am învăţat cu toţii în liceu, este greşită. Deoarece aceste descoperiri nu pot fi explicate de nici unul dintre modelele noastre ştiinţifice standard, ştiinţa le-a ignorat în general. Totuşi, volumul dovezilor a atins punctul în care această poziţie nu mai poate fi susţinută.

Pentru a da numai un exemplu, în 1987, fizicianul Robert G. Jahn şi psihologul clinician Brenda J.Dunne, ambii de la Princeton University, au anunţat că, după un deceniu de experimentări riguroase la Princeton Engineering Anomalies Research Laboratory, au adunat dovezi fără echivoc despre faptul că mintea poate interacţiona psihic cu realitatea fizică. Mai precis, Jahn şi Dune au descoperit că, numai prin concentrare mintală, fiinţa umană este capabilă să afecteze modul în care operează anumite tipuri de mecanisme. Aceasta este o descoperire uluitoare şi una care nu este explicabilă în termenii imaginii noastre standard despre realitate.

Acest lucru poate fi explicat totuşi prin concepţia holografică. Invers, din cauză că evenimentele paranormale nu pot fi explicate prin înţelegerea ştiinţifică curentă, ele strigă după o nouă manieră de a privi universul, după o nouă paradigmă ştiinţifică. Pe lângă faptul că arată felul în care modelul holografic poate explica paranormalul, cartea studiază, de asemenea, felul în care dovezile aduse în favoarea paranormalului par să necesite cu adevărat existenţa unui asemenea model.

Faptul că paranormalul nu poate fi explicat prin convingerile ştiinţifice curente răspândite în lumea întreagă este numai unul din motivele pentru care rămâne atât de controversat. Un altul este faptul că este adesea foarte dificil să sileşti psihicul să funcţioneze în laborator şi acest lucru i-a făcut pe mulţi oameni de ştiinţă să tragă concluzia că, prin urmare, paranormalul nu există. Această scăpare aparentă este de asemenea discutată în carte.

Din nefericire, această situaţie apare frecvent în investigarea paranormalului. într-un articol recent din “American Psychologist”, psihologul Irvin L. Child de la Yale examina cum fusese tratată de către comunitatea ştiinţifică o serie binecunoscută de ESP(percepţie extra-senzorială) şi experimente asupra viselor, ce s-a desfăşurat la Maimonides Medical Center din Broooklyn, New York. în ciuda dovezilor spectaculoase susţinând ESP descoperite de experimentatori, Child a aflat că munca lor fusese aproape total ignorată de comunitatea ştiinţifică. încă şi mai supărător, el a descoperit că, în mâna celor câteva publicaţii ştiinţifice care se deranjaseră să comenteze experimentele, cercetarea fusese aşa de sever deformată, încât importanţa sa era complet ascunsă.

Cum este posibil aşa ceva? Un motiv este că ştiinţa nu este întotdeauna atât de obiectivă cât ne-ar plăcea nouă să credem. Noi îi privim pe savanţi cu o doză de respect şi când ei ne spun ceva, noi credem că trebuie să fie adevărat. Uităm că sunt doar oameni şi sunt supuşi aceloraşi prejudecăţi religioase, filozofice şi culturale ca şi noi ceilalţi. Este păcat, pentru că, aşa cum va arăta această carte, există multe dovezi că universul cuprinde considerabil mai mult decât îngăduie concepţia noastră actuală despre lume.

Dar de ce este ştiinţa atât de potrivnică paranormalului în mod special? Aceasta este o întrebare mult mai dificilă. Comentând rezistenţa pe care a experimentat-o cu propriile sale concepţii neortodoxe asupra sănătăţii, chirurgul Dr. Bernie S. Siegel, de la Yale, autorul best-seller-ului “Dragoste, medicină şi miracole”, afirmă că aceasta se datorează faptului că oamenii sunt dependenţi de credinţele lor. Siegel spune că acesta este motivul pentru care, când încerci să schimbi credinţa cuiva, acesta acţionează ca un dependent.


În concluzie, deoarece conceptul holografic este o idee încă în construcţie şi un mozaic de puncte de vedere şi dovezi diferite, unii au argumentat că nu ar trebui să fie numit model sau teorie până când aceste puncte de vedere disparate nu vor fi integrate într-un tot mai unitar. Ca urmare, unii cercetători se referă la aceste idei ca fiind paradigma holografică. Alţii preferă analogia holografică, metafora holografică şi aşa mai departe. De dragul diversităţii, în această carte am folosit toate aceste expresii, inclusiv modelul holografic şi teoria holografică, dar aceasta nu implică faptul că ideea holografică a obţinut statutul de model sau teorie în sensul cel mai strict al acestor termeni.

În acelaşi sens este important de observat că deşi Bohm şi Pribram au generat ideea holografică, ei nu îmbrăţişează toate concepţiile şi concluziile propuse în această carte. Mai degrabă aceasta este o carte care priveşte nu numai teoriile lui Bohm şi Pribram, ci ideile şi concluziile a numeroşi cercetători care au fost influenţaţi de modelul holografic şi care l-au interpretat în manieră proprie, controversată uneori.

Pe parcursul acestei cărţi, discut, de asemenea, diferite idei din fizica cuantică, ramura fizicii care studiază particulele subatomice (electroni, protoni, ş.a.m.d.). Deoarece am mai scris despre acest subiect înainte, sunt conştient că unele persoane sunt intimidate de termenul fizică cuantică şi se tem că nu vor fi capabili să înţeleagă conceptele sale. Experienţa m-a învăţat că până şi cei care nu ştiu matematică sunt capabili să înţeleagă ideile din fizică atinse în această carte. Nu aveţi nevoie de pregătire în domeniul ştiinţific. Tot ce vă trebuie este o minte deschisă….


Surse:

-                 www.edituracarteadaath.ro/colectii.php?id=5
-                      Wikipedia


Trimiteți un comentariu