Civilizaţie din India antică distrusă de deflagraţii nucleare cu zeci de mii de ani în urmă?!

Cu speranţa că lectura acestui material vă va oferi un moment de reflecţie, tihnă şi linişte faţă de  evenimentele  de o intensitate cu totul ieşită din comun la care asistăm, de zbuciumul social şi spiritual, în contra-pondere cu ofensiva  mediocrităţii,  mitocăniei, prostului gust şi  nonvalorii.

                                                          

În trecutul preistoric al omenirii au existat civilizaţii dezvoltate în toate regiunile Terrei. Unele dintre acestea sunt evocate fie în legende, mituri, scrieri şi texte religioase ulterioare acestor civilizaţii ce descriu evenimentele, fie pe cale orală.

Alte epoci din evoluţia umanităţii rezultă că au existat din documente, înscrisuri originale din periadele respective ce dăinuie până în zilele noastre precum/mai ales din cercetări şi descoperiri arheologice.

Prima organizare a civilizaţiei protoistorice omeneşti ar fi început acum 34.500 de ani – calculaţi în anul 1970 ( în urma unui calcul făcut de preotul egiptean Manethon din sec.III î.e.n. privind existenţa primei dinastii divine). Calendarele egiptean, asirian, indian şi maya pornesc numărătoarea de la epoca marilor evenimente catastrofale din sistemul nostru solar cunoscute sub numele generic de p o t o p; toate calculele calendarelor amintite au un început ce se situează între anii 11,542 î.e.n. (calendarele egiptean şi asirian) şi 11,653 î.e.n. (calendarele indian şi maya). Această extraordinară suprapunere în timp a civilizaţiilor dezvoltate la mari depărtări una de alta, fără a avea posibilitatea influenţei reciproce, fundamentează ipoteza existenţei unor cunoştinţe ce depăşesc nivelul de atunci al oricărei societăţi, cunoştinţe ce le-au fost date de extratereştri.

Existenţa unor civilizaţii avansate / dezvoltate în mileniile IV – III î Ch sunt consemnate în: 

-- Surse paraistorice cum sunt   miturile; simbolurile; calendarele criptice (rituale) egiptean, asirian, indian şi mayas la care se adaugă ca dovezi spirituale: Vechiul Testament, Biblia, Talmudul, vechile scrieri budiste, incaşe, aztece, sumeriene, chineze etc. care au aceiaşi idee comună de începuturi ale credinţei stirpei lor.

- Mitologia greacă şi romană, legendele, miturile consemnate în scrierile anticilor, în Vechiul Testament, Biblie (consemnate ca Apocalipse), Coran, Talmud, Mahabharata şi Ramayana (epopei sanscrite – India – din sec. IV î. Ch.), vechile scrieri budiste, incaşe, aztece, sumeriene chineze, au aceiaşi idee comună referitoare la începuturile existenţei strămoşilor lor.

Un element comun scrierilor şi legendelor scrise şi orale îl constituie descrierea unor catastrofe planetare, catastrofe ce pot fi naturale – ciocnirea pământului de către asteroizi, comete, alte corpuri cereşti, dar şi provocate de vizitatorii Pământului din motive rămase necunoscute. În acest din urmă caz se regăsesc Sodoma (situată, potrivit legendei biblice în sud-vestul Mării Moarte) şi Gomora, a căror distrugere descrisă de Biblie poate fi urmare unor conflicte galactice.

Distrugerea Sodomei şi Gomorei , fapt descris de Biblie, este atribuită de savantul rus prof. Agrest producerii unei explozii termonucleare anunţată. Tektitele, substanţe asemănătoare sticlei care se găsesc în deşertul Libiei, conţin izotopi radioactivi de aluminiu şi beriliu şi au cel puţin un milion de ani de când s-au format, în condiţii de temperaturi foarte înalte şi de radiaţii puternice. 

-  dovezi materiale, printre altele, sunt marile enigme ale civilizaţiei: piramidele, construcţiile uriaşe de tip „bază spaţială” din deşertul peruan, terasa de la Baalbek ( munţii Antiliban), desene rupestre, coloana din Kutub aflată în curtea templului mare din Delhi (India), veche de 4000 ani, făcută din piese de fier sudate desăvârşit . Până în prezent coloana nu prezintă nici o urmă de alterare sau ruginire, rămânând tot timpul inoxidabilă; 

Există şi au existat pe Terra mari anomalii geologice care, până în prezent nu au putut fi explicate, elucidate prin / de teoriile clasice cunoscute, cu toate strădaniile oamenilor de ştiinţă. Aceste fenomene geologice neexplicate, presărate în timp şi spaţiu de-a lungul evoluţiei planetei Pământ, sunt consemnate a fi petrecute începând din perioada protoistorică în marile cărţi ale omenirii (Biblie, Coran, Ramayana etc.) cât şi in istoriografia modernă şi contemporană care consemnează inclusiv anomaliile petrecute în contemporaneitate.

- În Pakistan se găsesc ruine ale unor oraşe mari şi complexe care se atribuie a fi fost ale Imperiului Rama, care s-a dezvoltat acum aproximativ 17.000 de ani; acest imperiu a existat cu câteva mii de ani după presupusul început al civilizaţiei atlante. Se presupune că a existat un război între Civilizaţia Atlantă şi Imperiul Rama în care s-au folosit arme nucleare. Drept dovadă s-a invocat un episod din poemul naţional indian Mahabhara în care se descrie „un uriaş mesager al morţii care a transformat în cenuşă întreaga rasă”; „un singur proiectil având puterea întregului univers”, „după câteva ore toată hrana era infectată”. La Mohenjondaro, unul din oraşele Rishi ale Imperiului Rama, excavaţiile arheologiice au scos la iveală schelete care zăceau pe străzi ca şi cum un dezastru apocaliptic s-ar fi abătut peste oraş, schelete radioactive, cele mai radioactive resturi umane de la tragedia de la Hiroşima !

Primele  trei mari civilizaţii umane au fost:

- prima civilizaţia Sumer, în jurul anilor 3800 î.Ch. în Mesopotamia inferioară;

- civilizaţia egipteană ce a apărut în jurul anilor 3200 î.Ch. în valea Nilului - deci cu aproape jumătate de mileniu după civilizaţia sumeriană;

- civilizaţia indo – europeană – în valea Indului (Asia de sud) ce a apărut cu circa o mie de ani după înflorirea civilizaţiei sumeriene.

Civilizaţiile din zona Nilului şi cea din regiunea Indului nu numai că erau legate de cea sumeriană, ci, de fapt, ambele îşi aveau leagănul în Sumer, aşa cum atestă textele antice precum şi descoperirile arheologice, susţine Z. Sitchin.

CIVILIZAŢIA INDO –EUROPEANĂ [ a Văii Indusului ]

Începând cu anul 7000 i Hr., primii indieni se grupeaza in state in nordul Indiei antice (Pakistanul actual). Crescători de animale ei sunt totodata meşteşugari indemanatici; utilizând roata olarului producând ceramica. Prin anul 2400 i Hr., îşi clǎdesc de-a lungul fluviului Indus, mari oraşe înconjurate de metereze, ca: Mohenjo-Daro şi Harappa. Clădirile lor din cărămizi sunt alineate de-a lungul unor străzi care se întretaie în unghi drept. Un sistem perfecţionat de canalizare permite alimentarea lor cu apă curentă. Datorită săpăturilor arheologice efectuate in aceste oraşe, se cunoaşte destul de bine viaţa locuitorilor lor. Se ştie că făceau negoţ cu Mesopotamia şi foloseau un sistem de scriere. In schimb nu se cunosc motivele dispariţiei aceste civilizaţii numita "Civilizaţia Indusului" in anul 1500 in.e.n

Civilizaţia Indusului a apărut în mileniul III î.Hr., pe valea fluviului Indus. Au luat naştere oraşele Mohenjo-daro şi Harappa.

Exista multe locuri pe Pamint ce par a fi fost distruse de o explozie  nucleara, dar cel mai uimitor dintre toate este Mohenjo Daro („Muntele  Mortilor“), oras antic ale carui ruine au fost descoperite in al treilea  deceniu al secolului trecut.Situat, astazi, pe teritoriul Pakistanului, Mohenjo Daro face parte  dintr-un ansamblu de asezari apartinind asa-numitei civilizatii Harappa ,  cunoscuta si sub numele de civilizatia Vaii Indusului. Unul dintre cei  care si-au dedicat viata studierii acestor ruine este englezul David W.  Davenport, care, dupa 12 ani de cercetari, a publicat, in 1979, o carte  cu titlul „Distrugere Atomica – 2000 i.Hr.“, volumul fiind construit pe  ipoteza ca Mohenjo Daro nu a cazut in ruina cu trecerea timpului, ci  sfirsitul sau a fost consecinta unei deflagratii nucleare.Priveliste macabraPovestea extraordinara a Muntelui Mortilor porneste de la descoperirea  primelor ruine si arata ca, o data cu scoaterea la lumina a vestigiilor  vechii asezari, arheologii s-au pomenit in fata unui crater cu un  diametru de aproape 50 de metri, in interiorul caruia totul, inclusiv  piatra, este topit sau cristalizat ca si cum ar fi fost pirjolit de o  temperatura uriasa. La marginea acestui crater, caramizile sint topite  si sudate intre ele pe partea dinspre locul presupusului impact.  Cercetatorii exclud din start posibilitatea ca zona sa fi fost pirjolita  de eruptia unui vulcan, intrucit nu exista nici unul .

Sute de schelete

Zona devastata se intinde pe o arie avind diametrul de trei kilometri.  La tot  pasul se intilnesc pietre negre, bucati diforme dintr-un soi de  piatra care au  dat mult de gindit arheologilor, pina cind s-a descoperit  ca e vorba de fragmente de vase ceramice, topite unele intr-altele,  probabil in urma supunerii la aceeasi uriasa temperatura. Atunci cind  excavatiile au ajuns la nivelul strazilor, arheologii s-au confruntat cu  o priveliste macabra. In pozitii care dintre care mai stranii, au fost  gasite sute de schelete.


Civilizatie avansata

Descoperirile de la Mohenjo Daro nu sint nicidecum singulare. Aceleasi  scene  apocaliptice se intilnesc si in orasul vecin, Harappa , unde, de  asemenea, s-au gasit schelete pe strazi. Sapaturile arheologice le-au  permis cercetatorilor sa   afirme ca civilizatia Harappa era foarte  avansata. Orasele din regiune sint construite dupa un plan riguros, cu  strazi drepte ce se intretaie perpendicular. Casele au sofisticate  sisteme de canalizare, superioare celor ce pot fi intilnite in prezent  in multe orase ale Indiei si Pakistanului. Cine au fost insa  intemeietorii acestor orase, nu se stie.


Nivel ridicat de radioactivitate


In comunitatea stiintifica exista o nesfirsita dezbatere privind  vechimea civilizatiei Harappa . Metodele traditionale cu radio-carbon au  aratat ca uinele dateaza cam din anul 2500 i.Hr., dar, luind in calcul  efectele unei presupuse explozii nucleare, riscul unei erori este foarte  mare. Unii autori avanseaza ideea ca razboiul nuclear care a distrus  aceste civilizatii a avut loc acum 8.000-12.000 de ani. Cazul a fost  studiat in secolul trecut de mai multi savant sovietici, care au  descoperit ca scheletele au un nivel ridicat de radioactivitate.  Intr-una din aceste locatii a fost gasit un schelet cu un grad de  radioactivitate de 50 de ori mai mare decit cel normal.


O alta marturie

Un strat de cenusa radioactiva a fost descoperit si in apropierea  orasului Rajasthan din India , unde, din aceasta cauza, proiectul de  construire a unui nou cartier a fost suspendat. De altfel, orasul in  sine are o nedorita faima in
ceea ce priveste incidenta cazurilor de  cancer si de copii ce vin pe lume cu diverse malformatii. O alta  marturie peste timp a unui razboi nuclear in India antica este uriasul  crater Lonar, situat la citeva sute de kilometri de Bombay
si avind un  diametru de 2.154 de metri. In intreaga zona nu exista nici un fel de  resturi ale vreunui meteorit si, potrivit savantilor, Lonar este  singurul crater intr-un strat de bazalt, roca fiind supusa unui soc  intens, cu o
presiune mai mare de 600.000 de atmosfere, in stare sa  modifice insasi structura sa. Semne ale unui razboi devastator din  antichitate pot fi intilnite si in alte colturi ale lumii, printre care  enigmaticul desert de sticla libian,
situat in apropierea platoului  Saad.

Sticla verde

Cind prima bomba atomica a explodat in New Mexico , datorita caldurii  extraordinare, nisipul desertului s-a transformat in sticla verde. In  secolul trecut, mai multe descoperiri arheologice, din diferite zone ale  globului, au
scos la iveala si alte straturi de astfel de sticla. Vechi  insa de mii de ani. Descoperit in 1932 de arheologul Patrick Clayton,  desertul de sticla se intinde pe o arie foarte larga, masurind 130 de  kilometri in lungime. Latimea ajunge pe

alocuri la 53 de kilometri.  Numele sau provine de la faptul ca intinderea arida este presarata cu  bucati de sticla, de o puritate incredibila, proportia de siliciu fiind  de 98%. Un articol aparut in iulie 1999 in revista britanica New Scientist“ a demonstrat ca deja faimoasa Sticla din Desertul Libian  (SDL) este cea mai pura astfel de substanta de pe planeta.

Unelte si podoabe

Peste 1.000 de tone din acest material se intind pe o suprafata de sute  de kilometri. Unele bucati sint de dimensiuni mari, cintarind pina la 30  de kilograme, dar cele mai multe sint mici, semanind cu niste cioburi,  ca si cum o sticla uriasa ar fi fost sfarimata de o forta colosala. In  limbaj stiintific, cioburile verzi sint numite tectite. Provenienta lor  este un subiect de aprinse dezbateri. Sticla este cu certitudine extrem  de veche. Astfel, se stie ca vinatorii preistorici isi confectionau din  acest material diferite unelte ascutite. Un scarabeu sculptat in sticla  verde a fost descoperit in mormintul lui Tutankhamon.


Nici o explicatie

Teoria propusa de o parte a comunitatii stiintifice este ca sticla e  rezultatul impactului cu un corp cosmic. Exista insa serioase probleme  cu aceasta teorie. De ce nu exista nici un crater de impact? O intrebare  ramasa pina astazi fara
raspuns. Nici macar sondarile la mare adincime  cu ajutorul ultimelor tehnologii nu au reusit sa gaseasca urma vreunui  crater. Mai mult, sticla verde este prea pura pentru a fi rezultatul  unui impact atit de brutal. Se poate, deci, ca un antic razboi nuclear  sa fi creat toate aceste urme? Nimeni nu poate da un raspuns. Pe cit de  neverosimila pare teoria, pe atit de multe dovezi pun oamenii de stiinta  in imposibilitatea de a o combate.


„Radacinile“ de sticla

Experimentele atomice din New Mexico , de la sfirsitul celui de-al doilea  razboi mondial, au aratat faptul ca o deflagratie atomica topeste  siliconul din nisip si transforma suprafata pamintului in sticla.  Fulgerul poate si el transforma citeodata nisipul in sticla, dar formele  lasate au intotdeauna forma unei radacini. Ramificatiile acesteia  patrund in adincime. Astfel, paturile de sticla verde nu pot fi puse in  nici un caz pe seama acestui fenomen natural.


Misterul tectitelor

Dezbaterile nascute in sinul comunitatii stiintifice de problema  tectitelor au fost rezumate intr-un articol publicat in august 1978 in  revista „Scientific American“. Aici, un reputat cercetator american a  incercat sa formuleze o
teorie plauzibila care sa explice existenta  misteriosului strat de sticla verde. „Cea mai probabila sursa a sticlei  verzi este Luna. Daca tectitele provin de pe Luna inseamna ca pe  satelitul pamintului a existat cel putin un vulcan care a erupt in  ultimii 750.000 de ani. Cred ca teoria vulcanului lunar este singura  posibila si ma simt fortat sa o accept“, scria John O’Keefe, autorul  articolului.


Secretul lui Oppenheimer

Seful Proiectului Manhattan, prin care SUA a construit cele doua bombe  nucleare ce au distrus orasele Nagasaki si Hiroshima , cercetatorul J.  Robert Oppenheimer, a adaugat si el o umbra de mister peste deja  faimoasa sticla
verde. Intr-un interviu pe care l-a acordat imediat dupa  ce a asistat la primul experiment atomic, cercetatorul a citat din  Bhagavad Gita: „Acum am devenit Moartea, Distrugatoarea de Lumi“. Cu  alta ocazie, intervievat la Universitatea
Rochester, la sapte ani dupa  istoricul experiment, si intrebat daca acela a fost primul experiment  atomic din istorie, replica sa a fost: „Pai, da, in istoria moderna“.

O civilizatie disparuta

Multiple dovezi arata ca civilizatia vechilor indieni este veche de zeci  de mii de ani. Cu toate acestea, pina in 1920 majoritatea expertilor  era de acord ca originile civilizatiei indiene ar trebui cautate undeva  in jurul secolului al
IV-lea i.Hr. Aceasta teorie a fost spulberata insa  de descoperirea ruinelor unor orase precum Harappa, Mohenjo-Daro   („Muntele Mortilor“), Kot Diji, Kalibanga sau Lothal. Arheologii nu stiu  nici astazi cine sint cei ce au
construit aceste orase, dar incercarile  de a data ruinele (cunoscute acum drept Civilizatia Vaii Indusului“)  au produs cifre ce se invirt in jurul anului 2500 i.Hr. Multi oameni de  stiinta cred ca acestea sint ramasitele Imperiului Rama,
descris in  anticile textele Mahabharata si Ramayana. Aceste texte descriu si
un  razboi nimicitor purtat de imperiu impotriva unui dusman extrem de  puternic. Textele povestesc despre armele ucigatoare folosite in  conflict: mingi uriase de foc ce puteau distruge un intreg oras,  „Stralucirea lui Kapila“ ce putea
transforma 50.000 de soldati in cenusa  instantaneu si sulite zburatoare ce puteau distruge si cele mai  rezistente forturi.


Articolul despre distrugerea nucleară a civilizaţiei Văii Indului a fost publicat  in revista NEW SCIENTIST şi postat pe blogul ·  Adevarul despre noi ...: 04/15/10

pamantul-nostru.blogspot.com/2010_04_15_​archive.html

Alte surse:

Wikipedia

Zacherias Sitchin – A 12-a planetă

Jan van Helsing - Să nu atingi această carte

Renato Zamfir – Ipoteza paleoastronautică

Daniel Schmidt - Enigme ale civilizaţiilor dispărute

Kernbach – Enigmele miturilor astrale