sâmbătă, 6 februarie 2010

Cuvânt către un om cultivat, de buna credinţă.

Am primit "la redacţie" materialul ce urmează.
Sorin 302

Cuvânt către un om cultivat, de buna credinţă.

Există (şi se dezvoltă) de ceva vreme o preocupare de a se investi în producţia de cărţi ce vor să ne înveţe o mulţime de lucruri la care, mai ales noi cei eliberaţi din comunism, nici nu ne gândisem prea mult: „Cum să avem succes în afaceri”, „Cum se scrie un C.V. cu care să poţi fi angajat pe loc”, „Cum să ai o gândire pozitivă”, etc. La un salon de carte am văzut sute de titluri (mii de exemplare) care se vindeau greu chiar dacă editurile ofereau până la 50% reduceri!

Publicul ţintă al acestor cărţi nu este omogen. El se compune pe de o parte din acei oameni care în şcoală nu s-au prea omorât cu învăţatul („Iată o carte care va suplini toate lacunele mele în cunoaştere!”), dar şi o altă parte, formată din oameni de bună credinţă, de un nivel corespunzător al culturii generale, dar care, în procesul instrucţiei lor nu au avut parte de aşa ceva!
Cartea „Bunele maniere” a avut un succes de casă neaşteptat nici de autoarea ei. Distinsa doamnă se îndoia (ca şi mine dealtfel) de efectul practic al acestei cărţi, la năruirea acestuia contribuind evident „vedetele” (inclusiv cele din politică) ce apar pe micul ecran.

Faţă de psihologia primitivă a epocii defuncte, există desigur o atracţie chiar pe planul abstract al dezbaterilor de idei. De regulă, aici autorii relevă un talent deosebit de aşi susţine argumentaţia cu evadări în alte planuri, de care cititorul se simte atras, deşi acuză o uşoară stinghereală ... Chiar dacă este vorba despre nutriţie (aici sunt extrem de mulţi specialişti!), se invocă principii astrale, se fac referiri la filozofii ezoterice, etc.
Replicile date de profesionişti au fost rare şi palide. În plus, micile ecrane au fost năpădite de cohorte de pseudospecialişti care pot prezice multe, inclusiv cutremurele, ba, mai nou, pot decide alegerile prezidenţiale! Cucoanele grăsuţe care se chinuie să citească nişte horoscoape, sunt mici copiliţe faţă de aceşti maeştri. Şi, la urma urmei, zice omul cu bun simţ, schimb canalul sau nu cumpăr cartea respectivă (de regulă, învinge curiozitatea!).
Problemele mai serioase apar atunci când impostorii calcă graniţele ştiinţelor: fizică, astronomie, cosmologie ... Calcă şi fură principii, legi, îndeosebi cele care sunt pasibile de interpretări diferite, date chiar de către profesionişti (teritoriul cel mai maltratat este mecanica cuantică).

Pe plan filozofic, apare la loc de cinste problema Conştiinţă – Materie (Univers). Adăugaţi la cele de mai sus puţină filozofie asiatică şi/sau mayaşă şi cartea sau mai modest, articolul postat pe Internet pornesc să zăpăcească minţile. Ce dor mi-e uneori de „Teleenciclopedia” de pe T.V.R., cu atât mai mult cu cât şi pe Discovery poţi urmări uneori „deviaţii” ştiinţifice.


În cele ce urmează, mă adresez oamenilor cultivaţi, cu bun simţ.

Sunteţi un om cu structură raţională, vreţi să aveţi explicaţii dar nu cred că în liceu aţi iubit Fizica sau Chimia! De aceea şi sunteţi păcălit de multe „sirene” care cântă frumos şi care par a vă conduce la o înţelegere holistă (globală) a Universului! Aveţi la bază o educaţie îngrijită, dar pe care aţi recepţionat-o mai târziu, în alt context, ca fiind prea restrictivă, prea rigidă. În felul acesta cred că aţi eliminat şi nişte repere tradiţionale care stăteau în calea libertăţii dumneavoastră (dar despre morală, altă dată).

Bătălia între materialism şi idealism se dă de peste 2000 de ani (Aristotel şi Platon de exemplu). În perioada comunistă, prin interzicerea (pur şi simplu) a gândirii din afara „materialismului dialectic”, dezbaterea a îngheţat. Vă mai amintiţi şedinţele de învăţământ ideologic?!

Înainte de 1989 aici era un gol imens. Ţin minte că eu încercam să „fur” câteva idei noi (şi diferite de blestematul marxism – leninism!) din cărţile editate la Editura Politică – Idei Contemporane: Jaspers, Heidegger, Husserl, Marcuse ... Se puteau găsi idei (evident trun-chiate, contrazise) din operele unor gânditori moderni (pentru noi). Totul era să faci abstracţie de aparatul critic folosit de nişte pigmei de rea credinţă. Resimţeam acest gol în aparatul filozofic al ştiinţei mele – Fizica.

Profesorul care mi-a predat mecanica cuantică – 1964 – nu a pomenit cuvântul electron, înlocuindu-l cu „stare electronică”. Tot ce putem cunoaşte despre electron este funcţia sa de undă |> . Fiindu-i interzis să facă nişte interpretări filozofice (cea de mai sus are un parfum idealist !), a predat sec, festivist, privându-ne de acele aspecte care arată limitele domeniului fizic studiat. „Asta este ecuaţia de evoluţie (Schrodinger), astea sunt numerele cuantice care caracterizează şi sortează stările electronice (de exemplu în atom), aşa se calculează energiile stărilor, legăturile chimice între atomi, frecvenţele emise (sau absorbite) de diferiţii atomi ... Rezultatele acestea nu au fost contrazise de experienţe”, cam aşa a sunat predarea materiei. Poate asta l-a şi făcut să plece din raiul comunist peste câţiva ani!

În 1989 eu aveam 46 de ani. Adică eram format, depăşisem vârsta iluziei că o „filozofie” însuşită poate conduce la descoperiri în ştiinţă. Alta era situaţia dacă aş fi crescut în acel „aer liber”.

În fizică noţiunile au definiţii stricte (şi operaţionale). Fizicienii modelează lumea percepţiilor noastre senzoriale cât de bine pot. Undeva, de-alungul liniei de dezvoltare a fizicii (ştiinţei) – nu contează cât de lungă este această linie, fiecare experiment, fiecare ecuatie matematică, îşi va găsi calea sa spre cuvinte. Poţi metaforiza atunci când vrei să explici ceva la un nivel mai coborât dar nu este acoperit în întregime conţinutul noţiunii. Pe aceste neclarităţi se bazează impostorii, exagerând şi ducând metafora dincolo de scopul iniţial. „Energie – cuante – vibraţii ...”, „Mintea este o energie ...”.

Kant vorbea despre „lucrul în sine” ca fiind necognoscibil. Actualizările sale, cele obţinute prin simţuri, sunt singurele accesibile şi evident depind de reprezentările noastre mentale (cauzalitate, spaţiu, timp ...).
Materialismul, în versiunea sa marxist-leninistă a simţit alunecarea spre mecanicism şi a luat (forţat) ca aliat – dialectica (caricaturizată după Hegel – un idealist!). Nu uitaţi „negarea negaţiei” (bobul neagă grâul, grâul neagă bobul!) sau teoria „acumulărilor cantitative care duc la saltul calitativ”!

Materialismul mecanicist – triumfător la sfârşitul secolului 19 – era prea îngust, ca şi pozitivismul cu care a concurat o bucată de vreme. Ambele filozofii se refereau la „realism”, dar pozitivismul „îşi lăsase coada afară”, vorbind despre „corelaţii între serii de date experimentale provenind din lumea realului”. Lenin a scris „Materialism şi empiriocriticism”, „Mach contra Planck” ..., pe urmă s-a ocupat de politică!

„Norii” noii fizici existau la sfârşitul secolului 19: experienţele Michelson-Morley privind viteza luminii, eterul – ca suport al undelor electromagnetice, descoperirea radioacti-vităţii, spectrul corpului negru. Semne ale despărţirii de mecanicism există şi în fizica clasică. Ori de câte ori se manifestă frecarea (lipseşte doar în cazurile ideale!) sau vâscozitatea, nu mai există reversibilitate, deci predicţia (şi retrodicţia) suferă, ba chiar pot deveni imposibile.

Dezvoltarea mecanicii statistice spre sfârşitul secolului 19 a pus probleme dificile mecanicismului.

Comportarea la nivel macroscopic a unui ansamblu de molecule (Numărul lui Avogadro care guvernează aceste ansambluri este 1026!) scoate în evidenţă ireversibilitatea (entropia care creşte), deşi la nivel individual, moleculele se mişcă după legile – reversibile – ale lui Newton! Cât de mult s-a zbătut Boltzmann pentru a clarifica lucrurile, dar discuţii încă mai există.

Urme ale mecanicismului se văd şi în fizica actuală şi încă la vârful său! Ambiţiosul Model Standard care „scrie” istoria Universului cunoscut începând de la câteva fracţiuni de timp după Big Bang şi încearcă prognoza privind soarta în viitor a acestui Univers, se bazează pe circa 38 de parametri (dintre care 6 deosebit de importanţi). Cu toate succesele sale, seamănă cu o broscuţă de tablă care, după ce am armat cu o cheiţă arcul său interior, sare bezmetic prin încăpere! Culmea este că nu putem prognoza nici când se opreşte!

Cartea („Ce naiba ştim de fapt”) m-a ambiţionat să reiau şi să aprofundez ideile privind interpretările mecanicii cuantice, unde există într-adevăr alături de aspecte interesante şi aspecte discutabile. O primă chestiune importantă este de a înţelege cum lumea macros-copică emerge din cea microscopică.
Aspectele discutabile nu sunt în nici un caz responsabile de aberaţiile din partea doua a cărţii. Această a doua parte (cea „consistentă”) nu aduce niciun serviciu fizicii prin alăturarea cu doctrine oriental-ezoterice, sau cu concepţiile unor şarlatani de-a dreptul (vezi cazul „doctorului cuantic”).
Citez la întâmplare: structuri tubulare în creier, la nivelul celulelor, structuri la nivelul scalei Planck (10-33cm !) unde nici rezultatele celor mai puternici acceleratori nu cutează să viseze, conştiinţa care modelează lumea, declaraţii fără noimă ale unei handicapate (Ramtha). Lasă că nici doctorii nu sunt prea ştiinţifici. Hameroff: „Întreaga funcţionare a creierului uman e fundamentată pe incertitudinea cuantică” sau „În cadrul teoriei cuantice poţi să mergi înapoi în timp”.


E ceva „parfum de fizică” dar în final mie îmi miroase a ... excrocherie.


După 50 de ani de gândire raţională, ştiinţifică, îmi este imposibil să cred că privind o eprubetă cu un lichid, pot să-i modific pH-ul! Desigur, s-ar putea să fiu anchilozat, dacă nu chiar osificat în paradigma mea (la care au contribuit şi cei 30 de ani de comunism).

Prof.univ.dr.fiz Corneliu Georgescu

Un comentariu:

Anonim spunea...

"..se invocă principii astrale, se fac referiri la filozofii ezoterice, etc."
Asa cum am remarcat si in comentariul anterior, dl.profesor, asa cum singur banuieste, este mult prea ancorat in materialismul stiintelor exacte si in materialismul predat inainte de'89.
Speculatiile ezoterice,astrologice, spirituale legate de existenta si sensul materiei si a vietii nu pornesc de azi de ieri si doar din dorinta comerciala de a vinde maculatura (nu neg ca se publica multa umplutura).
Dansul il citeaza pe Platon dar numai pentru a-si argumenta scepticismul. Eu as continua cu Erasmus din Rotterdam, Thomas D'Aquino, Blaise Pascal si atatia altii ! Au fost acestia ecscroci ? (cu parere de rau pentru observatie dar eSCroc se scrie si nu excroc).
Ca sa nu mai vorbim de fizicieni celebri ca Einstein care-si recunosc limitele, indoielile si care invoca Dumnezeirea in Creatie.
Si, de altfel, la ce strica sa ai o gandire pozitiva sau sa speculezi asa cum, de altfel, de multe ori face chiar fizica cuantica? Sigur ca se aluneca uneori prea usor spre derizoriu dar si rigiditatea excesiva te poate impiedica sa-ti depasesti granita formatiei ultra- materialiste. Depinde de fiecare, in functie de inteligenta, cultura, formatie si varsta, sa discearna ce i se potriveste mai bine.
M.Moise.