miercuri, 6 ianuarie 2010

"Sfârşitul timpurilor" în viziunea unor savanţi.


În septembrie 2009, la Milano, in Italia, s-a desfasurat o conferinta internationala avand ca tema psihologia si spiritualitatea. Au participat fizicieni, biologi, psihologi, psihiatri, bio-chimisti, astrofizicieni si filosofi şi au discutat despre o noua viziune, spirituala, asupra universului. Cu 20 de ani în urmă ar fi fost de neimaginat să se organizeze şi să se manifeste o asemenea acţiune de anvergură cu astfel de teme. Cele mai stralucite spirite ale lumii stiintifice au fost acolo, iar tema principala in jurul careia s-au invartit discutiile a fost criza prin care trece in acest moment umanitatea.

Istoria recenta a umanitatii este o istorie a crizelor de toate felurile: economice, sociale, politice, financiare, crize umanitare, crize care desemneaza de fapt situatii de razboi, crize ecologice care desemneaza de fapt distrugeri ireversibile ale vietii de pe planeta, crize ale petrolului, ale terorismului, ale ostaticilor, crize climatice si alte sute de feluri de crize.

Energia solara pe care o primeste pamantul timp de numai patruzeci de minute, daca ar fi folosita integral, ar acoperi necesarul de energie al planetei pentru un an intreg. Dar noi ne incapatanam sa stoarcem ultimele picaturi de petrol si carbune, care polueaza aerul si apa, cu costuri enorme si consecinte incalculabile.
Armele dezvoltate de tarile avansate sunt mai periculoase decat conflictele pe care incearca sa le previna.
Depresia, alienarea, disolutia relatiilor dintre oameni sunt fenomene ce se manifestă la un număr îngrijorător de mare de contemporani, au atins proportiile unei epidemii. Vorbim despre o criza economica, dar in realitate economia nu este decat una dintre fetele lumii pe care noi am construit-o dupa chipul si asemanarea noastra, reflectand propriile noastre valori. Este consecinta directa a unui mod de a privi lumea si de a ne raporta la ea. Am construit o lume a super-tehnologiilor, din care sufletul a fost exclus.


Ideea principala care s-a desprins din intreaga conferinta de la Milano a fost aceea ca traim timpuri de mare cumpana la nivel planetar si ca motivul pentru care se intampla acest lucru este in esenta modul in care privim lumea si pe noi insine. Criza este una de constiinta si cata vreme nu vom schimba acest lucru, el se va manifesta in toate domeniile vietii noastre. Distrugerile la nivel planetar ale mediului si ale resurselor au atins un prag critic. Daca ceva nu se schimba, atunci povestea umanitatii, asa cum o cunoastem, se apropie de final. Esenta problemei cu care se confrunta omenirea in acest moment este: ori umanitatea va fi capabila sa schimbe ceva intr-un timp foarte scurt, ori viitorul nostru ca specie devine incert.

* * *
Printre numele "grele" – de faima mondiala – prezente la Milano s-au remarcat şi: Stanislav Grof, doctor in psihiatrie, profesor si scriitor, Ervin Laszlo, cel mai important ganditor in domeniul filosofiei sistemelor si al evolutiei, si Peter Russell, fizician, matematician si explorator al constiintei umane.
Ei au acordat interviuri d-lui Horia Turcanu; mai jos sunt consemnate unele din considerentele acestor personalităţi.

Ervin Laszlo
"Asistam la sfarsitul unei lumi si, poate, la nasterea uneia noi"

Ervin Laszlo este filosof si scriitor. Fost profesor de filosofie, stiinta sistemelor si futurologie la universitati celebre din SUA, Europa si Orientul Indepartat. A scris 70 de carti al caror subiect este faptul ca traim intr-un univers in care suntem interconectati intre noi si conectati miraculos la toate elementele realitatii. A fost de doua ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace.


În esenţă, el este de părere că:

Ne indreptam catre cea mai mare transformare din istoria omenirii. Si daca vrem sa nu disparem, sa continuam sa existam pe aceasta planeta si sa ne dezvoltam, trebuie sa reanalizam notiunile de univers, fiinta umana, progres si dezvoltare. E tarziu, dar trebuie sa aflam cine suntem. Lumea pe care am construit-o, ca reflexie a felului in care vedem noi universul si pe noi insine, nu se mai poate sustine in nici un fel. Trebuie reformat totul: lumea, business-ului bazata pe exploatarea nebuneasca a resurselor si pe supra-productie, politicile industriale care conduc la dezastru ecologic, la incalzirea globala si la cresterea periculoasa a nivelului oceanului planetar. Politicile economice internationale care au fragmentat lumea in prea saraci si prea bogati, care au condus la mase imense de emigranti care fug de foame si de epidemii. Politicile militare care consuma resurse inimaginabile in folosul unor structuri financiare. Lumea se afla in pragul unui colaps economic, social si politic care genereaza haos si violenta. Este o lume pe care noi am creat-o si care acum se prabuseste.
Ma voi margini sa spun ca ne indreptam rapid catre pragul critic, in care distrugerea devine ireversibila, iar mediul impropriu sustinerii civilizatiei omenesti. Acest prag este estimat a fi atins in cativa ani. Acelasi lucru se poate spune despre exploatarea resurselor planetei, care au atins limita sustinerii populatiei. Colapsul lumii financiare este deja vizibil, iar cel social este previzibil: populatia tarilor sarace, muritorii de foame, va fi in 2050 de aproape doua miliarde de suflete. Criza generalizata nu mai poate fi disimulata in nici un fel. Intrebarea este: cat timp mai avem pentru a ne salva? Surpriza pentru oamenii de stiinta a fost aceea ca tendintele se accelereaza in mod neasteptat. Estimarile cele mai pesimiste sunt de 5 ani, iar cele mai optimiste de 20 de ani.















Preot mayaş.


Există mai multe surse esoterice ale unor profetii despre "sfarsitul timpului", dar cea mai interesanta si cea mai precisa este calendarul Maya alcatuit de preoti-astronomi in secolul 15 si a carui reprezentare sapata in piatra este arhicunoscuta. Acest calendar acopera intervale uriase de timp calculate cu o precizie care ii uluieste pe astronomii contemporani. Sfarsitul "celei de-a Patra Lumi" a fost calculat de mayasi la data de 21 decembrie 2012.











Calendarul Maya. Are o precizie care ii uimeste pe specialisti


Acest lucru nu inseamna neaparat un sfarsit, ci mai curand o transformare fundamentala a lumii in care traim. O transformare care a inceput deja. Oameni foarte avizati afirma ca avem de-a face cu o renastere a umanitatii pe un nou nivel spiritual, asta daca cumva planeta nu va fi prea distrusa pana atunci.




In esenta, este vorba despre incheierea unui an galactic de aproape 26 de mii de ani si inceputul unuia nou. Interesante sunt si confirmarile din astronomie, care indica pentru 2012 mari perturbari ale activitatii solare. Daca magnitudinea lor va fi confirmata de realitate, atunci sistemele energetice terestre vor inregistra pagube de miliarde de dolari, iar refacerea sistemelor va dura intre 5 si 10 ani. Daca luam in considerare si tendintele actuale din societate, politica, economie etc., atunci trebuie sa consideram sfarsitul lui 2012 cel putin drept un punct critic in istoria umanitatii.
In esenta, in zilele noastre stiinta re-descopera cu mijloacele ei ..... faptul ca Universul este viu, constient si ca ceea ce suntem noi cu adevarat este mult mai mult decat a crezut stiinta de viziune mecanicista. Noi nu suntem fiinte separate unele de altele, ci comunicam intre noi si cu intregul Univers pe niveluri infinit de complexe, pe care abia incepem sa le intelegem.
Isi face loc incetul cu incetul ideea ca suntem in ultima instanta manifestari ale constiintei, care este esenta universului, principiul organizator aflat in spatele aparitiei formei materiale. Din aceasta perspectiva, urmatorul stadiu al constiintei ar putea fi acela al Constiintei "trezite", "iluminate", al Constiintei constiente. O lume care ar reflecta un asemenea nivel de constiinta ar fi o lume total diferita O noua lume, cladita de un nou nivel de constiinta, ar fi cladita pe respectul fata de celalalt si fata de univers, care este viu, o lume ecologica, ale carei sisteme sunt orientate catre natura, catre a simti mai mult decat catre a avea si a face, in care celalalt nu mai este perceput ca adversar, ci ca un partener. Este o lume in care umanitatea traieste armonic cu mediul, constienta ca este o parte a universului viu.


Stanislav Grof
"Singura solutie este intoarcerea catre interior"

Doctorul Stanislav Grof este unul dintre cei mai importanti cercetatori ai Constiintei din secolul XX. Este fondatorul curentului transpersonal in psihologie si acela care a reusit sa introduca spiritualitatea ca dimensiune fundamentala a psihicului omenesc, in lumea psihologiei academice. Este profesor la Institutul de Studii Integrale din California, unde conduce catedra de Filosofie, cosmologie si constiinta. Este autorul a numeroase carti despre natura constiintei. Considerat un geniu in domeniul sau, Stanislav Grof este un om de o blandete, o simplitate si o generozitate extraordinare.

Acest om de ştiinţă susţine:

Una dintre transformarile fundamentale prin care trecem este una de viziune. Stiinta tindea sa se opuna spiritualitatii, considerata ca fiind de ne-dovedit, pentru ca se baza pe perceptia subiectiva. Or, subiectivitatea nu era luata in considerare, neputand fi masurata. Dar, intre timp, stiinta incepe sa descopere ca subiectivitatea creeaza universul, la propriu. Numai ca pare tarziu. Lumea pe care am creat-o are atributele stiintei clasice, mecanice. Este o lume rece, calculata, dura, guvernata de "legi" inguste, in care oamenii sunt considerati corpuri intr-un univers de corpuri si drept urmare se simt singuri si izolati. Am creat o lume din care orice principiu mai inalt - il poti numi Dumnezeu, de pilda - a fost exclus. Tratam planeta asa cum ne tratam pe noi insine si pe ceilalti: ca pe ceva care trebuie supus, invins, exploatat, controlat si chiar ucis daca e nevoie, pentru satisfacerea "nevoilor". Criza prin care trece umanitatea este o criza interioara si astfel psihologica si spirituala, dar care a generat o criza exterioara atat de grava, incat pune in pericol existenta noastra ca specie. Umanitatea aflata in criza isi distruge casa si intrebarea este daca ne vom da seama la timp.

Trairea unei expansiuni a constiintei conduce frecvent la transformari profunde ale individului, la reducerea semnificativa a agresivitatii, la cresterea intelegerii, a compasiunii si a tolerantei, dar, mai ales, la cresterea capacitatii de a se bucura de viata. Cu cat bucuria de a trai creste, cu atat scade credinta ca trebuie sa ai din ce in ce mai mult, si apare o spiritualitate de natura universala bazata pe ideea ca toata creatia e un tot format prin legatura profunda cu alti oameni, cu alte specii, cu natura si cu intregul univers. Nu am nici o indoiala ca aceasta transformare este nu numai posibila, dar inerenta.

Multi oameni se afla in punctul in care realizeaza esecul filosofiei de viata pe care au urmat-o si incep sa caute alternativa spirituala care echivaleaza cu o intoarcere acasa, dupa o lunga ratacire. Am fost invatati ca trebuie sa facem mereu ceva ca sa fim fericiti, ca trebuie sa indeplinim ceva, sa vanam ceva, sa avem ceva, un obiect, o pozitie sociala, un partener anume, deci ca fericirea este mereu in viitor si in exterior. Aceasta conceptie ne plaseaza intr-un provizorat permanent. Este o strategie mereu perdanta pentru ca niciodata nu ne aduce ce dorim. Singura solutie este intoarcerea catre interior si descoperirea satisfactiei existentiale in dimensiunea spirituala a existentei.

Un prim pas il face fiinta noastra, prin declansarea unei crize psiho-spirituale. Psihologia oficiala a tratat aceste crize drept crize psihotice, patologice si le-a suprimat cu medicamente dure, sub diagnostice neclare, dar in realitate, fiinta noastra interioara declansa un mecanism de auto-vindecare, de auto-reglare in fata unei situatii in care lumea interioara ajungea sa fie in divergenta cu restul universului. Acum, intreaga umanitate se afla intr-o stare de urgenta spirituala care pune sub semnul intrebarii o intreaga perspectiva asupra vietii si descopera ca modul materialist de a vedea lumea nu este suficient. Asa se explica intoarcerea catre meditatie, catre spiritualitate, catre credinta, catre medicina naturista si holistica, interesul imens pentru psihologia transpersonala. Omenirea pare ca face singura acest pas.
Profetiile mayase sunt remarcabile, nu pentru ca spun ceva nou, ci pentru extraordinara precizie a sistemului lor astronomic si astrologic, calculat pe miliarde de ani inapoi in timp, dar care se opresc pe o anumita data a anului 2012. Cand descoperi ca de fapt, un intreg calendar intins pe milioane de ani este un algoritm de evolutie al Constiintei, vazut ca esenta a universului, acest lucru este senzational.
Dupa parerea mea, mayasii vorbesc deci despre un proces de moarte/renastere, o transformare interioara masiva a umanitatii, dincolo de care timpul liniar nu mai exista, asa cum nu exista in starile de constiinta extinsa, sau in relatarile marilor mistici. Pentru mine, cel mai important argument provine din propriile mele cercetari. Foarte pe scurt, am constatat ca starile prin care trece constiinta omeneasca sunt legate in mod sincronic de evenimentele cosmice. Am lucrat cu experti in domeniu si am ajuns la concluzia ca evenimentele interioare si cele cosmice se reflecta total intre ele. Relatia intre Univers si Constiinta este o ecuatie. Universul este Constiinta. Evenimentele astronomice sunt intr-o relatie profunda cu evenimentele interioare ale constiintei omenesti individuale si colective, astfel ca, pentru mine, cu elementele pe care le am, nu incape nici un dubiu ca schimbarile majore au inceput deja si ca lumea acestui secol va fi spirituala sau deloc.


















Peter Russell - "Orice om de stiinta onest, utilizand mijloacele stiintei, va descoperi substratul spiritual al universului".




Peter Russell este matematician, fizician (Cambridge University) si expert in computere. Este fascinat de mintea omeneasca si de misterele constiintei. Studiaza de ani de zile psihologia experimentala, meditatia si filosofiile orientale. Este membru al consiliilor stiintifice din mai multe universitati celebre ale lumii. A scris multe carti pe tema Constiintei si a Universului, din perspectiva omului de stiinta care l-a descoperit pe Dumnezeu si care nu vede contradictie in acest lucru. Este considerat unul dintre cei mai importanti ganditori ai momentului, iar conferintele sale din ultimii ani s-au axat in special pe analiza acestor timpuri.

Acest om de ştiinţă produs de şcoala rigid-materialistă a lumii ştiinţifice a matematicienilor şi fizicienilor ancorată puternic în calcule şi formule concrete, susţine:

Stiinta nu numai ca nu este in contradictie cu spiritualitatea, dar poate fi o poarta catre aceasta, mai ales stiintele de varf, cum sunt matematicile sau fizica cuantica. Eu am fost intotdeauna un om de stiinta. M-a interesat natura universului si a fenomenelor, m-a pasionat latura ascunsa a lucrurilor. La 16 ani, devoram Einstein, descoperind lumea paradoxala a fizicii cuantice, ma fascina felul in care o ecuatie, de pilda, una dintre cele mai simple si mai elegante din toate ecuatiile matematice, guverneaza propagarea luminii, vibratiile unei corzi de vioara, curba unei spirale si orbitele planetelor, începeam sa inteleg ca universul este vibratie in toate aspectele sale. Aceasta nu este o speculatie, ci un adevar profund, la care stiinta materialista a ajuns prin propriile ei puteri. Deci, nu numai ca stiinta nu este in contradictie cu spiritualitatea, dar orice om de stiinta onest, utilizand mijloacele stiintei, va descoperi substratul spiritual al universului. Nu vorbesc aici despre religia institutionala, care intra in contradictie flagranta cu stiinta, ci despre spiritualitate. Aceasta, spre deosebire de orice religie, este o chestiune personala, de viziune mistica. La baza oricarei religii a stat viziunea mistica a cuiva. Asta confirma stiintele moderne: vechile viziuni mistice asupra universului, nu dogma construita in timp imprejurul lor.


Stiinta descopera ca substratul intregului univers este o energie inteligenta, constienta, creatoare, purtatoare de informatie, vie, si ca tot ce exista in univers este facut din aceasta energie. Misticii o numesc lumina. Noi o putem numi Constiinta sau Dumnezeu.


Lumea pe care am creat-o nu este viabila, pentru ca nu respecta liniile de forta cosmice ale universului. Este contra legilor universului. Am crezut la scara larga ca lumea materiala este "reala", iar Constiinta izvoraste din materie. Constiinta nu numai ca nu izvoraste din materie, dar pare sa aiba putere absoluta asupra materiei. Ba mai mult, pare ca materia este cumva generata de Constiinta. Acesta este punctul fundamental in care stiinta moderna confirma viziunile misticilor: Constiinta este fundamentul Universului observabil, iar spatiul, timpul si materia izvorasc din Constiinta. Experimentul unei lumi exclusiv materiale s-a sfarsit si orice incercare de a mentine o asemenea lume este sortita esecului. Aceasta lume este pe cale de a disparea, ca orice creatie a mintii umane, in fata creatiei unei Minti de un ordin superior de marime: mintea lui Dumnezeu. Acesta este si punctul in care stiinta, asa cum o cunoastem, nu poate merge mai departe sa cerceteze. Mai departe este o cercetare a Constiintei si este domeniul psihologiei si al spiritualitatii. Stiinta a avut un succes extraordinar in a explica structura si functionarea lumii materiale. Dar atunci cand vine vorba despre lumea interioara a mintii, despre ganduri, sentimente, senzatii, vise si intuitii, stiinta are foarte putine lucruri de spus. Iar cand e vorba despre Constiinta propriu-zisa, stiinta pur si simplu tace. Nu exista nimic in fizica, chimie, biologie sau in oricare alta stiinta, care sa poata explica faptul ca avem o lume interioara, subiectiva. Aceasta subiectivitate are capacitatea uluitoare de a influenta materia. Gandirea, imaginatia, visele, dorintele, tot ceea ce tine de aspectul nostru launtric, au harul "supranatural" de a influenta tot ceea ce ne inconjoara. Cand vom accepta complet acest adevar ca fiind al nostru, acela va fi momentul in care il vom fi "acceptat" pe Dumnezeu inapoi in universul nostru, adica in noi insine.




Aceasta este "revolutia constiintei", o schimbare constienta a modului in care ne vedem pe noi insine si universul, ceea ce este echivalent cu crearea la propriu a unei noi lumi. Sentimentul de "urgenta" pe care il percepeti este acela al datelor provenind din stiinta, dar nu numai, care indica prabusirea lumii in care traim.


Am creat o societate agresiva, fara scrupule, o economie pe masura, o medicina care trateaza corpul omenesc ca pe o bucata de carne, un invatamant care ne pregateste copiii sa supravietuiasca in aceasta lume dura, mutiland insa esenta a ceea ce inseamna un om: sufletul. Umanitatea a uitat ca este o parte din univers si din aceasta planeta si este pe cale sa-si distruga caminul si pe sine insasi. Aceasta este "criza" in care ne aflam astazi, ecologica, economica, politica, sociala, culturala si mai ales spirituala. Sistemul pe care l-am creat pe aceasta planeta are o inertie enorma. Stim ca lumea, asa cum am construit-o, se prabuseste rapid. Cele mai optimiste estimari vorbesc despre 20-30 de ani pana la colaps. Dar avem motive sa credem ca acest lucru este mult mai apropiat. In acelasi timp, stim ca se petrec schimbari cosmice, care influenteaza constiinta umanitatii si, din acest punct de vedere, schimbarea este inevitabila. Intrebarea care se pune este aceea daca umanitatea va reusi sa schimbe ceva esential inainte ca un colaps al sistemelor fizice si ecologice ale planetei sa se produca.


Pentru planeta Pamant in sine, la scara cosmica, nu ar fi nici o problema un colaps al unei civilizatii omenesti. Asemenea intamplari s-au mai petrecut in istoria planetei, iar capacitatea acesteia de refacere este inimaginabila pentru o minte omeneasca. La scara cosmica, disparitia unei civilizatii este un eveniment minor. Am putea disparea ca specie, pentru un timp. Dar Constiinta speciei noastre pare acum suficient de evoluata cat sa decida singura viitorul.
Orice viitor este posibil. Cu cat vom fi mai multi aceia care vom experimenta o constiinta spirituala, cu atat sansele de ramanere a umanitatii in spatiul material al acestei planete vor fi mai mari. Viitorul asteapta sa fie scris de noi insine. Provocarile pe care le avem de infruntat la acest inceput de mileniu sunt formidabile. Nu stiu daca ceea ce omenirea a declansat poate fi oprit. Ceea ce stiu insa cu siguranta este ca perspectiva mea interioara nu depinde de ceea ce se petrece "in afara". Aceia care, in aceste timpuri, se indreapta catre o perceptie spirituala a Universului, vor fi pregatiti pentru orice eventualitate si o vor primi cu acceptare, ca pe un proces transformator profund, care a inceput deja. Intrebarea "cine suntem" se transforma, treptat, in "ce suntem", pe masura ce intelegem ca suntem alcatuiti din aceeasi "substanta" diafana ca tot restul Universului perceput. Pentru mine, 2012 este un prag al transformarii din interior, o transformare care va continua mult dupa acest varf.




NOTĂ
"O schimbare a Constiintei este o schimbare a felului in care privim lumea. Cartile lui Stanislav Grof sau Ervin Laszlo sunt dintre acelea care au puterea de a ne schimba viziunea." Le gasiti la editura Elena Francisc, www.efpublishing.ro,

Cărţile lui Peter Russell, au aparut la Editura "Elena Francisc": "Revolutia Constiintei" - scrisa impreuna cu Ervin Laszlo si Stanislav Grof, si "De la Stiinta la Dumnezeu". Le puteti gasi pe www.efpublishing.ro

Sursa – www.formula-as.ro

Menţionez că subiecte privind conştiinţa, componentele spirituale ale fiinţei umane şi convergenţa între ştiinţă şi spiritualitate în stabilirea parametrilor lumii în care trăim, le-am abordat în mai multe articole postate pe blog cu arătarea părerilor opiniilor şi a altor persoane şi personalităţi (îndeosebi oameni de ştiinţă), din care majoritatea suntsimilare celor de mai sus.

Din aceste articole menţionez:



- TEORIA REVOLUTIONEAZA LUMEA STIINTEI – Holism - Intelligent Design postat în iulie 2009

- Concretizări ale inteligenţei materiei – postat în oct 2009.

- Conştiinţa – baza evoluţiei moderne a ştiinţei, impuls al ştiinţei - febr 2009

- Inteligenţa materiei – sept 2009

- Opinii – oct 2007 şi sept 2009

- Calităţi fizice, calităţi spirituale – iulie 2009

- Paradoxul ştiinţelor moderne / contemporane – sept 2009

- Extensie necunoscută a conştiinţei.

- Ştiinţa şi religia – nov 2009

- Apa – dec 2008

- Sîntem oare nişte vibraţii? - 30 mai 2008

- Anul 2012. Punctul Zero. Comentarii - 11 ian 2008

- Unele influenţe asupra organismului uman - 27 iun 2007

- Ce ştim de fapt ? Do we know ? What the bleep - 05 febr 2007

- Legătura dintre om şi lumea spirituală - 09 ian 2007

- Fenomene parasenzoriale - 02 ian 2007

joi, 31 decembrie 2009

VORBE DE DUH

sau

Călăuze în viaţă



Dacă mă bucur să învăţ ceva nou, este ca să-l împărtăşesc altora. (Seneca)


Idealurile sunt ca stelele: s-ar putea să nu le atingem, dar ne pot călăuzi în viaţă. (anonim)


Amabilitatea devărată trebuie să fie, în primul rând,o chestiune de caracter şi apoi una de educaţie. (Tudor Muşatescu)


Cheamă norocul în ajutor, dar dă şi din mâini. (Plutarh)


Natura nu face nimic fără un scop anume sau în mod inutil (Aristotel, Politica)


Dragostea e ca rândunelele: poartă noroc casei unde se aciuează (Emile Zola)


Iubirea este arhitectul universului (Hesiot)

duminică, 20 decembrie 2009

FENOMENE PARASENZORIALE.


Fenomenul de biocomunicaţie – telepatie, adică transferul de informaţie biologică ce constituie o dovadă a existenţei câmpurilor energetice şi a interacţiunii lor; s-a pus în evidenţă prin numeroase experimentări riguros controlate; nu s-a putut cuantifica, măsura, determina pe cale teoretică, explica şi nu s-au găsit corelaţii fizice ( care evident există ).

Prin transmiterea unei informaţii către receptor elaborată în creierul emiţătorului, s-a folosit un suport energetic, un vehicul şi anume un câmp energetic codificat ce va fi decodificat de către creierul receptor..

Dacă subconştientul este considerat anticamera conştienţei, zona care „fermentează” ideile sau sediul pregândirii, atunci acesta trebuie să fie şi nivelul la care este generat câmpul energetic purtător de informaţie. Acest prelimbaj ar constitui, într-o anumită concepţie susţinută de unii oameni de ştiinţă, l i m b a j u l u n i v e r s a l , ne mediat de cuvinte şi accesibil tuturor fiinţelor – de la celule izolate şi plante până la om.

Gândirea fără cuvinte ar putea fi deci văzută ca un câmp purtător de informaţie mentală care precede cuvântul.

Terapia prin sugestie apare şi ca un transfer energetic, capabil prin sine însuşi de acţiune în organism.

Ca un corolar la capitolul biocomunicaţii, observaţiile făcute experimental demonstrează posibilităţi de comunicare la nivelul întregii lumi vii prin intermediul unui câmp energetic emis de organism. S-a demonstrat prin numeroase experimentări că există o comunicare conştientă şi alta inconştientă, ambele presupun existenţa unui mesaj, a unei informaţii în virtutea căreia individul întreprinde acţiuni adecvate scopurilor sale.

Cele mai propice stări pentru comunicare biologică de la distanţă sunt obţinute de practicanţii sistemului yoga.

Despre gândire ca element de biocomunicaţii.

Subconştientul este conceput ca un nivel autonom, intermediar între conştient şi inconştient. El ar fi „stratul de rezervă” (gândirea latentă) din care unele elemente merg către conştient altele către inconştient. Întregul laborator al vieţii, de o complexitate încă greu de descifrat în toate detaliile sale, este dirijat de nivelul „inconştient” sau chiar subconştient. Angrenajul în care trăim presupune conducerea a miliarde de celule vii care trebuie să funcţioneze coordonat şi ritmic prin intermediul a altor miliarde de interacţiuni. Cea mai mare parte din aceste activităţi nu se desfăşoară prin conştientul nostru, nu avem nici o participare conştientă la evenimentele ce se produc în interiorul nostru. De altfel nici o minte n-ar putea coordona toate acţiunile necesare funcţionării în bune condiţii, ritmic a organismului. Ceea ce se află în inconştient (subconştient) este mult mai mult decât ce se află în conştient (care-i faţa văzută a aisbergului).

În subconştient există scheme structurale şi funcţionale, pattern-uri, modele de funcţionare pentru toate evenimentele ce au loc în organism (ex. reactivitatea la cald sau rece şi alţi stimuli externi care sunt din naştere iar alte scheme se formează prin educaţie, cultură, experienţă).

Gândul nostru reprezintă o forţă materială exprimată prin energia modulată la semnalele purtătoare de informaţie. Deci gândul ar reprezenta o forţă materială, ceea ce presupune şi posibilitatea ca prin sugestie, prin psihoterapie şi altele asemenea să putem influenţa pe semenii noştri.

Prezenţa telepatiei pe trepte de evoluţie inferioare omului pare să fie susţinută de multele fenomene ce se observă în viaţa animalelor ce trăiesc în grup, cum sunt furnicile, albinele, lăcustele, etc.. ale căror comportamente nu pot fi justificate numai prin simpla conduită instinctivă.

La plante s-au observat reacţii atât imediat înainte de acţiunile oamenilor şi animalelor de a le distruge pe ele sau pe plantele din vecinătate, cât şi numai la intenţia, gândul, de a le face rău. După cum plantele reacţionează într-un fel la apropierea omului ce are intenţia de a le distruge şi reacţionează intr-un alt fel la apropierea, chiar atingerea lor de către un om care are intenţii bune faţă de ele. Explicaţia ar putea consta în faptul că orice sentiment reprezintă un gând, iar acesta, ca orice informaţie emisă de creier, se însoţeşte concomitent de un câmp energetic. Câmpul energetic este recepţionat de plante.

Muzica de tip clasic accelerează dezvoltarea plantelor. În numeroase experimente, plantele ce „ascultă” muzică clasică s-au înclinat către difuzor, în timp ce plantele supuse la rock s-au depărtat în direcţia contrară difuzorului.

Faptul că o plantă ascultă muzică, simte durere, vede un duşman, sesizează o intenţie înseamnă că şi în lipsa unui sistem nervos în întreaga lume vie există sisteme, de care habar nu avem, pentru transmiterea, recepţionarea de informaţii şi folosirea lor.

Din toate experimentările făcute, savantul Cleve Backster deduce existenţa a ce numeşte „conştienţă celulară” şi emite ipoteza existenţei unei „percepţii primare” la nivel celular şi la întreaga lume vie.

Fenomenul de biocomunicaţie poate fi considerat ca una din trăsăturile fundamentale ale lumii vii.

Parapsihologia[1] reprezintă unul din domeniile cunoaşterii unor fenomene pe care percepţia noastră uzuală nu le poate explica imediat şi care se derulează într-un alt plan decât cel al universului newtonian. Descrierea şi definirea acestor fenomene stau la baza parapsihologiei.

Studierea fenomenelor Psi[2] se face în numeroase institute de cercetare şi universităţi americane, englezeşti şi sovietice / ruseşti precum şi în mediile ştiinţifice militare. Universitatea Harvard, Universitatea California din Los Angeles (UCLA), misiune Apollo 14, Institutul de Radiocomunicaţii din Moscova, centrul medical Maimonides din New-York, Universitatea din Londra, spitalele Maudsley şi Bethleem, Academia de Ştiinţe din New York, NASA prin direcţia de cercetări biotehnologice. Experimentele au dat între 50% şi 80% rezultate pozitive.

Studiul parapsihologiei are suport teoretic în:

- demonstrarea posibilităţii existenţei şi chiar a obţinerii unor viteze supraluminice, ipoteză care a stat la baza teoriei tahionilor. Aceasta se bazează pe dezvoltările matematice şi este necontradictorie în raport cu teoria relativităţii einsteiniene; oferă suportul teoretic al posibilităţii percepţiei – în acelaşi moment temporal – a trecutului, prezentului şi viitorului. Observaţiile de astrofizică ale lui Kozîrev din anii ’60 au arătat de asemenea că în acelaşi moment temporal, se poate observa poziţia trecută, prezentă şi viitoare a unei formaţii cosmice.

- Teoria Abaronov – Bohm care, demonstrând existenţa interacţiunii de la distanţă în lumea particulelor subatomice, oferă o nouă bază de credibilitate a fenomenelor telepatice

În cadrul parapsihologiei se disting două mari diviziuni:

- cea care subsumează domeniile în care trăsătura dominantă o formează bioinformaţia şi din care face parte şi telepatia;

- cea care cuprinde domeniile în care trăsătura dominantă este oferită de către primordialitatea manifestărilor energetice;

se mai poate lua în consideraţie, ca un subdomeniu, o a treia diviziune, legată mai ales de fenomenele unui univers transcendental, pe care Raymond Moody l-a denumit „viaţa de după viaţă”.

Mai jos este redată lista celor 2+1domenii cu fenomene studiate de parapsihologie.

Fenomenele studiate de

parapsihologie

A. Fenomene predominant bioinformaţionale.

1. telepatia – transmisia la distanţă a gândului ca mesaj extrasenzorial

2. clarviziunea – „ceva” de natura unui vector necunoscut părăseşte individul ( în timp şi spaţiu) pentru a lua contact şi cunoştinţă despre „altceva” şi, reîntorcându-se, aduce mesajul informaţional.

3. precogniţia – ghicirea viitorului sau a unor fapte şi lucruri ascunse.

4. retrocogniţia – ghicirea trecutului.

5. percepţia dermato – optică – impresia senzorială transmisă de la distanţă

telestezia

6. extracorporalitatea

7. radiestezia – capacitatea de a identifica resurse subterane.

8. interacţiuni om – plante

om – animale

9. înregistrarea gândurilor

10. fenomene la limita vieţii

B. Fenomene predominant energetice:

1. Transmutaţia atomică de slabă energie ( efectul Kervran)

2. poltergeism – mişcarea în spaţiu a obiectelor fără o cauză depistabilă de oameni. Ar putea exista o legătură între fenomenul de poltergeism şi comportarea anormală a câmpului magnetic înconjurător (observaţie rezultată din experimentări / observaţii /supraveghere efectuate de cercetători acreditaţi).

3. teleportaţia

4. levitaţia – ridicarea în spaţiu prin alte forţe decât cele convenţional – cunoscute (hipnoză, sugestie, telepatie, alte fenomene PSI).

5. telekinezia

6. raps

7. materializări

8. dematerializări

9. fotografii induse mental – efectul Fukuray –Ted Serious (tauthografie)

C. fenomene după pragul morţii:

1. transcomunicaţie ( efectul Raudive)

2. mediumitate (spiritism)

3. apariţii

4. fotografii ale spiritelor

5. fenomenul „deja vu”

Existenţa reală a fenomenelor paranormale şi implicit a transmisiei informaţiei telepatice a fost stabilită prin sute de demonstraţii ştiinţifice de netăgăduit produse pe baza lucrărilor profesorului american J.B. Rhine de la Universitatea Duke – Carolina de Nord, SUA ( a început cu 85.000 de încercări de transmitere la distanţă de informaţii din care 28% rezultate exacte faţă de 20% rezultate exacte dacă ar fi acţionat hazardul).

* Ipoteze de măsurare a radiaţiei telepatice[3]

Sunt încercări ale cercetătorilor să cuantifice radiaţia telepatică. S-au studiat de diverse colective caracteristicile fizice ale acestor radiaţii dar nu s-a ajuns la concluzii şi date ferme. S-au formulat numai estimări, încercându-se să se determine o arie – chiar deosebit de largă – a mărimilor fizice ale radiaţiei telepatice. Ipotezele diferă mult, una faţă de alta.

* Deci limitele radiaţiei telepatice care sunt date de mărimile între care aceasta s-a manifestat adică plaja ipotetică a valorilor radiaţiei telepatice ar fi:

a. puterea de emisie - λ ≈ 1 m – 300 km – 30.000 km

b. lungimea de undă - λ ≈ 1 m – 300 km – 30.000 km

c. frecvenţa 10 – 50 Hz 1 kHz 10 –8–10 –10 W

după unii cercetători, organismele biologice sunt apte de a genera şi recepţiona unde în banda 8 – 30 Hz.

d. valoarea / intensitatea curenţilor cerebrali 10 –9 A

după unii autori acest agregat funcţional ar debita cca 1μA, ceea ce ar corespunde unei lungimi de undă de 1.000 km.

e. număr de neuroni activaţi de emisia de radiaţie telepatică 10 5 – 10 6 neuroni

f. viteza de propagare 300.000 km / sec

* Există un concept al celebrului psihiatru Carl Gustav Jung – „inconştientul colectiv” care postulează existenţa unei moşteniri comune a întregii umanităţi care nu atinge decât gradual şi foarte laborios, conştientul nedemonstrat.

* Pentru efectuarea de transfer de informaţii telepatice, emiţătorul şi receptorul trebuie să fie „antrenat”, pregătit şi să aibă un minimum de condiţii fizico-psihice încă nedeterminate.

* Fizicienii sunt conştienţi de faptul că limbajul utilizat pentru descrierea fenomenelor naturii nu acopere complet realitatea acestor fenomene.

In parapsihologie în general şi în telepatie în particular nu cunoaştem toate mijloacele de transfer şi dimensiunile aparatului de comunicare şi ca urmare, descrierea fenomenelor telepatice este aproximativă. Nu există un limbaj adecvat.

Semnalizarea biologică poate fi întâlnită şi la animale şi la plante. Această semnalizare poate fi la baza fenomenelor PSI. Pentru că nu le cunoaştem, suntem în faza de a le înregistra că există, de a încerca să le reproducem – empiric – şi (cel mai rău) să le ignorăm sau să le refuzăm existenţa pertinentă, legică, ca un fapt natural dar necunoscut.

* Informaţia telepatică ar putea fi emisă / recepţionată având ca vector undele electromagnetice de frecvenţă extrem de joasă emise de creier (de cortexul cerebral) drept canale de transmitere telepatică deoarece au:

- coeficient de atenuare în aer foarte mic - α= alfa ≈ 10 –21

- adâncimea de pătrundere – б – foarte mare

- se propagă chiar şi într-o cuşcă Faraday

( toate aceste caracteristici au fost determinate experimental prin sute de experienţe ştiinţifice.)

* Telepatia este în directă legătură cu biocâmpurile. Organismele vii au emisii produse într-un larg spectru de frecvenţe ce parcurg domeniul cuprins cel puţin între undele radio şi radiaţia X.

* Până acum se cunoaşte că în univers există patru feluri de forţe:

= De interacţiune tari ( în procese nucleare) cărora li se atribuie parametrul 2

= Electromagnetice (de 102 mai slabe ca precedentele) – li se atribuie parametrul 3

= De interacţiune slabe ( de 107 mai slabe decât primele) – li se atribuie parametrul 4

= Gravitaţionale (de 1039 mai slabe decât primele) – li se atribuie parametrul 8

Se presupune şi chiar se demonstrează că între forţele de interacţiune slabe şi cele gravitaţionale există încă trei valori neidentificate. Puse în corespondenţă cu câmpurile de forţă cărora le aparţin, există opinii că acestea sunt câmpurile de forţă ce generează manifestările telepatice.

Iată câteva elemente, ipoteze, cercetări şi realităţi care arată că telepatia are suport material; că poate fi încadrată, deocamdată teoretic, între fenomenele naturale însă căreia nu-i putem stabili cu rigurozitate ştiinţifică resursele, vectorii şi modul de manifestare.

Sfidările parapsihologiei – paradoxuri ale ştiinţei

Se estimează că există 30-40 de parapsihologi care lucrează oficial în centre de cercetare din universităţi şi institute în SUA, Marea Britanie şi Franţa. Oamenii de ştiinţă au cinci motive imporatnte să de îndoiască de „Puterile Psi” :

- Scepticii se referă întotdeauna la abuzurile şi la eşecurile anterioare, unii susţinând că „frauda este prima motivaţie a succesului în parapsihologie”.

- Succesul obţinut într-un laborator poate fi reprodus rareori în altul.

- Rezultatele „prea optimiste” sunt considerate îndoielnice.

- Admiţând că fenomenele măsurate ar fi reale, urmează să fie şi explicate.

- Misterul „efect experimentator” bulversează puterea de înţelegere comună. Se referă la faptul că reuşita testelor în parapsihologie este direct proporţională cu „credinţa” experimentatorului în ceea ce face. Persoanele care nu cred în capacităţile Psi eşuează.

Toţi aceşti luptători pe tărâmul ştiinţei emit deopotrivă adevăruri evidente şi ipoteze îndoelnice Iar parapsihologia îşi pierde din spectaculozitate, câştigând în seriozitate.

Referitor la fenomenele parasenzoriale, fenomenele Psi, şcoala americană le clasifică în două domenii principale:

a) ESP (extra sensitivity peception) = percepţie extrasenzorială, adică telepatie,clarviziune şi precogniţie (premoniţie); acestea sunt manifestări care presupunetransmiterea informaţieie de la distanţă împreună cu toate fenomenele consecutivă acesteia.

Nu s-a descoperit încă receptorul sau mecanismul specific.

Manifestarea obişnuită este telepatia. Legăturile telepatice , în cele mai multe cazuri, se stabilesc între persoane care prezintă o mare afinitate psihică sau legături afective puternice.

Cazurile de „dèja vu” pot fi considerate în general ca fenomene de comunicare telepatică întâmplătoare şi care au la bază emisiuni psihice telepatice bazate pe acelaşi tip şi intensitate de transmitere/receptare.

Departajarea prestaţiilor telepatice de cele datorate memoriei ancestrale este foarte greu de realizat.

b) Fenomene de natură psihokinetică respectiv fenomenele fiziologice determinate de transmiterea parasenzorială a unor forţe psihice.

Sunt fenomene specifice de manifestare energetică a fenomenului psihic.

Fenomenele parapsihologice – Psi – nu se suprapun schemelor de transmitere neoronală, recepţionarea informaţiei primite având cu totul alte căi.

Manifestarea practică a acestui complex de forţe se face prin:

- vise provocate

- vise paradoxale

- vise paradoxale conforme – care conţin obiecte şi persoane din mediul zilnic.

Informaţia ereditară se află stocată în nucleul tuturor celulelor individului, respectiv în ADN existent sub formă de cromozomi. La acest nivel se află depozitată şi informaţia biologică ancestrală şi transmiterea acesteia (reflexe, instincte primare sau innăscute).

Cortexul cerebral este organul specializat unde informaţia ancestrală este decodificată ţi utilizată de către individ în procesele supravieţuirii. Acest imens laborator cibernetic este în acelaşi timp şi sediul activităţii telepatice sau al percepţiilor extrasenzoriale, fapt care face posibilă întrepătrunderea celor două laturi, mrmoria ancestrală şi percepţia senzorială.

Fixarea datelor din engramele de memorie se face cu ajutorul acizilor nucleici (ADN şi ARN). Aceiaşi acizi nucleici care sunt responsabili şi de transmiterea ereditară a zestrei denetice a individului! Pe cale de logică se poate afirma că, datorită / cu ajutorul ADN şi ARN se pot stoca în individ informaţii colaterale provenite prin engrame, informaţii provenite din emisiunile telepatice ţntite sau întâmplătoare pe care subiectul le poate recepţiona involuntar, în timpul somnului.

Să ne reamintim tot odată că orice progres în ştiinţă a fost însoţit, la data emiterii teoriei respective, de mari îndoieli, de mare neîncredere şi chiar de arderi pe rug!!!

Ce-i mai simplu decât să te îndoieşti de toate, să fii sceptic faţă de orice noutate!?!

Clarviziunea şi precogniţia apar – conform unor cercetători – ca o ocurenţă naturală a unei continue autotransformări într-o ierarhie de ordin superior a spaţiului şi timpului.

Probabil că fenomenul (complexul) Psi poate fi cel de al treilea sistem de semnalizare între fiinţe (pe lângă gesturi şi graiul articulat).

Pentru strămoşii noştri astronauţi care, se pare, ne-au implantat inteligenţa superioară şi creativitatea artistică, acest al treilea sistem de semnalizare ar fi putut constitui sistemul de bază. Datorită lui se poate forma o inteligenţă superioară colectivă care beneficiază de cunoştinţele şi inteligenţa fiecărui individ – fiind cuplaţi permanent şi necondiţionat la banca de date colectivă.

Prima postare a acestui articol am făcut-o în ianuarie 2007 pe blogul SORINACH.

De atunci noi cercetări şi descoperiri au îmbogăţit bagajul de cunoştinţe al omenirii (inclusiv în acest atât de sensibil domeniu al parasenzorialului) din care – o foarte mică parte – le puteţi regăsi în articolele postate pe acest blog.

Surse principale:

Eugen Celan - Telepatia

Eugen Celan - Războiul psihologic



[1] bibliografie: Eugen Celan - Telepatia

Eugen Celan - Războiul psihologic

[2] abreviere prin care se subînţeleg fenomenele ce fac obiectul de studiu al psihotronicii (parapsihologiei)

[3] cifrele de mai jos le-am redat nu pentru a plictisi ci din motivul simplu de a sublinia că ştiinţa a început să concretizeze, să dea răspunsuri irefutabile la ceea ce păreau să fie fenomenele parasenzoriale – şi unii le consideră şi acum a fi utopii, şarlatanii, vrăjitorii, magii, science fiction.