VOM AFLA CONSTITUŢIA UNIVERSULUI ? Vom afla din ce este construit universul ?

Vremurile pe care le trăim acum sunt extrem de vitrege şi grele, mai ales pentru noi, cei din România, unde corupţia, minciuna, mitocănia, ipocrizia, necinstea, tupeul, şmecheria de port sau de mahala, imoralitatea, ticăloşia sunt „argumentele” forte şi armele de bază pentru a conduce şi a deţine puterea; sunt , de fapt, caracteristici ale conducătorilor politici cu ajutorul cărora aceşti indivizi au făcut şi fac „legea”[a se citi nelegiuirea] în ţară. Valorile morale - inclusiv preocupările de altă natură decât cele de a face avere, de a avea puterea nu mai contează, ele fiind însuşirile celor neadaptaţi la realităţile din România.

În aceste condiţii postarea pe blog a unui material despre constituţia, construcţia Universului poate face parte din ciclul: „ţara piere şi baba (moşul) se piaptănă”.

Îmi asum această postură de neadaptat, de anacronic prin postarea materialului pe care l-am intitulat

VOM AFLA CONSTITUŢIA UNIVERSULUI ?

Vom afla din ce este construit universul ?

Se pare că da!

TEORIA SUPERCORZILOR / CORZILOR

Stadiul actual al fizicii demonstrează că Universul este format din:

• 1.energie întunecată: circa 74 % din totalul materiei universului; aceasta este tot o substanţă, o materie, foarte puţin cunoscută, doar că numele ei de „energie” este impropriu;
• 2. Materia întunecată: circa 21 % din totalul materiei universului
• 3. barioni: circa 5 % - aceştia constituie lumea materială obişnuită pe care o percepem direct, inclusiv stelele, planetele, galaxiile etc.
• 4. neutrini: circa 0,1 %;
• 5. radiaţia de fond: echivalează cu circa 0,01 % din materia universului.

(date cf. revistei germane "Spektrum der Wissenschaft" nr. 11/2008 p.38)

În ultimii 30 de ani asistăm la o deosebită efervescenţă în lumea ştiinţifică a fizicii care caută căi, mijloace, teorii şi metode pentru a se stabili în legătură cu universul:

· cum s-a constituit universul cunoscut;

· Ce „cărămizi” sunt în structura sa, care sunt forţele / energiile care se manifestă precum şi care sunt vectorii acestor forţe.

Pentru aflarea răspunsurilor la aceste întrebări care se referă la două probleme fundamentale, se desfăşoară două categorii de cercetări pe două mari direcţii:

· experimentale – prin funcţionarea mai multor acceleratoare de particule dintre care, principalele sunt:

- in Elveţia- CERN :(Large Hadron Collider)¹;

- în SUA: Laboratorul Naţional Brookhaven ( Long Island ); Fermilab

(Batavia) ).

¹Large Hadron Collider [„Mare Accelerator de Hadroni”] (LHC ) este cel mai mare, cel mai performant accelerator de particule şi cel care atinge cele mai mari energii. Acest sincrotron este conceput pentru a ciocni fascicule opuse de particule. Termenul Hadron se referă la particule compuse din cuarci . LHC este cel mai mare şi performant accelerator de particule din lume. Coliderul se află într-un tunel circular, cu o circumferinţă de 27 km, aflat la o adâncime între 50–175 m sub pământ.

· Teoretice – din care se detaşează ideeea conform căreia fizicienii lucrează intens pentru ca să găsească o teorie unică referitoare la structura universului – de la galaxii, sisteme solare, stele, planete, până la particulele elementare, cuante.

X X X

Până în a doua jumătate a sec XX când au apărut teoria corzilor şi teoria membranelor – teoria M, existau două teorii de bază care explicau structura obiectelor din univers:

- teoria generală a relativităţii formulată de A. Einstein, care se aplică obiectelor / corpurilor mari şi care explică una din forţele fundamentale - forţa gravitaţională şi

- teoria cuantică, teoria particulelor, mecanica cuantică ce reprezintă un cadru conceptual pentru înţelegerea proprietăţilor microscopice ale universului, care se aplică deci obiectelor cu dimensiuni subatomice şi care explică celelalte trei forţe fundamentale: forţa slabă,forţa electromagnetică şi forţa tare(cea care menţine structura atomului).Este de reţinut că mecanica cuantică a stabilit existenţa de

=particule fundamentale de materie cum sunt electronul, neutrinul şi cuarcul şi

= particule de forţă / particule mesager al forţelor fundamentale care sunt:

gluonul [pentru forţa tare];

fotonul [pentru forţa electromagnetică ( inclusiv lumina);

bosonul [pentru forţa slabă];

gravitonul [pentru gravitaţie].

De menţionat că fizicienii au confirmat experimental cu o precizie inimaginabilă, practic toate predicţiile făcute de fiecare din aceste teorii. Dar, paradoxal, ele sunt reciproc incompatibile şi fizicienii sunt obligaţi să găsească teoria care să unifice pe cele două, dacă vor să găsească răspunsuri la toate problemele ce le ridică existenţa universului şi mecanismelor ce îl guvernează.

Atât mecanica cuantică cât şi principiul relativităţii speciale şi generale [teoriile specială şi generală a relativităţii] au necesitat o revizuire drastică a modului nostru obişnuit de a privi lumea (spaţiul-timpul), a concepţiei noastre asupra lumii când obiectele se mişcă foarte rapid, când sunt foarte mari sau când sunt de dimensiuni microscopice – la scări extrem de mici ( cum este cazul lungimii lui Planck care este de aproximativ 1,05x10^-33 centimetri sau timpul lui Planck care este de aproximativ 10^-43 secunde).

Când au fost „lansate”, predicţiile acestor teorii nu au fost imediat confirmate de experimente şi, fizicienii vizionari ai acestor concepte, ale noilor paradigme nu au avut credibilitatea multor din confraţi.

Însă, de-a lungul timpului, fiecare postulat a fost confirmat pâna la cele mai mici amănunte de numeroase experimente şi în prezent nu există nici in fel de dubiu asupra corectitudinii celor susţinute de mecanica cuantică şi de principiul relativităţii

TEORIA CORZILOR şi TEORIA M – cele mai recente concepte ale fizicii teoretice.

Fizica teoretică se bazează pe proceduri de calcul, pe ecuaţii şi formule matematice complexe dezvoltate de însăşi fizicieni cărora cadrul matematic „clasic” (ecuaţii, formule) nu le este suficient, respectiv pe raţionamente logice atente. Este cazul şi a teoriei corzilor.

Teoria corzilor

Se pare că teoria corzilor – dezvoltată cu teoria membranelor-teoriaM- se conturează a fi soluţia „salvatoare” care, bazându-se integral pe realizările teoriei generale a relativităţii şi ale teoriei cuantice, găseşte soluţii aplicabile atât corpurilor microcosmice cât şi celor macrocosmice; această teorie explică proprietăţile fundamentale ale materiei.

Conform teoriei corzilor, particulele nu sunt punctiforme [aşa cum postulează mecanica cuantică] ci constau dintr-o minusculă buclă unidimensională. Corespunzător acestei teorii, fiecare particulă conţine un filament care dansează, oscilează şi vibrează şi pe care, fizicienii, l-au numit c o a r d ă.

Structura materiei

Nivelurile de mărire

1. nivelul macroscopic - Matter
2. La nivel molecular
3. nivel atomic - protoni, neutroni şi electroni
4. nivel subatomic - Electron
5. nivel subatomic - Cuarcii

6. String nivel

Teoria Corzilor este un concept ipotetic din fizică. Termenul provine din denumirea engleză "String Theory". În teoria stringurilor particulele elementare sunt alcătuite din stringuri (corzi sau sfori) aflate sub excitaţie. Stringurile trebuie să fie întinse sub tensiune, pentru a deveni excitate, dar aceste stringuri nu sunt prinse de un suport, ele plutesc in spaţiu-timp.

Stringurile pot fi inchise (sunt ca o bucată de sfoară sub formă de cerc) sau

coardă închisă de tip Calabi-Ya

deschise (ca o bucată de sfoară), cele deschise se pot inchide si ele devenind inchise. Aceste stringuri interacţionează unele cu altele in spaţiu şi timp rezultând particule elementare. Diferitele forme de interacţiune dintre stringuri dau proprietăţile fizice ale particulei.

Teoria corzilor este o teorie în curs de dezvoltare în fizica particulelor care încearcă să reconcilieze mecanica cuantică şi teoria relativităţii generale.

Teoria nu a fost încă în situaţia să facă predicţii experimentale testabile.

Deşi încercările experimentale directe ale teoriei corzilor implică mari explorari şi dezvoltări în domeniul construcțiilor, există mai multe experimente indirecte care pot dovedi adevărul parțial al teoriei corzilor.

Unii fizicieni - matematicieni (de exemplu, Witten, Maldacena și Susskind) cred că teoria corzilor este un pas spre descrierea fundamental corectă a naturii. Cu toate acestea, alti fizicieni proeminenţi (de exemplu, Feynman și Glashow) au criticat teoria corzilor pentru că nu furnizează predicţii ce pot fi experimentate cantitativ.

Pornind de la un singur principiu – şi anume că orice lucru, la nivelul său cel mai mic, este constituit din combinaţii de corzi vibrante – teoria corzilor este o teorie unificatoare pentru că oferă un cadru explicativ unic capabil să cuprindă toate forţele şi toată materia. Această teorie a reuşit îmbinarea armonioasă dintre teoria generală a relativităţii şi teoria cuantică.

Teoria corzilor se bazează pe formule matematice extrem de complexe care nu au putut fi aplicate / testate / verificate prin experimente. Existenţa corzilor este o supoziţie, o ipoteză indispensabilă dezvoltării teoriei corzilor, şi până în prezent nu a putut fi determinată experimental pentru că ar necesita examinarea cu o precizie care depăşeşte cu multe ordine de mărime capacităţile tehnologice actuale.

Rezultatele teoretice au condus, până acum la 5 versiuni ale acestei teorii ceea ce îi dă un grad de incertitudine ce determină necesitatea aprofundării şi găsirii de soluţii pentru „unificarea” acestor variante.

Teoria corzilor demonstrează prin complicate /complexe ecuaţii matematice (netestate) că universul are 10 dimensiuni spaţiale şi una temporală – din care trei dimensiuni spaţiale sunt mari, extinse şi 7 sunt minuscule şi încolăcite (şi care nu pot fi constatate prin mijloacele tehnice existente în prezent).

Teoria corzilor ridică multe semne de întrebare la care cercetătorii dedicaţi acestei teorii sunt convinşi că vor găsi răspunsuri satisfăcătoare.

La sfârşitul anilor ’80 fizicienii au înţeles ca teoria corzilor nu-şi putea atinge scopul [de unificarea fizicii moderne] deoarece:

- Există cinci versiuni ale teoriei care, în ultimă instanţă, diferă între ele;

- Caracterul inevitabil [adică siguranţa că universul nu ar fi astfel construit dacă nu s-ar respecta regulile teoriei] este compromis pentru că ecuaţiile matematice pe care se bazează teoria au mai multe soluţii, dintre care unele chiar absurde: de exemplu soluţii cu numere negative ; sau cu o infinitate de soluţii– ceea ce presupune posibilitatea ipotetică să existe universuri “nedorite” (scrie B. Greene în Universul elegant) – adică imposibilitatea ca asemenea universuri să existe.

Soluţia: adâncirea studiului teoretic al ecuaţiilor matematice în care s-au introdus aproximări ale variabilelor care au deformat / compromis, în final, rezultatele. A apărut astfel teoria-M.

Teoria-M

În fizica teoretică, M-Teorie este o extensie a teoriei corzilor în care sunt identificate 11 dimensiuni. Deoarece dimensionalitatea depăşeşte dimensionalitatea cu 10 dimensiuni a teoriei corzilor , se crede că teoria cu 11-dimensionalităţi uneşte toate cele cinci teorii ale string-urilor (si le inlocuieste). [Iniţial litera M în M-teorie a fost luat de la membrană, o construcţie proiectată să generalizeze versiunile /variantele din teoria corzilor].

Teoria M al cărui protagonist este fizicianul Edward Witten [El este considerat de mulţi dintre colegii lui ca fiind unul dintre cei mai mari fizicieni de viaţă, poate chiar un succesor al lui Albert Einstein].încearcă să unifice cele cinci versiuni ale teoriei corzilor prin examinarea anumitor identificări şi dualitati. Astfel, fiecare dintre cele cinci variante devin cazuri speciale ale M-teorie. Stephen Hawking, în cartea sa Grand Design, a scris că Teoria-M poate fi teoria finală a universului.

Ca rezultat al cercetărilor teoretice aprofundate, s-au evidenţiat (au fost descoperite) două caracteristici esenţiale:

- Teoria-M are 11 dimensiuni (10 spaţiale+ 1 temporală). Dimensiunea suplimentară faţă de teoria corzilor permite o sinteză a celor 5 versiuni ale teoriei corzilor. Această dimensiune suplimentară a fost scăpată din vedere în formularea din anii ’70 - ’80 a teoriei corzilor datorită calculelor aproximative ;

- Teoria-M conţine, pe lângă corzi vibrante şi alte obiecte: membrane vibrante bi-dimensionale, bule tridimensionale care se unduiesc (numite „tri-brane”) şi o mulţime de alte componente / obiecte (ingrediente în textul în lb română). Această caracteristică a apărut tot datorită depăşirii aproximaţiilor.

Paradoxal: natura teoriei-M rămâne un mister – fizicienii se străduiesc să ajungă la înţelegerea completă a teoriei-M !?

NOTĂ. Căutarea teoriei unificate este determinată de conceptul potrivit căreia legile naturii trebuie să alcătuiască un întreg perfect coerent. Ori contradicţia / antagonismul dintre teoria generală a relativităţii şi mecanica cuantică era un „afront” adus acestei credinţe (B. Greene –Universul elegant).

M-teoria (ca şi teoria corzilor), a fost criticată pentru lipsa puterii predictive, fiind netestabilă. Se continuă activităţile pentru a găsi construcţii matematice care să se alăture diferitelor teorii apropiate. Formulări noi sunt propuse să se alăture multor situaţii teoretice (de obicei, prin exploatarea dualitatilor versiunilor teoretice). Witten a sugerat că o formulare generală a M-teorie va necesita, probabil, o nouă dezvoltare a limbajului matematic Cu toate acestea, succesele tangibile ale M-teorie pot fi puse la îndoială, având în vedere caracterul incomplet în forma sa actuală şi puterea limitată de predicţie, chiar şi după atâţia ani de cercetări intense.

Argumente care susţin că teoria-M poate realiza / constitui explicaţia construcţiei Universului şi al modului de funcţionare

Toate cele 5 teorii împreună cu teoria-M sunt duale² una în raport cu alta. Ele sunt împletite în acelaşi cadru teoretic şi oferă 5 abordări diferite pentru a descrie unul şi acelaşi substrat fizic. Ele descriu exact aceeaşi fizică.

²dual. Dualitate. Simetrii duale. Situaţii în vare două sau mai multe teorii par să fie complet diferite, dar au consecinţe fizice identice.

Dialitatea undă-corpuscul. Trăsătură fundamentală a mecanicii cuantice conform căreia obiectele prezintă atât caracteristici ondulatorii cât şi caracteristici corpusculare. (din Glosarul cărţii „Universul elegant” scrisă de Brian Greene)

Teoria corzilor şi teoria M au numeroşi adepţi în rândul oamenilor de ştiinţă şi al autorităţilor care le susţin inclusiv prin investiţii masive în cercetarea teoretică dar şi pentru confirmarea experimentală a predicţiilor făcute de aceste concepte.

Pentru confirmarea existenţei particulelor şi structurii acestora - prezise a exista de teoria corzilor / Teoria-M, a fost construit acceleratorul de paticule

Large Hadron Collider de către Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN), cu intenţia de testarea diferitelor predicţii privind marile energii fizice , precum şi constatarea existenţei de noi particule prezise de supersimetria expusă în Teoria Corzilor – Teoria-M.

Scopul LHC este de a explora validitatea şi limitările Modelului Standard, modelul teoretic de bază din domeniul fizicii particulelor. Teoretic, acceleratorul ar trebui să confirme existenţa bosonului Higgs, acoperind elemente lipsă ale Modelului Standard şi explicând felul în care particulele elementare capătă anumite proprietăţi, cum ar fi masa.

x x x

Încredinţaţi că legile microcosmosului şi macrocosmosului trebuie să se armonizeze într-un întreg coerent, fizicienii caută fără încetare teoria unificatoare. Prin teoria corzilor şi prin evoluţia ei spre teoria M a apărut, în sfârşit, un cadru convingător care îmbină mecanica cuantică, teoria generală a relativităţii, forţele tari, slabe şi electromagnetice, scrie fizicianul B. Greene.

Fizicianul Edward Witten³ declara: „... dacă e să fiu realist, simt că trecem printr-un proces de construire a unei teorii mai profunde decât oricare alts de până acum, iar asta se întâmplă în secolul XXI....”

³ Edward Witten (Născut la 26 august 1951) este un fizician teoretician american cu accent pe fizica matematică care în prezent este Profesor de Fizica matematică la Institutul pentru Studii Avansate.. Witten este un cercetător de frunte în teoria corzilor, teoria a gravităţii cuantice, teoria supersimetriei în domeniul cuantic şi în alte domenii ale fizicii matematice. El este considerat de mulţi dintre colegii lui ca fiind unul dintre cei mai mari fizicieni de viaţă, poate chiar un succesor al lui Albert Einstein. În 1990 i-a fost atribuită Medalia Fields de către Uniunea Internaţională de Matematică, care este cea mai mare onoare în matematică şi adesea considerată ca echivalent al Premiului Nobel pentru matematică. Premii notabile MacArthur Fellowship (1982), Medalia Dirac (1985), Premiul Albert Einstein (1985),
Premiul Henri Poincaré (2006), Premiul Crafoord (2008), Medalia Lorentz (2010), Isaac Newton Medalia (2010)

Fizica şi fizicienii secolului XXI nu se dezmint: aşa cum au fost promotori ai progresului civilizaţiei umane sute de ani şi în epoca noastră sunt deosebit de activi şi caută soluţii la marile provocări ale cunoaşterii.

După epocalele triumfuri ştiinţifice:

- viziunea cartezian – mecanicistă

- principiul relativităţii;

- mecanica cuantică

care au fost transmise şi au fost aplicate de la fizică la toate celelalte ştiinţe şi activităţi şi au constituit tot atâtea imbolduri în toate domeniile – nu numai ştiinţifice ci şi tehnice, social-culturale, sănătate, de organizare a societăţii - apare conceptul teoriei corzilor / teoria M în curs de închegare şi care reprezintă teoria unificatoare a fizicii ce explică proprietăţile fundamentale ale materiei.

Sunt convins că scepticii – cei care admit că există numai ce „se află pe masă, de mâncat şi de băut”, ce-i tangibil / pipăibil, măsurabil, cuantificabil nu dau nare importanţă acestei noi paradigme, teoria slingurilor, a membranelor.

Noi, cei profani şi novici în materie, trebuie să ne amintim că fără vizionari, fără savanţi cu intuiţie, inteligenţă, scormonitori şi neliniştiţi, am fi încă în stadiu de primitivism. În consecinţă, să fim convinşi că aceste epocale predicţii ale fizicienilor vor fi, într-un viitor previzibil, alte mari succese concrete cu efecte benefice pentru umanitate.

Surse:

Brian Greene – Universul elegant

Wikipedia

Specialist român în comunicare despre POLITICIENII ROMÂNI

Am fost impresionat de claritatea, precizia dar şi realismul cum, în acest articol, a fost expusă / sintetizată concluzia cărţii scrisă de un specialist în comunicare, marketing şi branding, motiv pentru care îl postez pe blog.

Politicienii, cioclii României

Aneta Bogdan, specialist în branding, consideră că politicienii români îşi urăsc propriul popor şi îl fac să sufere

Autor: ANCA NICOLEANU

2 decembrie 2010

Aneta Bogdan, autoarea cărţii „Branding pe frontul de Est”, îl consideră pe Traian Băsescu „probabil cel mai toxic dintre toţi preşedinţii".

Este unul dintre cei mai influenţi profesionişti din industria comunicării din România şi membră a celei mai im­portante asociaţii internaţionale a profesioniştilor în marketing. Aneta Bog­dan, Managing Partner Brandient, leaderul pieţei de consultanţă de brand şi design în România, a lansat de curând „Branding pe frontul de Est”, o interesantă carte „despre re­pu­­ta­ţie, împotriva curentului”, scrisă după aproape 20 de ani de practică în mar­­keting, comunicare şi branding. Ane­ta Bogdan îi critică aici pe poli­ti­cie­nii şi pe preşedinţii acestei ţări şi pe cei răspunzători de brandul de ţară.

Despre brandul de ţară, specialistul observă: „M-am amuzat auzindu-i pe cei responsabili cu conceptua­lizarea brandului de turism al României cum, în plin scandal mediatic, au apărut pe televizor şi ne-au spus ce mare noroc pe capul nostru, al românilor, cu acest scandal care a generat mai multă vizibilitate decât ar fi putut să o facă o lansare normală, fără probleme. Altfel spus, vorba unui coleg: „Ce noroc cu mineriada, că s-a vorbit despre brandul România mult mai mult decât ne-am fi permis noi să plătim....”

Nici „politicienii care fac ma­nagementul acestei ţări” n-au fost lăsaţi deoparte: „Needucaţi, în ge­neral, neinstruiţi în business, în diplo­maţie, în politică, în comunicare, necarismatici pentru europeni sau americani, pentru asiatici sau extratereştri, incapabili să-şi îndepli­nească rolul de a promova brandul România înăuntrul şi în afara ţării, fără viziune şi fără aspiraţii, mici din toate punctele de vedere, aceştia au fost şi sunt cel mai mare ghinion al Ro­mâniei. Aceştia sunt cioclii României moderne, oamenii care îşi urăsc propriul popor şi îl fac să sufere. (...) Iar des­crierea se potriveşte până la cea mai înaltă funcţie din stat. Mai exact, unul a încremenit în proiectul de „co­mu­nist” pentru toată viaţa, altul a demonstrat că intelectualul român este lipsit de abilităţile de a conduce sau măcar de a reprezenta o naţiune mo­dernă, iar cel de-al treilea, proba­bil cel mai toxic dintre toţi, a blocat Ro­mânia în ultimii şase ani şi a segre­gat naţiunea, mai convingător decât „pri­mul comunist al ţării”, ajungând chiar la barbaria de a o numi „ţară de mâna a doua.”

Aneta Bogdan compară politicie­nii cu starletele, considerând că „ei se duc la job – la Minister sau la Parlament – credem, pentru a-şi expune ul­timul costum cumpărat de la Mi­lano, şi nu pentru a-şi prezenta ulti­mul plan de strategie pentru dome­niul respectiv (...) Politicienii actuali îşi măsoară reputaţia prin strălucirea brandurilor de îmbră­că­minte, maşini, accesorii, vacanţe cu care se asociază” „Aţi văzut-o vreodată pe Angela Merkel cu o poşetă Hermes? Ar fi ridicol, nu-i aşa? Îmi amintesc de un articol interesant dintr-o revistă britanică, în care Margaret Thatcher recunoştea cu sinceritate că îşi doreşte o poşetă Mulberry, dar o consideră prea scumpă (costa 700-800 de lire), drept care nu şi-o cumpără! Margaret Thatcher avea 60 de ani atunci, ştim că şi-o putea permite, dar, necumpărând-o, ea demonstra cu vârf şi îndesat ideologia pe care partidul său o promova atunci, în acele timpuri, de reţinere şi de economisire pentru UK”. Specialistul susţine că vedetele în ascensiune din România sunt total nepregătite profesional să-şi înţeleagă rolul şi să fie disciplinate. În schimb, „cu cât este vedeta mai mare, cu atât mai uşor lucrezi cu cu ea şi mai plăcut”. „Am colaborat şi cu vedete mai mici, dar cu cote bune de piaţă, care, în general, au dat de înţeles că ne fac o mare favoare că acceptă să-şi alăture brandul personal de al nostru şi că, de fapt, dispreţuiesc chestia asta pe care o fac şi nu ştiu de ce o fac...”

Coroboraţi, vă rog, aceste concluzii cu opiniile ce au apărut în ultimul timp în presa şi în ştirile internaţionale şi veţi constata câte similitudini sunt între aceste concluzii şi părerile străinilor de politicienii actuali ai României.

Deşi părerea mea interesează extrem de puţin, totuşi - dat fiind că acesta este un blog în care îmi exprim şi opţiunile mele - mă declar complet de acord cu cele scrise mai sus.

Aceste concluzii merită, cred eu, să fie „popularizate”, să fie transmise mai departe, fie şi pentru satisfacţia de a face să fie mai cunoscuţi cei ce spun „lucrurilor pe nume”, precum şi pentru un pic de „descărcare” din tensiunea la care suntem supuşi de „aleşii noştri”, dar, mai ales, pentru a nu mai cădea în imensa greşeală pe care o facem de 20 de ani: să dăm girul- de cele mai multe ori - unor impostori, nesimţiţi, veroşi, parveniţi, aventurieri politici, mitocani, oameni de joasă speţă care ne-au adus unde suntem acum.

Noutăţi privind SĂNĂTATEA.

- Medicina integrativă.

- Descoperirea celulelor telocite de către cercetători români.

Medicina integrativă.

„Omul este o fiinţă unitară, alcătuită din trup, minte şi suflet.” Pe acest concept se bazează medicina integrativă, o modalitate prin care se îmbină armonios şi personalizat terapiile alopate cu cele naturiste.

CONCEPTUL TEORETIC AL VIZIUNII SISTEMICE

stă la baza medicinii integrative, ca de altfel şi la baza celorlalte medicini alternative medicinii alopate.

De-a lungul secolelor fizica a servit ca model conceptual pentru toate celelalte ştiinţe. Şi fizica modernă – prin teoria cuantică - a dezvoltat gândirea raţională dar a dat şi o bază ştiinţifică gândirii intuitive, constituind un fundament în explicarea unor fenomene parasenzoriale ce ţin de conştiinţă şi de valori morale. Astfel fizica cuantică arată natura unitară şi complementară a modurilor raţionale şi intuitive ale conştiinţei: a lui yin şi yang. Fizica modernă poate arăta şi celorlalte ştiinţe că gândirea ştiinţifică nu trebuie să fie reducţionistă sau mecanicistă, că viziunile holistice (Termenul „holistic”, de la grecescul holos (întreg), se referă la o înţelegere a realităţii în termeni de întregi integraţi, ale căror proprietăţi nu se pot reduce la cele ale unităţilor mai mici.) şi ecologice sunt, de asemenea, sănătoase din punct de vedere ştiinţific.

Concepţia universului ca o reţea de relaţii interconectate este una din temele majore ale întregei fizici moderne.

Una din noile paradigme ar putea fi consecinţa unei noi viziuni asupra realităţii. Ea ar putea consta în concepţia sistemică asupra vieţii, gândirii, conştiinţei şi evoluţiei. Aceasta ar presupune;

• abordarea corespunzătoare holistică a sănătăţii şi vindecării;

• integrarea abordărilor occidentale şi orientale asupra psihologiei;

• un nou cadru conceptual pentru economie şi tehnologie;

• descoperirea interconexiunilor şi interdependenţei între numeroasele concepte secvenţiale;

• - interrelaţionării tuturor fenomenelor – fizice, biologice, psihologice, sociale şi culturale.

Această viziune transcede graniţele disciplinare şi conceptuale.

Noua viziune a realităţii, a vieţii, în domeniul medicinii.

În întreaga istorie a ştiinţei occidentale, dezvoltarea biologiei a mers mână în mână cu cea a medicinei. Este deci natural ca viziunea mecanicistă asupra vieţii să fi dominat atitudinea medicilor faţă de sănătate şi boală. Astfel:

- corpul omenesc este privit ca o maşină ce poate fi analizată în termeni de piese componente;

- boala este văzută ca o funcţionare defectuoasă a mecanismelor biologice;

- rolul doctorului este să intervină chimic sau fizic, pentru a corecta disfuncţia unui mecanism specific, reducând sănătatea la funcţionarea mecanică; astfel doctorii nu se mai ocupă de domeniul vindecării. Aceasta este, probabil, cea mai gravă limitare a abordării medical contemporane occidentale ( F. Capra numeşte medicina modernă – biomedicină).

Fenomenul vindecării este exclus din ştiinţa biomedicală, pentru că acest fenomen nu poate fi înţeles în termeni reducţionişti. De fapt, vindecarea implică, în general, o relaţie mai complexă între aspectele fizice, psihologice, sociale şi de mediu ale condiţiei umane, ceea ce determină ca ştiinţa medicală trebuie să transceadă viziunea actuală, îngustă, asupra sănătăţii, bolii şi vindecării. De fapt, arta vindecării este un aspect esenţial al medicinii, ceea ce, biomedicina nu îl ia în considerare.

Diviziunea strictă a lui Descartes între minte şi corp i-a determinat pe medici să se concentreze asupra maşinăriei trupeşti şi să neglijeze aspectele psihologice, sociale, şi de mediu ale bolii.

Conceptul larg de sănătate, care va fi necesar pentru transformarea noastră culturală – un concept care include dimensiuni individuale, sociale şi ecologice - va necesita o viziune sistemică asupra organismelor vii şi, corespunzător, o viziune sistemică asupra sănătăţii. În acest cadru al unor noi concepte, trebuie să se aplice o varietate de tehnici terapeutice care să nu se limiteze niciodată la fenomene pur fizice (aşa cum este cazul modelului biomedical) ci să încerce să influenţeze mintea pacientului îndepărtând teama, care este întotdeauna un component semnificativ al bolii. Prin aceste terapii complementare pacientul este ajutat să stimuleze puterile naturale vindecătoare pe care le au toate organismele vii.

În termeni ştiinţifici moderni, am putea spune că procesul de vindecare reprezintă reacţia coordonată a organismului integrat la influenţe stresante ale mediului.

În viziunea holistică asupra bolii, boala fizică este doar una dintre mai multele manifestări ale dezechilibrului fundamental al organismului. Sănătatea fiinţelor omeneşti este determinetă predominant nu de intervenţia medicală, ci de comportamentul lor, alimentaţie şi natura mediului înconjurător.

Principala eroare a abordării biomedicale este confuzia între procesele de boală şi originile bolii. Originile bolii vor fi găsite, în general, în mai mulţi factori cauzativi care concură pentru a genera o sănătate deficitară [şi nu boală cauzată de un singur factor ce corespunde cu viziunea carteziană asupra organismelor vii]. Orice influenţă nocivă a mediului implică organismul în ansamblu.

X

Deşi este o abordare relativ nouă în practica medicală, medicina integrativă începe să devină tot mai populară şi la noi. Filozofia după care se ghidează ea este de a privi fiinţa ca întreg, dar şi ca individualitate. De aceea, terapiile se stabilesc în mod personalizat, pe baza istoricului medical al fiecărui individ, a manifestărilor curente, dar şi a bolilor pentru care există predispoziţie. În plus, metodele terapeutice utilizate se adresează atât simptomelor fizice, cât şi celor psihice, luându-se în calcul şi starea emoţională a persoanei tratate. „Medicina integrativă se bazează pe faptul că omul este o fiinţă unitară. Mai exact, acelaşi pacient pe care îl explorăm din punct de vedere al medicinei chineze tradiţionale, de exemplu, ca să vedem tulburările energetice pe care apoi să le tratăm, poate fi evaluat şi din punct de vedere al medicinei occidentale. Până la urmă, obiectivul este să se poată alege cea mai potrivită metodă de tratament pentru fiecare persoană în parte", spune Alice Popescu, specialist în acupunctură la Clinica de Medicină Integrativă Qi din Bucureşti.

Terapiile complementare utilizate sunt sigure

În funcţie de problemele de sănătate ale persoanei în cauză, se pot recomanda metode de diagnostic utilizate în medicina clasică, cum ar fi analizele de sânge, şi un tratament alopat asociat cu unul naturist. Trebuie precizat că terapiile complementare utilizate în medicina integrativă sunt cele care se bucură de suport ştiinţific în ceea ce priveşte eficienţa şi siguranţa. Astfel, pot fi indicate fitoterapia, homeopatia, acupunctura, chiropractica sau alte metode complementare în funcţie de nevoile individuale. Aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Nicolae Urbean, în vârstă de 61 de ani, care suferă de hernie de disc şi căruia i s-a recomandat o intervenţie chirurgicală. Însă el a decis să găsească o alternativă la operaţie şi s-a adresat unei clinici de medicină integrativă. „Pentru hernia de disc fac un tratament de osteopatie şi, în paralel, am venit la clinica de medicină integrativă să fac şi acupunctură. După prima şedinţă, am constatat aproape instantaneu o atenuare a durerilor. După aceea, am hotărât să fac terapia complet. Sper ca în acest fel să scap de bisturiu", povesteşte Nicolae Urbean.

Prin combinare, terapiile îşi potenţează efectele

Avantajele medicinei integrative constau în faptul că pot fi folosite atât medicamente ce conţin substanţe de natură chimică, cât şi preparate din plante cu efecte similare, iar atunci când sunt folosite în asociere, eficacitatea lor terapeutică este net îmbunătăţită. În plus, unele medicamente au efecte adverse care pot fi atenuate prin administrarea adjuvantelor din plante. Andreea Gaibaş, de 21 de ani, a ajuns la o clinică de medicină integrativă după ce a urmat un tratament cu anticoncepţionale, însă tulburările menstruale cu care se confrunta din adolescenţă persistau. „Am fost sfătuită să urmez o terapie cu tinctură de zmeură şi acum mă simt foarte bine. În plus, am şi o sensibilitate hepatică şi ulcer în fază incipientă. De aceea, iau şi pansamente gastrice cum ar fi omez, dar beau şi ceai de aloe. Alternez cele două remedii şi rezultatele sunt vizibile", mărturiseşte Andreea.

Vindecarea vine din interior

Potrivit specialiştilor, medicina integrativă permite nu doar depistarea şi tratarea unor afecţiuni, ci şi îndrumarea persoanei tratate astfel încât aceasta să evite pe cât posibil eventuale recidive ale bolii. Astfel, în funcţie de situaţie, cei trataţi integrativ sunt sfătuiţi să-şi modifice stilul de alimentaţie, să practice diverse activităţi fizice şi să urmeze terapii cu scop preventiv. De exemplu, există terapii care stimulează vindecarea persoanelor cu cancer şi care se adresează în principal reechilibrării mentale şi emoţionale. „În cazul pacienţilor cu cancer se poate stimula vindecarea prin terapie psihologică, prin terapia ocupaţională şi, în cazul copiilor, prin terapia prin artă. De altfel, avem în vedere înfiinţarea a trei centre de consiliere în Bucureşti, în Cluj-Napoca şi în Iaşi, în care se va face consilierea persoanelor cu probleme oncologice astfel încât acestea să se reintegreze în societate şi să se angajeze", menţionează Liviu Mandler, preşedintele Patronatului Medicinei Integrative.

Conceptul are tot mai mulţi adepţi

În ultimii ani, tot mai mulţi medici de medicină alopată urmează cursuri de pregătire în terapii alternative. Unul dintre ei este medicul de familie Ruxandra Constantina care are specializare şi în fitoterapie, şi în reflexoterapie. „Lucrez de trei ani la Clinica Med-As din Bucureşti şi tot de atunci practic această nouă abordare de diagnostic şi de tratament. Rezultatele sunt mai mult decât promiţătoare şi tot mai mulţi pacienţi beneficiază de conceptul de medicină integrativă", subliniază Ruxandra Constantina.

Beneficiu: Efectele adverse ale medicamentelor de sinteză pot fi atenuate cu ajutorul remediilor naturiste.

Prin medicina integrativă se urmăreşte restabilirea echilibrului la nivel fizic, mental şi emoţional.

Descoperirea celulelor telocite de către cercetătorii români.

Telocitele «promit» regenerarea celulară în boli grave.

Una dintre cele mai spectaculoase din ultimii ani, descoperirea cercetătorilor de la Institutul de patologie „Victor Babeş” creşte şansele de refacere a ţesuturilor cu ajutorul celulelor stem.

După aproape 30 de ani în care nu s-a depistat niciun nou tip celular în organismul uman, România intră în atenţia lumii medicale internaţionale cu o veste pozitivă: corpul uman deţine o categorie de celule cu roluri-cheie, inclusiv în regenerare. Aceste celule au fost denumite telocite, iar numele lor a făcut, în câteva luni, înconjurul lumii.

Aghiotanţi ai celulelor stem

Telocitele sunt implicate în regenerarea ţesuturilor, acţionând în tandem cu celulele stem, pe care le dirijează şi le coordonează. Acest lucru poate fi util mai ales pentru recuperarea musculaturii cordului după un infarct miocardic, dar şi pentru recuperarea muşchilor scheletici. Expresia de „aghiotanţi ai celulelor stem" aparţine profesorului Laurenţiu M. Popescu, directorul Institutului de Patologie „Victor Babeş" şi coordonatorul grupului care a descoperit telocitele.

Descoperirea telocitelor ar putea duce la dezvoltarea de noi tehnici, care să permită transplantarea de structuri de tip celule stem+telocite cu o mai mare capacitate de grefare şi de generare a unui ţesut viabil. În plus, telocitele secretă ele însele substanţe cu rol în repararea ţesuturilor. O parte au fost descoperite deja, cu ajutorul tehnologiei de spectrometrie de masă, în cadrul Laboratorului de Biochimie Proteomică al Institutului „Victor Babeş". O astfel de substanţă este factorul de creştere a endoteliului vascular (VEGF), proteină ce stimulează formarea de noi vase de sânge.

Descoperire cu potenţial uriaş, nevalorificată

Pentru ca această descoperire să aibă aplicabilitate practică, este nevoie de timp şi de investiţii. Cercetătorii români au susţinut până acum prezentări în cadrul unor conferinţe la Universitatea „Harvard" din Statele Unite, la Congresul Mondial de Cardiologie de la Beijing şi la Congresul Mondial Respirator de la Shanghai şi au primit propuneri de colaborare pentru continuarea cercetărilor din partea specialiştilor chinezi. Surprinzător(!?), deocamdată, autorităţile române nu au manifestat interes pentru dezvoltarea unor parteneriate cu universităţile străine.

Efect: Stimularea telocitelor ar putea creşte efectul regenerantal al celulelor stem.

Acad. Laurenţiu M. Popescu, directorul Institutului de Patologie „Victor Babeş", Preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România spune:

Celulele stem ar putea avea un randament mai bun în prezenţa telocitelor, astfel că, dacă vom putea controla telocitele, se va putea modula activitatea celulelor stem şi în acest fel, se va contribui la eficientizarea tratamentelor cu celule stem. Optimismul în ceea ce priveşte reuşita acestor tratamente în viitorul apropiat trebuie însă temperat, pentru că o astfel de descoperire este urmată de ani de cercetări suplimentare, de studii de laborator şi clinice. Deocamdată, telocitele au fost identificate la microscopul electronic în plămâni, pleură, pericard, peritoneu,pancreas, intestin, vezică biliară, uter, placentă, la nivelul muşchiului inimii, dar și la nivelul muşchilor scheletici. De importanţă practică imediată ar fi folosirea telocitelor în accelerarea recuperării după infarctul de miocard sau după lezări musculare la sportivi.

Surse:

Momentul adevărului - Fr. Capra

Adevărul de sănătate nr 97/nov 2010