Universul poate să se creeze - şi se va crea - pe sine însuşi din nimic...

În  capitolul 2  intitulat « domnia legii»  al  cărţii MARELE PLAN scrisă de St. Hawking  se dau numeroase exemple privind modul cum, în urma dezvoltării ştiinţei - în deosebi fizica - s-a restrâns tot mai mult credinţa că drept cauze ale fenomenelor naturale, ale tuturor fenomenelor cărora nu li s-au putut stabili „originile”, a fost voinţa  unor fiinţe cu puteri supranaturale, zei, duhuri sfinte sau malefice; credinţe care s-au materializat şi în mituri. Şi pe măsură ce oamenii de ştiinţă acumulau noi cunoştiinţe şi găseau cauzele reale ale fenomenelor observate, iar oamenii deveneau mai puţin ignoranţi, s-a restrâns tot mai mult „aria” fenomenelor atribuite intervenţiei unui creator divin ( sau diavol malefic). Pentru ca, în ziele noastre să se ajungă la teorii testate experimental prin care să se demonstreze că universul s-a creat din nimic, spontan, ca urmare legilor ce guvernează evoluţia a tot ce există în univers!

Pe măsura ce ştiinţa descoperă legile naturii şi cauzele fenomenelor naturale, ignoranţa pierde teren, s-a restrâns mult aria miturilor, a misticismului, a interpretărilor conform cărora voinţa divină este cea care determină evoluţia naturii, a vieţii, a omenirii, a fiecăruia din noi.

În prezent, datorită teoriilor fizici moderne (mecanica cuantică, teoria M) suntem în situaţia de a se face predicţii referitoare la crearea universului / multiversului care afirmă că universul s-a născut / creat spontan; fără intervenţia unei forţe supranaturale, a unui zeu, a lui Dumnezeu.

„ Universurile multiple apar în mod natural din legile fizicii, sunt predicţii ale ştiinţei” . - scrie textual St Hawking

E o teorie cu totul neobişnuită, o predicţie inimaginabilă ( faţă de cunoştinţele pe care avem cea mai mare parte dintre oameni privind natura, universul, viaţa şi mult peste posibilităţile de înţelegere a acestora), dar personalităţi ale ştiinţei au ajuns ca, prin calcule şi teorii deosebit de îndrăzneţe (justificate parţial de experimente), să atace şi acest ultim mit / credinţă al creaţiei divine a omenirii.

Şi s-a ajuns în zilele de azi să se contureze ideeea de domnie a legilor cu „perspectiva unui univers guvernat  de legi ale naturii şi creat conform unui plan pe care vom izbuti cândva să-l înţelegem” .

Iată extrase din principalele părţi ale teoriei susţinute de St. Hawking în cartea sa.

„ Conform teoriei M, universul nostru nu e singurul univers. Teoria M prezice că nenumărate universuri au fost creiate din nimic. Crearea lor nu presupune intervenţia unei fiinţe supranaturale sau a unui zeu, ci aceste universuri multiple apar în chip natural din legile fizice, sunt predicţii ale ştiinţei”.

„ În cosmologie, dovada copleşitoare privind un scop şi un plan .... este reglajul fin al legilor fizicii”  prezentat în carte. Reglajul extrem de fin  a atât de multe legi ale naturii i-a condus pe unii la susţinerea unui proiect inteligent - Intelligent Design - subînţelegându-se că proiectantul este Dumnezeu. Nu acesta este răspunsul ştiinţei moderne.

„Principiul antropic pune reglajul fin al legilor fizicii pe picior de egalitate cu factorii de mediu, căci el presupune că habitatul nostru cosmic este unul din multe alte universuri, la fel cum sistemul nostru solar este unul din multe altele. Deci reglajul fin al legilor naturii poate fi explicat prin existenţa universurilor multiple ( la fel ca existenţa unor multiple sisteme „solare”)”.

Universul poate să se creeze - şi se va crea - pe sine însuşi din nimic...

Este afirmaţia definitorie, cred eu, a sintezei concluziilor cărţii lui St Hawking „Marele Plan”, a crezului său relativ la Univers -Multivers.

Mai pun în evidenţă, în această ordine de idei şi afirmaţiile cuprinse în aceeaşi carte:

„atunci când vorbim de „începutul” universului ajungem la ideea subtilă că, privind înapoi către universul primordial, timpul, aşa cum îl cunoaştem nu exista!”

„Pentru că există o lege cum este gravitaţia, universul poate să se creeze - şi se va crea - pe sine însuşi din nimic, în modul pe care l-am arătat [ „trebuie să acceptăm că ideile noastre obişnuite despre spaţiu şi timp nu se aplică universului primordial, să „ înţelegem că timpul se poate comporta ca o altă direcţie a spaţiului” şi că „..începutul universului a fost guvernat de legi ale naturii]. Crearea spontană e motivul pentru care există ceva mai de grabă decât nimic, motivul pentru care universul există şi pentru care noi existăm. Nu e nevoie să apelăm la Dumnezeu să facă lumină şi să pună universul în mişcare.

Teoria M, „teoria a tot ce există” - este cea care dă suport teoretic şi consistenţă ştiinţifică unor astfel de paradigme privind istoriile alternative şi crearea spontană ale universului,existenţa multiversurilor.

Toate aceste afirmaţii categorice sunt rezultatul a numeroase şi responsabile cercetări făcute de mulţi personalităţi ale lumii ştiinţifice ale căror teorii sunt  pertinente, demonstrate teoretic şi deci şi prin calcule, iar o parte prin observaţii şi chiar prin experimente.

Dacă se ia în considerarea reputaţia deosebită ce o au în lumea ştiinţifică cei ce le susţin, nu ar trebui să mai existe vreo umbră de îndoială asupra acestor teorii şi ar trebui adoptate ca noi paradigme ale formării, existenţei şi evoluţiei universului / universurilor cu tot ce există în ele.

Fac parte  din cei pe care, încă cele citate mă deruteză, îmi crează o stare de confuzie şi am multe nedumeriri; pe scurt, încă nu „diger” aceste noi modele propuse şi bazate pe mecanica cuantică, respectiv pe teoria M.

Probabil deruta vine din lipsa  de pregătire  în fizica cuantică şi deci, în a asimila, din noile paradigme:

- inexistenţa, în anumite condiţii a continuu-lui spaţiu-timp - în sensul că ”... privind înapoi către universul primordial, timpul, aşa cum îl cunoaştem nu exista!” (citat)

- ca o consecinţă a „inexistenţei timpului”, ideia că „universul s-a creiat şi se va creia pe sine însuşi din nimic”. (citat)

Mi-e pur şi simplu imposibil să înţeleg că nu există timp înainte de „ceva = univers”. Imposibil să înţeleg că înainte de „ceva” n-a existat nimic.

  Pentru St.Hawking am o deosebită încredere în capacităţile sale intelectuale şi sclipirile de geniu în exercitarea meseriei de fizician - cercetător şi autor al unor teorii verificate şi confirmate de observaţii şi experimentări, ceea ce m-ar obliga sî-l cred în ce spune şi în această privinţă, să iau ca axiome concluziile sale.

Pot oare?

Această imposibilitate   de a-l înţelege pe St. Hawking, se datorează, probabil, - pe lângă lipsei  de instruire în domeniu -  şi structurii , educaţiei, genelor, atavismului mele, faptului că traiesc şi gândesc în condiţiile oferite de continuum-ului spaţiu-timp  pentru desfăşurarea vieţii ,  precum şi ancestralei succesiuni în timp a evenimentelor naturale, cu un început şi sfârşit care s-a imprimat în memoria colectivă. Nu-mi pot imagina cum un fenomen, o entitate poate apărea spontan, fără început!

Pot înţelege că există multe ( o infinitate) de universuri, fiecare cu legile şi regulile lui, că pot exista universuri paralele [ceea ce permite (şi chiar explică) particulei ca atunci când nu e în universul nostru să fie într-un alt univers ] şi că există mecanisme care permit naşterea acestor universuri, ca şi dispariţia lor fără ca să fie necesară intervenţia unei forţe din afara sistemului şi a regulilor /programelor pentru ca aceste „mişcări”, aceste fenomene să se producă.

Pot inţelege evoluţia a tot ce există în univers, complicatele interreacţii şi influenţe ale naturii - deci inclusiv ale tuturor formelor de viaţă - fără o intervenţie a unui creator. Este posibil ca legile, mecanismele, regulile, echilibrele, raporturile dintre diferitele elemente componente ale universului să se auto impună şi să găsească modalitatea de a evolua, cu inerentele „accidente”, colapsuri, căi greşite de „mers înainte” şi deci înlăturarea din complexul universal a celor ce „au greşit” şi s-au abătut de la reguli sau terminarea misiunii unor componente care dispar sau se transformă. Deci consider că ce se produce în univers se datorează respectării acestor programe / reguli care se auto-modelează şi ele, la rândul lor,  se perfecţionează,  devin tot mai complexe şi permit evoluţia.

Si, fără nici o îndoială, toate aceste fenomene se produc în timp, dar care, în starea lor incipientă, au apărut din nimic! E turburător! 

Dar nu pot înţelege cum  „pornirea”, „imboldul”, „startul” acestor programe / proiecte au putut apare fără o proiectare, fără o intervenţie „din afară” - măcar pentru a le da ... un „bobârnac” de start; atât pentru declanşarea fenomenelor câ şi pentru declanşarea continuum-ului spaţiu -timp!

Viaţa pe Terra, o etapă în existenţa omului.

În problematica existenţei viului-vieţii  pe Terra, în acest univers, în multivers,  am făcut apel la:

          - unele din cercetările, teoriile şi afirmaţiile  oamenilor de ştiinţă;

        - cercetări, teorii si concluzii ale lui Stephen Hawking;

          - informaţii ştiinţifice recente referitoare la existenţa multiversului şi a vieţii dincolo de moarte.

Paradigme, teorii şi afirmaţii ale  oamenilor de ştiinţă.

= Mecanica cuantică - care determină noul tip de abordare al legilor naturii de către fizica modernă, care este unanim acceptată şi pe baza căreia, în fizica modernă, au fost elaborate mai multe teorii - modele (paradigme !?) care satisfac cerinţele tot mai exigente ale realităţii comportării şi existenţei naturii - prin studierea particulelor şi cuarcilor.

  = Teoria M - teorie fundamentală  începând cu 1994,  „...are unsprezece dimensiuni spaţio-temporale”. „Legile teoriei M permit existenţa unor universuri diferite, cu legi aparente diferite....”. „Teoria M are soluţii care permit existenţa a 10⁵⁰⁰ universuri diferite, fiecare cu legile lui”. Conform teoriei M, universul nostru nu e singurul univers.

Cercetări, teorii  si concluzii ale lui Stephen Hawking.

În subiectul dezbătut, mi s-au părut relevante următoarele teorii şi afirmaţii ale celebrului fizician:

                   -  Există noi concepţii despre materie, univers, realitate.

    - Realitatea -  diferă (mult) de realitatea percepută de simţurile noastre, mai ales în modul de desfăşurare al interacţiunilor, reacţiilor, şi legăturilor în structurile materiei sub-atomice: particule elementare şi cuarci,  inclusiv cu evidenţierea legăturii cu activităţile de natură spirituală [mentale, psihologice, conştiinţă, liber arbitru].

„Există  lucruri, obiecte pe care nu le putem vedea, precum electronii sau cuarcii.  „Percepţia noastră - deci şi observaţiile pe care se întemeiază teoriile noastre - nu este directă, ci e ajustată de un fel de lentile, structura interpretativă a creierului nostru”

„... Universul a apărut spontan începând cu toate modurile posibile. Majoritatea acestora corespund altor universuri. O concluzie a ultimilor cercetări în domeniul cuantic este „... creaţia spontană a universului” şi că „....ştim că originea universului a fost un eveniment cuantic” .

”Universul nostru e doar unul din nenumărate altele, iar legi ale sale aparente nu sunt determinate în mod unic”. „Se pare că există un peisaj vast de universuri posibile”.

Reglajul extrem de fin  a atât de multe legi ale naturii i-a condus pe unii la susţinerea unui proiect inteligent - Intelligent Design - subînţelegându-se că proiectantul este Dumnezeu. Nu acesta este răspunsul ştiinţei moderne. Principiul antropic pune reglajul fin al legilor fizicii pe picior de egalitate cu factorii de mediu, căci el presupune că habitatul nostru cosmic este unul din multe alte universuri, la fel cum sistemul nostru solar este unul din multe altele. Deci reglajul fin al legilor naturii poate fi explicat prin existenţa universurilor multiple ( la fel ca existenţa unor multiple sisteme „solare”).

Crearea spontană e motivul pentru care există ceva mai de grabă decât nimic, motivul pentru care universul există şi pentru care noi existăm. Nu e nevoie să apelăm la Dumnezeu să facă lumină şi să pună universul în mişcare.

„Teoria M prezice că nenumărate universuri au fost creiate din nimic. Crearea lor nu presupune intervenţia unei fiinţe supranaturale sau a unui zeu, ci aceste universuri multiple apar în chip natural din legile fizice, sunt predicţii ale ştiinţei”.

      Informaţii ştiinţifice recente referitoare la existenţa multiversului şi a vieţii dincolo de moarte.

Iată selecţia mea:

1.     Noi argumente ştiinţifice: Moartea nu există!

Sursa,  Ziare.ro, Autor: Adina Mutar. 30 mai 2013 [extrase]

Oamenii de ştiinţă, studiind radiaţiile cosmice cu telescopul Planck, au descoperit anomalii gravitaţionale care arată că „ceva” emerge din Universul nostru. Harta radiaţiilor cosmice întocmita de oamenii de ştiinţă indică anomalii în anumite puncte ale universului, ca şi când ceva le-ar trage. S-a convenit că acele „cevauri” sunt alte Universuri ce emerg din al nostru.

Această descoperire, publicată la 19 mai 2013, ar putea fi prima dovadă concretă a existenţei Multiversului, teorie a lui Robert Lanza, cercetător la Advanced Cell Technology, prin care a demonstrat, cu ajutorul fizicii cuantice, faptul că moartea nu există, „bateria încărcată energo- informaţional” care animează omul „sărind“ în alt univers.
Se spune adesea că de Dincolo nu s-a întors nimeni ca să spună cum e. Este un neadevăr. Cercetatorii au selectat foarte strict marturiile unor oameni intorsi din „multiversul” lui Lanza!  Din punct de vedere stiintific, experientele redate in acest articol se incadreaza la „NDE” (Near-Death Experiences). Au fost alese numai marturiile unor oameni de stiinta care au trecut prin astfel de experiente si copii prea mici pentru ca sa poata fi acuzati ca au inventat. Nici o speculatie nu a fost admisa.

            2. Interviu cu  DUMITRU CONSTANTIN DULCAN - "Viaţa noastră pe pământ este doar o mică parte din ceea ce avem de trăit"      Formula AS - nr 1067 /2013

Este medic neurolog şi psihiatru, cercetător în domeniul conştiinţei, o fire curioasă şi temerară, ce a îndrăznit să caute răspunsuri despre om în teritorii ale cunoaşterii încă neexplorate.

Distinse cu premii şi declarate bestsellers, cărţile domniei sale au schimbat viziunea ştiută despre univers, punând pe gânduri o întreagă comunitate ştiinţifică. Cea mai recentă apariţie, Mintea de dincolo, nu e doar rodul unor lecturi extrem de vaste, ci şi expresia unei inteligenţe ieşite din comun, ce a reuşit performanţa absolut originală de a pune cap la cap concluziile fizicii cuantice, ale psihologiei transpersonale şi ale ştiinţelor neurocognitive, cu experienţele religioase şi ale morţii clinice, pentru a ne oferi o descriere cât mai aproape de realitate a lumii de dincolo. Un demers impresionant, ce reafirmă originea noastră divină şi importanţa de a trăi după legi spirituale.

"Moartea clinică este o trecere între două lumi"

- Domnule Constantin Dulcan, tocmai a ieşit de sub tipar cartea dvs. cea mai recentă, care adună şi sintetizează studii şi mărturii ale experienţei morţii clinice. De ce aţi ales tocmai acest subiect? Poate experienţa morţii clinice să dezlege unele mistere ale existenţei umane?

- Nimic din ce am scris până acum n-a fost pre­meditat. M-a mobilizat de fiecare dată curiozitatea de a şti ce este dincolo de noi. Aş putea spune că, scriind, mi-am răspuns singur la multe întrebări. Am scris întâi Inteligenţa materiei, pentru că am vrut să argumentez ştiinţific intuiţia că în spatele tuturor lucrurilor se află o Raţiune universală care ordonează şi coor­do­nează totul. Şi că această Raţiune e Dum­nezeu. Dacă Dum­nezeu există, atunci şi noi, oa­menii, trebuie să avem un sens. Cea de-a doua carte, În căutarea sensului pier­­dut, a fost motivată de faptul că lumea actuală se înscrie din punct de vedere moral pe o curbă des­cen­dentă. Am pierdut legătura cu Sursa şi am uitat de ce sun­tem aici. Singuri, fără o busolă spi­rituală, am alu­necat în marele impas moral, so­cial şi economic în care ne aflăm. Acum, ceea ce am încercat în cartea Min­­tea de dincolo a fost să arăt că experienţa morţii cli­­nice vine să susţină cu argumente clare originea noas­­tră spi­rituală - idee pentru care pledează desco­pe­ririle fizicii cuantice, religiile, psihologia trans­per­sonală, ştiinţele neurocognitive şi nu numai acestea. Toate sursele discutate ne spun că viaţa noastră pe pământ e doar o mică parte din ceea ce avem de trăit, o lecţie pe care tre­buie să ne-o însuşim pentru evoluţia noastră spirituală. Scriind această carte, simt că am în­cheiat un ciclu fundamental al adevărului des­pre noi. Suntem şi materie, suntem şi spirit, a re­duce existenţa lumii doar la dimensiunea ei fi­zică înseamnă a ne întemeia viaţa pe un ade­văr incomplet.
....
- Sunt cunoscute cazurile celor care s-au reîntors la viaţă şi au avut, în timpul morţii clinice, o seamă de revelaţii. Ce "văd" de fapt aceste persoane?

- Cei mai mulţi indivizi vor­besc apoi de imaginea unui tunel, prin care sunt obli­­gaţi să treacă, singuri sau însoţiţi de ghizi - rude de­ce­date sau îngeri. Este trecerea dintre două lumi, din lu­mea noastră fizică în lumea spiritelor, în lumea de din­colo.

- În cele mai multe cazuri, indivizii se întâlnesc cu o Fiinţă de Lumină. E chiar Dumnezeu?

- Dincolo de tunel, toţi martorii acestor experienţe văd o lumină vie, de o strălucire foarte intensă, care nu orbeşte totuşi. E o lumină feerică, învăluitoare şi cal­dă, ce oferă mângâiere şi bucurie. Cei care au trăit aceste experienţe spun că e Fiinţa Supremă, Iisus, Buddha sau Allah, în funcţie de apartenenţa religioasă a fiecăruia. Nici urmă de Dumnezeul dur, ameninţător şi acuzator, cum e descris tradiţional.

- ...care în plus ne va supune la Judecata de Apoi.

 
- Nu ne judecă nimeni, ne judecăm singuri, fiindcă, văzând acest film, tră­im, în toată cruzimea sa, efectul acţiunilor noastre asu­pra altora. Dannion Brinkley, un caz celebru de moar­te clinică, mercenar angajat în armată, mărtu­ri­seşte că a simţit durerea provocată de gloanţele trase pe front în soldaţii armatei inamice, dar şi durerea şi disperarea copiilor, mamelor şi soţiilor celor ucişi în timpul misiunilor lui. A mărturisit că a simţit inclusiv durerea propriului câine, pe care îl lovea, enervat că îi roade covorul. La filmul vieţii nu eşti, deci, un simplu spectator, ci trăieşti aievea durerea şi tristeţea pe care le-ai produs altora, dar şi bucuria şi recu­noştinţa celor pe care i-ai ajutat sau i-ai iubit.

- Există, deci, o plată în ceruri a tuturor faptelor noastre?

- Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pe­depsim singuri, aici, pe pământ. Există o lege cosmică, după care tot ce facem altora se re­percutează asupra noastră, mai devreme sau mai târziu, prin boală, necazuri şi nefericire. Iadul e mai degrabă o stare de spirit, o stare a conştiinţei noastre încărcate de rele. Toţi cer­cetătorii acestor fenomene afirmă cu con­vin­gere că nu există dincolo o pedeapsă divină fără sfârşit, pentru nimeni.

"Nu creierul generează conştiinţa, ci conştiinţa are în primire un creier de care se foloseşte"

- Domnule Dulcan, vă provoc să dis­cu­tăm şi din punct de vedere ştiinţific. Cum se împacă toate aceste descoperiri cu formaţia dvs. de medic neurolog?

- Tocmai pentru că sunt medic neurolog şi am stu­diat creierul pot să afirm cu tărie că mintea omenească nu se reduce la reacţiile biochimice care au loc în cre­ier. .... Nu avem încă o teorie coerentă referitoare la conştiinţă. Experienţa morţii clinice pledează pentru independenţa conştiinţei faţă de creier. Nu creierul generează conştiinţa, aşa cum încă se crede la modul general, ci conştiinţa are în primire un creier, de care se foloseşte de-a lungul unei vieţi, pentru a se informa, a experimenta şi a evolua.

- Aduce studiul morţii clinice argumente concrete în favoarea realităţii lumii de dincolo?

- Unul din cele mai puternice argumente este faptul că în timpul morţii clinice, nevăzătorii din naştere văd pri­ma oară ce se întâmplă în jur. Ei văd cu ochii spiri­tului, ai corpului de energie. Este o dovadă că nu avem doar corp fizic, ci şi corp subtil, care este însoţit de o con­ştiinţă detaşată de creierul nostru anatomic şi care are o altă percepţie asupra timpului şi a spaţiului..... În timpul vieţii noas­tre, nu me­moria se pierde, ci ins­tru­mentul de redare, ne­uronul se a­tro­fiază. Me­moria ră­mâ­ne în câmpul conştiinţei, care se ex­tin­de dincolo de noi în acelaşi timp cu matricea corpului nostru subtil. Argumente există cu du­iumul, dar pro­babil cele mai puternice sunt mărturiile celor re­întorşi la viaţă.

"Suntem cu adevărat «lumină din Lumină»"

....
- Suntem, deci, nemuritori. Murim, dar conti­nuăm să tră­im sub altă formă.

- Continuăm să tră­im în corpul subtil, care e format din lu­mină de înaltă frec­ven­ţă. Cei care au vă­zut cor­pul subtil, ceea ce nu­mim în mod tradi­ţio­nal "suflet", în timpul experienţelor extra­cor­porale, l-au descris ca fiind format din milioane de punc­te lu­minoase..... Sun­tem cu adevărat "lumină din Lumină". E valabil şi dacă ex­tra­polăm la nivel macro. Universul, spune David Bohm, este o hologramă gigantică. Între lumea de aici şi lumea de dincolo e doar o diferenţă de frec­venţă. Ceea ce nu vedem nu înseamnă că nu există. De pil­dă, noi percepem sunetele a căror frecvenţă se si­tuează între 16.000 şi 20.000 Hz. Liliacul emite şi re­cep­tează ultrasunete cu frecvenţa până la 150.000 Hz. Iar del­finii comunică pe frecvenţe situate peste 150.000 Hz. La fel şi cu lumina. Sub un anumit prag al frecvenţei, lumina se condensează în materie fizică, iar deasupra acestuia, lumina devine energie invizibilă. Suntem aici, pe pământ, limitaţi de zidul unei frec­ven­ţe care ne obturează vederea. Însă Dumnezeu, în mă­ri­nimia Lui, ne-a aşezat într-o fereastră cosmică, din ca­re putem vedea universul, din care ni se oferă des­chi­­de­rea.
....Universul nu face lucruri gratuite. În vremurile noas­tre au explodat o serie de preocupări ştiinţifice care nu fac decât să confirme această dimensiune spi­ri­tuală a universului, să demonstreze că istoria uni­ver­sului şi a omului e scrisă de aceeaşi mână, că om şi univers au aceeaşi origine spirituală..... Avem o singură şansă de ieşire din criza în care în­trea­ga omenire este implicată: să optăm pentru o adevărată re­naştere spirituală.

x   x   x

Din observaţiile privind realizările moderne din  diverse domenii ale activităţii umane, îmi apare cu pregnanţă ideea că omul/ omenirea este la începutul cunoaşterii a ce există în această lume, în acest Univers, că este la începutul existenţei ei în Universul cunoscut, de abia descoperă informaţia şi folosirea ei, mediul microcosmic şi macrocosmic în care se dezvoltă precum şi capabilităţile/posibilităţile pe care le are. Capabilităţi care, transformate în energie, ne-ar da posibilitatea să constatăm:

-          dacă există un sistem universal al viului-vieţii în Cosmos;

-          dacă facem parte sau nu dintr-un sistem coerent al vieţii în Univers;

-          dacă suntem sau nu o verigă în lanţul entităţilor inteligente din Cosmos.

Şi dacă da, cum să ne integrăm.

Şi dacă nu, care este scopul nostru pe Terra ? (să fie, o evoluţie ”particulară” – consecinţă a întrunirii condiţiilor speciale creiate, de-a-lungul timpului pe această planetă - aşa cum afirmă rizuos astrofizicianul St. Hawking in cartea sa „MARELE PLAN"?)

Cred că în prezent omenirea este pe scara evoluţiei, mult mai aproape de începuturile perioadei homo sapiens decât de posibilităţile maxime  care se întrevăd ale speciei umane.

Adică suntem la inceputul inceputurilor evoluţiei umane.

Există posibilitatea  ca omul să aibe un program de evoluţie care prevede potenţializarea capacităţilor din dotare pe măsura îndeplinirii unor condiţii stabilite inclusiv de intrerreacţiile dintre substanţă, energie şi informaţie.

Evoluţia noastră nu s-a terminat. Omul posedă capacităţi senzoriale şi intelectuale care i-ar permite să săvârşească lucruri aparent imposibile, supranaturale. Continuarea acumulărilor de informaţie şi deci a selecţiei oamenilor presupune evoluţia umană în alte dimensiuni, pe alte coordonate şi în alte planuri şi, de ce nu, alt univers decât cele ştiute.

Iată cum, pornind de la experimente ştiinţifice, teorii confirmate de observaţii, paradigme unanim acceptate de lumea  ştiinţifică, calcule şi studii interdisciplinare de mare acurateţe ştiinţifică, se ajunge acum, în stadiul actual al evoluţiei ştiinţei, la certitudini privind existenţa multiversului şi la concluzii parţial confirmate de observaţii şi experienţe:

- privind dimensiune spi­ri­tuală a universului;

-  privind posibilitatea trecerii  sufletului omului - după unii autori „corpul subtil” sau „corpul eteric” din viaţa pământească în care a avut o „carapace” materială şi anume corpul fizic - în alt / alte universuri ca o energie sub forme încă necunoscute.

S-a demonstrat că există o organizare extrem de minuţioasă şi precisă pentru crearea şi menţinerea în stare de funcţionare a corpului –fizic şi energetic – care este mult peste standardele necesare menţinerii şi perpetuării speciei umane.

Surplusul evident de dotare şi organizare ale vieţii omului ne poate determina să gândim că funcţiile potenţiale ale sale sunt mult mai multe şi calitativ  superioare activităţilor fizice, cerebrale şi energetice pe care le facem în prezent. Sistemul complex care în realitate există dar nu-l cunoaştem decât într-o infimă proporţie– şi se descoperă o tot mai mare întindere/extindere a sa – probabil să fie necesar pentru un alt stadiu al vieţii care să se desfăşoare în alte condiţii decît cele actuale.

Când „ansamblul corpului uman” va ajunge în stadiul cerut / stabilit / prescris / necesar şi prevăzut de regulile ce guvernează viaţa în Univers (sau Multivers!?), omul „de atunci” va putea să evolueze către un stadiu superior de dezvoltare.

O asemenea ipoteză se înscrie în teoria mai cuprinzătoare a existenţei unei comuniuni de entităţi în care fiinţa umană şi-ar avea locul după o creştere marcantă, apreciabilă a capacităţilor umane, fizice dar mai ales spirituale şi energetice.

Recentele descoperiri privind rezerve importante ale corpului energetic uman - cum sunt cele ale ADN-ului uman, neuroblaşti, folosirea energiei gândurilor, folosirea caracteristicilor aşa zise parasenzoriale /paranormale, alături de alte mari descoperiri ştiinţifice în biologie, fiziologie, medicină, chimie, fizică, alte domenii ştiinţifice de „graniţă”:

 1. Îmi dau prilejul să reamintesc ceea ce susţin de ceva timp şi anume  că omul:

-              face parte dintr-un mai mare ansamblu de entităţi,

-              se situiază pe o treaptă inferioară atât a dezvoltării sale cât şi în relaţie / în comparaţie cu alte posibile entităţi din Univers sau Multivers;

-              are mari rezerve şi posibilităţi să evolueze spre niveluri sau dimensiuni mai înalte /  perfecţionate / superioare / complexe care să-i creieze condiţiile pentru a  stabili relaţii cu alte entităţi compatibile cu rasa umană.

2. Mă determină să reiterez părerea că:

 - viaţa, fiinţele, inclusiv omul, au  apărut ca urmare intercondiţionării dintre  substanţă – energie – informaţie;

 - există posibilitatea ca fiinţa umană să evolueze pe baza unui plan / program antestabilit şi care funcţionează pe măsura şi în cadrul relaţiilor şi condiţiilor stabilite între elementele faimoasei triplete menţionată mai sus.

Notă: Ca de obicei, textul cu fonturi de culoare neagră sunt afirmaţii ale autorilor menţionaţi în text sau în bibliografie iar cele de culoare albastră reprezintă opiniile mele.

Bibliografie / surse:

- Stephen Hawking - Marele Plan, ed. Humanitas, 2012

- St. Hawking – „O mai scurtă istorie a timpului” ed Humanitas, 2007

            - dr C. D. Dulcan - Inteligenţa materiei

            - Fr. Capra - Momentul adevărului

             - Hubert Reeves – Răbdare în azur – evoluţia cosmică

- Ziare.ro, Autor: Adina Mutar. 30 mai 2013

- Formula AS - nr 1067 /2013