Omenirea trece printr-o criză spirituală - este o constatare a numeroşi cercetători şi analişti din diverse domenii: psihologie, ştiinţe sociale, politologie, filozofie . De fapt fiecare din noi simţim aceasta “pe propria piele”, în viaţa de zi cu zi, dar şi din puzderia de relatări ale masmedia.
Paradoxal, această criză spirituală se manifestă în momentele / timpurile când ştiinţa a descoperit – fără nici un dubiu – legătura indisolubilă între materiei şi spirit şi interdependenţa dintre ele.
Mecanica cuantică, savanţii şi oamenii de ştiinţă precum Jean Guitton, Grischa şi Igor Bogdanov, Hubert Reeves, David Bohm, au pus în evidenţă că spiritul şi toate componentele şi manifestările spirituale-mentale, intelectuale ale fiinţei umane sunt substanţă / materie evoluat organizată, aflată într-un palier superior de organizare faţă de organismul fizic.
Teoria cuantică postulează că universul este constituit din particule ale căror caracteristici [modul de manifestare şi comportament] le face să fie legătura între materie şi spirit.
Prin extindere, de către unii oameni de ştiinţă de prestigiu, se extrapolează starea particulelor la una din formele de bază ale spiritualităţii umane, adică la conştiinţă, ajungându-se la concluzia că realitatea este o posibilitate a conştiinţei de sine. Lumea materială este o vibraţie a conştiinţei şi în fiecare clipă eu aleg una din acele mişcări vibratorii pentru a-mi aduce experienţa în manifestare.
Mecanica cuantică postulează / demonstrează, printre altele, că lucrurile nu sunt alcătuite din ceva brut, ci din idei şi concepte respectiv din informaţie.
În acest stadiu al ştiinţei, prin fizica cuantică, se ştie că la baza universului sunt particulele elementare. Printre altele, s-a stabilit că aceste particule:
- pot să fie unde şi în acelaşi timp pot fi particule,
- pot fi în acelaşi timp în mai multe locuri
- există şi nu există,
- apar şi dispar.
Werner Karl Heisenberg [codescoperitorul mecanicii cuantice ] a fost primul care a înţeles că starea de complementaritate între aspectul de particulă şi cel de undă în materie pune sfârşit pentru totdeauna dualismului cartezian între materie şi spirit: şi un aspect şi celălalt sunt elementele complementare ale singurei şi unicei realităţi. El spune că „Atomii nu sunt lucruri. Ci doar tendinţe”.
Astfel se modifică, în mod profund şi ireversibil, distincţia fundamentală între materie şi spirit..... Fizicienii au dematerializat însuşi conceptul de materie” afirmă Jean Guitton- membru al Academiei Franceze şi fizicienii Grichka şi Igor Bogdanov.
David Bohm, confirma acest fapt:
Teoria cuantica ne forteaza sa privim universul nu ca o colectie de obiecte fizice, ci mai curand ca pe o complicata tesatura de relatii intre diferitele parti ale intregului unificat.”
Dacă vă interesează această vastă temă, vă recomand următoarea bibliografie:
– Fr. Capra - Momentul adevărului
- dr C. D. Dulcan - Inteligenţa materiei
- Dumnezeu şi ştiinţa – Jean Guiton, membru al Academiei Franceze şi fizicienii G. Bogdanov şi I. Bogdanov.
- Brian Greene – Universul elegant
- Hubert Reeves – Răbdare în azur
Reamintind - celor ce au citit articolele postate pe acest blog - modul cum ştiinţa a legat indisolubil materia de spirit [în ambele sensuri!], îmi face plăcere să reproduc mai jos articolul extras din Jurnalul Naţional din 18 februarie 2011.
Vorbe care ne fac energia mai bună
Autor: MARIA TIMUC
Am vorbit zilele trecute cu o persoană care îşi căuta un loc de muncă de multă vreme, dar care spunea continuu: „Nu cred că am şanse, nu cunosc pe nimeni. Sunt sigură că nu pot găsi nimic”. Dar, prin frumuseţea împrejurărilor vieţii, a apărut şi locul de muncă şi persoana cu pricina a intrat iarăşi la îndoieli; „Dar, dacă omul acela nu-i serios? Mă gândesc că n-o să se ţină de cuvânt”! Şiragul de temeri şi îndoieli pe care le avea în minte curgeau nestăvilite prin vocabular, până ce i-am atras atenţia; „Gândeşti negativ şi asta te poate aduce în situaţia în care universul să-ţi confirme ceea ce spui prin cuvintele tale”!
„Verbe şi expresii precum mă împotomolesc, trag din greu, mă enervează, bat pasul pe loc şi multe altele vă fac să stagnaţi în realitate. Vă rotiţi în cerc, faceţi echilibristică şi nu înţelegeţi de ce. Schimbaţi-vă modul de a vorbi şi vă veţi aduce energia la nivelul său optim. Nivelul vostru vibrator va atrage astfel cu uşurinţă soluţii prin instalarea energiilor bune”, spune Daniel Sevigny în cartea „Cheile Secretului” (Ed. Nicol). Aşadar, simpla exprimare a cuvintelor, simpla convingere că lucrurile stau rău în viaţa noastră, antrenează şi mai mult starea de rău. Dacă ele nu stau chiar aşa de rău, ca în cazul menţionat mai înainte, îndoiala, temerile, neîncrederea, suspiciunea şi toate emoţiile negative nu fac altceva decât să antreneze energiile respective în experienţa vieţii. Noi spunem cuvinte urâte, uneori blestemăm, alteori credem cu toată fiinţa în puterea lucrurilor rele şi, atunci când se confirmă scenariul catastrofist, ne spunem: „Am zis eu că aşa o să fie. Am avut dreptate”. Să fi fost noi buni clarvăzători şi să fi prevăzut naşterea răului cu atâta precizie sau, poate, l-am atras afirmându-l, crezând în el şi fiind complet convinşi că asta trebuia să fie realitatea?
Presupusul nostru „realism”, cel care ia în calcul răul şi-l pune la rang de adevăr, ar putea fi cauza răului şi nicidecum expresia unei gândiri raţionale. Dacă răul se află în faţa noastră, evoluează, este o entitate concretă, desigur, nu putem ocoli prezenţa lui. Dar şi aşa este dureroasă şi neprolifică atitudinea de a rămâne concentraţi pe el şi asta pentru că îi întărim energia dându-i atenţie în loc să căutăm soluţii. A căuta soluţiile şi a gândi că ele sunt posibile este o atitudine raţională în faţa unei situaţii nefericite, dar a te plânge, a te lamenta, a căuta continuu vinovaţi, a acuza în stânga şi-n dreapta devine o atitudine prin care risipim energie şi emitem vibraţii, pasibile să atragă spre noi... ceea ce spunem. Atitudinea noastră de „oracole”, mai ales atunci când vine vorba despre propriile experienţe de viaţă, poate fi abandonată atunci când înţelegem că mintea are puterea de a ne creiona drumul prin realitatea vieţii. Fiecare gând este o vibraţie, fiecare gând are o energie, sesizabilă deopotrivă în corp, în stările noastre interioare, în comportamente, ca şi în evenimente. Când spunem „am zis eu că oroarea asta se va întâmpla” nu facem decât să afirmăm că am gândit negativ şi am atras acea situaţie nefericită.
A bârfi face parte din spectrul neasemuit de distructiv al energiilor negative care ne populează vieţile şi ni le fac aşa cum le avem. A fi continuu nemulţumiţi, a căuta nod în papură, a ne îndoi de existenţa binelui, a fericirii, a încrederii, a bucuriei şi a iubirii, a ne îndoi de reuşita noastră, de bunătatea altora, de puterea de înţelegere sau de speranţă înseamnă a crea nefericire în experienţa imediată a vieţii.
Să nu ieşi din casă dacă ai impresia că nu vei reuşi să obţii ceea ce vrei, căci profeţia ţi se poate împlini. Înainte de a face un pas, întreabă-te dacă gândeşti că vei reuşi să-l faci. Dacă-ţi spui „da” cu toată fiinţa, dacă ştii că-i ceea ce te duce pe un drum bun, ai mobilizat puterea energetică necesară, care te va duce acolo unde vrei să ajungi. Vorbeşte cu tine, despre tine şi despre ceea ce vrei în termenii celor mai bune „vorbe”, adică „orice e posibil”, „reuşesc, pe lumea asta este nevoie de ceea ce am eu să ofer”, „am încredere”, „mă bucur”, „sunt optimist”, „totul este bine”, „cu siguranţă pot”, „mă simt bine” etc. Convinge-te pe tine însuţi că ar putea fi astfel, găseşte argumente, lucrează, mişcă-te, fă ce efort ai nevoie pentru a-ţi întări credinţa. Esenţa este, însă, cuvântul pe care-l spui cu toată convingerea. Din el se nasc rădăcinile încrederii şi rădăcinile energiei de care ai nevoie pentru a pleca la drum mereu cu încredere şi a întâlni pe drum împlinirea celor de folos ale vieţii!