POARTA TIMPULUI. Călătoria în timp. (III)

POARTA TIMPULUI. Călătoria în timp. (III)

CERCETĂRI ce au printre alte obiective şi călătoria în timp

• Postulatul lui Einstei potrivit căruia „Nu se poate depăşi viteza luminii” a fost infirmat de o echipă de cercetători elveţieni, care au reuşit „să grăbească” unele particule de lumină, dincolo de ceea ce se ştia că este imposibil; deci, experimental, limita cosmică a vitezei luminii a fost depăşită în laborator.

Cu ajutorul unor fibre optice special construite, oamenii de ştiinţă de la Şcoala Politehnică din Lausanne au sporit viteza luminii acţionând asupra vitezei fiecărei lungimi de undă, modificând astfel viteza fiecărui element din frecvenţa luminii. S-a obţinut o viteză mai mare de 300.000 km /secundă a pulsului luminos.

Experimentele elveţienilor dau posibilitatea formulării şi a altor teorii privind vitezele superluminice, respectiv asupra consecinţelor acestor posibilităţi de deplasare.


Dintr-un documentar difuzat pe Discovery Science rezultă că oameni de ştiinţă lucrează la un proiect pentru determinarea condiţiilor teoretice şi tehnice ale unui vehicul interstelar, a cărei deplasare se bazează tot pe teoria relativităţii generalizate. Acesta va putea parcurge aproape instantaneu călătorii interstelare cu oameni la bord prin folosirea de energii uriaşe [care nu sunt încă disponibile actualei tehnici / tehnologii]. Ei lucrează la crearea acestor energii prin folosirea aşa numitei energii negative ( de tipul anti materiei ) a cărei existenţă vor s-o evidenţieze în laborator.


Fizicienii nu cred că acceleratorul de particule de la graniţa dintre Elveţia şi Franţa numit LHC, va putea deschide o Poartă a Timpului spre Trecut sau Viitor. Deocamdată, „maşina timpului” pare încă o poveste science-fiction, dar fizicienii, cel puţin teoretic, lucrează la acest proiect.


Cercetătorii ruşi lucrează de mulţi ani si multe legende (sau poate că nu sunt legende) s-au auzit despre experimentele lor. Nici americanii nu s-au lăsat, de la "Experimentul Philadelphia" încoace. În prezent, exista multe scheme ale unor "prototipuri" de maşini ale timpului, dar cele mai importante sunt cele de tip LHC. Construcţia celui de la Geneva a început în 2008. Este cel mai puternic accelerator de particule construit până în prezent. Pe parcursul inelului de 27 de kilometri, oamenii de stiinţă încearcă sa ciocnească protoni acceleraţi pana aproape de viteza luminii. în principiu, acest experiment urmează să aducă noi informaţii despre particulele si forţele ce acţionează în spaţiu, creându-se condiţiile imediat următoare Big Bang-ului care a dus la crearea Universului. Bineînţeles, controvorsele legate de posibilitatea formării unei găuri negre care să înghită tot Pâmântul n-au întârziat sa apară. Fizicienii care lucrează la LHC s-au grăbit sa linistească populaţia, argumentând că, în cazul în care s-ar forma găuri negre, acestea vor fi microscopice.


"Sau, speră sa obţină o gaură de vierme suficient de mare încât sa încapă prin ea o maşinărie de călătorit în timp", este de părere Irina Arefieva, de la Institutul de Ştiinte Matematice Steklov din Moscova. Aceasta, împreună eu colegul ei, Igor Volovici, ambii doctori în ştiinţe fizice şi matematice, afïrmă că , principiile moderne ale fizicii teoretice admit posibilitatea călătoriei în timp.


"Cel mai admisibil model", spune Volovici, "este gaura de vierme, un tunel spaţial turbionar, care duce spre un alt timp şi spaţiu. Probabilitatea ca se obţină o gaură de vierme în LHC este comparabilă cu probabilitatea sa se obţină o gaură neagră, ambele putându-se forma când particulele se ciocnesc cu energie foarte mare” Gaura de vierme este un tunel care uneşte părţi ale diferite ale spaţiului şi timpului. Intrarea într-un astfel de tunel este similară, conform proprietăţilor fizicii, cu intrarea într-o gaură neagră, cu menţiunea că dintr-o gaură de vierme, teoretic, te poşi întoarce.

„Din moment ce, prin proiectare, LHC ar trebui să creieze o părticică de spaţiu pe Pământ, atunci ar putea folosi şi la obţinerea „energiei negre”, ingredientul principal pentru construirea unei maşini a timpului” este de părere Volovici. O altă condiţie pentru funcţionarea unei astfel de maşini este distorsiunea spaţio-temporală de formă circulară, adică o curbare a timpului, ceea ce iarăşi s-ar putea obţine cu LHC. "Asta înseamnă, teoretic vorbind, o reîntoarcere în timp", a subliniat Arefieva. Ca sa te poţi gândi la o rnaşină a timpului, ar trebui ca LHC sa funcţioneze la capacitatea pentru care a fost proiectat şi sa nu sufere nici o defecţiune, ca în prezent. "Dacă dispare măcar o fărâmă din energia de coliziune, asta ar demonstra crearea unor particule care se pierd «timp» printr-o gaură de vierme", a subliniat Volovici.

Oricum, ruşii nu aşteapta sa vadă rezultatele obţinute de LHC. Au construit propriul accelerator de particule circular în afara Moscovei. Este de o sută de ori mai mic decât LHC si a costat doar 200 de milioane de dolari şi va functiona la parametrii proiectaţi în cinci ani, dar ruşii susţin că au mai multa experienţă în domeniu şi o tehnologie care îi situează în fruntea cercetărilor acestei ştiinţe de graniţă.


"Pentru început, putem observa că energia cu care lucrăm este mult mai puternică decât orice sursă de energie cunoscută", a declarat Grigorie Trubnikov, de la Institutul pentru Cercetări Nucleare. Aplicaţiile acceleratorului de particule sunt vaste, de la medicină la surse energetice ". Fizicienii ruşi cauta în principiu o alta sursă de energie, dar şi răspunsuri legate de masina timpului. In anii '80, Vadim Cernobrov, absolvent al Institutului de Aviaţie din Moscova, secţia Aerospaţiale, şi-a constituit un grup de cercetare, care a bătut cărările muntilor Uniunii Sovietice în căutare de anomalii electromagnetice, dintre cele care formează vortexuri naturale.

Apoi s-a apucat sa construiascâ o maşină a timnpului, într-o fabrică militară dezafectată, obtinând artificial caracteristicile electromagnetice din zonele studiate. După multe reglări şi multi şoareci morti, au reuşit sa trimită în timp un căţel, care a supravietuit dupa 108 minute în modulul timpului, dar la întoarcere s-a comportat de parcă ar fi avut râie.

Au urmat experientele pe oameni. Nouă cercetători, printre care însuşi Cernobrov, au "călătorit" 'cu o maşină a timpului, de dimensiuni considerabile, între cinci minute şi maximum o jumatate de oră. Instrumentele de la bord indicau un regres al timpului cu trei procente.

Subiectii n-au simtit decât : uşoare aritmii şi au văzut stele verzi, cum se spune în popor. "Am ajuns la concluzia că timpul este tridimensional şi că putem sa ne mişcăm înainte şi înapoi cu un vehicul adecvat", a declarat Cernobrov.

În 1989, pe 30 august, s-a produs cea mai ciudată experientă. Se efectua un test cu un modul al timpului care cântărea 780 de tone, pe un arhipelag. La bordul modulului se aflau trei cercetători, când o explozie infernală, fară cauze vizibile, a făcut praf arhipelagul. Cercetătorii n-au murit în acea explozie. Ultimele informatii de la bord proveneau dintr-o lume paralelă, în care modulul, dupa coliziunea cu un obiect foarte dur, rămăsese fără sectorul de propulsie. În înregistrările din arhiva secretă a Armatei s-ar afla următoarea relatare: "Devenim transparenţi, putem sa ne vedem oasele şi venele, toate obiectele ne apar duble, este foarte întuneric afară, mai avem oxigen doar pentru 43 de ore, dar nu ne mai putem întoarce".

• Americanii au fost primii care au descris fenomenul de dematerializare a celor care au participat la "Experimentul Philadelphia", în 1943, avându-l coautor pe românul Nicola Tesla. Chiar şi existenta unor vortexuri naturale a fost catalogată ca fenomen paranormal şi s-a încercat decredibilizarea ei.

• Tot în anii '80, în Muntii Buzăului, în zona Lacului Goteş, cercetătorii români constatau existenta unui vortex natural, de tipul celui dupa care umblase Cernobrov.

• Vortexul din Antarctica

Îîn 1996, doua echipe de cercetători, britanici si americani, au făcut o uluitoare descoperire în Antarctica. Ei au vazut cum se "deschid" cerurile, sub forma unui vârtej spiralat de ceaţă gri, ca un vortex. În acea zi, 27 ianuarie, vremea era nefavorabilă, dar, în ciuda vânturilor puternice, norul stătea pe loc. Nici forma nu şi-o schimba. Fizicianul american Mariann McLein a dat alarma. Cercetătorii au lansat un balon meteorologic, ancorat eu un cablu de siguranţă, care a fost absorbit de norul spiralat. Când l-au recuperat, au constatat că ceasul din interior arăta 27 ianuarie 1965. Experimentul a fost repetat de numeroase ori, de fiecare dată ceasul din balon revenind la anul 1965. Fenomenul a fost numit "Poarta timpului" si a fost raportat la Casa Albă.

Experimentul Philadelphia


Aşa s-a numit un proiect ultrasecret al Marinei Americane, în privinţa "invizibilităţii", efectuat la 28 octombrie 1943, în urma câruia nava US S Eldridge a disparut, fiind deschisă accidental o "poartă" în timp, de 40 de ani. Când a apărut, personalul navei era iremediabil marcat.


Dr. John Von Neumann, un savant în domeniul fizicii şi informaticii, şi-a dat seama ce nu a mers bine în "Experimentul Philadelphia": Câmpurile electromagnetice care produseseră invizibilitatea navei afectaseră structura biologică a organismului uman, astfel câ membrii echipajului au fost scoşi din punctul lor de referinţă temporală, afectându-le orientarea în timp şi spaţiu. "Aducerea" lor înapoi a fost posibilă doar când marinarii au conştientizat cărui timp apar dar mulţi dintre ei nu au supravieţuit "prezentului" şi au disparut până la urmă definitiv.

• Ulterior, s-a desfăşurat Proiectul Montauk, dupa numele bazei din Long Island, unde dr. Neumann, bazându-se pe rezultatele "Experimentului Philadelphia", a inventat "scaunul psihotropic", cu ajutorul căruia un medium reuşea să deschidă "porti temporale", călătorind prin tuneluri spaţiale, care-l absorbeau dintr-un loc si îl azvârleau într-altul. Aceste experimente n-au fost niciodată recunoscute oficial, de aceea par numai scenarii de filme gen "Star Gate".

Surse :

- St. Hawking – „O mai scurtă istorie a timpului” ed Humanitas, 2007,

- părerile astrofizicianului St. Hawking despre viitorul omenirii publicate de DailyMail şi pe site www.descopera.ro.

- Wikipedia

- revista Formula AS nr. 934