Unele caracteristici ale creierului.
• Multă vreme s-a considerat că nu ne folosim decât o mică parte din creier, în jur de 10 la sută.
De fapt, analizele imagistice cu aparatură de mare precizie au arătat că facem uz de creierul nostru în proporţie de 100 la sută, dar cu precizarea că, în funcţie de activităţile pe care le întreprindem, alternăm regiunile cerebrale folosite. Oamenii de ştiinţă ne asigură că nu există părţi din creier care să fie permanent inactive, pentru că, altfel, evoluţia ar fi avut grijă să elimine acele părţi. Analizele imagistice specifice au demonstrat acest fapt.
• Prin urmare, toţi cei 100 de miliarde de neuroni care plutesc în galaxia neuronală sunt puşi la treabă.
• Dacă i-am aşeza în linie dreaptă, neuronii s-ar întinde pe o lungime de 50.000 km
• Longevitatea şi eficienţa neuronilor este direct influenţată de gradul lor de solicitare: cu cât sunt mai des folosiţi (cu atât mai mult dacă sunt implicaţi în activităţi complexe), cu atât au o viaţă mai lungă.
• Studiile recente reflectă faptul că, de fapt, creierul nu ia nicioată pauză, inclusiv când dormim: atunci el pune în ordine informaţiile acumulate peste zi.
• Creierul foloseşte 25 la sută din oxigenul şi din glucoza pe care sângele le transportă prin corp pentru nutriţie.
• Creierul este în proporţie de 80% apă.
• De la nivelul lobilor frontali sunt controlate planificarea, personalitatea, comportamentul şi emoţiile.
• Inteligenţa se poate măsura, cu marje de eroare acceptate, printr-o serie de teste specifice, fiind exprimată printr-un coeficient de inteligenţă (IQ).
• Dat fiind că o persoană îşi poate îmbunătăţi abilităţile intelectuale de-a lungul vieţii, acest coeficient poate creşte semnificativ în timp. Pe de altă parte, odată cu înaintarea în vârstă, pe fondul unor forme de demenţă, se poate înregistra o scădere dramatică a coeficientului de inteligenţă.
• nivelul de inteligenţă NU este direct proporţional cu dimensiunea creierului.
• Volumul de materie cenuşie şi răspândirea acesteia în cât mai multe regiuni ale creierului sunt două caracteristici asociate de oamenii de ştiinţă cu o inteligenţă peste medie.
Câte chipuri are inteligenţa
INTELIGÉNŢĂ, inteligenţe, s.f. 1. Capacitatea de a înţelege uşor şi bine, de a sesiza ceea ce este esenţial, de a rezolva situaţii sau probleme noi pe baza experienţei acumulate anterior; deşteptăciune. Din fr. intelligence, lat. inteIligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia.
Sursa: DEX '98
INTELIGÉNŢĂ s. 1. deşteptăciune, intelect, judecată, minte, pricepere, raţiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. şi Olt.) pamet, (înv.) înţelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are un ochi ager şi o ~ de nivel mediu.) 2. agerime, deşteptăciune, dibăcie, iscusinţă, isteţime, îndemânare, pricepere. (~ unei persoane.) Sursa: Sinonime
INTELIGÉNŢA//Ă ~e f. 1) Facultatea de a înţelege uşor şi profund fenomenele, lucrurile; agerime a minţii; deşteptăciune. Sursa: NODEX
Ceea ce numim generic „inteligenţă" îmbracă o gamă largă şi variată de forme, care pare imposibil de definit.
Fiecare dintre noi are o serie de abilităţi, deprinderi mentale şi talente, combinate în proporţii unice. Toate aceste caracteristici sunt considerate, potrivit teoriei lui Horward Gardner, forme de inteligenţă. Această teorie, „Teoria Inteligenţelor Multiple", porneşte de la ideea existenţei unor forme diferite şi autonome de inteligenţă, ce conduc la modalităţi diverse de cunoaştere, înţelegere şi de învăţare. Gardner a identificat opt astfel de tipuri de inteligenţă:
- lingvistică - abilitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse cu ajutorul codului lingvistic.
- logico-matematică - abilitatea de a opera cu modele, categorii, relaţii, de a grupa, ordona şi interpreta date.
- spaţial-vizuală - capacitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse cu ajutorul reprezentărilor spaţiale şi al imaginii.
- muzical-ritmică - abilitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse cu ajutorul ritmului şi al melodiei.
- corporal-kinestezică - abilitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse cu ajutorul mişcării.
- naturalistă - capacitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse cu ajutorul clasificărilor şi al reprezentărilor din mediul înconjurător.
- interpersonală - capacitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse prin cunoaşterea şi interacţiunea cu ceilalţi.
- intrapersonală - capacitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse prin cunoaşterea de sine.
- existenţială - Gardner este convins că este o modalitate de cunoaştere, dar nu a stabilit localizarea pe creier. De aceea, vorbeşte despre aceasta ca despre o jumătate de inteligenţă.
Este eronată teoria conform căreia părinţii foarte dotaţi din punct de vedere intelectual au obligatoriu copii cu o inteligenţă peste medie şi, invers, părinţii slab dotaţi din acest punct de vedere au copii cu un nivel de inteligenţă similar.
În schimb, părinţii cu o inteligenţă medie pot avea copii supradotaţi, iar părinţii foarte inteligenţi pot avea copii cu o inteligenţă medie.
Observând activitatea cerebrală a unor copii, oamenii de ştiinţă au descifrat mecanismul prin care începem să ne dezvoltăm inteligenţa în primii ani din viaţă. La nivel cerebral, acest proces este tradus prin evoluţia de la nişte forme locale de conexiuni neuronale la o reţea de conexiuni neuronale la distanţă. Acest lucru se schimbă treptat odată cu vârsta, când conexiunile la distanţă se consolidează, iar cele locale slăbesc.
Oamenii de ştiinţă cred că, datorită ritmului lent în care se desfăşoară aceste procese, este permisă realizarea unor conexiuni mai trainice între diferitele regiuni ale creierului, care vor sta la baza dezvoltării ulterioare a inteligenţei.
Din punct de vedere funcţional, inteligenţa se traduce printr-un număr mare de conexiuni între neuroni (sinapse). În creier există arii unde se găsesc grupuri specializate de neuroni pentru funcţii extrem de specifice (procesarea şi stocarea informaţiilor de la simţuri, controlul activităţii motorii, procesarea emoţiei, vorbire, voinţă).
Cu cât ariile de asociaţie sunt mai dezvoltate din punctul de vedere al comunicării între neuroni, cu atât inteligenţa este mai dezvoltată. Inteligenţa este o proprietate cognitivă care se dezvoltă şi se rafinează permanent în decursul vietii, dar mai cu seamă în perioada de formare a individului. Factorii care contribuie la formarea inteligenţei sunt de natură complexă biologică şi de mediu.
Ne naştem cu o serie de înclinaţii naturale care trebuie depistate şi dezvoltate pentru a ajunge la performanţă. Este şi cazul inteligenţei care trebuie „stimulată”, dezvoltată, consolidată, întreţinută.
Inteligenţa trebuie „stimulată”, dezvoltată, consolidată, întreţinută.
Creierul funcţionează asemenea unui muşchi: cu cât este mai antrenat, cu atât are un tonus mai bun. Printre cele mai eficiente activităţi pentru creşterea capacităţii intelectuale se numără cele care ne pun la treabă atenţia, creativitatea şi logica: jocul de şah, completarea de integrame, de rebusuri sau de Sudoku, jocurile de puzzle, jocurile de strategie, dar şi lectura sau învăţarea unei limbi străine. Studiile arată că şi socializarea, interacţiunea cu ceilalţi, au un rol important în dezvoltarea abilităţilor intelectuale.
Consecvenţa cu care întreprindem activităţile care ne menţin tonici intelectual de-a lungul vieţii are acelaşi efect ca exerciţiile fizice pentru musculatură. Un beneficiu major al păstrării tonusului intelectual este evitarea degenerării cerebrale (inclusiv boala Alzheimer).
De remarcat că intelectul este mai degrabă legat de perseverenţa de a învăţa decât de inteligenţă. Procesul de îmbătrânire afectează atât învăţarea, cât şi „sertarele" în care sunt stocate informaţiile învăţate anterior, astfel încât îmbătrânirea creierului afectează intelectul unei persoane.
Inteligenţa poate fi stimulată:
- Prin jocuri şi alte activităţi intelectuale
O partidă de şah face pentru creier cât o şedinţă de fitness pentru muşchi
- Practicând exerciţii fizice cu regularitate
- Prin hidratare.
- Hrănindu-ne corect creierul
* * *
Capacitatea de a empatiza cu ceilalţi şi de a le anticipa reacţiile este o formă de inteligenţă. Potrivit specialiştilor, aceste abilităţi ale unora dintre noi reprezintă o formă de inteligenţă, numită inteligenţă emoţională.
O inteligenţă emoţională ridicată implică o capacitate mare de comunicare, de empatie şi de anticipare a reacţiilor mediului. Aceste lucruri pot fi îmbunătăţite prin exerciţiu şi prin acceptarea limitelor. Încercând să îl vedem şi pe celălalt într-un act de comunicare, de exemplu, şi nu doar pe noi înşine şi urmărind scopul pe care îl avem în acea interacţiune, ne dezvoltăm puterea de înţelegere a situaţiei în ansamblu, puterea de anticipare a posibilelor direcţii în care ar evolua conversaţia şi vom avea şanse mult mai mari de a obţine rezultatele dorite.
Inteligenţa se rezumă, până la urmă, în capacitatea de a ne cultiva acele mijloace care ne ajută să trăim în armonie cu noi înşine şi cu ceilalţi.
Inteligenţa trebuie hrănită toată viaţa !
Unicitate: fiecare individ este, de fapt, o colecţie unicat de inteligenţe.
Informaţiile din articol au fost extrase din materiale publicate de:
Dr. Radu Braga cercetător în neuroştiinţe Centrul de Excelenţă în Neuroştiinţe,Universitatea de Medicină „Carol Davila", Bucureşti
Dr. Adrian Stănescu medic primar gerontolog
Lena Rusti psiholog psihoterapeut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu