joi, 26 noiembrie 2009

Ştiinţa şi religia către un numitor comun privind originea şi evoluţia universului şi a omului modern?


Descoperirile fundamentale ale fizicii secolului XX au schimbat complet ceea ce credeam despre univers si despre fiinta omeneasca. Stim, astazi, ca ceea ce consideram a fi materie solida, respectand legile mecanicii clasice a lui Newton, nu este deloc ceea ce pare a fi.

Stiinta contemporana, fizica particulelor subatomice, matematica, psihologia, biologia, chimia, genetica dau argumente teoriei potrivit căreia astazi, noua paradigma in stiinta afirma existenta unui camp energetic si informational, pe care este cladit universul cunoscut, inclusiv fiinta omeneasca şi că, lumea in care traim, pare a avea un substrat spiritual.

Conform acestor teorii, constiinta omeneasca pare a insemna cu mult mai mult decat un accident al evolutiei, in urma caruia materia a devenit, intr-o buna zi, inteligenta. Astazi, stiinta recunoaste faptul ca viziunea mecanicista asupra universului este definitiv depasita.
Atomii din care este facuta materia, inclusiv corpul omenesc si creierul, nu sunt solizi, nu sunt niste particule, ci sunt mai curand niste individualizari ale unei forme de energie vibratorie.

Natura acestui univers este in mod evident energetica si informationala. Lucrurile, obiectele, corpurile, de la stele si planete pana la corpul omenesc, par a lua fiinţă din acest câmp universal de energie.

Nu stim cum se întâmplă acest lucru încă, dar a devenit evident ca există o legătură intre constiinta - asa cum o definim noi - si acest fenomen de materializare a formelor din campul universal de energie.

Acestea sunt, mult sintetizate, câteva din afirmaţiile documentate ale unor oameni de ştiinţă.

Ca urmare multiplelor şi minuţioaselor cercetări ştiinţifice stim deja ca informatia nu se pierde niciodata, ci ramane intr-un camp universal. In zilele noastre, cercetatorii descopera uluiti ca este posibil ca nu creierul sa fie depozitul memoriei, asa cum s-a crezut, ci ca memoria omeneasca sa existe undeva in acest camp, iar creierul sa fie doar un instrument genial de accesare a acestei memorii informationale.

Prin aceste constatări şi teorii bazate pe multiple experimentări, se poate afirma oare că ştiinţa se apropie de textele religioase, ale Vehiului Testament, ale Coranului, de preceptele religiilor / cultelor ?!


Stiinta a facut deja marele pas, a depasit deja modelele restrictive, mecaniciste, care au dominat occidentul si civilizatia occidentala, timp de cateva secole, si este o chestiune de timp, pana cand ceea ce am aflat va schimba complet felul in care percepem universul.

Religia însă nu a schimbat incă nimic, rămânând încremenita in ideile de acum mii de ani, intr-un mod dogmatic, ce nu se mai potrivesc cu nivelul actual al constiintei omenirii.
Dacă nu intervine o nouă abordare din partea vârfului ierarhei bisericilor, religie inseamna dogma pietrificată pentru că argumentaţia existenţei creaţiei divine se reduce la dogme şi sloganuri de genul „crede şi nu cerceta".


Creştinismul primitiv, timpuriu, a fost propovăduit şi răspândit pe cale orală, în diverse versiuni. În tot acest timp s-au ivit şi dezvoltat foarte multe curente, variante, versiuni, mişcări ale creştinismului, cu mulţi propovăduitori, chiar rivali istorici ai lui Iisus, au existat frământări religioase. A fost prevalent, s-a impus cultul lui Iisus mai ales pentrucă cele propovăduite se adresau celor mulţi şi săraci. Au fost în jur de 30 de Evanghelii. Au fost zeci de versiuni despre moartea şi mesajul lui Iisus. Peste 30 de scrieri / texte au fost respinse de episcopii bisericii creştine începând din anul 180 d. Ch. Probabil în sec. VIII, episcopul bisericii creştine a ales patru evanghelişti să figureze în Noul Testament. Criteriile de selecţionare ar fi fost: erau oarecum concordanţi în descrierea întâmplărilor, în comentarea şi interpretarea lor; nu atacau sau nu subminau ierarhia bisericii creştine; erau antievreieşti (deşi răstignirea lui Iisus s-a produs de către romani).
Multe alte evanghelii,lucrări şi grupuri de credincioşi au fost complet excluse de ierarhii bisericii creştine, considerându-se că unele afirmaţii, descrieri, şi interpretări ale faptelor petrecute sunt erezii sau blasfemii. O sectă de creştini cu destul de mulţi adepţi au fost gnosticii (cainiţii) şi au fost consideraţi de biserica creştină oficială drept eretici. Gnosticii susţineau că fiecare om are în el scânteia divină pe care trebuie s-o descopere şi prin fapte s-o merite, s-o păstreze. Deci legătura cu Dumnezeu se face direct de fiecare creştin care crede şi nu prin intermediul preoţilor. Revelaţiile preoţilor nu erau necesare; gnosticii au revelaţii şi-s eliberează singuri spiritul. Ei cosiderau că partea sa materială – trupul - l-a tras înapoi pe Iisus de la menirea de salvator moral al omenirii. Moartea lui Iisus a fost de fapt o eliberare a sufletului, a cugetului. O astfel de credinţă ce nu împărtăşea dogmele bisericii oficiale creştine era neconvenabilă preoţilor şi ierarhilor bisericii din care cauză toţi cei ce au fost consideraţi a fi eretici au fost surghiuniţi, torturaţi, omorâţi.


Tinta tuturor religiilor din lume, nu numai a celor crestine, este de a-si asigura si consolida pozitia, statutul si in primul rand baza materiala, creind si propagand ideologia necesara acestui scop. Perdelele de fum servesc mentinerii “credinciosilor” la cheremul si in avantajul lor propriu, urmarind totodata largirea influentei exercitate in decursul a zeci de milenii. Aceasta este ocupatia de baza, care le asigura painea de toate zilele, folosind diversele metode, politice, ideologice, administrative afirmaţii ale prof ing Dragoş Botezat cu care-s de acord.


Biserica creştină a greşit grav de multe ori şi în probleme fundamentale, ceea ce îi ştirbeşte atât din credibilitate cât şi din “sfinţenie”. Vezi arderile pe rug, “erezia” lui Galileo Galilei, prigoana Inchiziţiei, marea schizmă şi multe altele, cum ar fi statutul de prostituată al Mariei Magdalena cu care a fost „gratificată” de biserică timp de 1800 de ani ce a fost „ridicat” de aceeaşi Biserică în anul 1969. Îată dovezi de cât de obiective, cât de credibile, cât de serioase şi documentate pot fi dogmele bisericii.


Noi totuşi trăim o realitate pe care dorim s-o desluşim; până acum n-am reuşit dar se pare că ne străduim ! Este motivul pentru care prezint atât părerea unor reputaţi oameni de ştiinţă, fizicieni „cu picioarele pe pământ” şi a unui autor de cărţi de ştiinţă, referitoare la legătura intimă existentă între toate componentele universului - deci şi cele spirituale cât şi o abordare de ultimă oră a Bisericii Catolice.


Hubert Reeves, în cartea „Răbdare în azur-evoluţia cosmică”, arată, demonstrează „cum fiinţele umane sunt integrate într-o lungă istorie ce implică întregul univers, încă de la naştere...... preocupările aştrilor şi ale oamenilor nu sunt independente. Nucleonii noştri s-au născut în focul originar; au fost adunaţi în nuclee în inima arzătoare a stelelor...... Au apărut noi niveluri de complexitate în fiecare etapă a evoluţiei universului.”


Stephen Hawking abordează problema existenţei formelor de viaţă superior organizate având în vedere universul cu trei dimensiuni spaţiale şi o dimensiune temporală precum şi funcţionarea principiului antropic. [ANTRÓPIC adj. determinat de acţiunea omului; antropogen. (<>anthropique) Sursa: MDN ANTROPOGÉN, antropogene, adj. (În sintagma) Fenomen antropogen = fenomen datorat acţiunii omului, cu urmări asupra reliefului, vegetaţiei şi climei; fenomen antropic. - Din fr. anthropogène.Sursa: DEX '98] St.Hawking rezumă acest principiu astfel:”Noi vedem universul în acest fel deoarece existăm.”
Hubert Reeves sintetizează acest principiu: „Având în vedere că există un observator, universul are proprietăţile necesare pentru a genera un astfel de observator”.


Jean Guitton (membru al Academiei Franceze) şi fizicienii Grichka şi Igor Bogdanov în cartea „Dumnezeu şi ştiinţa” caută să demonstreze că ştiinţa, prin ultimele teorii cuantice, se apropie mult de religie, de transcedenţă, de existenţa unei Forţe Creatoare transcedentă Universului, că nu sunt bariere între materie şi spirit, acestea fiind două aspecte simetrice ale unei singure realităţi. Ei susţin că în secolul XX a apărut o nouă viziune asupra lumii – alta decât „materialismul” şi „determinismul” (religie, dogmatism) şi anume metarealismul.


Renato Zamfir în cartea „Terra incognita – ipoteza paleoastronautică” arată că:
De la ipoteza naivă a creaţiei divine iniţiale, prin implicarea directă a unui Dumnezeu omnipotent şi omniprezent, la animismul oriental sau la idealismul mistic al lui Mircea Eliade şi până la teoria evoluţionist-darwinistă, toate posibilităţile au fost probate. Se pare totuşi că o demonstraţie pertinentă care să poată răspunde tuturor semnelor de întrebare referitoare la apariţia şi evoluţia omului modem încă nu a fost făcută.
Este de prisos să reluăm în discuţie dogma creaţiei divine, căci argumentaţia acesteia se reduce fatal la dogme şi sloganuri de genul „crede şi nu cerceta". Toate fiinţele au fost create dintr-un început, evoluţia fiind exclusă aprioric. Omul a fost creat, la fel cu celelalte vieţuitoare, dar mai târziu cu o zi. În materie de antropologie biserica recunoaşte o singură evoluţie: evoluţia spirituală prin şi sub controlul divinităţii. Şi aici însă ca şi în alte puncte esenţiale confuzia voluntară este destul de mare, căci efectul este tratat drept cauză şi invers. Chiar şi preceptul fundamental fixist este contrazis în final, căci evoluţia ontologică a omului are loc sub forma unui proces în cascadă după ce acesta trece deliberat bariera cunoaşterii simbolizată prin savurarea fructului oprit. Aventura cunoaşterii - înţelegând prin aceasta evoluţia intelectului -este, astfel, destul de timid acceptată în final, dar şi aceasta numai după ce şi ca urmare a îneălcării preceptelor etice care au precedat-o.
Apariţia şi dezvoltarea intelectului sunt datorate, conform teoriei noastre, unor operaţii biotehnologice de mare amploare efectuate asupra materialului humanoid care popula Terra în jurul mileniilor 35-40 î.e.n. respectiv asupra omului de Neandertal. încercarea marxismului de a explica apariţia psihicului şi a intelectului uman ca expresie a unei schimbări calitative esenţiale - înţelegând prin aceasta o mutaţie de mari dimensiuni - este de-a dreptul hazardată, nu numai pentru bunul motiv că mutaţii de asemenea dimensiuni nu au mai apărut de 2,8 milioane de ani încoace (în cazul că am accepta apriori ideea ipotetică a apariţiei unor mutaţii de acest gen), dar mai ales datorită faptului că mutaţiile mari devin elemente disturbante atunci când întinderea şi răsunetul lor depăşesc anumite limite.


Iată însă şi atitudini ale reprezentanţilor de marcă ai bisericii care fac posibilă o mai mare apropiere de ştiinţă, de găsirea originii reale a lumii, prin părăsirea dogmatismului, primitivismului şi obscurantismului din spiritualitatea – credinţa religioasă. Acum, la începutul sec XXI, Vaticanul angajează experţi să afle dacă există viaţă extraterestră şi ce implicaţii ar putea avea aceasta asupra Bisericii catolice. Mai mult, directorul Observatorului Astronomic al Sfântului Scaun, Jose Gabriel Funes – iezuit de origine argentiniană – în 2008 a avut curajul să declare că Dumnezeu ar putea avea o origine extraterestră şi nu divină, aşa cum ştiu creştinii, dar că aceasta nu ar fi nimic rău, ci, din contră, ne-ar putea ajuta să comunicm mai bine cu Divinitatea. Şi mai mult, reprezentanţi de frunte ai clerului de astăzi consideră teoria ştiinţifică a Big-Bang-ului a fi o explicaţie rezonabilă privind creierea universului.


* * *


Consider că legătura directă între ştiinţă şi religie este omul.

Organismul / factorul uman /fiinţa umană – formă de viaţă superior organizată cu cele două componente de bază: corpul fizic/biologic şi corpul spiritual / eteric – este singura entitate pe care o cunoaştem care, având conştiinţă, liber arbitru dar şi dotări din belşug de creativitate (fizică şi spirituală), a conceput şi realizat atât toată această tehnică de înaltă calitate cât şi conceptele morale, spirituale, religioase. Printre care l-a conceput şi pe Dumnezeu, Creatorul, Zeii, Yehova, Budha.
Nu împărtăşesc deloc tezele religioase, teologice şi motivarea acestora referitoare la rostul pe care îl avem noi pe pământ sintetizat de „chemările bisericii”: creşteţi şi vă înmulţiţi; sunteţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu; crede şi nu cerceta şi altele asemenea care , cred eu, sunt palavrăgeli intens debitate şi dogme pentru ca aristocraţia religioasă să-şi menţină dominaţia.
Cert este că cele două mari entităţi, activităţi, preocupări – fundamentale, determinante în aceste timpuri pentru evoluţia omenirii - şi anume ştiinţa şi religia, sunt emanaţii ale oamenilor şi ele au fost în trecutul de secole într-o contradicţie evidentă; se pune întrebarea: dacă şi cât timp vor mai fi antagoniste în viitor.



Surse:

Stephen Hawking – cartea „O mai scurtă istorie a timpului”

H. Reeves – cartea „Răbdare în azur”

Prof dr C-tin Dulcan – interviuri, emisiuni TV şi cartea „Inteligenţa materiei”

Membru al Academiei Franceze acad prof Jean Guitton, fizicienii Igor şi Grishka Bogdanov – cartea Dumnezeu şi ştiinţa

Filmul documentar prezentat în emisiunea “Evanghelia după Iuda” a postului TV National Geographic din 27.04.2006.

Renato Zamfir - „Terra incognita – ipoteza paleoastronautică”

Ca de obicei, textele scrise cu font albastru reprezintă considerentele personale ale mele.

Un comentariu:

Mariana spunea...

Albert Einstein afirma:

„Emotia magnifica si cea mai profunda pe care noi o putem resimti este starea inefabila a misterului, acolo exista germenul oricarei stiinte veritabile. Acela caruia aceasta emotie ii este straina, care nu stie sa se scufunde pierdut in sine de extaz, lasandu-se cuprins de admiratie, este deja un om mort. A sti ca ceea ce ne este enigmatic si de nepatruns exista totusi, manifestandu-se ca cea mai inalta intelepciune si cea mai radioasa frumusete pe care facultatile noastre obtuze nu o percep decat sub o forma primitiva- aceasta certitudine, acest sentiment imbatator este in centrul oricarei stari sublime veritabile.

Experimentarea profunda si intima a sublimului infinit cosmic este cea mai puternica si cea mai straveche sursa a cercetarii stiintifice.

Trairea mea cea mai elevata consta dintr-o umila admiratie a Spiritului Superior fara margini care se dezvaluie in infimele detalii pe care pot sa le perceapa fragilele si slabele noastre spirite. Aceasta convingere de ordin profund emotional pe care o am despre prezenta unei puteri rationale superioare dezvaluita de incomprehensibilul nostru Univers este aceea ce formeaza ideea mea de Dumnezeu sau Constiinta Cosmica.”