Ce este determinant la om: caracteristicile fizice sau cele spirituale ?

-->

Din toate informaţiile ce le - am adunat până acum din surse, zic eu, demne de încredere, rezultă că:

- materia – vie sau nevie - este condiţionată, este determinată, este în strânsă legătură cu energia, informaţia şi substanţa de care este inconjurată;

-

- toate componentele Universului - după unii matematicieni şi fizicieni chiar Multiuniversuri – se influenţează reciproc;

-

- omul, indiferent de stadiul evoluţiei sale, are un loc anume în ansamblul cosmic. Este şi el, la fel ca toate realităţile Universului nostru, produsul interacţiunilor dintre energie, informaţie şi substanţă.

Complementaritatea realităţilor fizice şi structurii spirituale ale omului.

Un postulat fundamental al mecanicii cuantice, care se manifestă în principiul incertitudinii al lui Heisenberg, este acela că nici un fenomen fizic nu poate fi descris (cu precizie arbitrară) ca "particulă punctiformă clasică" sau ca undă ci mai degrabă realitatea este modelată folosind dualitatea undă-particulă.

Interpretarea teoriei cuantice asa cum s-a facut la Copenhaga (care a iscat multe controverse si opinii contrare) a concluzionat totusi că interconexiunea universala a fiintelor, lucrurilor si evenimentelor este o trasatura fundamentala a realitatii care nu depinde de o interpretare particulara a unei teorii matematice. David Bohm, confirma acest fapt:

“ Unitarul este condus catre o notiune a totalitatii de nedescompus care neaga ideea clasica a analizabilitatii lumii in partile existentiale separate si independente… Am inversat notiunea uzuala care sustinea ca particulele elementare ‘independente’ ale lumii, sunt realitatea fundamentala, si ca variatele sisteme sunt doar forme particulare costituente si aranjamente ale acestor particule. Mai curand am spune ca acest cuantum inseparabil interconectat cu intregul univers este realitatea fundamentala, iar aceste parti avand o anumita comportare sunt mai curand forme particulare si contingente ale intregului….Teoria cuantica ne forteaza sa privim universul nu ca o colectie de obiecte fizice, ci mai curand ca pe o complicata tesatura de relatii intre diferitele parti ale intregului unificat.”

„Principiul Complementarităţii stabilit de mecanica cuantică afirmă că de fapt constituenţii elementari ai materiei, cum ar fi electronii, sunt entităţi cu chip dublu;... ele ne apar când ca particule de materie solidă, când ca unde imateriale... . Fizicianul este obligat să le trateze ca şi cum ele ar fi simultan exacte şi coexistente. Plecând de aici, Werner Karl Heisenberg a fost primul care a înţeles că starea de complementaritate între aspectul de particulă şi cel de undă în materie pune sfârşit pentru totdeauna dualismului cartezian între materie şi spirit: şi un aspect şi celălalt sunt elementele complementare ale singurei şi unicei realităţi. Astfel se modifică, în mod profund şi ireversibil, distincţia fundamentală între materie şi spirit..... Fizicienii au dematerializat însuşi conceptul de materie” ( Jean Guitton, Grichka şi Igor Bogdanov)

Există deci un lanţ, o suită de realităţi care-l cuprinde şi pe om, ca entitate biologică în şirul mare de materie anorganică – materie organică - substanţe – energii.

Caracteristicile fizice ale omului sunt oare în contradicţie cu cele spirituale ?

În structura acestui Univers, omul este un element. Omul a constatat permanent chiar şi acum, în vremurile moderne, că există fenomene fizice [de plidă teleportarea], şi paranormale [ de pildă telepatia], relaţii [ de exemplu reacţia plantelor învecinate în cazul agresării unei alte plante], chiar elemente fizice [cum ar fi, de pildă, rolul ADN de inhibarea producerii de proteine de calitate superioară] care depăşesc posibilităţile sale de percepţie şi de înţelegere. Chiar dacă pe parcursul evoluţiei sale a putut lămuri multe mistere din cele ce existau pentru generaţiile anterioare, omenirea constată permanent că are din ce în ce mai multe întrebări, nedumeriri, enigme neelucidate. Paradoxal, dar cu cât ştiinţa evoluează şi dezvălue din ce în ce mai multe adevăruri – unele de-a-dreptul senzaţionale - cu atât constată că sunt şi mai multe aspecte necunoscute.

ADN

Atât omul de acum 2,8 milioane de ani, ca şi omul Cro Magnon de acum 30.000 – 20.000 de ani î. Hr. sau omul din ultima generaţie a fost supus legităţilor stabilite de programe ce au determinat şi determină evoluţia Universului. La care adaug - ca o probabilitate - şi posibilele intervenţii bio-genetice ale unor extratereştrii în faza Homo Sapiens din anii 45.000 – 40.000 î.Hr.

Ca entitate biologică, ca exponent al materialităţii vii, omul a avut şi are două ipostaze ale fiinţei sale:

v materială, de animal cu o structură din ce în ce mai evoluată din punct de vedere fizic, care a trebuit să se adapteze în permanenţă la mediu pentru a supravieţui; această caracteristică fizică este preponderentă, chiar hotărâtoare, în primele etape /perioade din evoluţia sa;

v spirituală, dotat cu inteligenţă, creativitate, conştiinţă, sentimente, suflet, caracteristici care s-au dezvoltat pe măsura trecerii timpului. Ele s-au pus în evidenţă în ultima etapă a evoluţiei umane, respectiv în ultimii 10.000 de ani. Dacă evoluţia omului s-a măsura la o scară de 24 de ore [adică dacă cele 2,8 milioane de ani ar fi echivalente cu o zi terestră] evoluţia omului modern ( de la Homo Sapiens până în zilele noastre) ar însemna 3 minute. 24 de ore a durat evoluţia formei fizice a oamenilor iar 3 minute a durat evoluţia inteligenţei creative. In aceşti 10.000 de ani, adică în cca 3 minute din 24 de ore, apar şi se dezvoltă multe civilizaţii bazate pe cunoştinţe tehnologice complexe, marile oraşe, cetăţi,realităţi posibile datorită creşterii nivelului de cunoştinţe, a creativităşii omului.

În actuala fază, caracteristicile moral-spirituale ale omului se pare că sunt în plină „ofensivă” faţă de aptitudinile / calităţile fizice, pentru că:

- se descopera tot mai multe capacităţi / posibilităţi spirituale, psihice, ale creierului şi gândului;

- sunt în evoluţie şi diversificare către stadii şi niveluri nebănuite încă;

- se descoperă noi valenţe parasensoriale ale omului;

- au o tot mai mare valoare practică în viaţa omenirii.

Caracteristicile spirituale i-au determinat pe oameni să facă mari progrese către cunoaştere; în primul rând a fost nevoie să-şi asigure condiţiile materiale pentru „îndestulare” fizică şi astfel să se poată dedica din ce în ce mai mult activităţilor creative, celor caracteristic - intelectuale şi conştiinţei [1] Să ne gândim la rezultatele fundamentale realizate de om şi pe această bază, la evoluţia respectiv la spectaculoasele progrese tehnice în fiecare domeniu, ca de pildă:

- descoperirea şi utilizarea focului şi a roţii - prelucrarea metalelor - maşina cu aburi – automobilul – avionul – racheta spaţială:

- descoperirea şi folosirea energiei nucleare şi a energiei electrice a creierului;

- telegraful - telefonul – TV – internetul;

- abacul – maşina mecanică de calcul – calculatorul – tot sistemul modern de IT;

- activitatea exclusiv manuală - palanul – scripetele – macaraua – roboţii industriali – sisteme industriale complexe automatizate; etc.

În planul subiectului dezbătut în acest articol, de o deosebită importanţă este şi evoluţia:

- medicinii – de la vraciul, vrăjitorul şi spiţerul lumii preistorice, antice şi medievale, până la by-pass, înlocuirea nervilor, operaţii efectuate fătului, folosirea celulelor stem pentru regenerarea ţesuturilor, omul bionic (cu folosirea resurselor tehnice);

- ştiinţelor exacte, concrete: fizica, matematica, chimia, biologia.

Datorită acestor progrese materiale, s-au putut dezvolta cunoaşterea şi aprofundarea caracteristicelor morale: conştiinţa, sufletul, spiritul, raţiunea, cugetul, psihicul, gândirea, caracterul şi, încetul cu încetul sunt descoperite şi unele din aşa numitele activităţi paranormale, parasenzoriale, căutând să fie explicate şi ceea ce încă nu înţelegem din fenomenele PSI.

Dualitatea trup fizic – trup spiritual ( eteric, informal) este încă dominată de partea fizică, materială a existenţei noastre.

Capătă însă pondere din ce în ce mai mare influenţa ansamblului spiritual al omului care determină gânduri şi atitudini ce transced latura fizică, bineînţeles în cazurile când existenţa materială este cât de cât asigurată.

Desigur că activitatea materială este vitală pentru a ne asigura existenţa pe pământ, pentru a ne feri de capcanele lumii fizice-materiale (foame, sete, boală, frig excesiv, căldură excesivă, calamităţi naturale, altele asemenea).

Închei prin a-l cita pe astrofizicianul Hubert Reeves: „ Viaţa implică toate nivelurile realului. .... Toate nivelurile lumii reale, în trecut, prezent şi viitor, intervin în această scenă a vieţii de zi cu zi. Quarcurile s-au legat în nucleoni în supa iniţială a primelor microsecunde ale universului. Nucleonii s-au adunat în nuclee acum câteva miliarde de ani în mediile fertile ale stelelor. Codul genetic, înscris pe celulele sexuale, a fost generat în supa oceanelor primitive. Astăzi acţiunea continuă la nivelul chimiei, al activităţii celulare şi în planul vieţii sentimentale a îndrăgostiţilor. Ea poartă în sine misiunea propriei prelungiri în viitor. Viaţa este prezentă în toate aceste niveluri...”

Mecanica cuantică, savanţii şi oamenii de ştiinţă precum Jean Guitton, Grischa şi Igor Bogdanov, Hubert Reeves, David Bohm, au pus în evidenţă că spiritul şi toate componentele şi manifestările spirituale-mentale, intelectuale ale fiinţei umane sunt substanţă / materie evoluat organizată, aflată într-un palier superior de organizare faţă de organismul fizic.

Cred că progresul omenirii nu poate fi realizat decât prin consolidarea şi dezvoltarea calităţilor moral – spirituale ale omului, ale conştiinţei sale, ale umanităţii.

[1] CONŞTIÍNŢĂ, (rar) conştiinţe, s.f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiţie pe care fiinţa umană o are despre propria existenţă; p. ext. cunoaştere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existenţă şi despre lucrurile din jurul său. 2. Faptul de a-şi da seama; înţelegere. ◊ Conştiinţă socială = ansamblu de reprezentări, idei, concepţii, cunoştinţe, mentalităţi ale unei colectivităţi umane, care reflectă condiţiile de existenţă ale acesteia, CONŞTIÍNŢĂ, (rar) conştiinţe, s.f. precum şi psihologia socială a oamenilor 3. (În opoziţie cu existenţa, materia) Gândire, spirit. 4. Sentiment al responsabilităţii morale faţă de propria sa conduită..... [Pr.: -şti-in-] - Din fr. conscience, lat. conscientia (după şti).

Sursa: DEX '98

CONŞTIÍNŢ//Ă ~e f. 1) Formă de reflectare psihică a realităţii, proprie oamenilor, produs al activităţii creierului uman. 2) Capacitate de înţelegere; simţ de răspundere; cuget. ◊ ~ morală capacitate de autocontrol şi de autoapreciere din punct de vedere moral a acţiunilor săvârşite. [G.-D. conştiinţei; Sil. -şti-in-] /conscience, lat. conscientia

Sursa: NODEX

CONŞTIÍNŢĂ s.f. 1. Forma cea mai înaltă, proprie omului, de reflectare a realităţii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- şi al vieţii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzând senzaţii, percepţii, reprezentări, noţiuni, judecăţi, raţionamente, inclusiv procese afective şi voliţionale. 2. Faptul de a-şi da seama; înţelegere. ◊ Conştiinţă socială = viaţa spirituală a societăţii ca reflectare a vieţii ei materiale; ....3. Sentiment pe care omul îl are asupra moralităţii acţiunilor sale. .... [Pron. -şti-in-. / <>conscience

, cf. lat. conscientia, după ştiinţă].

Sursa: DN

CONŞTIÍNŢĂ s. f. 1. forma cea mai evoluată, proprie omului, de reflectare psihică a realităţii obiective prin intermediul senzaţiilor, percepţiilor şi gândirii, sub formă de reprezentări, noţiuni, judecăţi, raţionamente, inclusiv procese afective şi voliţionale. ◊ gândire, spirit. 2. faptul de a-şi da seama; înţelegere. o ~ socială = ansamblul concepţiilor etc. unei societăţi ca reflectare a vieţii ei materiale; ....3. sentiment pe care omul îl are asupra moralităţii acţiunilor sale. o proces de ~ = luptă sufletească generată de momente şi de situaţii de viaţă deosebite, cruciale; mustrare de ~ = remuşcare...... (<>conscience

, lat. conscientia)

Sursa: MDN

Surse:

- Hubert Reeves – Răbdare în azur

- Renato Zamfir – Terra incognita

- Jean Guitton, Grichka şi Igor Bogdanov – Dumnezeu şi ştiinţa

- Jan Van Helsing – Copiii mileniului III

- S.N. Lazarev – Sistemul autoreglării câmpurilor

- Profesor Masaru Emoto - Mesaje ascunse în apă

- Dr. Eric Pearl - Reconectarea

- Wikipedia

MATERIA ÎNTUNECATĂ. ENERGIA ÎNTUNECATĂ.

Ceea ce ştim şi vedem că există în Univers reprezintă materia vizibilă – adică „obişnuitele” stele, planete, galaxii, supergalaxii -care este în proporţie de numai 5 % din masa Universului. Nu ştim nimic, sau extrem de puţin, despre materia întunecată/neagră şi energia întunecată.


Materia întunecată este o substanţă din cosmos foarte puţin cunoscută, descoperită relativ recent şi formată din particule încă nedetectate experimental, a cărei existenţă a fost stabilită doar teoretic; existenţa ei încă nu a putut fi dovedită pe cale experimentală din cauză că ea nu emite radiaţii.


Energia întunecată / neagră.

Cu aproximativ 10 ani în urmă, oamenii de ştiinţă au descoperit că o forţă de sens opus împingea Universul, extinzându-i marginile într-un ritm din ce în ce mai alert ( s-a descoperit că Universul este în o expansiune accelerată). Aceasta putea fi cauzată de energia neagră, afirma cosmologul Michael Turner. (Professor, Departments of Astronomy and Astrophysics, and Physics, and the College; Enrico Fermi Institute; Kavli Institute for Cosmological Physics; Ph.D., Stanford, 1978)

Distributia materiei întunecate şi a energiei întunecate în Univers (estimaţie din 2008)

Conform teoriilor actuale (date cf. revistei germane "Spektrum der Wissenschaft" nr. 11/2008 p.38), Universul ar fi format din:

• Materia întunecată: circa 21 % din totalul materiei din univers;

• energie întunecată: circa 74 % din totalul materiei universului; aceasta este tot o substanţă, o materie, foarte puţin cunoscută, doar că numele ei de „energie” este impropriu;

• barioni: circa 5 % - aceştia constituie lumea materială obişnuită pe care o percepem direct, inclusiv stelele, planetele, galaxiile etc.

• neutrini: circa 0,1 %;

• radiaţia de fond: echivalează cu circa 0,01 % din materia universului.


proportia materiei in univers


Materia şi energia întunecată comparate.

Turner spune că: „ Materia întunecată şi energia întunecată sunt cei doi titani întunecaţi care au controlat evoluţia Universului”. Ca şi energia neagră, materia întunecată a scăpat detectării directe, până acum. In afară de aceasta, cele două par să nu aibă multe în comun. "Materia întunecată este distribuită în mod inegal în Univers”, afirmă Lykken. „Pe de altă parte, energia întunecată, dacă într-adevăr există, este distribuită în mod egal prin tot Universul. Deci există tot atât de multă energie întunecată în acest birou, câtă există şi într-un cub de aceeaşi marime, aflat în spaţiul intergalactic.”

Există dovezi (stabilite de către cercetătorii Universităţii din Pittsburg cu ajutorul radiaţiilor de fond, adică radiaţia reziduală a radiaţiilor din explozia iniţială ) despre existenţa materiei şi energiei întunecate, nedetectabile încă. S-a constatat că fotonii din radiaţia de fond sunt încetiniţi prin trecerea printre galaxii mai mult decât se calculase, întârzierea datorându-se trecerii prin materia întunecată.

De asemenea sunt teorii care se bazează pe certitudinea prezenţei „ găurilor negre” prin care se demonstrează existenţa energiei întunecate care este responsabilă de expansiunea accelerată a Universului. Pentru prima oară, în vremurile noastre, s-a observat o gaură neagră care a fost surprinsă aruncând jeturi de energie deşi se ştie că găurile negre aspiră şi nu refulează materia.


Universul se află într-o permanentă expansiune care are loc cu o viteză mai mare decât s-au aşteptat cercetătorii spaţiului cosmic; această viteză este imprimată de o curioasă forţă numită „de chintesenţă”, o forţă generată de vidul cosmic. Vidul cosmic, departe de a fi gol, constituie sediul unor nebănuite energii. In Univers, în jurul găurilor – care reprezintă „bulele de vid” a spaţiului - se îngrămădeşte aşa numita materie întunecată precum şi energia întunecată, invizibilă, care constituie 95% (după unii fizicieni 90%) din materia cosmică. Particulele de materie întunecată sunt numite de savanţi (care nu le-au văzut niciodată) axioni, neutrini.

Neutrino este o particulă elementară stabilă, nu are sarcină electrică (deci este neutră d.p.d.v. electric), are masa de cel puţin zece mii de ori mai mică ca aceea a electronului. Existenţa neutrinilor a fost teoretic stabilită în anul 1936, ei constituind explicaţia abaterii de la legile de conservare a energiei şi a fost pusă în evidenţă experimental în anul 1954.
Zi şi noapte primim de la Soare, în fiecare secundă, aproape zece miliarde de neutrini pe centimetru pătrat. Corpul omenesc este străbătut de milioane de neutrini.
Se pare că neutrinii nu reacţionează cu materia. Neutrinii îşi schimbă starea frecvent. Se cunosc trei feluri de neutrini.

Se fac experimente – inclusiv cu acceleratoare gigantice ca cel al CERN[1] de la Geneva - şi cu programe în care sunt angrenate multe şi deosebit de puternice forţe ştiinţifice, care constau în încercarea de a creea două fascicole de neutrini care să se intersecteze / să se bombardeze reciproc. Se utilizează şi se vor folosi energii de ordinul a 12 gigajouli şi de mii de miliarde de volţi.

Se aşteaptă ca să se creieze condiţiile existente în perioada imediat următoare Big-Bang-ului. Se aşteaptă să se descopere, în cursul acestor experiementări, noi particule elementare precum şi mecanismele ce s-au petrecut la naşterea Universului timpuriu care să permită emiterea unor teorii plauzibile asupra formării Universului, asupra existenţei şi componenţei materiei şi energiei negre (întunecate). Este cazul experimentelor ce se vor realiza atât cu acceleratorul şi alte dispozitive, maşini şi calculatoare gigantice precum şi instrumentar de laborator.

Harta materiei lipsă a universului.





Cu ajutorul telescopului Hubble, cercetătorii au descoperit aproape jumătate din materia lipsă a Universului, relatează AFP. Această materie, numită barioni, a fost creată în timpul şi după producerea Big Bangului şi se ascunde în spaţiul dintre miliardele de galaxii. "Credem că ceea ce vedem sînt firele unei structuri în formă de reţea, care formează «coloana vertebrală» a Universului”, a declarat astronomul Mike Shull de la Universitatea din Colorado, după o cercetare extinsă a Universului local. "Ceea ce completăm în detaliu este faptul că spaţiul intergalactic, care în mod intuitiv ar părea gol, este de fapt rezervorul majorităţii materii barionice din Univers”, a completat Mike Shull. Cercetările actuale sînt cele mai detaliate în ceea ce priveşte materia lipsă sau materia normală, care nu ar trebui confundată cu materia neagră a Universului. Materia barionică însumează de aproximativ cinci ori materia Umiversului, pe cînd materia neagră se găseşte în procent de doar 25%. Observaţiile acoperă o suprafaţă de patru miliarde de ani lumină, iar în studiile lor, cercetătorii s-au folosit de 28 de cuasari, care luminează structurile de materie barionică. "Scopul nostru este confirmarea existenţei reţelei cosmice prin realizarea unei hărţI a structurii sale, prin măsurarea temperaturii şI cantităţii de metale grele prezente în ea. Studierea reţelei cosmice ne oferă informaţii despre cum s-au format galaxiile în timp", a mai adăugat Shull.

Studiul de cercetare a fost publicat în revista "Astrophysical Journal” şi caută să răspundă la întrebarea: unde se află materia lipsă a Universului şI ce proprietăţi are ea?


Doi celebrii astrofizicieni despre materia întunecată şi energia întunecată:

St. Hawking: „Galaxia noastră şi alte galaxii trebuie să conţină deasemenea o mare cantitate de „materie întunecată” pe care nu o putem vedea direct, dar despre care ştim că trebuie să să fie acolo datorită influenţei atracţiei sale gravitaţionale asupra stelelor care orbitează în galaxie...... Aceste stele orbitează în galaxii mult prea repede pentru a fi menţinute pe traiectorii doar de atracţia gravitaţională a stelelelor galactice observate.... De fapt, cantitatea de materie întunecată depăşeşte cu mult cantitatea de materie obişnuită din univers. Dacă însumăm toată această materie întunecată, obţinem totuşi numai circa o zecime din cantitatea de materie necesară opririi expansiunii” (universului). „ Dar s-ar putea să existe, de asemenea, alte forme de materie întunecată, distribuită uniform prin univers care nu au fost încă detectate şi care ar putea ridica şi mai mult densitatea universului. De exemplu, există un tip de particule elementare numite neutrini, care interacţionează foarte slab cu materia.... Dacă neutrinii au masă, ei pot constitui o formă de materie întunecată.”; neutrinii „....trec prin noi cu o rată de miliarde de particule pe secundă, dar fără vreun efect” ; „...fizicienii au postulat existenţa unei substanţe încă neidentificată ca atare – energia întunecată”


Hubert Reeves: „Dispunem actualmente de o nouă evaluare a masei Galaxiei noastre..... Rezultatul este uimitor: Galaxia noastră este de cinci până la zece ori mai masivă decât o credeam înainte. Acelaşi rezultat a fost obţinut studiind numeroase alte galaxii. Nu cunoaştem natura acestui adaos de masă... Despre ce este vorba ..? Există numeroşi candidaţi posibili.. printre care chiar şi particule elementare a căror natură n-o concepenm încă. Această componentă misterioasă este cunoscută în literatura de specialitate sub numele de „materie neagră” sau „masă lipsă”. Ea ne forţează să admitem că o mare parte a materiei universale se află încă în afara sferei noastre de cunoaştere.” „Suntem nevoiţi să revedem situaţia prin prisma descoperirii, cu ajutorul studiului rotaţiei galactice, a unei importante componente de „materie întunecată”.... nimic nu ne permite să să afirmăm că această misterioasă materie întunecată este alcătuită din materie obişnuită (cum ar fi, de exemplu, asteroizii sau stelele puţin luminoase). Ar putea fi vorba de o componentă mai exotică ( particule necunoscute, neutrini masivi, etc).”


Telescopul spatial Hubble identifica un inel de materie intunecata






Astronomii au descoperit una dintre cele mai bune dovezi ale existentei materiei intunecate- o cantitate misterioasa care cuprinde Universul nostru. Ei au identificat ceea ce parea sa fie un inel supranatural pe cer, alcatuit dintr-o substanta enigmatica.
Folosind telescopul spatial Hubble, oamenii de stiinta au stabilit ca inelul s-a format cu mult timp în urma, dupa o uriasa ciocnire dintre doua galaxii în forma de ciorchine. Asa cum sugereaza si numele, materia întunecata nu reflecta, nici nu emite lumina detectabila, si totusi reprezinta cea mai mare parte din materia Universului.

Astronomii au suspectat de mult existenta acestei „materii” invizibile ca fiind sursa gravitatiei suplimentare care tine la un loc galaxiile-ciorchine. Aceste galaxii s-ar împrastia daca ar fi atrase doar de gravitatia stelelor lor vizibile.

Nimeni nu stie din ce e facuta materia intunecata, dar se crede a fi o particula elementara gasita în cosmos. Cercetatorii de la Universitatea Johns Hopkins si de la Institutul Stiintific de Telescoape Spatiale, amandoua aflate în Baltimore, SUA, au observat inelul pe neasteptate, in timp ce trasau pe harta distributia materiei întunecate din galaxia-ciorchine Cl 0024+17.
Acest ciorchine se afla la o distanta de 5 miliarde de ani-lumina de Pamant; inelul lui de materie întunecata masoara 2,6 milioane de ani-lumina. Pentru ca astronomii nu pot vedea materia întunecata, ei trebuie sa-i deduca existenta studiind modul în care gravitatia ei curbeaza lumina unor galaxii mai îndepartate.

Acest şoc puternic, numit lentila gravitationala, le permite astronomilor sa puna pe harta lumina distorsionata, sa deduca masa ciorchinelui si cum este distribuita materia întunecata In ciorchine.
La inceput, membrii echipei au crezut ca inelul era o iluzie în datele lor. Dar încercarile repetate de a face ca inelul sa dispara au dus la esec. Pâna la urma, astronomii s-au convins ca acesta trebuie sa fie o prezenta reala.

In august 2006, astronomii americani au identificat semnatura gravitationala a materiei într-o alta galaxie- ciorchine.

„Desi materia invizibila a fost descoperita înaintea galaxiilor-ciorchine, nu a fost niciodata detectata ca fiind asa de mult separata de gazul fierbinte si de galaxiile care formeaza ciorchinii”, a declarat coautorul Myungkook James Jee de la Universitatea Johns Hopkins.

„Descoperind structura unei materii întunecate care nu este urmata de galaxii sau gaz fierbinte, putem studia modul în care se manifesta diferit de materia normala.”

Simularile pe calculator a unor coliziuni ale galaxiilor-ciorchine arata ca atunci când doua astfel de galaxii se ciocnesc, materia întunecata cade în mijlocul ciorchinelui si apoi tâsneste înapoi afara.
Pe masura ce materia întunecata se scurge în afara, începe sa încetineasca sub forta gravitatiei si se aduna vertical ca un stâlp de trafic. Din fericire, astronomii au vazut o parte din coliziune, deoarece s-a întâmplat în partea vizibila de pe Pamânt.

„Este ca si cum ai privi niste pietricele de pe fundul unui elesteu cu valuri la suprafata. Formele pietricelelor par sa se schimbe când trec valurile peste ele”, a explicat dr. Jee. „Tot la fel, galaxiile îndepartate aflate dincolo de inel arata schimbari coerente ale formei lor datorate prezentei inelului dens.” Membru al echipei, Holland Ford, tot de la Universitatea Johns Hopkins, a spus: „Studiind aceasta coliziune, vedem cum reactioneaza materia întunecata la gravitatie.” El a adaugat: „Natura face un experiment pentru noi pe care noi nu-l putem realiza în laborator si este de acord cu modelele noastre teoretice.”

Materia neagra, salvatoarea galaxiilor tinere.

Ignitia primei stele, la o perioada de 500 de milioane de ani dupa Big Bang, a provocat un masacru cosmic din care a scapat doar o galaxie la cateva mii.

O simulare computerizata efectuata de catre cercetatorii din cadrul Universitatii Durham din Marea Britanie pare sa indice ca principala conditie a supravietuirii a fost prezenta materiei negre.

In interiorul norilor cosmici se formeaza noi si noi stele ca urmare a fuzionarii materiei normale, invaluita de misterioasa materie neagra. In cazul galaxiilor mari, aceasta materie a fost indeajuns de multa si de puternica, incat sa protejeze stele abia formate sau in curs de formare. Acestea au supravietuit. In schimb, cele mai multe galaxiile erau tinere, prin urmare mai mici ca dimensiuni. Lipsa unor cantitati suficiente de materie neagra a dus la evaporarea sub efectul bombardamentului cu radiatii puternice, a stelelor tinere, dar si a materiei normale care intra in compozitia acestora. Insa nu si a materiei negre, care se regrupa rapid sub forma unor mici norisori.

“Galaxiile care au reusit sa fabrice stelele care, efectiv, au "prajit" universul timpuriu sunt cele care au reusit sa acumuleze cel mai repede materia neagra”, sustine astrofizicianul Carlos Frenk din cadrul Universitatii Durham din Marea Britanie. Mult timp dupa ceea ce astronomii au numit “masacru cosmic”, nu a fost posibila formarea unor noi galaxii. In schimb, materia neagra a continuat sa fuzioneze si sa creasca, luand forma unor structuri uriase. Episodul urmator s-a petrecut in urma cu 10 pana la 12 miliarde de ani, atunci cand norii de materie neagra au devenit indeajuns de mari incat sa absoarba radiatiile puternice venite dinspre galaxiile supravietuitoare. Acesti nori au format un scut de protectie pentru materia normala, si astfel, noi galaxii au putut lua nastere.


Materia neagra desparte Pamantul de Luna


pamant – luna (earth-month)

Teoria avansata de unii cercetatori conform careia distanta dintre Luna si Terra este presarata cu zone de materie neagra, vine ca un raspuns privitor la anomaliile de zbor care au loc in apropierea Pamantului.

Aproape fiecare nava sau satelit spatial care se afla in apropierea planetei noastre, se confrunta in anumite zone cu schimbari ale vitezei de deplasare, care, conform legilor gravitatiei, nu ar trebui sa aiba loc.

Unii oameni de stiinta au sustinut ca aceste anomalii sunt greu de inteles pentru oameni, deoarece ceva nu functioneaza corect in privinta legilor fizicii si in mod special in legea gravitatiei, insa aceasta teorie a fost respinsa de majoritate ca fiind o sugestie radicala.

Dr. Stephan Adler de la Institutul de Studii Avansate din Princeton vine insa cu o alta teorie care incearca sa explice fenomenul neobisnuit care se petrece atat de aproape de noi. Conform acestuia, anomaliile care au loc in timpul zborului sunt cauzate de o alta sursa de gravitatie, numita materie neagra, reprezentand 22% din masa universului.

Desi pana in prezent se stie foarte putin despre aceasta componenta, dovezile prezentei in Univers sunt coplesitoare, iar forta ei gravitationala influenteaza miscarea galaxiilor, a nucleelor acestora si a universului ca intreg.

Pentru a explica anomaliile de zbor, materia neagra din apropierea Pamantului ar trebui sa fie concentrata pe o raza de 70 de kilometri in jurul planetei si sa aiba o densitate mai mare decat cea a galaxiilor.


Exista materie neagra in Antarctica?


In timpul unei misiuni de cercetare care se desfasoara in Antarctica, o echipa de oameni de stiinta a capturat si masurat electroni cu o incarcatura neobisnuita, care ar putea indica prezenta unui misterios obiect astrofizic in apropiere.

Aceasta este una dintre teoriile pe care oamenii de stiinta le-au dezvoltat pentru a explica sursa de energie puternica. Cea de-a doua avanseaza ideea ca energia ar fi prima evidenta fizica a materiei negre. Oricare ar fi adevarul, neobisnuitele particule sunt in prezent obiectul studiului cercetatorilor, care s-au declarat entuziasmati la gandul ca rezultatul ar putea confirma sau nega zeci de teorii stiintifice. “In primul caz, am vedea pentru prima data o sursa a razelor cosmice. Nimeni nu a mai vazut asa ceva vreodata. In cel de-al doilea caz, vom vedea ceva si mai spectaculos”, a declarat John Wefel, fizician in cadrul Louisiana State University.

Autorii studiului au survolat Antarctica, avand la bord un aparat denumit Advanced Thin Ionization Calorimeter (ATIC), care captureaza si masoara incarcarea, energia si traiectoria electronilor. Echipa a ramas surprinsa cand aparatul a descoperit numerosi electroni incarcati cu energie care se potriveau semnalului corespunzator distrugerii materiei negre. Zona va fi in continuare supravegheata si studiata, in speranta ca una dintre cele doua teorii va fi sustinuta de dovezi fizice. Daca s-ar dovedi ca ceea ce au descoperit oamenii de stiinta in Antarctica este materie neagra, una dintre cele mai mari enigme ale stiintei ar putea fi, in sfarsit, dezlegata.

Secretul stralucirii stelelor este dat de materia neagra



Astrele din centrul Caii Lactee pot ingloba indeajuns de multa materie neagra pentru a-si mari durata de viata la mai multe miliarde de ani, dupa cum sugereaza un nou studiu dat publicitatii de Institutul National de Astrofizica din Florenta, Italia.

Cu toate ca ea constituie aproape 90 % din intreaga masa a galaxiei Calea Lactee, se crede ca materia neagra este mult prea difuza incat sa poata avea efecte semnificative asupra tuturor stelelor din galaxie. Dar in apropierea colosalei gauri negre situate in centrul galaxiei, materia neagra poate fi atat de densa incat stelele din jur o pot capta.

Pentru a investiga efectele materiei negre asupra stelelor, astronomul Pat Scott a imaginat un model care sugereaza evolutia stelelor pe masura ce gravitatia acestora acumuleaza din ce in ce mai putine particule. Echipa de astronomi a mai descoperit ca unele stele orbiteaza la mai putin de 0,3 ani lumina de centrul Caii Lactee si in consecinta pot capta mai multa materie neagra decat stelele situate la marginea galaxiei. Pentru a capta aceasta materie, orbita unei stele trebuie sa aiba mai degraba un parcurs elongat decat unul circular. Odata captate, particulele de materie neagra vor intra in coliziune cu gazele din compozitia stelei si astfel se vor stabili in centrul astrului respectiv. Aici, particulele de materie neagra se vor lovi una de alta determinand o explozie energetica ce va alimenta steaua.

Inainte de acesta descoperire, astronomii credeau ca materia neagra poate duce la cresterea puterii de stralucire doar in cazul piticelor albe, stele care nu mai prezinta fuziuni nucleare.

[1] Centrul European de Cercetari Nucleare


Surse:

Stephen Hawking – O mai scurtă istorie a timpului

Hubert Reeves – Răbdare în azur

The National Geographic

www.fizicaparticulelor.ro
www.arenait.net

Spektrum der Wissenschaft – revistă de specialitate

New Scientist

Reuters

Interfeţe creier - computer

Poate va intereseaza: despre interfeţe creier – computer si neuro-ştiiţă.

1. Un interviu cu Dr. Allison despre interfeţe creier - computer, neuro-ştiiţă şi topicurie fiebinti din domeniu: Poate fi creierul uman citit sau reprodus de un computer?

Dr. Brendan Allison, a obţinut un titlul de doctor la University of California, San Diego [are diplomă şi un doctorat în psihologie de la Universitatea din San Diego (nr: una dintre cele mai bine văzute universităţi în domeniul neuroştiinţei şi ştiinţelor cognitive)].
şi este unul dintre cei mai proeminenţi tineri cercetători în domeniul sistemelor BCI. Dr. Allison şi-a dedicat ultimi zece ani studiului sistemelor BCI alături de Jon Wolpaw (SUA) şi Jaime Pineda (SUA) iar de curind s-a alăturat laboratorului condus de Gert Pfurtscheller (Austria).

Ce e o interfaţă creier-computer?

Sistemele BCI sînt echipamente care permit oamenilor să comunice fără să se mişte. În schimb, oamenii pot să efectueze activităţi simple doar cu ajutorul gîndiri. Sistemele BCI (BCI from eng: Brain Computer Interface). au permis oamenilor să scrie, navigheze pe internet, sa controleze un brat robotic sau scaun cu rotile. Utilizatorul trebuie să poarte pe cap o cască EEG cu nişte electrozi. Cîteva sisteme folosesc electrozi implantaţi în creier prin intermediul unei intervenţii chirurgicale, dar majoritatea sistemelor nu necesită astfel de proceduri.Sunt folosite cu precădere de persoane care au dificultăţi severe care nu le permit să vorbească sau să folosească interfeţele conventionale. Există persoane cu anumite tipuri de vătămări ale creierului, boala lui Lou Gehrig, comoţii cerebrale, etc care nu pot comunica fară ajutorul unui sistem BCI.
Sistemele BCI sînt foarte simple şi nu pot fi folosite pentru a controla gîndurile oamenilor. Cercetarea în domeniul sistemelor BCI încearcă să folosească activitatea cerebrală pentru a ajuta oameni să trimită mesaje, nu să schimbe activitatea cerebrală „scriind” informaţii în creier. Sîntem foarte foarte departe de scenariile din filmele science-fiction.
Există un interes destul de ridicat în a pune la dispoziţie persoanelor cu un grad ridicat de invaliditate o modalitate de a comunica. Cred că aceste sisteme vor deveni practice şi pentru pacienţi cu un nivel mai redus de invaliditate dar nu cred că vor ajunge să înlocuiască interfeţele tradiţionale de comunicare (tastatura, mouse-ul). Cred că totuşi în anumite condiţii sistemele BCI pot fi folositoare şi pentru oameni sănătoşi atunci cînd acestea au de efecutat anumite operaţii care le ţin mîinile ocupate. În final cred că sistemele BCI vor putea să ajute nu doar la comunicare dar şi la „repararea” (vindecarea) anumitor afecţiuni cerebrale.

Sistemele BCI se pot împarţi în două clase mari: invazive şi neinvazive. Ce ne poţi spune despre ele?

Sistemele BCI invazive au la bază senzori care sînt plasaţi în creier sau direct pe suprafaţa creierului. Aceşti sensori crează o imagine mult mai directă/reală a activităţii creierului, dar pentru aplicarea lor e necesară o intervenţie chirurgicală. Electrozi plasaţi în creier sînt denumiţi „microelectrozi”. Ca personalităţile în acest domeniu i-aş numi pe Phil Kennedy şi John Donoghue, munca lor bazîndu-se pe experimente efectuate pe animale. Electrozi plasaţi pe suprafaţa creierului măsoară activitatea ECoG (electrocorticogram). În ECoG BCI cei mai vizibili cercetători sînt Kai Miller, Eric Leuthardt şi Gerwin Schalk.
Sistemele BCI neinvazive sînt de departe cele mai comune deoarece nu necesită nici un fel de intervenţie chirurgicală. Majoritatea sistemelor BCI neinvazive se bazează pe analiza semnalului EEG (electroencefalograma). Aceasta măsoară în timp real activitatea electrică a creierului vizibilă la suprafata scalpului


Alinoz: Ce parere aveţi despre articolele din presă care au ca subiect sistemele BCI? Fac ele un serviciu domeniului?

BA: Din păcate nu. Majoritatea articolelor din presă care au ca şi subiect sistemele BCI au o calitate îndoielnică. Majoritatea reporterilor nu îşi fac tema de casă şi nu au idee despre ce vorbesc în articol, de aceea artiolele lor sînt pline de greşeli şi opinii false sau preconcepute. Am văzut peste 20 de articole, în ultima perioadă, care tocmai anunţau că tocmai cineva a înventat primul sistem BCI. Într-adevăr unul singur poate fi „primul sistem BCI” dar acela a fost realizat cu cîteva decenii în urmă. Majoritatea articolelor descriu doar munca unui singur laborator şi creează impresia că doar cei prezentaţi în acel articol se ocupă de domeniul respectiv ceea ce e total fals. Foarte puţini reporteri contactează direct un expert în domeniu şi de aici rezultă multe din inadvertenţele prezente în majoritatea articolelor. Le recomand cititorilor să caute articole recenzate de experţi în domeniu pentru a nu-şi forma o idee greşită.
Recent am am rămas plăcut impresionat de un reportaj de 60 de minute apărut pe 2 Noiembrie 2008, poate fi gasit online cautînd după numele reporterului (Pelley). Reportajul are ca subiect central un sistem BCI dezvoltat în laboratorul lui Wolpaw şi prezintă un pacient care foloseşte sistemul, de asemenea sînt prezentate şi rezultate ale unor sisteme BCI invazive din laboratorul profesorilor Donoghue şi Schwartz.

Ce este neuro-ştiinţa? Ne puteţi prezenta o imagine de ansamblu a domeniului?

Neuro-ştiinţa se ocupă cu studiul sistemului nervos. Există mai multe feluri de cercetători în domeniul neuro-ştiinţei, avînd subdomenii diferite de interes. Cea mai mare parte dintre acestea nu au nimic de a face cu sistemele BCI. De exmplu, uni cercetători studiază sistemul nervos la nivel molecular, ei sînt interesaţi cum se transferă compuşi chimici între celulele sistemului nervos. Rezulatele lor nu afectează cercetarea din domeniul sistemelor BCI. Alţi studiază sistemul nervos la nivel cognitiv, ei încercă să gasească legătura dintre activitatea cerebrală şi ceea ce gîndim sau facem. Acesta este nivelul de care sînt interesat, fiind şi foarte folositor sistemelor BCI. Alţii îl studiază făra nici un fel de scopuri practice, doar de dragul ştiinţei. E important să înţelegem mai multe despre modul în care funcţionează el. O mare parte dintre cercetători din domeniul neuro-ştiinţei au ca scop crearea unor noi medicamente, echipamente (sistemele BCI) sau terapii.

Alinoz: Care sînt şansele de a decoda creierul uman şi implementa într-un computer? S-a discutat destul de mult în ultimele luni despre acest teorie (“The singularity”). Care este opinia dumneavoastră despre acest subiect?

Da, e adevărat, a fost un subiect intens dezbătut în comunitatea neuro-ştiinţifică şi nu numai (nr: „Scientific american”, „IEEE Spectrum” şi alte reviste au alocat ediţii intregi acestui subiect), oameni se întreabă cum ai putea pune creierul uman într-un computer.
Opinia mea personală este ca sîntem foarte departe de putea realiza aşa ceva şi cred că nu o să fie niciodată posibil. În acest moment, neuro-ştiinţa încă are de aflat răspunsuri la întrebări fundamentale, abia am început să înţelegem cîte ceva din ceea ce mulţi denumesc „ultima încercare” (înţelegerea modului în care funcţioneaza creierul uman la toate nivelele). Cum comunică neuronii informaţia? Cum se formează memoria? Cum acelaşi organ formează personalităţi diferite la oameni diferiţi? Care e diferenţa între gândirea conştientă şi cea inconştientă? Deci, avem multe de înţeles pînă a fi capabili să ne punem această întrebare şi încă mult mai mult pînă sa putem să oferim un răspuns. Nu suntem nici pe departe capabili să construim un sistem care să aproximeze funcţionarea sistemului nervos uman. De exemplu, există cercetători care încercă să creeze un sistem vizual artificial pentru ajutorarea persoanelor cu dificultăţi de vedere. Chiar şi a face un bloc mic de neuroni să crească ca şi neuroni normali s-a dovedit a fi o sarcină foarte dificilă. Creierul uman e fantastic şi un organ incredibil de complex, în fapt cel mai complex lucru pe care l-am întâlnit, şi nu cred în posibilitatea de al copia într-o maşină. De fapt nu sîntem aproape nici de a copia creierul unui şoarece sau păsari cu atît mai puţin creierul uman.


extrase dintr-un Interviu realizat pentru stiinta.info de Alin „Ozzi” Brindusescu.

[www.stiinta.info]

In contextul temei dezbătute cu dr. Allison redau mai jos doua informaţii apărute în publicaţiile de specialitate în iunie 2009

1. MAŞINA DE CITIT GÂNDURILE ESTE PRINTRE NOI

Un colectiv de cercetatori de la universitatea americana Vanderbilt, din Nashville, a pus la punct o metoda de "citire a gandurilor", cu ajutorul unui tomograf medical de ultima generatie. Oamenii de stiinta au reusit sa ghiceasca, cu o rata a succesului de 80 la suta, la care anume dintre cele doua imagini privite anterior experimentului se gandeau subiectii in momentul scanarii cu tomograful.

Cercetatorii au folosit un tomograf de tipul fMRI ((imagistica prin rezonanta magnetica functionala). Dr Stephanie Harrison, coordonatoarea studiului de la Vanderbilt University, a lucrat cu sase voluntari, aratand fiecaruia, pe monitorul computerului, doua imagini diferite -- un cerc pe care erau suprapuse fasii aproape orizontale si un cerc traversat de fasii aproape verticale. In tot acest timp, creierele subiectilor erau scanate de tomograf, pe al carui ecran era vizibila activarea anumitor parti ale creierului.

Ulterior, cei sase au fost rugati sa se gandeasca la una singura dintre imaginile vazute, la alegerea lor. Privind noile imaginide pe monitorul tomografului, oamenii de stiinta au fost in masura sa identifice, in opt din zece cazuri, imaginea la care tocmai se gandeau subiectii. Un rezultat semnificativ din punct de vedere statistic.

Intr-un alt studiu, realizat in 2008 in California, subiecti voluntari au privit 1750 de imagini, dupa care cercetatorii au identificat corect, in 9 din 10 cazuri, cu ajutorul unui tomograf MRI, imaginea la care se gandeau voluntarii.

Dupa cum recunostea chiar dr. Jack Gallant, coordonatorul experimentului californian, decodarea activitatii cerebrale ar putea avea consecinte grave de natura etica, precum si asupra dreptului la intimitate. "Consideram ca nimeni nu ar trebui supus unei forme de citire a gandurilor contrar vointei sale, pe ascuns sau fara acceptul sau in cunostinta de cauza" – a subliniat dr. Gallant, citat de Daily Mail.

Tehnica de citire a gandurilor este in prezent primitiva, dar unii experti considera ca tehnologia actuala ar putea face posibil un aparat pe al carui ecran va aparea imaginea (obiect, persoana sau scena) la care se gandeste (sau pe care o viseaza) persoana supusa investigatiei.

3.TESTAREA DISPOZITIVULUI CARE CITESTE GANDURILE

A controla temperatura din casa, prin programarea aerului conditionat cu puterea gandurilor, e doar o chestiune de timp. Iar pana la momentul cand asa ceva va deveni realitate nu mai e prea mult timp. Honda Motor Co. a testat in martie 2009, la sediul sau din Tokyo, un dispozitiv care se monteaza pe cap si care "scaneaza" gandurile. Alaturi, un robot Asimo primea informatiile, actionand in consecinta.

Au fost testate, deocamdata, patru operatiuni simple, la care cel ce purta dispozitivul trebuia sa se gandeasca: miscarea mainii drepte, celei stangi, alergarea si mancatul. Odata "citite" informatiile, acestea au fost transmise "wireless" umanoidului, care, primind comanda de a ridica mana dreapta, a actionat intocmai, e drept, la distanta de cateva secunde, relateza AP, citata de ziare.com.

Reprezentantii Honda au declarat ca tehnologia nu e inca gata pentru o demonstratie live, pentru ca omul e adesea distras de mediul inconjurator. In plus, indivizii sunt extrem de diferiti intre ei si e necesara studierea in prealabil a fiecaruia, timp de doua-trei ore, pentru ca dispozitivul sa functioneze la cote optime.

Potrivit reprezentantilor companiei, tehnologia se afla inca la inceput si nu are, deocamdata, nici-o aplicatie imediata. "Urmatorul pas este sa facem masinile sa se miste", a declarat Yasuhisa Arai, director executiv la Honda Research Institute Japan Co.