sâmbătă, 12 martie 2011

Plantele au sentimente; influenta empatica a gandului asupra plantelor.


MODUL DE MANIFESTARE AL MATERIEI VII.

Realitatea de netăgăduit  (axioma) este că regnul vegetal – deci şi plantele – sunt organisme vii.
Articolul dezvoltă subiectul dezbătut într-un precedent articol postat pe blogul  ORIZONTURI  numit „Câmpul bioenergetic. Aura” prin adăugarea unor sinteze ale descoperirilor în domeniu şi mai ales arătând contribuţia cercetării româneşti asupra comportamentului spiritual al plantelor.


Unele principii / modele / paradigme descoperite relativ recent de oamenii de ştiinţă referitoare la intercorelarea între viu şi neviu şi modul de manifestare al viului.
Enunţuri  - sinteze – generalităţi.

·         Materia vie şi nevie  care se află în jurul nostru se comportă ca nişte sisteme deschise, adică schimbă continuu  substanţă, energie şi informaţie. Universul  cunoscut de noi se caracterizează / defineşte prin interacţiunea dintre informaţie – energie - substanţă.

·         Informaţia  şi energia sunt la baza întregei lumi vii şi nevii. Prin informaţie ajungem la coerenţa universală – care de fapt este o inteligenţă. În structura tuturor celulelor este înscrisă o inteligenţă adataptivă la toate schimbările de mediu.

·         Universul are o manifestare coerentă, o modalitate de desfăşurare logică.

·         Celulele au la bază aceleaşi elemente chimice (glucoza este combustibilul lumii vii) şi depozitate sub aceiaşi formă (acidul fosforic). Celulele  şi moleculele lumii vii şi nevii ştiu comportamentul celorlalte celule. Orice celulă, indiferent de organisme, ştie ce se întâmplă cu celelalte celule.

·       Viaţa   este o proprietate a materiei, un fenomen care ascultă de  necesitatea înscrisă în chiar inima neînsufleţitului. Între materie şi viaţă există o trecere continuă; între ele există o zonă de continuitate.
     Viul rezultă dintr-o înaintare necesară a materiei.
     Diferenţa de fond dintre inert şi viu este că viul este mai bogat în informaţie decât materia inertă. Întreaga evoluţie a viului apare ca o evoluţie, în primul rând, a capacităţii sale de informare.

·      Orice formă vie – deci şi fiinţa - este răspunsul inteligent la condiţiile de mediu.  Din cercetările efectuate se arată că materia tinde să se organizeze în forme din ce în ce mai performante.

·  Fizica  cuantică demonstrează că în structura de bază a materiei, particulele sunt interconectate – deci şi fiinţele sunt interconectate între ele prin câmpul morfogenetic.


Astazi, noua paradigma in stiinta afirma clar existenta acestui camp energetic si informational, pe care este cladit universul cunoscut, inclusiv fiinta omeneasca.
“Stim, astazi, ca  atomii din care este facuta material din universal cunoscut, inclusiv plantele, corpul omenesc si creierul, nu sunt solizi, nu sunt niste particule, ci sunt mai curand niste individualizari ale unei forme de energie vibratorie.
Natura acestui univers este in mod evident energetica si informational.
Mi-am dat seama ca exista o inteligenta intrinseca a tuturor lucrurilor, a atomilor care stiu perfect cum sa se aseze si cum sa se organizeze in sisteme perfect coerente, si ca aceasta inteligenta este diferita de cea umana, bazata pe cautare-eroare-succes. Era vorba despre o inteligenta a lucrurilor considerate fara viata. Aceasta revelatie a stat la baza tuturor cercetarilor mele ulterioare care au confirmat-o. Nu sunt un mistic, sunt om de stiinta, dar nu sunt orb. (prof. dr. C-tin D. Dulcan)

Câmpurile bioenergetice sunt:
-              Caracteristice ale lumii vii
-              Baza informaţiei biologice
-              Primele care se întâlnesc în confruntarea dintre două sau mai multe organisme vii.
   Câmpul bioelectric oscilează în funcţie de factori încă nedescoperiţi, neelucidaţi.
În teoria lui Rupert Sheldrake Ph D [biolog, cercetător la universităţile Cambridge şi Hardward precum şi la Royal Society-Marea Britanie, autor a numeroase cărţi],  toate formele naturii, fie ele oameni, animale, plante, chiar şi materie anorganică, sunt controlate de câmpurile morfogenetice.

  • Oamenii de stiinta cehi Zdenek Rejdak si Karel Orbel afirmă: „omul si toate fiinţele vii posedă o energie specială care a fost ignorată până acum in Occident”.


Cercetări întreprinse asupra MODURILOR  DE  MANIFESTARE  ALE PLANTELOR.
Deşi contestate cu argumente fizice de către anumiţi cercetători, informaţiile privind latura afectivă a plantelor, publicate în lucrări de ştiinţă mai mult sau mai puţin celebre, au revoluţionat sau cel puţin răzvrătit, de-a lungul timpului, lumea botanicii. În cadrul studiului privind percepţia plantelor, privit din punctul de vedere al unui fenomen paranormal, cîţiva cercetători au ajuns la concluzia că plantele pot fi conştiente, pot simţi durere sau emoţii, şi, nu în ultimul rînd, au capacitatea de a comunica afectiv cu oamenii. 

S-au observat reacţii atât imediat înainte de acţiunile oamenilor şi animalelor de a le distruge pe ele sau pe plantele din vecinătate, cât şi numai la intenţia, gândul, de a le face rău. După cum plantele reacţionează într-un fel la apropierea omului ce are intenţia de a le distruge şi reacţionează intr-un alt fel la apropierea, chiar atingerea lor de către un om care are intenţii bune faţă de ele. Explicaţia ar putea consta în faptul că orice sentiment reprezintă un gând, iar acesta, ca orice informaţie emisă de creier, se însoţeşte concomitent de un câmp energetic. Câmpul energetic este recepţionat de plante.



  
COMUNICARE MENTALĂ. Teoria care a şocat domeniul botanicii, la jumătatea secolului al XX-lea, aparţine cercetătorului american Cleve Backster, această ipoteză nefiind însă acceptată de cercul oamenilor de ştiinţă. Cercetările sale au avut la bază principiul conform căruia plantele pot comunica “mental” cu alte forme de viaţă şi a făcut numeroase teste care au confirmat teoria sa.  Backster a continuat seria testelor  implicând şi subiecţi umani. Şase persoane au fost legate la ochi, apoi au scos fiecare dintr-o pălărie, pregătită de cercetător, cîte o foaie de hîrtie împăturită. Pe una dintre aceste foi exista comanda de a ucide una dintre cele două plante aşezate într-o cameră alătu­rată. După terminarea experimentului, Backster, care nu cunoştea “criminalul”, a studiat, tot cu ajutorul poligrafului, reacţia plantei-martoră. Spre surprinderea tutu­ror, el a reuşit să identifice persoana care a săvîrşit “crima” în urma rezultatelor oferite de instrumentul cu electrozi aplicaţi pe frunzele plantei.
Din toate experimentările făcute, savantul Cleve Backster deduce existenţa a ce numeşte „conştienţă celulară” şi emite ipoteza existenţei unei „percepţii primare” la nivel celular şi la întreaga lume vie.

Contribuţii româneşti.

 
      Doamna dr Marioara Godeanu este un distins biolog. Eminent cercetator si profesor, are studii si realizari de valoare internationala, recunoscute si premiate de mari foruri stiintifice ale lumii. Mai jos veţi găsi concluziile sale şi a echipei de cercetători ce au activat zeci de ani pentru a cerceta comportamentul plantelor, în principal al florilor. Afirmaţiile domniei sale şi rezultatele concrete ale cercetărilor au fost răsplătite cu onoruri ştiinţifice din cele mai prestigioase: la Geneva, in 1992, au luat medalia de argint pentru rezultatele obţinute cu replica piramidei lui Keops construită şi experimentată la Piteşti; tot in acelasi an, la Budapesta, li s-a dat medalia de aur pentru activitatea in ecologie, iar in 1993 au luat Marele Premiu la Salonul International de Inventica de la Nurnberg, Germania; a urmat Bruxelles, unde am luat Medalia de aur la Salonul de Inventica si Premiul special al Organizatiei Mondiale pentru Proprietatea Intelectuala.

A realizat două filme din care unul intitulat "Sensibilitatea plantelor"  - în aug 1982 -  a obţinut in Brazilia Marele Premiu la un festival de film stiintific.
Iată, mai jos, o parte din concluziile sale:


Planta care urmeaza sa fie agresata (sa i se aplice substanta toxica ucigasa) da un semnal inainte sa inceapa agresiunea impotriva ei. Pe imaginea in infrarosu apare un halou care se intensifica inainte de momentul inceperii agresiunii. literatura de specialitate afirma ca atunci cand un daunator intra intr-o padure (taietori de lemne, de pilda), padurea este deja informata de aparitia sa. In conditiile tehnologiilor moderne, aceste afirmatii sunt lesne de dovedit, prin conectarea senzorilor la un computer.


Cercetările le-a efectuat şi în  laboratorul de fonoaudiologie al Institutului de cercetări. Printre numeroasele experimentări şi rezultate,  dr Marioara Godeanu menţionează: 

Inainte de inceperea filmarilor, ne-am testat toti, ca sa vedem la care din noi plantele dau alarma cea mai mare. Ei bine, semnalul cel mai mare (aura care aparea pe ecran) aparea la mine, pentru ca eu eram programata sa tai plantele, sa le stresez, sa le provoc suferinta si dureri. Detectasera din tot grupul cine urma sa fie "tortionarul" si lucrul acesta se vede pe film. Dar apogeul acestor relatii ciudate s-a petrecut intr-una din zile, cand ne-am dat seama ca ceva nu este in regula, fiindca semnalele plantelor erau disperate, si pana sa ne dam seama, deasupra mea a explodat un bec de iod. Am realizat atunci ca anticipasera accidentul (receptionasera inainte semnalul defectiunii tehnice - incalzirea becului).

Sa stiti ca am realizat si sistemul acustic. Unul dintre cei mai buni electronisti pe care i-a avut Romania (a fost silit sa emigreze in Canada) a realizat un aparat de transformare a semnalelor din domeniul ultra-acustic, in domeniul obisnuit de frecventa. Apoi, am introdus metoda grafica de inregistrare pe potentiometre si cea de captare in infrarosu. Cand am inceput sa descifram, sa traducem semnalele respective, ne-am trezit ca aveam semnale diverse, mergand chiar pana la cele psihice, de natura sentimentala, deci psihoempatie. O modificare energetica tradusa acustic arata cum plantele tipa, plang, canta, se bucura, ba si mai mult, reactia lor la diferiti stimuli: agresiune, auditii muzicale, stari de emotie, patologie umana (semnalele respective au fost date in film). Pe de alta parte, pot sa va spun ca experimentand pe ficus sau pe opuntia (limba-soacrei) , plantele pe care le vedeti aici, in laborator, prindeam postul de radio cel mai apropiat. Dar una dintre experientele cele mai interesante a fost facuta la Peris, unde Elena Cernei, cunoscuta interpreta de opera, avea un nuc imens, foarte batran. Punand senzorii pe frunzele lui, am prins emisiunea de muzica a lui Iosif Sava, vocea lui foarte clara. Deci, nucul nu numai ca primea informatia si o retransmitea, dar avea si capacitatea de a selecta frecventa pe care primea semnalul. Si atunci, am continuat experimentele incepute cu doamna Elena Cernei, privind influenta empatica a gandului asupra plantelor. Mai intai, ea canta ariile ei preferate din Carmen sau Trubadurul, si asta le impresiona foarte tare pe plante (acul cromografului inregistra un semnal al plantelor emis la auzul vocii ei). Dupa aceea, dadeam foaia inapoi si pornea inca o data acul cromografului, in vreme ce d-na Cernei canta aceleasi arii de opera, dar doar in gand. Ei bine, semnalele obtinute erau similare. Plantele citeau gandurile! Planta se bucura de muzica pe care i-o oferiti, ba chiar si de semnalul dat prin gand......

Dr.  M. Godeanu a experimentat şi faptul că, punând mâinile deasupra unor pietre si ele incep sa emita o energie vizibila pe ecranul computerului; aceste experimente o determină să afirme pietrele sunt si ele structuri vii. Sunt supuse acelorasi legalitati ca si organismele vii si pot acumula informatie. Reteaua cristalina este vie. Cristalul este viu, el poate acumula si transmite informatie. Prin gandire si concentrare poate fi influentata incarcatura energetica a structurii cristaline pe care o au pietrele. 

Toate experimentările făcute au fost si confirmarea ideii de unitate in diversitate a lumii vii, a descoperirii prezentei in toate a spiritului, a energiei care anima orice structura vie sau chiar nevie din lumea care ne inconjoara, confirmarea identitatii modelelor la nivel micro si macro-cosmic precum şi existenta câmpului fundamental, a faptului ca toate structurile vii si nevii au un model informational şi că exista acel cineva care iti programeaza de la inceput viata.

Concluziile cercetărilor sale confirmă faptul că plantele participă la viaţa planetei mult mai profund şi mai complex decât îşi imaginează oamenii.

Surse:
- dr. Dumitru Constantin-Dulcan -  Inteligenţa materiei.  ed Eikon, 2009
- Stephen Hawking – O mai scurtă istorie a timpului, Ed Humanitas, 2007
- Hubert Reeves – Răbdare în azur – evoluţia cosmică, ed Humanitas, 1993
        - Jan van Helsing - „ Copiii mileniului trei”  ed. Antet Bucureşti, 2003
- Formula AS – interviu al   d-nei dr Marioara Godeanu luat de Rodica  Ghiban 
- blogul ORIZONTURI: http://sorin302.blogspot.com/


sâmbătă, 5 martie 2011

DETOXIFIEREA ORGANISMULUI – o necesitate imperioasă.

Începe curăţenia de primăvară !

La final de iarnă, organismul nostru este secătuit de nutrienţi şi încărcat cu toxine. El trebuie ajutat pentru ca noi să ne recăpătăm energia şi puterea de con­cen­trare şi să scăpăm de indi­gestii şi de depresii. O cură de detoxifiere se impune în această perioadă.

Organismul nostru deţine mecanisme bine puse la punct de eliminare a toxinelor. Însă aceste mecanisme nu au fost „proiectate" să facă faţă unei cantităţi atât de mari de toxine, cum este cea pe care o ingerează şi o inhalează omul modern. Aditivii alimentari, grăsimile „rele", smogul, fumul de ţigară, radiaţiile, alcoolul, zahărul şi chimicalele din medicamente şi din cosmetice depăşesc de multe ori capacitatea organismului de a se autopurifica. Iar acest lucru este valabil chiar şi în cazul persoanelor care cred că au o alimentaţie sănătoasă, bazată preponderent pe legume şi pe fructe proaspete. Cele mai multe dintre acestea sunt stropite cu ierbicide şi cu pesticide. O altă teorie susţine că organismul uman nu poate recunoaşte chimicalele create de om şi, prin urmare, nu le identifică şi nu le elimină pe cele nocive. 

Alimentele fast-food aduc în organism toxine care ne îmbolnăvesc

Cine face detoxifierea

Cel mai important „pion" în procesul de detoxifiere este colonul. Acesta are rolul de a elimina toate elementele care nu au fost asimilate în procesul de digestie. Dacă el nu-şi poate exercita eficient funcţia, toxinele se depun pe pereţii intestinali, formând aşa-numita placă mucoidă. Ea îngreunează digestia şi împiedică absorbţia unor nutrienţi, ducând la carenţe alimentare, la scăderea imunităţii, iar de aici, la toate suferinţele ce apar pe fondul unui organism slăbit. O parte din toxinele acumulate la nivelul colonului sunt repuse în circulaţia sangvină, rezultând o autointoxicare. Organismul nostru elimină toxine şi prin ficat, rinichi, plămâni şi prin piele. În curele de detoxifiere, trebuie să avem întotdeauna în vedere metode prin care să stimulăm eliminarea toxinelor şi prin intermediul acestor organe.

Ce semne dă intoxicarea 

Toxinele care nu pot fi eliminate se acumulează în corp şi-şi fac simţită prezenţa prin probleme frecvente de digestie (vomă, greaţă, balonare, flatulenţă, constipaţie ori, din contră, diaree), prin dureri de cap, capacitate scăzută de concentrare, creştere în greutate, miros neplăcut al corpului şi prin alergii. Durerile articulare, acneea şi cearcănele pot fi tot consecinţe ale intoxicării organismului. Persoanele care au acumulat în corp substanţe nocive au stări depresive, se simt anxioase, sunt somnolente, obosite fără justificare şi acumulează kilograme. Dacă organismul nu este ajutat să elimine toxinele, iar ingestia şi inhalarea lor continuă o perioadă îndelungată, ele ajung să ne slăbească imunitatea şi să ne expună riscului de a contracta infecţii. Inclusiv cancerul poate fi favorizat de toxinele acumulate în corp.

Şi cei sănătoşi au nevoie de cure.

Ar trebui să recurgi periodic la detoxifiere chiar dacă ai o stare fizică şi psihică bună. În cazul unor persoane, semnele acumulării de toxine în organism nu sunt vizibile până la instalarea unor afecţiuni grave, cum ar fi depresia, diabetul sau cancerul. Aproape că nu există persoană care să nu intre în contact cu toxine, aşa încât purificarea este indicată tuturor.

Afecţiuni care o contraindică

Curăţarea organismului de toxine este recomandată şi atunci când apar anumite probleme de sănătate, însă este foarte important să consulţi medicul curant înainte de a urma o dietă. În funcţie de afecţiune, anumiţi nutrienţi nu trebuie eliminaţi din alimentaţie, iar de alţii nu trebuie să se abuzeze. Dacă ai o infecţie acută, dacă eşti în perioada de recuperare după o operaţie sau după un tratament agresiv ori dacă ai carenţe nutriţionale, detoxifierea nu este indicată. Dacă suferi de o boală cronică sau urmezi un tratament medicamentos, discută cu medicul despre dieta potrivită. O cură inadecvată poate agrava boala de care suferi şi poate ajunge chiar să-ţi pună viaţa în pericol.

Evită clismele şi laxativele!

Unele cure de detoxifiere pot crea probleme de sănătate, în loc să le prevină. Metodele de curăţire a organismului cu ajutorul clismelor, de exemplu, duc la o diminuare a contracţiilor colonului, ceea ce perpetuează problema constipaţiei sau o favorizează dacă ea nu a existat. Alte riscuri ale clismelor sunt de lezare a pereţilor colonului şi de infectare. Utilizarea laxativelor, o metodă de detoxifiere practicată de multe persoane, poate afecta terminaţiile nervoase de la nivelul colonului, poate reduce nivelul de potasiu din organism şi favorizează, ca şi clismele, constipaţia, odată ce sunt întrerupte.
Înfometarea nu este o soluţie
Postul negru pe care unele persoane îl adoptă ca metodă de detoxifiere nu este deloc recomandat. În curele de detoxifiere, avem nevoie de vitamine, de minerale şi chiar de proteine animale pentru un metabolism optim. O reţetă populară de detoxifiere, numită „Master Cleanse" sau dieta cu limonadă, urmată şi de câteva celebrităţi, propune eliminarea alimentelor solide şi consumul zilnic a 6-12 pahare de apă amestecată cu suc de lămâie, sirop de arţar şi piper cayenne. Pe lângă această băutură, se mai recomandă consumul de apă de mare dimineaţa şi de laxative seara. Un astfel de regim este foarte periculos pentru sănătate, avertizează medicii. 

Contraindicaţii: Nu urma cure de detoxifiere în sarcină sau în perioada de alăptare!

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi directorul Institutului de Cercetări Alimentare

În perioada sa de vânător-culegător, omul nu avea nevoie de stimularea detoxifierii, aceasta făcându-se în mod natural, deoarece alimentele nu erau poluate şi dieta era naturală. Omul modern vine astăzi în contact cu peste 40.000 de toxine diverse, pe lângă cele generate metabolic în propriul organism: metale grele, reziduuri de pesticide, îngrăşăminte chimice, antibiotice, hormoni, organisme modificate genetic, materiale plastice, emanaţii de la motoarele vehiculelor, aditivi alimentari
(E-uri), arome artificiale, grăsimi artificiale, compuşi din cosmetice, produşi ai activităţii chimico-industriale, câmpuri electromagnetice artificiale ş.a. Astfel, sistemul digestiv, ficatul, rinichii, sistemul imunitar sunt suprasolicitate şi de multe ori depăşite, sfârşind prin intoxicaţie generală, blocarea enzimelor şi boală. De aceea, detoxifierea organismului prin cure periodice de post sau de schimbare a aportului alimentar este obligatorie. 

Start la detoxifierea de primăvară!

Consumă cât mai multe verdeţuri pentru a reuşi o detoxifiere eficientă!

Dacă nu ai probleme de sănătate, ar trebui să urmezi cure de detoxifiere de două ori pe an, timp de patru-cinci săptămâni. Postul Paştelui ce tocmai începe este foarte potrivit pentru o dietă de curăţare a organismului, căci primăvara şi toamna detoxifierea este recomandată în mod deosebit. Ea trebuie să înceapă cu o curăţenie în frigider şi în sertarele din bucătărie. Renunţă la produsele rafinate, prelucrate industrial şi cu aditivi, la carnea roşie şi la toate alimentele care conţin zahăr. Apoi, trebuie să renunţi la alcool şi să opreşti fumatul, pentru că, oricât de sănătos ai mânca, nu vei reuşi să te detoxifiezi dacă nu scapi de cele două vicii. Dacă ai dus la îndeplinire aceste sarcini, poţi începe procesul de detoxifiere.

 Program recomandat pentru cura de detoxifiere.

- Începe ziua bând un pahar de apă. Procesul natural de detoxifiere are loc noaptea, iar la prima oră a zilei, organismul încă mai elimină toxinele. Apa accelerează acest proces. În unele zile se poate bea o ceşcă de ceai verde - un bun detoxifiant şi o alternativă mai sănătoasă la cafea sau un pahar cu apă în care ai stors lămâie şi ai adăugat o linguriţă de miere care va stimula detoxifierea la prima oră a zilei. Uneori, bea un suc de morcovi care îţi va creşte vitalitatea la prima oră a dimineţii.
Poţi începe ziua cu un pahar cu suc de mere. Este foarte important să nu le cureţi de coajă, pentru că în aceasta se concentrează cea mai mare cantitate de fibre.
În fiecare zi a curei, trebuie să consumi câte două-trei căni de ceaiuri detoxifiante, cum sunt cel de urzică, păpădie, coada-şoricelului, cicoare sau soc.


- Ia micul dejun după o jumătate de oră. Acesta poate conţine  iaurt şi cereale, însă integrale, şi nu rafinate sau cu glazuri iar, uneori, fructe [dacă nu tolerezi fructele dimineaţa, consumă iaurt cu cereale.] Fibrele alimentare pe care le conţin sunt cea mai eficientă cale de a îmbunătăţi tranzitul intestinal, facilitând eliminarea toxinelor.
La micul dejun se pot mănânca un pumn de fructe uscate. Acestea sunt bogate în fibre alimentare şi conferă energie. Însă persoanele cu diabet trebuie să fie prudente, căci fructele uscate au un conţinut mai ridicat de glucide în comparaţie cu cele proaspete.


- Masa de prânz trebuie să fie mai consistentă. 

În curele de detoxifiere nu sunt indicate prăjelile.
Putem consuma chiar anumite tipuri de carne; o variantă poate fi  peştele alb (ştiucă, şalău) fiert sau la cuptor cu legume.
Sau, poţi prepara o omletă scrob cu două albuşuri şi un gălbenuş, cu puţin ulei de măsline extravirgin presat la rece. De altfel, pe toată perioada detoxifierii (şi în afara aces­teia), este recomandat uleiul de măsline presat la rece.
Masa de prânz poate consta în piept de pui la grătar sau fiert, cu salată. Nu este indicată garnitura de cartofi ori de orez.
La prânz, este indicată o supă-cremă de legume, cu crutoane de pâine integrală. Ceva mai târziu, dieta poate fi suplimentată cu o salată de legume.
La masa principală a zilei, o opţiune pot fi pieptul de pui şi salata de legume. Când vor apărea verdeţurile de primăvară, vei putea diversifica meniul cu mâncare sau cu ciorbă de urzici, cu mâncare de ştevie, cu salată de untişor, leurdă, usturoi şi ceapă verde.

Între mese, se pot mânca fructe la discreţie.

- La cină, mănâncă o salată de crudităţi, [nu folosi sosuri cu maioneză, chiar dacă ai preparat-o în casă].  O salată de andive la cină va asigura o detoxifiere rapidă şi eficientă a ficatului. Andivele sunt disponibile în orice sezon. iar la culcare, bea un pahar cu apă sau un ceai de anghinare careva accelera detoxifierea ficatului
-Seara, fructele proaspete poate  să constituie cina. Poţi prepara o salată cu două linguriţe de miere.

- La culcare, un pahar cu apă, sau, în apropierea orei de culcare, bea un ceai detoxifiant din rădăcină de păpădie pisată.

Pentru diversificare, se pot face diverse combinaţii ale alimentelor specificate pentru fiecare moment al zilei.


Mihaela Gheorghiţă consultant hrană vie:

După câteva decenii de viaţă, majoritatea oamenilor devin depozite de toxine. Alimentele rafinate sunt una dintre sursele din care acumulăm toxine, dar şi cele trecute prin foc pot avea această consecinţă. Ele duc la o acidifiere lentă a mediului intern, iar mediul acid este un teren propice pentru instalarea bolilor. Prin consumul de hrană crudivoră, vie (dar fără carne, ouă, lactate, peşte) se poate realiza o detoxifiere profundă. 

Exerciţiile fizice sporesc efectele

Curele de detoxifiere nu trebuie limitate la alimentaţie. Deşi ea este cea mai importantă în procesul de eliminare a toxinelor, îi putem spori efectele benefice prin alte metode. Una dintre ele este mişcarea. Pielea, mai exact glandele sudoripare, şi plămânii au o contribuţie importantă la procesul de curăţare a organismului. Atunci când facem exerciţii fizice, eliminăm substanţe nocive prin transpiraţie şi prin aerul expirat. Dacă în celelalte perioade ale anului exerciţiile sunt recomandate de două-trei ori pe săptămână, în timpul unei cure de detoxifiere, ele ar trebui efectuate zilnic, pentru cel puţin o jumătate de oră. Masajul, sauna, băile calde şi împachetările calde sunt alte metode prin care putem accelera procesul de purificare a corpului. Atenţie însă, hipertensivii nu pot merge la saună!

Elimină stresul şi oboseala!

Toxinele pe care trebuie să le eliminăm nu provin doar din exteriorul corpului nostru, ci şi din interior. Ele pot rezulta din procesele metabolice din organism. Toxine devin şi substanţele pe care corpul le secretă în exces în anumite situaţii. De exemplu, în condiţii de stres sau când acumulăm oboseală. Pentru ca dietele detoxifiante să aibă efectul scontat, trebuie să elimini pe cât posibil stresul şi să te odihneşti şapte-opt ore pe noapte.
Materialul are la bază articolul  din Adevărul din 5 febr 2011 semnat de Oana Antonescu    

 Notă.

Sigur, contează foarte puţin părerea mea, totuşi ţin să informez cititorii acestui articol că personal am practicat în ultimul timp multe din recomandările de detoxifiere, ceea ce mi-a  îmbunătăţit mult starea de sănătate – îndeosebi privind tractul digestiv.
Sorin302
http://www4.smartadserver.com/call/pubi/22644/154777/9786/M/%5btimestamp%5d/?