Despre capabilităţile creierului.( I )

Creierul şi neuronii existenţi în sistemul nervos au multe capabilităţi necunoscute care se „descoperă” pe măsură ce ştiinţa avansează în tehnică şi se abordează ştiinţific fenomene altădată ignorate fiind catalogate drept paranormale, anormale şi mistice.
Creierul cântareşte 1,600 kg la barbati si 1,450 kg la femei. El contine 14 miliarde de neuroni, fiecare dintre acestia putand fi in contact cu alti 25.000 de neuroni, creandu-se astfel posibilitatea realizării într-un timp extrem de scurt a mii de miliarde de conexiuni.

Impulsurile nervoase sunt transmise de la şi spre creier, cu o viteză de până la 274 km pe ora, însa unele informaţii parcurg traseul cu o viteză de 400 km pe ora.
Creierul uman este capabil să facă milioane de lucruri diverse deşi este folosit numai la cca 10% din capacitatea sa. Teoretic, creierul poate stoca o cantitate de informaţii echivalentă cu cea din 1000 de enciclopedii.

Creierul procesează 400 de miliarde de biţi-informaţie pe secundă. Dar noi suntem conştienţi numai de 2.000 biţi de informaţie pe secundă şi acestea se referă la mediul înconjurător, la corp şi la timp.

Asemenea performanţe posibile nasc întrebări legitime, cum ar fi:

- Ce face creierul cu 99,9999995 % din informaţiile de care nu suntem conştienţi?

- De ce există, cum şi când se poate valorifica rezerva de cca 90% din capacitatea creierului care s-a dovedit a fi nefolosită?

Iată deci două probleme fundamentale la care mulţi cercetători se străduiesc să le caute răspunsuri,soluţionări.

Encefalul[1], printre alte formaţii de mare precizie şi fineţe, are şi o structură complexă neuronală numită scoarţă cerebrală, cortex sau pallium. Volumul encefalului a evoluat de la cca 680 cm3 (australopitecus) la 1235 cm3 (neanderthaliensis asiaticus) până la 2.000 cm3 la omul modern.

Scoarţa cerebrală este capabilă să stocheze şi să prelucreze o cantitate imensă de date, inclusiv informaţiile ancestrale din straturile profunde ale cortexului cerebral şi chiar informaţii telepatice.










Sunt multe necunoscute în ceea ce priveşte capacităţile, funcţiile, potenţialul, folosirea şi evoluţia creierului şi a structurilor (reţelelor) neuronale [2].
Recent s-a descoperit că şi creierul matur se regenerează şi se modifică. Neuronii se află în mişcare, se conectează şi se deconectează până găsesc o combinaţie, crează numeroase sinapse pentru a mări eficacitatea circuitului informaţiei care să fie cât mai utilă organismului.


Foto neuroni
Ca urmare rezultatelor cercetărilor întreprinse, s-au emis ipoteze privind mecanismele de integrare a noilor neuroni. Astfel s-a stabilit că la circuitele neuronale deja stabilizate se pot ataşa / integra noii neuroni formaţi.
Neuroblaştii (neuronii tineri) fac o legătură preliminară cu circuitele neuronale existente pentru a afla dacă lipsesc neuroni şi dacă astfel este nevoie de ei. Deci se stabilesc legături între noii neuroni şi neuronii din circuitele neuronale în funcţiune. Neuroblaştii aşteaptă constatarea dacă sunt sau nu necesari pentru integrare într-o reţea neuronală existentă din care lipsesc neuroni. Dacă sunt necesari supravieţuiesc şi se integrează în reţea; dacă nu sunt necesari „iau decizia” să moară.

Odată cu descoperirea capacităţii creierului uman de a regenera neuroni, s-a constatat că în organismul uman există un inhibitor al acestui proces care nu a putut fi depistat. Nu se cunoaşte încă mecanismul de înlăturare a blocajului existent care împiedică menţinerea în limite optime a numărului de neuroni şi funcţiei neurale.




Capacitatea creierului de a se readapta după distrugerea unei zone a sa.


Un medic, doctor absolvent al facultăţii Harward, cu specialitatea medicina creierului, a suferit un accident vascular care a afectat o zonă mai mare din emisfera cerebrală stângă (cea care este „responsabilă” de gândire logică, organizare, ordine). Acestuia i-au dispărut, printre altele, posibilităţile de exprimare/vorbire şi de a distinge culorile. Pentru subiect, această emisferă era jumătatea dominantă care caracteriza activitatea sa.

Prin exerciţii îndelungate, partea dreaptă a creierului a devenit dominantă, preluând din funcţiile ce le avea, înainte de accident, emisfera stângă. Astfel, activităţIle şi aptitudinile artistice au devenit caracteristice acestui medic(această modificare comportamentală a devenit evidentă inclusiv prin declaraţiile – dar şi prin activităţile ulterioare).

S-au refăcut şi instalat noi reţele neuronale, noi sinapse, care, prin stimuli exteriori au reactivat informaţiile stocate în creier înainte de accident (şi care, imediat după acesta nu puteu fi valorificate) şi subiectul le-a putut folosi. Cazul concret a fost la exerciţiu de realizarea unui puzzle – de a îmbina diferite figuri de aceleaşi dimensiuni însă colorate diferit în funcţie de conturul acestora; subiectul le asambla cu mare greutate, însă la sugestia mamei sale că ar putea folosi şi culorile pentru a le asambla mai uşor, şi-a reamintit că există culori şi a folosit această informaţie pentru o asamblare în timp normal. Medicul respectiv, după recuperarea sa prin folosirea jumătăţii drepte în locul celei stângi a creierului, are o viaţă relativ normală, cu preocupări schimbate, preponderent artistice în locul celor „concrete”, „pozitiviste”, „riguroase”.
Medicul - subiect declară că, deşi arată fizic a fi acelaşi om, este de fapt altă persoană.

Menţinerea constantă a capacităţIi creierului.

Creierul este asemănător cu un muşchi: cu cât este mai antrenat, cu atât este mai viguros, mai puternic. S-au făcut teste – în cadrul unui program ştiinţific – cu mai multe persoane de 100 de ani în urma cărora s-a ajuns la această concluzie.

Activităţile făcute cu plăcere şi care sunt ca urmare unei stări de confort date de muzică/sunete plăcute, vizionări de spectacole, etc care dau o stare de bine, stimulează funcţiile creierului şi-i prelungeşte activitatea la parametrii normali.


* * *


S-a descoperit în ultimul deceniu probe de neurogeneză adultă în cazul păsărilor, şobolanilor, maimuţelor şi omului. Regenerarea s-a datorat mai multor factori: acumularea de cunoştinţe, exerciţiile fizice sau starea de bine.

Cercetătorii germani de la Universitatea Oldemburg au reuşit pentru prima oară să pună în evidenţă faptul că anumiţi neuroni specializaţi în creierul păsărilor migratoare, sensibili la fluctuaţiile magnetice, le permit să „vadă” efectiv câmpul magnetic terestru. Dominik Heyes şi colegii săi au reuşit să descifreze mecanismele implicate, la nivel neuroanatomic, demonstrând că există o „cale” specială între ochiul şi creierul păsării, care poate explica pe deplin ce se petrece.

După ce traseele nervoase din creierele unor păsări ţinute în captivitate au fost urmărite şi analizate, savanţii au ajuns la o concluzie interesantă. Ei au evidenţiat existenţa, în ochi, a unor molecule sensibile la câmpul magnetic, numite criptocromi, care par să stimuleze fotoreceptorii, în funcţie de orientarea câmpului magnetic. Descoperirea sugerează că păsările migratoare percep, efectiv, câmpul magnetic, fie ca pe o pată, fie ca pe o dâră luminoasă, apărută în câmpul lor vizual.

Faptul că păsările au un complex sistem de neuroni care fac posibil orientarea lor în spaţiu arată că din acest punct de vedere al orientării în spaţiu, creierul lor este mult mai „dotat” decât creierul uman. Ca urmare, consider că această „construcţie” a vieţii şi a viului este concepută după planuri extrem de complexe, minuţioase, care se referă la absolut toate formele de viaţă existente pe Pământ şi nu numai.


Remarc că nu numai omul este dotat cu capacităţi, capabilităţi ce depăşesc cu mult posibilităţile actuale de înregistrare / constatare şi chiar înţelegere, ci şi alte fiinţe au calităţi şi dotări uluitoare, pe care le descoperim şi începem să le descifrăm mecanismele ce le declanşează.

Ca NATURA să "croiască" pentru anumite specii de păsări (cele migratoare) un asemenea „aparat” de citire, vizualizare şi orientare a câmpului magnetic al pământului, înseamnă (pentru mintea mea puţină şi redusă) că posibilităţile ei (ale NATURII) tehnice – şi de altă natură imposibil de determinat - sunt enorme, de neînchipuit. Asemenea dotări, pentru un număr extrem de mic de vieţuitoare, presupune resurse, posibilităţi şi mai ales inteligenţă şi creativitate „aproape infinite” (în raport cu ce putem noi gândi că poate exista), dar şi de programe vaste de dezvoltare şi evoluţie ale viului, ale vieţii.

[1] Parte a sistemului nervos central care cuprinde creierul mare,pedunculii cerebrali şi bulbul rahidian.

[2] Neuronii sunt o clasă de celule specifice pentru sistemul nervos. Neuronul este o celulă adaptată la recepţionarea şi transmiterea informaţiei, unitatea elementară (celulară), embriologică, anatomică, funcţională, trofică şi metabolică a sistemului nervos. Neuronii sunt celule individuale care comunică între ele.