joi, 1 decembrie 2016

Octavian Paler despre frica absentei lui Dumnezeu.

O distinsa doamna, cu care corespondez intens pe internet in ultimul timp, a avut deosebita amabilitate si inspiratie sa-mi transmita un link care mi-a permis sa citesc un interviu al lui Octavian Paler.  Si aici, ca de obicei, Oct Paler a avut o prestatie remarcabila, marcand unele aspecte de viata si atitudine a intelectualui de elita ce este acest titan al gandirii romanesti.
Eu i-am transmis un mail cu unele consideratii asupra asertiunilor lui OP fata de Dumnezeu, ratiune si limitele ratiunii pentru care m-a felicitat. A apreciat eseul care, scrie dansa, „merita citit de multi altii”. Multumindu-i mult pentru cele scrise, îi urmez îndemnul si postez pe blog aceste considerente.
Iata despre ce e vorba.

Octavian Paler este unul din oamenii pe care ii stimez; in mod deosebi pe Oct Paler, pe care-l socotesc un fel de mentor spiritual al meu. Este un formator de opinii cu o mare capacitate intelectuala, inteligent, sobru, bun cunoscator de oameni.
Am, in general aceleasi opinii ca ale lui despre viata, politica, natiune, Romania, familie etc. etc.
Vorbesc despre el la timpul prezent ptca spiritul lui - ca si parerile exprimate - sunt prezente, reale si acum si socotesc ca un omagiu adresat OMULUI Octavian Paler sa-i mentinem spiritul prezent, cu noi.

Am insa o nedumerire sau poate, o alta parere la afirmatia sa din acest interviu: „Dumnezeu înseamnă pentru mine falimentul raţiunii mele, punctul unde raţiunea începe să nu mai aibă explicaţie, unde încep să bâjbâi prin întuneric.”

    Parerea mea este ca cea ce a facut Dumnezeu - asa cum il percepe Oct Paler dar si eu - nu poate fi inteles in tot ansamblul realizarilor sale de oamenii din vremurile noastre care, in faza de evolutie in care am ajuns,  avem  (deci si Paler, oricat de valoros ar fi!) capacitati cognitive extrem de reduse. 
      Noi nu suntem in stare sa percepem dacat, de ex, 5% din Universul cunoscut, habar n-avem ce-i energia si materia neagra, nici macar cum functioneaza... corpul nostru - si cu atat mai mult nu stim mai nimic despre  mintea si sentimentele  noastre!! Fara sa mai vorbim de fenomenele parasenzoriale, energia gandurilor, realitatea care este "construita" de constiinta (si de constienta, as aduga eu!)
     Cele cinci simturi (eventual sase daca luam in considerare si intuitia!), inteligenta, constiinta noastra  cu care stim ca suntem dotati nu ne permit cunoasterea a tot ce ne inconjoara - ce sa mai vorbim si despre LUMEA MULTIVERSURILOR care se pare ca exista! Se pare insa, ca nu am descoperit  inca nici toate dotarile, capabilitatile fiintei umane!
   Or, daca esti constient ca esti un mic pigmeu  (pleonasm intentionat ca sa subliniez cat de insignifianti suntem fata de ce exista creat de natura / Dumnezeu) , dar cu o oarecare inteligenta, trebuie sa admiti ca RATIUNEA  noastra este evident mult limitata de putinele cunostinte pe care le avem despre tot ce-i in LUME, mai ales legat de SPIRIT - pe care-l consider principala calitate / dotare a fiintei umane. Drept consecinta, este normal ca, luand in considerare ratiunea care-i mult limitata de putinatatea cunostintelor din vremurile noastre ,sa bajbaim intr-o opacitate care se tot destrama pe masura ce stiinta avanseaza in cunoastere; am in vedere indeoseb, fizica cuanticasi toate teoriile moderne  demonstrate, noile paradigme,  care largesc limitele ratiunii.

Intr-un fel de concluzie, daca esti rational, iti dai seama de limitele pe care le ai si ca aceste limite se "largesc" - inclusiv si mai ales cele spirituale, de gandire si de conștiență - pe masura acumularii de "cunoastere" a ..... realității! 
Deci Dumnezeu in nici un caz nu-i falimentul ratiunii (sale, a lui O.P.) ci e cel ce ne-a dotat cu constiinta, liber arbitru si ratiune tocmai pentru ca sa aflam realitatea, adevarul, ratiunea de a fi si, evident, care este  locul si rolul omului in Univers. 

Multumesc pentru rabdare, pentru atentie si pentru ocazia de a aborda una din temele de mare interes pt mine.

Interviul poate fi citit la adresa:

Un comentariu:

Anonim spunea...

Oare nu este prea mult spus "rolul omului in Univers " ? De ce am fi atat de orgoliosi sa credem ca Dumnezeu(i-as spune mai degraba Creator) ne-a rezervat un rol special in planurile sale ? Daca observam rolul omului pe Pamant e lesne de concluzionat ca nu meritam atata suficienta !
MM