joi, 23 iunie 2016

Rolul decisiv al conștiinței-conștienței in determinarea cursului propriei vieți si interactiunea cu universul . Epigenetica si Biocentrismul, noi teorii despre viaţă si univers.



Noile paradigme admise de intreaga lume stiintifica cum sunt relativitatea restrânsă, relativitatea generalizată.si fizica cuantica stau la baza unor si mai noi  teorii si ipoteze  sustinute de cercetatori si oameni de stiinta privind constiinta-conștiență si spiritul uman, gaurile negre, existenta universurilor paralele si posibilitatea legaturii si interactionarii intre aceste Multiversuri. Mentionez ca  mecanica cuantică  postulează / demonstrează, printre altele, că lucrurile nu sunt alcătuite din ceva brut, ci din idei şi concepte respectiv din informaţie.


Spiritul-conștiința-conștiența, găurile negre și universul (multiversuri) sunt aparent fara legatura intre ele. Savanți din diverse specialități – fizica, biologie, medicină – au aplicat principiile stabilite de fizica cuantice, au  “pus cap la cap” descoperirile din aceste domenii și au formulat teorii și  ipoteze indraznete privind legatura dintre spirit si găurile negre și univers.

Am reținut o parte din acestea și le prezint mai jos pe cele citite si pe care le consider a fi de maxima importanta pentru omenire dar si pentru fiecare om in parte:

v  Legatura dintre mecanica cuantica, spiritul universal si sufletul omului subiect dezvoltat pe blog la

v  teoria  lui Stephen Hawking  care afirma  ca gaurile negre retin /  pastreaza toate informatiile din acest Univers  inclusiv, deci, informatiile privig spiritele oamenilor decedați fizic.
De curand doi savanti, sustin ca universul nostru nu este unic, existând numeroase alte universuri, iar găurile negre sunt pasaje spre alte astfel de universuri.  O parere similara sustine  celebrul astrofizician britanic Stephen Hawking într-un articol scris alături de Andrew Strominger, de la Universitatea Harvard și de Malcom Perry, de la Universitatea Cambridge și publicat într-unrecent  număr al revistei Physical Review Letters, [surse: cotidianul britanic The Independent și cel francez Direct Matin citate de Agerpres].Conform legilor fizicii, informația despre respectivul obiect trebuie păstrată, chiar dacă obiectul respectiv este distrus...Stephen Hawking este de părere că informația este păstrată în orizontul evenimentului, ceea ce înseamnă că nu "cade" niciodată prin gaura neagră. Astfel un astronaut care ar fi atras de o gaură neagră ar putea să nu dispară cu totul și ar rămâne, probabil sub formă de hologramă "imprimată" pe orizontul evenimentului sau ar trece prin gaura neagră și ar ieși în altă parte, probabil într-un alt Univers.

 v  O alta teorie generata de paradigmele stabilite de fizica cuantica arata ca   energia care se degajă din corpul nostru, nu poate fi creată artificial și nici distrusă. Specialiștii susțin că există o energia în creier de 20 de watts. Creierul este ca o fântână care degajă această energie, în mod constant și că aceasta, după moartea fizică, se transferă într-un alt universDe unde poate veni această energie? Unii specialiști susțin că ea vine dintr-un alt univers. Einstein a spus, înainte să moară, că diferența dintre trecut, prezent și viitor, este o idee obsedantă. Existența este dincolo de timp, este trecerea pe care energia o face în alt univers, și implicit cu ea viața continuă.
v  Exista viata dupa moarte? Fizica cuantica spune ca DA!
Ajungem la o alta intrebare importanta a omenirii: sufletul exista? Se pare ca da, sau cel putin asa crede profesorul Stuart Hameroff, de la Universitatea din Arizona. Acesta e convins ca sufletul exista si, mai mult, e nemuritor. Hameroff a anuntat ca a si gasit dovada faptului ca o constiinta nu piere dupa moarte.Hameroff considera creierul uman exemplul perfect de computer cuantic. Sufletul sau constiinta reprezinta doar informatie stocata la nivel cuantic. Aceasta poate fi procesata, manipulata prin algoritmi, analizata prin formule matematice si, cel mai important, transferata.  poate fi mutata dintr-o particula fizica in alta prin fenomenul de teleportare cuantica sau prin canale cuantice. Si fizicianul Sir Roger Penrose sustine aceasta teorie. Britanicul este profesor la Oxford si sustine ca a descoperit urme ale contactului intre diferitele universuri sau dimesniuni paralele. Impreuna cu alti cercetatori, Penrose spune ca a si gasit elementele care acumuleaza informatia in timpul vietii si care o transporta dupa moarte

v  Exista  Epigenetica -  un nou domeniu al geneticii care studiază variația trăsăturilor fenotipice care sunt cauzate de aspecte ale mediului înconjurător, acestea schimbând comportarea genelor și afectând modul în care celulele  le decodifică.    
Bruce Lipton este un biolog american specializat in biologia celulelor de dezvoltare cunoscut pentru  promovrea ideei ca genele si ADN - ul pot  fi influentate de convingerile unei persoane. El dezvolta si sustine  teoretic si prin propria sa experienta  ca prin constiinta, subconstient orice om are capabilități sa-si controleze viata.  Vezi:

  = Cartea sa aparuta in Canada [n anul 2006 intitulata: Byologie des croyances.Comment affranchir la puissance de la conscience, de la matiere et des miracle.
Lipton sustine existenta  controlului  vietii realizat peste influenta genelor de  comunitatea celor 50 miliarde de celule  inteligente ce alcatuesc individul-fiinta umana  si ajuta omul sa-si determine modul de viata.  Oamenii sunt rezultatul conștiinței colective a celulelor.
 El mai  afirma:“Gandurile mele influenteaza creierul meu care influenteaza la randu-i mediul de cultura, sangele meu, chimia mea interna; creierul elibereaza substante chimice care sunt in conformitate cu gandurile mele cu care sunt “imbaiate” toate celulele
 Mediul  este cel care controleaza viata celulelor; celulele sunt afectate in dezvoltarea lor de mediu. Desi, genetic,  celulele sunt identice, datorita influentei mediului ele sunt diferite. Ideea ca genele controleaza viata este incorecta, ceea ce a constatat si personal in urma experimentarilor facute.
Controlul Epigenetic dezvaluie cum tu reactionezi fata de mediul inconjurator asa cum iti schimbi reactia fata de mediu, iti schimbi destinul. Tu esti cel care ai capacitatea de a-ti schimba perceptia si raspunsul. Tu esti cel care controleaza genele!
Perceptia mintii tale despre lume schimba biologia, chimia organismului tau, care iti schimbă celulele. Deci, daca  controlezi modul in care functioneaza mintea ta, poti controla chimia organismului.
Pentru a-ti DETERMINA TU  MODUL DE VIATA  trebuie sa CREZI si sa te staduiesti s-o faci!
v  Prof dr C-tin DulcanSuntem spirite care au capatat o forma fizica. Spiritul uman provine dintr-o alta lume – alt U – cu legile sale si a fost trimis pe Terra pentru a experimenta coexistenta spirit – corp fizic.    http://sorin302.blogspot.ro/2016/02/legatura-dintre-mecanica-cuantica.html  
v  Teoria numită biocentrism emisa si demonstrata de Robert Lanza  susține atat existența mai multor universuri paralele cat si fenomenul ca, noi oamenii, nu murim. În timpul așa-zisei morți, corpul nostru fizic moare, iar energia pe care o emană corpul nostru, trece în alt univers.
Moartea este o simplă iluzie. Ipoteza controversată a unui medic Descopera.ro Stiinta  RoxanaRuscior | 12.15.2014 |Moartea este o s
Un profesor universitar american afirma ca fizica cuantica a dovedit ca exista viata dupa moarte dailymail.co.uk
În privinţa morţii şi a vieţii veşnice, savanţii sunt de obicei foarte sceptici. Ştiinţa nu aducea până acum nicio dovadă care să fie în favoarea unei forme de existenţă după distrugerea trupului nostru. Fizica cuantică schimbă această perspectivă, crede un medic american, care are o nouă teorie despre univers şi despre viaţă. Robert Lanza, doctor în medicină si prof universitar  la Wake Forest University School of Medicine din Carolina de Nord, specialist în cercetarea celulelor stem şi autorul teoriei biocentrismului, spune că moartea este doar o iluzie, pentru că întreaga realitate este doar un construct mental al stării noastre de conştienţă şi că nu ar putea exista dacă nu ar fi percepută de noi. El  este de parere: "constiintele oamenilor asociaza viata cu trupurile noastre, iar noi stim ca trupurile mor".
Teoria sa, cea a biocentrismului, cunoscuta si sub numele "teoria totului", sustine faptul ca moartea ar putea sa nu fie un punct terminal, asa cum este considerata ea de oameni.Potrivit acestei teorii, viata si biologia reprezinta elemente centrale ale realitatii si ca viata creeaza universul, nu invers.
Teoria este susţinută şi de experimente ştiinţifice, spune Lanza, dar a fost anticipată şi de textele unor filosofi celebri, precum Descartes, Kant şi Schopenhauer, care au scris despre universul subiectiv, ca simplă percepţie a simţurilor noastre.
Biocentrismul merge şi mai departe şi susţine că nici spaţiul sau timpul nu sunt reale, ci instrumente de percepţie create de mintea noastră şi care nu pot exista singure, în afara acestei percepţii.
Lanza invocă în acest sens şi o cugetare a lui Albert Einstein, care spusese la moartea unui prieten, fizician: ”Oamenii ca noi....ştiu că distincţia între trecut, prezent şi viitor este doar o iluzie extrem de puternică. ”
Astfel, conştienţa unei persoane determină forma şi mărimea obiectelor. Toate obiectele, dar şi spaţiul şi timpul, sunt forme ale percepţiei umane.
Teoria a fost formulată pentru prima dată în anul 2007 de medicul Robert Lanza şi se bazează pe 7 principii:
1. Tot ce este observat depinde de cel care observă, iar realitatea pe care o percepem este de fapt un proces al conştienţei noastre. Rober
2. Percepţia internă şi cea externă sunt legate între ele.
3. Comportamentul particulelor este determinat de prezenţa unui observator.
4. Fără acţiunea conştienţei, materia este doar o formă nedefinită.
5. Universul este structurat şi guvernat de legi şi forţe care sunt favorabile vieţii.
6 şi 7. Timpul şi spaţiul nu sunt lucruri reale, ci doar instrumente ale înţelegerii noastre, pe care le purtăm cu noi aşa cum ţestoasele îşi poartă carapacea.
Lanza  explica aceste idei prin exemple concrete care arata carealitatea este rezultatul percepţiei noastre.
Un experiment ştiinţific susţine la rândul său teoria biocentrismului, spune Lanza.
     Cercetătorii privesc o particulă care trece prin două fante dintr-o barieră. Asemeni unui glonte, particula va trece printr-un orificiu sau prin altul.
    Dar, dacă cercetătorii nu se uită la particulă, ea se va comporta ca o undă şi va trece prin ambele orificii în acelaşi timp.
    Prin urmare, explică Lanza, comportamentul particulei s-a schimbat prin simpla ei observare. Aceasta este dualitatea undă/particulă.

5 argumente care infirmă existenţa morţii
    Din punctul de vedere al biocentrismului, moartea nu există. Nu vorbim de o viaţă veşnică într-un timp veşnic, ci în afara timpului.
    Potrivit lui Robert Lanza, oamenii nu sunt simple fiinţe biologice, pentru că fără conştienţa lor nimic nu ar putea exista.  Lanza are 5 argumente prin care susţine că moartea nu există, ci este o simplă iluzie a minţii noastre.

1. Faptul că observarea unei particule îi modifică acesteia comportamentul aşa cum arată exemplul menţionat anterior este dovada că realitatea nu există pur şi simplu, ci este un proces care necesită conştienţa oamenilor. De aceea, mintea transcede spaţiul şi timpul, pentru că acestea nu pot exista singure, fără conştienţa noastră.
2. Conservarea energiei este o axiomă fundamentală a ştiinţei. Prin urmare, energia nu poate fi nici creată, nici distrusă, doar transformată, conform primei legi a termodinamicii. Potrivit lui Lanza, conştienţa unui om este conservată la moarte sub forma unei energii de 20 de waţi, chiar dacă trupul este distrus.
După cum spunea şi fizicianul John Archibald Wheeler, “niciun fenomen nu este real în lipsa unui observator”. Această energie nu dispare la moartea noastră, ci “călătoreşte” dintr-o lume în alta, făcând astfel “nemuritoare” esenţa fiecărui om.

3. Lanza crede în teoria multiversului, conform căreia există un număr infinit de universuri paralele, care alcătuiesc realitatea fizică. Astfel, tot ce se poate întâmpla se va întâmpla într-unul din aceste universuri.
Toate aceste lumi există simultan, indiferent ce se întâmplă în unele din ele, prin urmare moartea unui om va fi reală într-un univers, nu şi în altul. Iar energia care formează conştienţa va rămâne asemeni unei baterii care alimentează un proiector: dacă proiectorul este oprit (omul moare) nu înseamnă că bateria (energia-conştienţa) dispare sau nu mai este bună. Ea poate fi folosită pentru a alimenta un alt proiector.
4. Omul va trăi şi după moarte, prin modul în care a influenţat viaţa rudelor şi prietenilor cu care a interacţionat.Potrivit fizicii cuantice, orice acţiune determină prăbuşirea unor universuri cuantice posibile, pentru că trecutul şi viitorul există doar prin prisma unor posibilităţi.
Astfel, fiecare om determină prin acţiunile sale un viitor, un univers, care va fi cu atât mai mare şi mai complex cu cât va interacţiona cu mai mulţi oameni. De aceea, chiar şi după moartea lui, universul astfel creat va exista pentru prieteni, omul devenind un fel de păpuşar-fantomă care a determinat existenţa unei lumi.
5. Viaţa noastră nu este o întâmplare, este ceva ce trebuia să se întâmple.      Conştienţa noastră va exista într-un prezent etern, deplasându-e între realităţi şi având mereu parte de noi aventuri.
     Cei mai multi oameni de stiinta sunt de parere ca acest concept al vietii de dupa moarte reprezinta ori un nonsens ori, in cel mai bun caz, un fapt ce nu poate fi dovedit.
     Astfel, constiinta unei persoane determina forma si marimea obiectelor din univers.
In concluzia trasa de prof. Lanza:
Ceea ce vezi nu ar putea fi prezent fata constiinta ta.
Constiintele noastre dau sens lumii.


 Si iata cum, pe baza modelelor stabilite de fizica cuantica si unanim acceptate, pornind de la gaurile negre si existenta Multiversurilor, evidenta existenţă a spiritului, conştiintei [conștienței] si liberului arbitru ce sunt caracteristice oamenilor, se ajunge sa se discute/sustina / demonstreze in cercurile stiintifice despre „nemurirea sufletului” [care a fost evocata, nu o data, de savantii clasici ai omenirii de acum 2-3000 de ani!]

Prezint / inserez/amintesc in acest material opiniile mai multor  savanti pentru a da un plus de credibilitate constatarii  ca din cele  doua componente de baza a fiintei umane si anume  spirit  și corpul fizic, predominant, evident precumpănitor și determinant sunt spiritul, constiința, constiența și liberul arbitru. Atunci cand vom  cunoaște toate capabilitațile pe care aceste caracteristici spirituale și le vom dezvolta, in afara faptului ca multe din enigmele de azi privind fenomenele paranormale {PSI} se vor rezolva , dar  s-ar putea creia premizele sa putem comunica cu eventualele alte entități inteligente  din Univers sau Multivers.




Surse in afara celor mentionate in cuprinsul materialului:
-        Bruce H. Lipton – Byologie des croyances
Comment affranchir la puissance de la conscience, de la matiere et de la miracle.
-        St. Hawking – „O mai scurtă istorie a timpului” ed Humanitas, 2007,  şi
părerile sale   despre viitorul omenirii publicate de DailyMail şi pe site www.descopera.ro.
-            Fr. Capra - Momentul adevărului
-     dr C. D. Dulcan - Inteligenţa materiei
-            Wikipedia

duminică, 5 iunie 2016

Despre ROMANIA si NATIUNEA ROMANA – trei opinii inedite

Despre ROMANIA  si NATIUNEA ROMANA – trei opinii inedite

Situatia in care suntem de mai mult timp suscita, cum e si firesc, numeroase comentarii, aprecieri, determina luari de pozitie si impune masuri extrem de urgente si mai ales eficace pentru a se incerca „imposibilul”: iesirea din colapsul moral, economic, al sanatatii si educatiei.
Printre numeroasele opinii exprimate, am retinut trei pareri pe care le apreciez a fi neobisnuite, insotite, putin obisnuite; acestea  se refera la starea natiunii romane si la cauzele, respectiv solutiile ce le sugereaza aceste luari de pozitii.
V le supun atentiei, pentru ca eu consider ca merita reflectat atat asupra lor dar si asupra celor ce le-au exprimat, inclusiv asupra mediului din care provin „declarantii”.

LIVIU TOFAN: România întreagă mi se pare un club Colectiv care funcționează în semilegalitate”

                                    Fostul jurnalist la Europa Liberă a trecut de mai mulți ani la istoria                    recentă. Extraordinarele anchete publicate de Liviu Tofan în volum ar trebui predate ca modele la școlile de jurnalism.

Mai jos, extrase din interviul luat de Cristian Teodorescu
...  Iar calitatea substanței umane s-a degradat foarte mult, cum mi s-a părut încă din noiembrie 1990, 
....  M-a ajutat să înțeleg că în România avusese loc nu atît Revoluția din decembrie, cît victoria mahalalei asupra oamenilor. De 26 de ani, aproape tot ce s-a întîmplat în țărișoară nu a făcut decît să-mi confirme asta....  observatorul care sînt observă o ameliorare de suprafață și o deteriorare în profunzime a lucrurilor. Rezultatul este o stare de precaritate consolidată, ca să zic așa. România întreagă îmi pare un club Colectiv care funcționează în semilegalitate, șmecherește, fără avize în regulă și construit cu materiale improprii. Dar e plin de lume care se distrează.
Obsesia cu “acoperiții” ni se trage, într-adevăr, de la Securitate. Că acoperiții există, mai vechi sau mai noi, e limpede. La fel de limpede este că nu ai cum să-i dovedești. Nici autodemascarea unui acoperit nu ajută, cum ne demonstrează paradoxul cretanului mincinos. Insistența cu care este purtată această discuție despre “acoperiți” mi se pare mai curînd o diversiune. Un politician sau un jurnalist sau un magistrat este periculos nu pentru că ar fi “acoperit”, ci pentru că e ticălos sau prost, după caz.
C.T.: De ce se plîng politicienii – nu toți, dar mulți! – că DNA și SRI, „binomul” adică, au pus gînd rău democrației?
L.T.: Se plîng, probabil, pentru că au pus magiun pe clanță. Altfel, se plîng aiurea, pentru că acest “binom” este, după mine, o născocire... Cu adevărat periculos mi se pare mie “binomul” format din politicienii netrebnici și jurnaliștii cumpărați.
C.T.: De ce nu se reformează partidele, așa cum tot promit?
L.T.: Pentru că “n-ai cu cine”, vorba aia... Handicapul de civilizație al României este ilustrat perfect de clasa noastră politică, chit că se manifestă peste tot. Acest handicap va putea fi depășit doar cînd atît de des invocata “masă critică” de cetățeni responsabili se va coagula și se va impune într-un fel sau altul. Noi sîntem încă în țara lui Gigi Becali, în care “valoarea” este un atribut al ghiolbanilor, aruncăm gunoiul pe fereastră și parcăm pe trotuar. Pînă în țara lui Andrei Pleșu, să zicem, mai avem ceva de mers.
....
Omul care vrea să fie informat trebuie să fie bine informat ca să se poată feri de manipulare.... În cazul nostru, ar fi mai potrivit să vorbim de-a dreptul de prostire, nu manipulare.
....
 Azi, în România, jurnalismul incisiv și nealiniat există doar la periferia media,


MIRCEA DINESCU: Cu căciulile pă frunte

Oricît am ciripi europenește pe creanga de la Bruxelles și oricît ne-am pitula sub scutul de la Deveselu, nojițele de la izmene ne ies de sub frac și ne dau de gol că sîntem neam de tîrlă, dispuși nu doar să ne furăm singuri căciula, ci și să cîntăm cu mîndrie patriotică obiectul propriului furt”.
... „îmi fu dat să aud, la un post de radio, mobilizatorul cîntec al căciulii geto-dacice: 
Cu căciulile pă frunte,
stăm de veacuri ca un munte
în curbura arcului Carpat.
...
Port căciula pe-o ureche
și acasă, și la nuntă, și la oi,
după datina străveche,
....
Haideți, fraților, să ne-o îndesăm și mai bine pe frunte, căci încă e de furat în această țară.

SENATORUL JOHN MCCAIN
Senatorul american John McCain, aflat in multe vizite in Romania, a apreciat, de fiecare data, activitatea institutiilor statului roman, pe care acum le ironizeaza,
Într-un articol publicat vineri [3 iunie crt] de The New York Times,a scris:”Încă sunt de părere că avem [n.n.SUA] instituțiile guvernamentale care ar limita pe cineva care încearcă să-și depășească obligațiile sale constituționale. Avem un Congres. Avem Curtea Supremă. Nu suntem România'', a spus McCain.



Si aceste caracterizari ale neamului nostru, a Romaniei,  demonstreaza lipsa totala de implicare -„de la vladica la opinca” - in zadarnicirea „eforturilor” disperate ale „notabilitatilor” (citeste conducatori / politicieni / presedinti) noastre de a  fura /jecmani / distruge tot din tara la adapostul ‚legilor permisive” votate cu sârg de “ alesii neamului”.