luni, 13 iunie 2011

TEORII, VIZIUNI ŞI IPOTEZE DESPRE STRUCTURA ŞI COMPOZIŢIA UNIVERSULUI.



Vom afla din ce este construit universul ?
Călătoria în timp – luată în considerare de matematicieni şi de fizicieni.

CE S-A DEMONSTRAT PÂNĂ ÎN PREZENT.


            Stadiul actual al fizicii demonstrează că Universul este format din: 
           1.energie întunecată: circa 74 % din totalul materiei universului; aceasta este tot o substanţă, o materie, foarte puţin cunoscută, doar că numele ei de „energie” este impropriu; 
  
           2. Materia întunecată: circa 21 % din totalul materiei universului

           3. barioni: circa 5 % - aceştia constituie lumea materială obişnuită pe care o percepem direct, inclusiv stelele, planetele, galaxiile etc. 
           
          4. neutrini: circa 0,1 %; 

          5. radiaţia de fond: echivalează cu circa 0,01 % din materia universului.

(date cf. revistei germane "Spektrum der Wissenschaft" nr. 11/2008 p.38)




Fizicienii lucrează intens pentru ca să găsească o teorie unică referitoare la structura universului – de la galaxii, sisteme solare, stele, planete, până la particulele elementare, cuante.


Sunt realităţi confirmate de toată lumea ştiinţifică:


       - teoria generală a relativităţii formulată de A. Einstein, care se aplică obiectelor / corpurilor mari şi care explică una din forţele fundamentale - forţa gravitaţională.

În teoria relativității restrânse, spațiul și timpul sunt mărimi între care există o legătură intrinsecă și ca urmare, nu pot fi considerate entități separate. Este deci natural să se considere că diferitele evenimente se petrec într-un continuu cvadridimensional, numit spaţiu-timp.

 
Introducerea unui astfel de concept se datorează matematicienilor Henri Poincaré și Hermann Minkowski. De aceea continuu-ul cvadridimensional se mai numeşte și spațiu Minkowski.


- teoria cuantică, teoria particulelor, mecanica cuantică ce reprezintă un cadru conceptual pentru înţelegerea proprietăţilor microscopice ale universului, care se aplică deci obiectelor cu dimensiuni subatomice şi care explică celelalte trei forţe fundamentale: forţa slabă,forţa electromagnetică şi forţa tare(cea care menţine structura atomului).Este de reţinut că mecanica cuantică a stabilit existenţa de

=particule fundamentale de materie cum sunt electronul, neutrinul şi cuarcul şi
= particule de forţă / particule mesager al forţelor fundamentale care sunt:
gluonul [pentru forţa tare];
fotonul [pentru forţa electromagnetică ( inclusiv lumina);
bosonul [pentru forţa slabă];
gravitonul [pentru gravitaţie].


Însă, de-a lungul timpului, fiecare postulat a fost confirmat pâna la cele mai mici amănunte de numeroase experimente şi în prezent nu există nici in fel de dubiu asupra corectitudinii celor susţinute de mecanica cuantică şi de principiul relativităţii.



TEORII ŞTIINŢIFICE ÎNCĂ NE CONFIRMATE DE EXPERIMENTE.


Teoria corzilor – dezvoltată cu teoria membranelor-teoriaM , bazându-se integral pe realizările teoriei generale a relativităţii şi ale teoriei cuantice, găseşte soluţii aplicabile atât corpurilor microcosmice cât şi celor macrocosmice; această teorie explică proprietăţile fundamentale ale materiei şi consideră că în realitate există 10 dimensiuni spaţiale şi una temporală - din care trei dimensiuni spaţiale sunt mari, extinse şi 7 sunt minuscule şi încolăcite (şi care nu pot fi constatate prin mijloacele tehnice existente în prezent) - în loc de  trei dimensiuni ale spaţiului şi una temporală.
Conform teoriei corzilor- Teoria-M, particulele nu sunt punctiforme [aşa cum postulează mecanica cuantică] ci constau dintr-o minusculă buclă unidimensională. Corespunzător acestei teorii, fiecare particulă conţine un filament care dansează, oscilează şi vibrează şi pe care, fizicienii, l-au numit c o a r d ă (sling).
Teoria corzilor – teoriaM porneşte de la un singur principiu – şi anume că orice lucru, la nivelul universurilor sau a multiversurilor şi până la nivelul său cel mai mic, este constituit din combinaţii de corzi vibrante. Această teorie a reuşit îmbinarea armonioasă dintre teoria generală a relativităţii şi teoria cuantică.



CĂLĂTORIA ÎN TIMP.


         Există o relativitate a spaţiului şi a raportului spaţiu/timpn această posibilă lume cu patru dimensiuni Tot mai numeroţi oameni de ştiinţă susţin teoria conform căreia spaţiul nu poate exista fără timp şi timpul fără spaţiu. Deci dacă se înscrie într-o ecuaţie spaţiul, în acea ecuaţie trebuie necondiţionat ca una din variabile să fie timpul. Mulţi cercetători au ajuns la concluzia că ecuaţia spaţiu / timp este una din caracteristicile Universului cunoscut, în care trăim.

Principiul relativităţii simultaneităţii şi spaţio – temporalităţii, a fost invocat de unii autori drept explicaţie a fenomenelor precognitive. Unii fizicieni – cum ar fi Feinberg – consideră că ar exista unele particule cu masă imaginară, tahioni, care s-ar deplasa cu viteză mai mare decât cea a luminii; aceasta le-ar conferi posibilitatea de a călători înapoi în timp.

  Oamenii de ştiinţă au întreprins numeroase cercetări care au avut drept rezultate teorii, descoperiri, demonstraţii, calcule  susţinute mai ales de matematicieni  potrivit cărora  se poate călători în timp.
Einstein a concluzionat / postulat că:
- Timpul poate fi controlat, poate fi încetinit sau accelerat.
- Poţi călători în viitor dar nu te poţi întoarce în trecut (contemporanii sunt bătrâni sau morţi).
- În Univers sunt bucăţi de timp şi spaţiu. Undeva în acest Univers, urmaşii şi strămoşii tăi există.

Matematicianul GODER  KURT – 1949  şi FRANK TIPLER – prin anii´70  au dezvoltat teorii susţinute de calcule matematice şi au arătat că  timpul nu curge drept  şi că sunt bucle de timp. Există scurtături pentru a se ajunge la un obiectiv înaintea luminii iar obiecte mai mici decât Universul – cum ar fi găurile negre – care se învârtesc, ar putea creia posibilitatea de a se călători în timp. Ei au susţinut că În prejma şi în interiorul găurilor negre legile fizice au fost inversate.

La marginile găurilor negre există orizontul evenimentelor unde stările materiei şi ale spaţiului-timpului, se modifică sau pur şi simplu materia şi spaţiul-timpul dispar.
Unele ecuaţii matematice demonstrează că cineva ar putea trece prin centrul găurii negre fără a suferi nici o modificare.
Deci există posibilitatea călătoriei în timp, să te întorci în timp. Au demonstrat matematic că acest lucru este posibil.
Spaţiul se transformă în timp iar timpul se transformă în spaţiu.

RICHARD GOTT - în anii ´80 - a studiat şi emis teorii susţinute de calcule matematice conform cărora se creiază „scurtături” de timp şi spaţiu.
El reia ideea existenţei buclelor de timp şi o dezvoltă.

Călătoria în viitor este posibilă. Relativitatea ne arată că se poate construi o maşină a timpului care să vă arunce înainte în timp a declarat Irina Arefieva, de la Institutul de Ştiinte Matematice Steklov din Mosco­va. 

Aceasta, împreună eu colegul ei, Igor Volovici, ambii doctori în ştiinţe fizice şi matematice, afïrmă că , principiile moderne aie fizicii teoretice admit posi­bilitatea călătoriei în timp. "Cel mai admisibil model", spune Volovici, "este gaura de vierme, un tunel spaţial turbionar, care duce spre un alt timp şi spaţiu. Probabilitatea sa se obţină o gaură de vierme  este comparabilă cu probabilitatea sa se obţină o gaură neagră, ambele putându-se forma când particulele se ciocnesc cu energie foarte mare”. Gaura de vierme este un tunel care uneşte părţi  diferite ale spaţiului şi timpului.

Experimente privind călătoria în timp.
 Experimentul Philadelphia
Aşa s-a numit un proiect ultrasecret al Marinei Americane, în privinţa "invizibi-lităţii", efectuat la 28 octombrie 1943, în urma căruia nava US S Eldridge a dispărut, fiind deschisă accidental o "poartă" în timp, de 40 de ani. Când a apărut, personalul navei era iremediabil marcat. Dr. John Von Neumann, un savant în domeniul fizicii şi informaticii, şi-a dat seama ce nu a mers bine în "Expérimental Philadelphia": câmpurile electromagnetice care produseseră invizibilitatea navei afectaseră structura biologică a organismului uman, astfel că membrii echipajului au fost scoşi din punctul lor de referinţă temporală, afectându-le orientarea în timp şi spaţiu. "Aducerea" lor înapoi a fost posibilă doar când marinarii au conştientizat cărui timp aparţin - dar mulţi dintre ei nu au supravieţuit "prezentului" şi au dispărut pîna la urmă definitiv.

Experimente ruseşti.
Nouă cercetători ruşi au "călătorit" 'cu o maşină a timpului, de dimensiuni considerabile, între cinci minute şi maximum o jumatate de oră. Instrumentele de la bord indicau un regres al timpului cu trei procente. Subiectii n-au simtit decât : uşoare aritmii şi au văzut stele verzi, cum se spune în popor. "Am ajuns la concluzia că timpul este tridimensional şi că putem să ne mişcăm înainte şi înapoi cu un vehicul adecvat", a declarat Cernobrov- conducătorul grupului de cercetători.

Vortexul din Antarctica
În 1996, doua echipe de cercetători britanici si americani, au făcut o uluitoare descoperire în Antarctica. Ei au văzut cum se "deschid" cerurile, sub forma unui şuvoi spiralat de ceaţă gri, ca un vortex. În acea zi, 27 ianuarie, vremea era nefavorabilă, dar, în ciuda vânturilor puternice, norul statea pe loc. Nici forma nu şi-o schimba. Fizicianul american  Mariann McLein a dat alarma. Cercetorii au lansat un balon meteorologic, ancorat eu un cablu de siguranţă, care a fost absorbit de norul spiralat. Când l-au recuperat, au constatat câ ceasul din interior arăta 27 ianuarie 1965. Experimentul a fost repetât de numeroase ori, de fiecare dată ceasul din balon revenind la 1965.
  Fenomenul a fost numit "Poarta timpului" si a fost raportat la Casa Albă.


 


Cu ajutorul telescopului Hubble, cercetătorii au descoperit aproape jumătate din materia lipsă a Universului, relatează AFP. Această materie, numită barioni, a fost creată în timpul şi după producerea Big Bangului şi se ascunde în spaţiul dintre miliardele de galaxii. "Credem că ceea ce vedem sînt firele unei structuri în formă de reţea, care formează «coloana vertebrală» a Universului”, a declarat astronomul Mike Shull de la Universitatea din Colorado, după o cercetare extinsă a Universului local. "Ceea ce completăm în detaliu este faptul că spaţiul intergalactic, care în mod intuitiv ar părea gol, este de fapt rezervorul majorităţii materii barionice din Univers”, a completat Mike Shull. Cercetările actuale sînt cele mai detaliate în ceea ce priveşte materia lipsă sau materia normală, care nu ar trebui confundată cu materia neagră a Universului. Materia barionică însumează de aproximativ cinci ori materia Umiversului, pe cînd materia neagră se găseşte în procent de doar 25%. Observaţiile acoperă o suprafaţă de patru miliarde de ani lumină, iar în studiile lor, cercetătorii s-au folosit de 28 de cuasari, care luminează structurile de materie barionică. "Scopul nostru este confirmarea existenţei reţelei cosmice prin realizarea unei hărţI a structurii sale, prin măsurarea temperaturii şI cantităţii de metale grele prezente în ea. Studierea reţelei cosmice ne oferă informaţii despre cum s-au format galaxiile în timp", a mai adăugat Shull.
Studiul de cercetare a fost publicat în revista "Astrophysical Journal” şI caută să răspundă la întrebarea: unde se află materia lipsă a Universului şI ce proprietăţi are ea?
(Credit: Reuters)

Într-o ştire difuzată de AFP  în 28 mai 2011 se arată că o studenta de numai 22 de ani, a rezolvat o problema cu care cercetatorii îsi bat capul de decenii. A descoperit parti din asa numita “masa disparuta a Universului”.
Amelia Fraser-McKelvie a facut aceasta descoperire în timpul vacantei de vara, când a lucrat cu o echipa de astrofizicieni de la Scoala de Fizica a Universitatii Monash. Acesta a localizat misterioasa materie în vasta structura numita si filamente ale galaxiilor.
Universul este compus în proportie de 95% din substante a caror compozitie este înca necunoscuta: materie intunecata (21%) si energie intunecata (75%). Restul, cam 4 – 5% este format din materie obisnuita (protoni, neutroni).  Însa toate galaxiile descoperite pâna în prezent nu contineau decât pe jumatate materie obisnuita, numita si barionica.
Se pare ca galaxiile si roiurile de galaxii tind sa se grupeze într-o structura filamentara, fiind separate de goluri. Filamentele de galaxii sunt cele mai mari structuri ale universului având o lungime între 70 si 150 mega parseci (1 mega parsec = 106ani lumina).
“Exista materie obisnuita, nu materie întunecata, care lipsea. Nu stiam pâna acum ce s-a întâmplat cu ea, unde s-a dus. Acum stim, gratie descoperirii facuta de Amelia”, a declarat astrofizicianul Kevin Pimbblet, de la Universitatea Monash.
Amelia, studenta la inginerie aerospatiala si stiinta, a reusit sa obtina o confirmare a descoperirii sale dupa o scanare cu raxe X a filamentelor de galaxii.

Universuri paralele.

Universurile paralele nu mai sunt doar o temă de discuţie pentru pasionaţii de SF, ci şi o preocupare cât se poate de serioasă a NASA. Agenţia intenţionează să demonstreze ştiinţific existenţa universurilor paralele. Experimentul va începe în anul 2011.
Un spectofotometru va fi montat pe Staţia Spaţială Internaţională în februarie 2011. Dispozitivul va capta razele cosmice, căutând antimateria şi materia întunecata din vidul spaţiului interstelar, departe de influenţele perturbatoare ale atmosferei Pământului.
Cert este că analizele spectrale de mare fineţe care vor fi realizate în spaţiu ar trebui să rezolve misterul materiei întunecate şi să arate clar dacă aceasta este într-adevăr liantul care poate ţine mai multe universuri împreună.
Cercetătorii britanici de la Universitatea Stanford au mers şi mai departe. Ei au pus la punct un algoritm ce permite aflarea numărului de universuri posibile, pornind de la faptul că universul în care trăim nu este de fapt decât o membrană tridimensionala a unui univers multidimensional.

Realitatea este o posibilitate a conştiinţei de sine.
Mecanica cuantică  postulează / demonstrează, printre altele, că lucrurile nu sunt alcătuite din ceva brut, ci din idei şi concepte respectiv din informaţie.
În acest stadiu al ştiinţei, prin fizica cuantică, se ştie că la baza universului  sunt particulele elementare. Printre altele, s-a stabilit că aceste particule:
-         pot să fie unde şi în acelaşi timp pot fi particule,
-         pot fi în acelaşi timp în mai multe locuri
-         există şi nu există,
-         apar şi dispar.

Ce vedem, vedem cu ochii sau cu creierul? Evident că vedem cu creierul, ochii fiind ca o lentilă ce trece peste imagini, care pot fi percepute sau nu, în funcţie de cum suntem programaţi.
Creierul însă nu face diferenţa între ceea ce vede efectiv în mediul înconjurător şi ceea ce îşi aminteşte, deoarece în ambele situaţii se activează practic aceleaşi reţele neuronale (s-au făcut numeroase experienţe şi acest fapt a devenit notoriu).
Haisenberg – codescoperitorul mecanicii cuantice - spune că:
 „Atomii nu sunt lucruri. Ci doar tendinţe”.Lumea materială este o vibraţie a conştiinţei şi în fiecare clipă eu aleg una din acele mişcări vibratorii pentru a-mi aduce experienţa în manifestare.Deci, în loc să mă gândesc la lucruri, trebuie să mă gândesc la posibilităţi. Toate lucrurile sunt posibilităţi ale conştiinţei
Multe experimentări şi constatări ale oamenilor de ştiinţă au condus la ideea că realitatea este o posibilitate a conştiinţei de sine.
Planeta Pământ ca întreg este considerată ca fiind un singur organism viu.
Această ipoteză dă o nouă dimensiune  cunoaşterii şi interpretării realităţii.
În interacţiunea noastră cu mediul există o interacţiune şi influenţă reciprocă între lumea exterioară şi lumea noastră interioară. Modelele pe care le percepem în jurul nostru sunt bazate, într-un mod cât se poate de fundamental, de modelele din interiorul nostru; lumea interioară şi cea exterioară sunt intotdeauna interconectate în funcţionarea organismului uman; ele acţionează una asupra alteia şi se dezvoltă împreună.


Universul holografic.

Fizicianul David Bohm de la Universitatea din Londra, unul din cei mai respectaţi fizicieni de fizică cuantică din lume şi  neurofiziologul Karl H. Pribram de la Universitatea Standford, au determinat formarea  ipotezei potrivit căreia universul poate fi o imensă hologramă creată în bună parte de mintea omenească.

David Bohm a sugerat că am fost creiaţi pentru a vizualiza cosmosul fără lentilele cu care sunt echipate telescoapele noastre şi cu care universul  ne-ar apărea ca o hologramă. Pribram a remarcat şi a extins această perspectivă:  faptul că, în cazul în care  ochii noştri ar fi dotaţi cu astfel  de lentile pentru ca  procesele noastre senzoriale să aibă şi alţi receptori, ne-ar fi scufundat în experienţele holografice.
Neuropsihologul de la Stanford  Karl  Pribram a devenit, de asemenea, convins de natura holografică a realităţii.A dezvoltat şi a formulat o teorie  bazată pe neuroantanomia şi neurofiziologia cunoscute, potrivit căreia  s-ar putea  stoca în  creier o memorie de tip holografic. Într-o duzină de ani de la lansarea teoriei, multe laboratoare au furnizat dovezi în sprijinul unor părţi ale acestei teorii. Hologramele pot corela şi stoca o cantitate uriaşă de informaţii
Această imagine izbitoare nouă a realităţii, sinteza de opinii ale lui Bohm şi Pribram, a ajuns să fie numită paradigma holografică şi, deşi mulţi oameni de ştiinţă au întâmpinat-o cu scepticism, aceasta a galvanizat pe alţii.


UNIVERSUL VIRTUAL.

O teorie recentă este aceea care se bazează pe extraordinara dezvoltare a IT. În viitor se vor creia siteme de calcul cu o capacitate enormă. Cu aceste computere de extrem de mare capacitate se vor putea creia programe de construire a trecutului cu extrem de mare acurateţe şi în cele mai mici detalii. Se poate astefel recreia trecutul identic cu cel real, inclusiv cu milioane / miliarde de oameni. Deci se pot face simulări care să pară realităţi.

Dacă o civilizaţie a ajuns în acest stadiu de dezvoltare – pe care ştiinţa afirmă că poate fi atins chiar şi cu tehnologia ce se întrezăreşte a exista peste câteva decenii numai – este posibil să trăim într-o lume virtuală.
Este posibil ca o minoritate de oameni să fie reală iar majoritate oamenilor să fie simulări şi să trăiască într-un Univers virtual. Mediul în care trăim poate fi simulat (virtual). Există deci posibilitatea ca să facem parte dintr-un program computerizat şi să fim controlaţi de  fiinţe superioare. Poate trăim într-o realitate virtuală ?! 

Sunt convins că scepticii – cei care admit că există numai ce „se află pe masă, de mâncat şi de băut”, ce-i tangibil / pipăibil, măsurabil, cuantificabil, nu dau nare importanţă acestor noi paradigme – cum ar fi  teoria slingurilor – membranelor bine „armată” / documentată teoretic dar nevalidată de experimente - cu atât mai mult a altor ipoteze /teorii din cele prezentate.
Noi, cei profani şi novici în materie, trebuie să ne amintim că fără vizionari, fără savanţi cu intuiţie, inteligenţă, scormonitori şi neliniştiţi, am fi încă în stadiu de primitivism. În consecinţă, să fim convinşi că aceste epocale predicţii ale fizicienilor vor fi, într-un viitor previzibil, alte mari succese concrete cu efecte benefice pentru umanitate.


Surse:

-      St. Hawking – „O mai scurtă istorie a timpului” ed Humanitas, 2007,  şi
părerile sale   despre viitorul omenirii publicate de DailyMail şi pe site www.descopera.ro.
-   Fr. Capra - Momentul adevărului
-   dr C. D. Dulcan - Inteligenţa materiei
   -    Wikipedia

          -  revista Formula AS nr. 934 / 2010
-            - www.cotidianul.ro