marți, 18 ianuarie 2011

Luări de poziţie semnificative ale unor intelectuali privind climatul social şi politic din România zilelor noastre.

Două luări de poziţie semnificative ale unor intelectuali care caracterizează foarte bine unele din caracteristicile climatului social şi politic din România zilelor noastre.

Reforma statului prin disoluţie

Protecţia politică a înlocuit protecţia legii. Puterea judecătorească a fost, de facto, abolită

Autor: MIRUNA MUNTEANU

18 ianuarie 2011

Statul “reformat” al lui Traian Băsescu seamănă tot mai mult cu o satrapie orientală şi tot mai puţin cu o democraţie modernă. România de azi funcţionează după un singur principiu imuabil: cel al atotputerniciei lui Zeus de la Cotroceni. Orice alte reguli sunt subordonate “pohtelor” puterii portocalii.

Legile se schimbă în funcţie de interese conjuncturale, sunt haotice şi contradictorii. Se aplică selectiv şi, mai nou, retroactiv… Statul a devenit un partener imprevizibil şi lipsit de onestitate în relaţia cu cetăţeanul. Un partener plin de pretenţii, dar liber de orice obligaţii. Guvernanţii noştri dau senzaţia că fac un hatâr naţiunii achitând pensiile şi salariile. Ca şi când ar fi vorba despre o pomană plătită din buzunarul aleşilor, pe care gloata nerecunoscătoare are neobrăzarea să o comenteze. “Atât avem, atât vă dăm!” – repetă enervaţi mai-marii neamului, în frunte cu preşedintele şi premierul. În viziunea lor “de dreapta”, orice venit care depăşeşte salariul minim este deja nesimţit. Şi trebuie musai tăiat, ca să rămână mai mulţi bani pentru investiţii. Investiţii în bunăstarea clientelei portocalii…

În România lui Băsescu şi Boc, pensiile sunt privilegii pe care cârmuirea le poate retrage unilateral, drepturile colective sunt oricând suspendabile. Guvernanţii explică fără să li se clintească un muşchi pe faţă că desfiinţarea şcolilor înseamnă modernizarea Învăţământului şi că închiderea spitalelor este benefică pentru sistemul sanitar.

Instituţiile statului au devenit simple decoruri butaforice în care evoluează dezinvolt personajele puterii, transmiţând mereu acelaşi mesaj: “Ciocu’ mic, noi avem pâinea şi cuţitul! Noi facem şi desfacem regulile jocului”.

Protecţia politică a înlocuit protecţia legii. Puterea judecătorească a fost, de facto, abolită. Guvernul ignoră suveran deciziile care nu-i convin, ca şi când hotărârile instanţelor ar fi facultative. S-a instaurat domnia arbitrarului şi a fost botezată pompos “reforma Statului”. Dacă nu ar fi tragic, ar fi de un haz nebun… Statul, de fapt, nu mai există. A fost sufocat de o caracatiţă lacomă care acum i se substituie.

Abia azi asistăm la furtul revoluţiei

Domnia legii a fost schimbată cu domnia bunului plac. Puterea, toată, e din nou în mâna unui om

Autor: LUCIAN AVRAMESCU

18 ianuarie 2011

Ani şi ani, Ion Iliescu a fost pus la stâlpul infamiei pentru “furtul revoluţiei”. N-am obosit nici eu să scriu cu înverşunare despre neruşinata confiscare a revoluţiei române, aliat fidel al mişcărilor din Piaţa Universităţii. Realizasem, în condiţii de risc uriaş şi nesiguranţă a secundei următoare din viaţa mea şi a copiilor mei, primul ziar al revoluţiei în fosta Casă a Scînteii, refuzasem – pentru că am lucrat şi-n presa de dinainte – orice onor (inclusiv titlul de revoluţionar), eram fericit că mi-am dobândit nesperatul drept de a scrie doar ce gândesc şi mă simţeam îndreptăţit să-l cotonogesc pe Iliescu. Nu mi-a fost comod.

Cinci ani, Cotrocenii au retras Agenţiei A.M. Press, pe care o inventasem împreună cu prozatorul Eugen Mihăescu, acreditările. Redactorii mei erau trataţi drept paria şi ţinuţi la porţi. Războiul meu cu Iliescu a încetat după împăcarea preşedintelui cu Casa Regală şi după mai multe discuţii cu regretatul Octavian Paler, care mi-a povestit multe din tinereţea lui de licean intersectată cu cea a viitorului politician. Nu mai pot cere dezlegare scriitorului pentru a istorisi. Oricum, “hoţul” revoluţiei şi-a estompat, în mintea mea, abilităţile furăcioase.

După monstruosul moment al mineriadelor, România a parcurs, mai încet ca alţii, drumul spre lumea europeană căreia aparţinea. NATO, netezirea accesului în clubul select al celor care azi numără 27 de ţări sunt merite de care nu poate fi dezlegat nici mult hulitul Iliescu. Bun sau rău, bazele statului democratic, cu pluripartitism, cu alegeri “oarbe” sau “chioare”, dar libere, au fost puse atunci. Azi, abia azi, revoluţia este furată. Sub ochii noştri. Am orbit, trăim o nesfârşită “duminică oarbă”, nu mai suntem în stare să pricepem ce se petrece cu noi? Că trăim o atonie a stării de revoltă ştiam. Dar că ne-a fost extirpat simţul de apărare individual şi ca neam, onoarea şi demnitatea ca popor, călcat în picioare de o gaşcă de piraţi certaţi cu legea şi cu Dumnezeu, asta n-o mai credeam.

Am scris, până am obosit, cu îndreptăţirea celui care n-a stat sub pat în zilele însângerate din decembrie, despre cum ne-a furat Iliescu revoluţia. Nu bănuiam că ea va fi cu adevărat furată după 20 de ani. Domnia legii a fost schimbată cu domnia bunului plac. Puterea, toată, e din nou în mâna unui om. Obraznică, la vedere. În mâinile unui om şi ale unei femei. Parcă am mai trăit asta! Banii, banii împrumutaţi şi banii neîmprumutaţi sunt toţi la ei. Organismul statal, cu vene, artere, cu mâini şi picioare, acţionează la impuls unic.

Serviciile, procuratura, instituţiile cu mitralieră şi pistol i se supun necondiţionat, iar vagile pusee de revoltă sunt nimicite pe reguli de intimidare şi chimie a trădării. Disoluţia statului s-a încheiat. Nu mai merge nimic, învăţământul e pe butuci, sistemul de sănătate s-a mutat la Viena. Fireşte, nu pentru amărâţii care se tratau la spitalul din Urlaţi, azi trecut pe lista celor ce trebuie desfiinţate. De ce? Aşa a decis preşedintele. Nu academia medicilor, nu ministerul de resort, nici măcar premierul nostru caricatural. Preşedintele a zis aşa, şi aşa rămâne.

Sărăcia stă cu flămânzii la masă, zornăindu-le gamelele goale. Pluripartitism? Prin vot, Parlamentul arăta într-un fel. Votul e o invenţie inutilă în epoca piraţilor. Unica instituţie care se putea opune dictaturii bunului plac a devenit, prin vânzări mercenare şi trădare, o mare adunare naţională caraghioasă şi fără vlagă. Nici sacrificiul acelui bărbat care s-a aruncat ca o cruce vie peste neputinţele ei n-a mişcat pe cineva sau ceva. Partidele, unul din idealurile revoluţiei, au redevenit un singur partid-stat. Nu contează că are o susţinere electorală minoră. Partidul-stat e armata mercenară a unui om.

Băsescu a început să fie cunoscut prin marele furt al flotei comerciale a ţării, dosar nelămurit, unde are calitatea, suspendată din motive de imunitate, de inculpat. E ştiut pentru furturi de case, pentru furturi de voturi pentru a-şi face odrasla europarlamentar, pentru furtul evident al noului mandat, pentru hoţii cu partide şi cu politicieni. Marele furt este însă cel al revoluţiei. Furtul şi minciuna au fost şi sunt armele cu care manipulează, stăpâneşte, aţâţă, distruge. România este, a devenit, devine pe zi ce trece un stat sărac, batjocorit, părăsit de cetăţenii săi, opus celui pe care îl visau cei care au murit şi cei care n-au murit în ’89. Jumătate din amărâţii care o mai locuiesc sunt înveliţi în pufoaicele Băsescu.

Iarna aceasta a scos pe uliţele satelor mii şi mii de pufoaice electorale. Până la viitoarele alegeri, ele se rup, iar marele hoţ al revoluţiei, cel care ne-a desprins de lumea civilizată, singurul preşedinte european care e ştiut şi respectat doar la Cireşica, pregăteşte alte pufoaice. Vom fi o ţară de pufoaice. Atacul îndreptăţit al rezerviştilor? Pensionarii nu pot roade cu gingiile stâlpii înarmaţi ai puterii atâta vreme cât tineretul, cel care a rămas în ţară, se consumă în discotecile Ebei, noile academii ale succesului. Dărâmarea puterii care a furat revoluţia nu se poate face decât prin votul parlamentarilor pe care i-am ales. Prin prea multe lichele, parlamentarii care susţin regimul de azi devin însă hoţi ai revoluţiei. Aşteptaţi parlamentarii puterii la casele lor, acolo unde au copii, neveste, amante. Arătaţi-le obrazul, iar dacă vă întorc, aşa cum îi ştiu, dosul, articulaţi-le, măcar cu vorba, un şut. E un tratament care poate face uneori cât o revoluţie.

din Jurnalul Naţional

miercuri, 12 ianuarie 2011

Modul radical nou de a privi şi percepe realitatea datorită mecanicii cuantice şi teoriei corzilor / teoriei M.

Teoria Corzilor şi Mecanica Cuantică – teorii consecutive ce au o bază solidă în descoperirile fizicianului Max Planck.

Susţinerile fizicienilor teoreticieni ai Teoriei Corzilor / Teoriei M.

Predicţiile mecanicii cuantice – care se referă la fenomene şi materia la scară extrem de mică, de ordinul a 2,54-12 cm - au devenit postulate / certitudini prin confirmarea lor de către numeroasele experimente ştiinţifice. Teoria cuantică este acum unanim acceptată datorită testărilor predicţiilor făcute pe baze teoretice. Se poate afirma că „Universul este guvernat cu precizie extremă de mecanica cuantică” (fizician Brian Greene).

Fizicienii teoreticieni au lansat de cca 20 de ani o nouă viziune „şocantă” a înţelegerii şi interpretării a comportamentului obiectelor / materiei, a realităţii: este cazul Teoriei supercorzilor sau Teoria Corzilor completată cu Teoria Membranelor (Teoria M). Acestea reprezintă un mod radical nou de a interpreta natura, realitatea, aşa cum mecanica cuantică a fost şocantă la rândul ei când a „debutat”, prin modul de explicare al comportamentului particulelor. Noutatea acestor teorii complementare constă în:

- determinarea teoretică a fenomenelor / comportamentului materiei / obiectelor subatomice ce au dimensiuni în jurul a 1,6 x 10−35 metri şi

- demonstarea teoretică că asemenea fenomene, reacţii ale obiectelor / materiei ce încă nu pot fi detectate cu tehnicile actuale se petrec şi la scara materiei vizibile, în întreaga textură spaţiu-timp a universului.

Noile teoria corzilor şi teoria M – ca şi mecanica cuantică - se bazează mult pe descoperirile fizicianului Max Planck, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1918, privind sistemul de unităţi de măsură ale obiectelor microscopice, sub-atomice.

Max Planck [Premiul Nobel pentru Fizică 1918 „Ca apreciere pentru serviciile oferite în avansarea Fizicii prin descoperirea cuantelor de energie.”], a formulat teoria cuantică a radiaţiilor potrivit căreia energia minimă pe care o poate trasporta o undă este proporţională cu frecvenţa ei; dacă energia minimă pe care o poate transporta o anumită undă depăşeşte energia cu care trebuie să contribuie, ea nu contribuie cu nimic şi rămâne neactivă.

Mecanica cuantică.

Ştim cu certitudine că mecanica cuantică ne dovedeşte absolut şi irevocabil că o parte din conceptele de bază esenţiale înţelegerii lumii familiare de zi cu zi îşi pierd orice înţeles când atenţia noastră se restrânge la lumea microscopică. Mecanica cuantică este o teorie coerentă matematic şi furnizează predicţii care au fost verificate cu o precizie uimitoare.

Mecanica cuantică a consacrat existenţa principiului incertitudinii descoperit de fizicianul german Werner Heisenberg în 1927 conform căruia există o relaţie matematică între precizia cu care se măsoară poziţia electronului (a oricărei particule) şi precizia cu care se măsoară viteza lui, cele două fiind invers proporţionale. Deci, la nivel microscopic, mişcarea unei particule care e descrisă prin precizarea poziţiei şi a vitezei, este imposibilă cunoaşterea exactă a ambelor caracteristici. Această incapacitate de a cunoaşte în acelaşi timp poziţia şi şi viteza particulelor elementare face ca lumea microscopică să fie în mod intrinsec turbulentă.

După descoperirea principiului incertitudinii, fizica a luat o direcţie nouă, ireversibilă. Probabilităţile, funcţiile de undă, interferenţa şi cuantele se bazează pe un mod radical nou de a privi realitatea.

Mecanica cuantică înserează conceptul de probabilitate în univers la un nivel profund. În conformitate cu interpretarea dată de fizicianul Max Born, validată de experienţele efectuate în cursul a mai bine de jumătate de secol, natura ondulatorie a materiei implică faptul că materia însăşi trebuie descrisă la nivel fundamental într-o manieră probabilistică.

rezultatul coliziunii dintre particule.

Conform mecanicii cuantice, universul evoluează supunându-se unui formalism matematic riguros, dar acest cadru determină doar probabilitatea de a avea un anumit viitor, dar nu şi care va fi acel viitor, ceea ce deasemeni a fost confirmat de numeroase experimente.

Mecanica cuantică ne arată indubitabil că universul se bazează pe principii care, din punct de vedere al experienţelor noastre cotidiene, sunt stranii.

Feynman scria: „(mecanica cuantică) dă naturii o descriere absurdă din perspectiva bunului simţ. Şi este în perfectă concordanţă cu experimentul. Sper deci că puteţi accepta natura aşa cu este Ea – absurdă.”

Printre caracteristicile esenţiale ale mecanicii cuantice este şi constatarea că totul în univers, inclusiv structura spaţiului şi timpului, manifestă fluctuaţii cuantice cu atât mai turbulente cu cât acestea sunt măsurate pe distanţe mai mici. şi această constatare face obiectul studiului teoriei corzilor, în cazul distanţelor de ordinul lungimii Planck.

Teoria Corzilor – Teoria M.

Teoria corzilor / Teoria M explică proprietăţile fundamentale ale naturii şi au drept ţintă:

- unificarea mecanicii cuantice şi a principiului relativităţii, prin predicţii asupra comportării materiei / obiectelor ultra microscopice cu lungimi aproximative lungimii lui Planck, adică de aproximativ 1.616252×10−35 metri şi

- extinderea constatărilor teoretice la scara întregului univers. Această extindere a teoriei a corzilor / teoriei M la scară cosmică se bazează mult pe constatările teoretice ale mecanicii cuantice confirmate prin numeroase experimentări, inclusiv la obiecte de dimensiuni obişnuite şi la dimensiuni cosmice. Aceste teorii unificatoare a întregii materii şi a tuturor forţelor a schimbat atât de mult perspectiva noastră asupra universului.

Teoriile sugerează că lumea microscopică este plină de corzi minuscule, ale căror vibraţii orchestrează evoluţia cosmosului. Conform teoriei corzilor, constituienţii elementari ai universului nu sunt particule punctiforme (adică de dimensiunea zero, aşa cum se afirmă în teoria cuantică) ci sunt minuscule filamente unidimensionale (corzi), ca nişte fire elastice infinit de subţiri, vibrând necontenit în toate sensurile. Corzile sunt atât de mici – lungimea lor medie este aproximativ egală cu lungimea Planck (adică 1,62x10-33 cm) -, încât par a fi punctiforme chiar şi atunci cînd sunt examinate cu cele mai puternice aparate.

coardă înfăşurată de tip Calabi-Yau

Ideea centrală a teoriei corziloreste că diferitele moduri de oscilaţie a le unei corzi fundamentale produc mase şi sarcini de forţă diferite; cu alte cuvinte, proprietăţile unei „particule” elementare – adică masa şi diversele sale sarcini de forţă – sunt determinate de modul de vibraţie al corzii sale interne.

Oscilaţiile corzii îi determină acesteia proprietăţile fizice cum ar fi masa şi sarcina de forţă.

Fiecare particulă elementară este alcătuită dintr-o singură coardă şi toate corzile sunt identice; diferenţele între particule apar deoarece corzile care le corespund se află în rezonanţe de vibraţie diferite.

De ce sunt atât de importante descoperirile fizicianului Planck.

Planck a descoperit cuantumul acţiunii undelor, un factor de proporţionalitate - cunoscut sub numele de constanta lui Planck – dintre frecvenţa undei şi cantitatea minimă de energie pe care unda o poate avea şi care este de aproximativ o miliardime de miliardime din unităţile curente .

Constanta Planck (notată ħ), este o constantă fizică reflectând dimensiunile cuantei în mecanica cuantică şi are mărimea de 6,6 x 10-34 jouli.secundă .

Constanta Planck a fost descrisă pentru prima dată ca constanta de proporţionalitate între energie (E) a unui foton şi frecvenţă asociată acesteia de unde electromagnetice (ν). Această relaţie între energie şi frecvenţa se numeşte raportul Planck sau ecuaţia Planck-Einstein: E=hv.

De asemenea Planck a contribuit la evoluţia fizicii subatomice [ultra-microscopice] prin stabilirea şi a altor unităţi de măsură:


- Lungimea Planck, notată ℓP, este o unitate de lungime, egală cu 1.616252 x 10−35 metri. Este o unitate de bază în sistemul de unităţi Planck

Lungimea Planck poate fi definită prin trei constante fizice fundamentale: viteza luminii într-un vid, Constanta lui Planck, şi forţa gravitaţională constantă.

- Timpul lui Planck, (tP), este unitatea de timp în sistemul de unităţi naturale cunoscut ca unităţi Planck . Acesta este timpul necesar pentru lumina să călătorească, în vid, o distanţă de o lunfime Planck şi are valoarea de 5,39 x 10-44 secunde http://physics.nist.gov/cuu/Images/space126.gif

- Masa Planck ( m P ) este unitatea de masă în sistemul de unităţi naturale cunoscut sub numele de unităţi Planck şi are valoarea de 2,17644 × 10 -8 kg (sau 21,7644 micrograme).

Din nefericire, toate de experimente ştiinţifice şi experienţele noastre umane sunt la dimensiuni de peste miliarde de miliarde de miliarde de ori faţă de scara dimensiunilor lui Planck, ceea ce face grea sondarea directă a evenimentelor ce se produc la scara Planck.

CARACTERISTICILE CORZILOR.

Corzile sau firele din lumea care ne înconjoară sunt tensionate în mod diferit şi datorită valoarii / mărimii acestor tensiuni din buclele corzilor. În cazul particulei ipotetice gravitonul [ce este particula – mesager (care mediază) a forţei gravitaţionale şi a cărei masă este foarte apropiată de zero] , tensiunea calculată are valoarea colosală de 1039 tone forţă (o mie de miliarde de miliarde de miliarde de miliarde tone forţă) – aşa numită tensiune Planck. Tensiunea Planck suportată de corzi se transpune la dimensiuni tipice ale acestora de ordinul lungimii Planck, adică 10-33 centrimetri.

Deci, datorită tensiunii enorme, în teoria corzilor, energia tipică de vibraţie a unei bucle este foarte mare.

Energia unei corzi care vibrează este determinată de două lucruri: modul în care vibrează (moduri mai violente corespund unor energii mai mari) şi tensiunea de-a lungul ei (tensiuni mai mari corespund unor energii mai mari). Şi aceste energii ale corzilor sunt măsurate pornind de la o unitate de energie – energia Planck iar masele lor sunt măsurate în unităţi de masă numite masa Planck. Fizicienii se exprimă în mod obişnuit spunând că scara „naturală” sau „tipică” de energie sau de masă a teoriei corzilor este scara Planck.

Referitor la afirmaţia făcută la capitolul mecanică cuantică precum că: „Printre caracteristicile esenţiale ale mecanicii cuantice este şi constatarea că totul în univers, inclusiv structura spaţiului şi timpului, manifestă fluctuaţii cuantice cu atât mai turbulente cu cât acestea sunt măsurate pe distanţe mai mici. şi această constatare face obiectul studiului teoriei corzilor, în cazul distanţelor de ordinul lungimii Planck”, în teoria corzilor nu există nici o posibilitate de a distinge „imperfecţiunile” structurii spaţiului la o scară de lungimi sub lungimea Planck. Presupusele ondulaţii cuantice furtunoase ce ar apărea sub lungimea lui Planck nu există, pentru că, fiind într-un spaţiu sub cel ce ar putea fi măsurat, aceste oscilaţii nu pot fi măsurate şi prin urmare nici nu există. Teoria corzilor stabileşte o limită inferioară pentru distanţele accesibile fizic şi afirmă că universul nu poate fi restrâns la o mărime mai mică decât lungimea Planck în nici una din dimensiunile lui spaţiale, ceeace sugerează o dimensiune minimă a universului. Mai precis, distanţele sub lungimea Planck sunt inaccesibile.

Simetria – supersimetria naturii, a universului, o proprietate fundamentală în TC.

Simetria constituie o parte esenţială a esteticii fizicii – care are un înţeles foarte concret şi precis. În ultimele decenii fizicienii au creeat teorii în care particulele de materie şi particulele mesager se întrepătrund mai strâns decât s-ar fi crezut. Asemenea teorii care unesc nu numai forţele naturii, ci şi constituenţii ei materiali au cea mai mare simetrie posibilă şi din acest motiv au fost numite supersimetrice. Teoria supercorzilor este în acelaşi timp fundamentul şi culmea unui cadru supersimetric.

Universul nu este static, el se transformă în diverse feluri de la un moment la altul. Legile care guvernează aceste evoluţii, după datele existente acum, sunt fixe şi neschimbate. Aceste reguli sunt valabile pretutindeni. Fizicienii denumesc aceste două caracteristici ale legilor fixe – faptul că nu depind de locul sau momentul în care le folosim - simetrii ale naturii: adică natura tratează fiecare moment din timp şi fiecare loc din spaţiu la fel – simetric – ceea ce garantează faptul că se aplică aceleaşi legi fundamentale. Şi principiul relativităţii spune că toate legile fizicii trebuie să rămânî neschimbate indiferent de mişcarea relativă cu viteză constantă pe care ar putea-o avea observatorii individuali.

O particulă elementară are o mişcare de rotaţie în jurul propriei axe ceea ce fizienii o numesc spin. Aceasta constituie o proprietate intrinsecă, asemenea masei sau sarcinii sale electrice. Conform cercetărilor, orice electron din univers, dintotdeauna şi pentru totdeauna are o rotaţie proprie într-un ritm fix, neschimbător. Fizicienii au demonstrat că particulule care transmit forţe negravitaţionale – fotonii, bosonii de etalonare slabi şi gluonii – au o rotaţie proprie caracteristică de două ori mai mare decât aceea a particulelor de materie. Ei au cu toţii „spin 1”. Ideea de bază este că atunci când luăm în considerare spinul mai există exact o simetrie a legilor naturii matematic posibilă. Este cunoscută sub numele de supersimetrie. La începutul anilor 1970, fizicienii şi-au dat seama că particulele din natură trebuie să existe în perechi ai căror spin diferă printr-o jumătate de unitate. Astfel de perechi de particule sunt numite superparteneri, indiferent dacă le considerăm punctiforme sau ca bucle vibrante minuscule. Analize teoretice detailate au arătat că, dacă universul încorporează supersimetria, atunci fiecare particulă cunoscută trebuie aibă o particulă superpartener încă nedescoperită.

Dimensiunile în univers.

Pentru ca teoria corzilor / teoria M să fie valabile, universul trebuie să aibe zece dimensiuni spaţiale ( din care trei dimensiuni sunt cele măsurabile, perceptibile în viaţa de zi cu zi, vizibile) şi una temporală, deci în total unsprezece dimensiuni. Această predicţie a rezultat din calculele matematice şi ecuaţii complexe. Din aceste 11 dimensiuni, trei dimensiuni spaţiale (şi una temporală) sunt mari, extinse, în timp ce toate celelalte sunt minuscule (de dimensiuni la ordinul de mărime al lungimii Planck, adică 1,05x10 -33 cm) şi încolăcite.

ÎN LOC DE CONCLUZII.

· Predicţiile teoriei corzilor / teoriei membranelor au „ca bază de pornire” mecanica cuantică. Deosebirile esenţiale între ele şi mecanica cuantică sunt:

- Cele două noi teorii pun în armonie mecanica cuantică cu principiul relativităţii şi oferă astfel, baza teoriei unificată a fizicii, T.O.E. – teoria cuantică ce încorporează toate forţele şi toată materia;

- Oferă predicţii fundamentate pe calcule matematice şi ecuaţii extrem de complexe ale unor fenomene şi constatări observate în natură, în lumea vizibilă, cărora nu li s-au stabili fundamentare teoretică prin mecanica cuantică;

- Predicţiile teoriei corzilor / teoriei M nu pot fi confirmate experimental – spre deosebire de predicţiile mecanicii cuantice ce au fost integral confirmate de multe experienţe – deoarece lungimea Planck [lungimea aproximativă a unei corzi = 1.6 x 10−35cm] este cu cca 17 ordine de mărime (10-17) mai mică decât dimensiunea pe care o putem cerceta folosind tehnologia din ziua de azi; pentru această cercetare experimentală ar fi necesar un accelerator de dimensiunile unei galaxii pentru a vedea corzile individuale. Dacă se va testa experimental teoria corzilor, va trebi să fie făcută în mod indirect. Vor trebui găsite consecinţe ale teoriei corzilor în proprietăţile fizice observabile la scări de lungime cu mult mai mari decât mărimea corzii. Fizicianul Edward Witten a declarat că teoria corzilor a făcut deja o predicţie spectaculoasă confirmată experimental: „teoria corzilor are remarcabila proprietate de a prezice gravitaţia”, chiar dacă această „predicţie” este de fapt o „postdicţie”, fiindcă fizicienii au descoperit descrierile teoretice ale gravitaţiei cu mult înainte de a afla de teoria corzilor.

· Ipoteza cuantică a lui Planck răstoarnă perspective noastră asupra lumii. Valoarea mică a constantei Planck [ ħ = 6,6 x 10-34 jouli.secundă] face ca abaterile radicale de la lumea cunoscută de noi să fie restrânse la domeniul microscopic, dar dacă s-ar întâmpla ca ħ să fie mult mai mare aceste ciudăţenii ar deveni realitatea de zi cu zi, aşa cum sunt fenomenele corespunzătoare lor din lumea microscopică.

· Teoria corzilor are capacitatea de a descoperi noi caracteristici fizice remarcabile ale unui univers bazat pe corzi, caracteristici ce dezvăluie coerenţa subtilă şi profundă din funcţionarea naturii.

· Deşi suntem departe de a înţelege pământul necunoscut al teoriei corzilor şi teoriei M, nu există regiuni necartografiate. Asemenea cartografului, teoreticianul corzilor poate pretinde acum cu optimism moderat că spectrul teoriilor logic valide care încorporează şi descoperirile esenţiale ale secolului trecut – relativitatea specială şi generală; mecanica cuantică; teoriile de etalonare ale forţelor tari, slabe şi electromagnetice; supersimetria; dimensiunile suplimentare din univers – sunt toate cartografiate, cuprinse într-o schemă coerentă, logică, într-un cadru unificat. Provocarea pentru M-teoreticianul este de a arăta că un punct oarecare al „Hărţii teoriilor corzii, supergravitaţiei, a celor unsprezece dimensiuni şi teoria M” descrie cu adevărat universul nostru.

Surse:

Brian Greene – Universul elegant

Wikipedia

Enciclopedia universală Britannica

marți, 4 ianuarie 2011

Eliberarea de sub Ceauşescu a fost mai uşoară


Autor: LUCIAN AVRAMESCU

4 ianuarie 2011

Aproape că s-au isprăvit Sărbătorile. Mai avem de consumat ziua Sfântului Ioan într-o ţară cu abundenţă la acest capitol onomastic, mai e de ge­ru­it o Bobotează, păcălind-o cu ce-a mai rămas de la Crăciun. Un rest de cârnat, un sfârc de coadă de porc, un castron cu piftie uitat pe terasa blocului. Niţel entuziasm bahic, supra­vie­ţuitor al mahmurelilor lăsate de vinul contrafăcut şi ţuica din zahăr. Gata. Se sting beculeţele din pom, globurile se pun la păstrare pentru alte, posibi­le, Sărbători. Am intrat în 2011, an pe care trebuie să ne obiş­nu­im să-l caligrafiem pe cererile de împrumut bancar, pe poliţele de asi­gu­­r­are obligatorie, pe scrisorile – se mai scriu scrisori oare, ca-n vremurile lui Eminescu şi Balzac? – pe care le trimi­tem neamurilor. Privindu-l din avion, poporul s-a prefăcut că-i e bine. A dansat, la minus 10 grade, în Piaţa Constituţiei (de când nu mai există ca lege morală supremă, Constituţia a rămas nume de piaţă), s-a bucurat de căldura trupelor care ema­nau optimism pe note sumare şi texte frivole. Apropo! Niciodată televizi­u­nile nu s-au întrecut cu atâta în­ver­şu­nare în porcării, stropind, în apla­u­ze, micile ecrane cu îmbelşugate pro­duse ale – folosesc un cuvânt omo­lo­gat – găoazei. Sinistru! Astea fac rating. Asta vrea „boborul”! Bravos naţiune! Slavă ţie şi glorie eternă!

Politic, anul începe cu o dulce­gă­rie de minciuni marca Băsescu şi de angajamente ale opoziţiei faţă de care am, mi-ar plăcea să nu le am, rezerve. Opoziţia va face front comun şi pro­mite să dea jos în 2011 regimul ma­fiot. Băsescu, refugiat în munţi, în pis­cinele lui încălzite, pentru că pe pârtii nu se prea mai arată, declară că n-a cuvântat de Anul Nou fiindcă nu l-a invitat nimeni. Şi nu-i place să se­me­ne cu Ceauşescu. Haida-de! Când am scris că omul ăsta minte aşa cum respiră am greşit. El minte şi între res­piraţii. Putea să iasă pe muchia ani­lor, aburit şi descheiat la gât, într-o piaţă publică, strigând „Să trăiţi bineeee!”? Nu-i greu de imaginat câte sticle şi hui­duieli ar fi pornit către cel care făcea cândva dansul cocoşului îmbulfoiat pe scene, sub aclamaţii. Anul ur­mător va duce la „modernizarea” României, declară el pitit între microfonul televiziunii publice şi al ra­di­o­u­lui oficial, undeva pe o pârtie unde schi­ază în spatele preşedintelui doar se­pepistul. Explică apăsat cam ce înseamnă asta. Alte sute de mii de bu­getari concediaţi (eventual doctori şi profesori dacă o mai rămâne vreunul de concediat), închiderea spitalelor mici, adică alea unde gă­seau o speranţă amărâţii de prin sate şi cătune, comasarea şcolilor. „Mo­der­nizare şi reformă” până când Ro­mâ­nia va fi reformată în Burundi.

Am convingerea, la început de An Nou, că blestemul care ne urmă­reş­te de lungi decenii îşi va produce mai apăsat efectele, iar eliberarea de sub Băsescu va fi mult mai grea decât eliberarea de sub Ceauşescu. Mult mai costisitoare, dacă nu chiar impo­si­bilă. Cota de energie vitală pe care o are azi poporul român, jalnic deva­lo­­rizată, ca o monedă naţională tocită de inflaţii, nu anunţă nici o revoluţie a demnităţii. Un candidat din competiţia prezidenţială precedentă, singurul cred care ar fi meritat să câştige, dar care a fost invalidat de apatia populară şi de jocurile de culise, in­clu­siv din propriul partid, propunea o „revoluţie a bunului-simţ”. Bietule ide­alist! Bun-simţ ai zis? Trăim în ţa­ra în care nesimţirea este aplaudată pe toate scenele. Furtul nu e cel al pun­gilor cu galbeni de la brâul unor, să zicem, nobili care căscau gura, în piaţa pariziană a linşărilor cu pu­blic, la o decapitare, ci din ciorba, şi aşa chioară, a unor orfelini. De ce cred că eliberarea de sub acest regim va fi mai grea chiar decât eliberarea de sub sovietici sau fanarioţi? Pentru că niciodată forţa morală a unui popor nu a căzut atât de tare. Pentru că nici­o­dată spiritul malefic nu s-a co­co­­ţat atât de sus. Niciodată hoţii nu au avut acces, fără cea mai mică oprelişte, la zestrea şi rezervele de supra­vie­ţuire ale unui popor, stăpânind toate seifurile şi toate cheile. Niciodată cei furaţi nu s-au dovedit atât de ane­mici, niciodată hoţii, atât de netemători de Dumnezeu.

Următorii 15 ani ai României, scrie un studiu european, vor fi de cădere economică neîntreruptă. Ce vă face să credeţi asta, sunt tentat să urlu şi să-i înjur? Pe ce vă bazaţi, măi deştepţilor? De ce n-am fi noi, econo­mic, o Germanie a Europei, o Elveţie ban­cară, o Polonie a demnităţii ca neam? Cu pani orgolioşi. Citesc în altă parte prognoza eternizării lui Băsescu, în varianta Putin, la cârma Ro­mâniei. În consecinţă retractez. Ştiţi voi ceva. Evaluaţi paşii împleticiţi spre viitor ai ţării mele prin convingerea că puterea actuală îşi va continua procesul asasin. Dar dacă vă în­şe­laţi? Şi totuşi... Cei 5 milioane de lei vechi pe care regimul îi are deja pentru fiecare alegător la următorul scru­tin sunt suficienţi. Trei sferturi dintre românii săraci pot fi cumpăraţi cu acest preţ şi chiar cu mai puţin. Să­ră­cia ucide, iar banii aceştia ţin de cald o lună celor care trăiesc doar cu speranţa salvării zilei de mâine. Mâine e chiar mâine, nici un poimâi­ne în fi­lo­sofia de supravieţuire. Mai departe, când n-ai ce pune în farfurie, e greu de întrevăzut şi devine inutil şi abs­tract. Mai avem niţel de sărbătorit. Cei care am sărbătorit. Mai avem puţin şi ne avântăm, cu capul în jos fireşte, în anul „modernizării” României. Scapă cine poate.

P.S. Pentru vârfurile puterii, elicopterul devine – iată deja o tradiţie – soluţia fugii de popor. Băsescu a şters-o de la Predeal cu elicopterul nu doar pentru a ajunge mai lesne la Bucureşti, ci pentru a evita disconfortul unor priviri ostile. Primii doi plimbăreţi cu elicopterul în România sunt Traian Băsescu şi Elena Udrea, întâmplător şi cei care deţin cu adevărat puterea.

reprodus din Jurnalul Naţional