marți, 9 noiembrie 2010

Despre REALITATEA dezvăluită de TEORIA CUANTICĂ.

REALITÁTE, realităţi, s.f. Existenţă efectivă, obiectivă; fapt concret, lucru real, stare de fapt; p. ext. adevăr. ♦ (Fil.; la sg.) Materia care există în afara conştiinţei omeneşti şi independent de ea. [Pr.: re-a-] - Din fr. réalité, lat. realitas, -atis, germ. Realität. Sursa: DEX '98

REALIT//ÁTE ~ăţi f. 1) Existenţă obiectivă; stare reală. 2) Lucru concret, care există în mod real. 3) Caracter real. 4) Lume înconjurătoare, existentă în afara conştiinţei umane şi independent de ea. /realité, lat. realitas, ~atis, germ. Realität Sursa: NODEX

Teoria / mecanica cuantică modifică, completează, întregeşte şi precizează definiţiile clasice ale realităţii, inclusiv a împrejurărilor în care viaţa (deci şi oamenii) există.

Considerată a fi unul dintre marile concepte ale sec XX, mecanica cuantică ... a condus la o reconsiderare a conceptului de de realitate obiectivă (Enciclopedia universală Brittanica)

Noţiunilor din definiţiile de dicţionar ale realităţii : existenţa efectivă, obiectivă; lucru real; adevăr; natura; universul; le sunt precizate şi stabilite esenţa de către mecanica cuantică cu mai mare exactitate şi oricum neobişnuit / diferit faţă de cunoştinţele de până acum.

Sunt adevăruri dezvăluite de către teoria cuantică neştiute de foarte mulţi din contemporani, realităţi care ne determină pe cei mai mulţi dintre noi să ne reconsiderăm o parte semnificativă din ce am fost învăţaţi şi ce ştim despre realitate şi adevăr. Teoria cuantică a demonstrat indubitabil existenţa unei realităţi diferite de cea cotidiană, ceea ce determină necesitatea ca „realitatea” să fie abordată mai complex decât aşa cum ea a fost definită până acum.

Teoria cuantică postulează că universul este constituit din particule ale căror caracteristici [modul de manifestare şi comportament] le face să fie legătura între materie şi spirit.

Prin extindere, de către unii oameni de ştiinţă de prestigiu, se extrapolează starea particulelor la una din formele de bază ale spiritualităţii umane, adică la conştiinţă, ajungându-se la concluzia că realitatea este o posibilitate a conştiinţei de sine.

Iată câteva din ideile /teoriile precum şi unele din argumentele ce susţin aceste teorii despre realitate şi adevăr pornind de la fizica cuantică prezentate sub formă de flash-uri, extrase din lucrările arătate la sfârşitul materialului.

Mecanica cuantică postulează / demonstrează, printre altele, că lucrurile nu sunt alcătuite din ceva brut, ci din idei şi concepte respectiv din informaţie.

În acest stadiu al ştiinţei, prin fizica cuantică, se ştie că la baza universului sunt particulele elementare. Printre altele, s-a stabilit că aceste particule:

- pot să fie unde şi în acelaşi timp pot fi particule,

- pot fi în acelaşi timp în mai multe locuri

- există şi nu există,

- apar şi dispar.

Această realitate dezvăluită de mecanica cuantică, este [ în stadiul acesta de cunoaştere], un pic cam ambiguă, nebuloasă, voalată.

O problemă care se pune este: unde se duc aceste particule când dispar?

Consecinţa unor asemenea constatări este întrebarea: ce este materia?

Haisenberg – codescoperitorul mecanicii cuantice - spune că „atomii nu sunt lucruri. Ci doar tendinţe”.

Lumea materială este o vibraţie a conştiinţei şi în fiecare clipă eu aleg una din acele mişcări vibratorii pentru a-mi aduce experienţa în manifestare.

Deci, în loc să mă gândesc la lucruri, trebuie să mă gândesc la posibilităţi. Toate lucrurile sunt posibilităţi ale conştiinţei

Care este realitatea?

Fiecare generaţie a avut – şi are – „adevărul său”, „realitatea” sa.

De exemplu, despre pământ s-a stabilit de erudiţii vremii iar generaţii întregi au fost convinşi sute de ani de adevărul celor „ştiute” la vremea respectivă că:

a fost plat; este centrul universului şi totul se învârte în jurul său;

a fost rotund (sferic);

este geoidal.

Deci fiecare epocă cu "adevarul" ei!

Realitatea fizică există când interacţionează cu altă realitate fizică.

Ce vedem, vedem cu ochii sau cu creierul? Evident că vedem cu creierul, ochii fiind ca o lentilă ce trece peste imagini, care pot fi percepute sau nu, în funcţie de cum suntem programaţi.

Creierul însă nu face diferenţa între ceea ce vede efectiv în mediul înconjurător şi ceea ce îşi aminteşte, deoarece în ambele situaţii se activează practic aceleaşi reţele neuronale (s-au făcut numeroase experienţe şi acest fapt a devenit notoriu).

Iată două banale exemple din care rezultă că, deşi avem ochii aţintiţi asupra „obiectului” (real, evident, aflat la locul unde avem aţintită privirea, datorită „netrecerii” prin creiere a imaginii captate de lentilele din ochi, de fapt nu le vedem:

- înainte de a trece strada, te uiţi în toate părţile să vezi dacă nu vine un vehicul; sunt situaţii când nu-i percepi existenţa, deşi ochii au fost aţintiţi şi asupra sa;

- sunt cazuri când căutând ceva prin casă, treci cu privirea peste acel ceva dar nu-l percepi că există.

Noi suntem bombardaţi cu informaţii. Creierul procesează 400 de miliarde de biţi-informaţie pe secundă. Dar noi suntem conştienţi numai de 2.000 biţi de informaţie pe secundă şi acestea se referă numai la mediul înconjurător, la corp şi la timp.

Cu alte cuvinte, realitatea obiectivă este cea rezultată din existenţa a cel puţin 400 de miliarde de biţi pe secundă şi nu cea pe care ne-o „imaginăm” noi din cei 2000 de biţi / sec ce-i percepem /conştientizăm. Realitatea dată de lumea înconjurătoare, de mediul în care trăim, nu este percepută decât în extrem de mică măsură [iată, în raportul 2.000/400. 000.000.000]. Adică percepem numai 0,000000005 din informaţiile ce există în jurul nostru şi care arată realităţile din mediu!!

S-au filmat molecule de apă în stare naturală; apoi aceeaşi apă a fost pusă în recipienţi. Apa dintr-un recipient a fost binecuvântată; în faţa altui recipient s-au exprimat mulţumiri pentru binefacerile apei; s-a scris pe un alt recipient cuvântul mulţumesc. După aceste operaţii, la fiecare din aceşti recipienţi apa şi-a schimbat structura, devenind mai pură, mai curată, cu o structură diferită de cea iniţială a moleculelor, fie şi numai datorită manifestării unei intenţii – de mulţumire, de pildă. S-a demonstrat că materia – apa, în cazul experimentului – reacţionează la gânduri, la intenţii, la manifestări spirituale.

Se demonstrează astfel că gândul sau intenţia sunt forţa motrice a acestor fenomene de modificare a structurii materiei.

Multe experimentări şi constatări ale oamenilor de ştiinţă au condus la ideea că realitatea este o posibilitate a conştiinţei de sine.

Realitatea economică şi socială.

În continuare vă supun atenţiei un alt plan în care este judecată / analizată realitatea, viaţa.

Drept cauză principală a crizei mondiale, fizicianul F.Capra consideră a fi o percepţie, o viziune depăşită a realităţii, a vieţii, consecinţă a aplicării teoriilor carteziene – mecaniciste – newtoniene încă deosebit de prezente în toate domeniile ştiinţei.El propune abordarea realităţii de pe poziţiile unei viziuni sistemice ca urmare a unei noi percepţii asupra realităţii.

Drept cauză principală a crizei mondiale, F.Capra consideră a fi o percepţie, o viziune depăşită a realităţii, a vieţii, consecinţă a aplicării teoriilor carteziene – mecaniciste – newtoniene încă deosebit de prezente în toate domeniile ştiinţei. El propune abordarea realităţii de pe poziţiile unei viziuni sistemice ca urmare a unei noi percepţii asupra realităţii care să aibe la bază teoria cuantică.

F. Capra susţine că încercăm să aplicăm concepte ce ţin de o imagine depăşită a lumii, a realităţii, care nu mai poate fi înţeleasă în termenii acestor concepte. Argumentele sale se bazează pe noua fizică – îndeosebi fizica cuantică – ce nu poate fi înţeleasă în termenii fizicii mecaniciste, cartezian-newtoniene; pentru a fi înţeleasă, fizica cuantică a avut nevoie de noi concepte, de un vocabular şi înţelesuri adecvate.

In fizica modernă, imaginea universului ca o maşină a fost înlocuită de o viziune ca fiind un întreg indivizibil, dinamic, ale cărui părţi sunt interconectate în mod esenţial şi pot fi înţelese doar ca modele ale unui proces cosmic. Deci fizica modernă a depăşit viziunea mecanicistă carteziană asupra lumii şi ne conduce spre o imagine holistică şi intrinsec dinamică a universului.

De-a lungul secolelor fizica a servit ca model conceptual pentru toate celelalte ştiinţe.

În primele trei deceni din secolul XX, evoluţiile în fizică, culminând cu teoria relativităţii şi teoria cuantică, au spulberat conceptele principale ale viziunii carteziene asupra lumii şi cele ale mecanicii newtoniwne. Noţiunile de spaţii şi timp absolute, particulele solide elementare, substanţa ca material fundamental, descrierea obiectivă a naturii – toate aceste concepte au fost depăşite de noua fizică şi domeniile pe care aceasta le punea în evidenţă.

In acelaşi mod stă situaţia cu noile concepte privind realitate, viaţa.

Ceea ce este necesar, este o nouă paradigmă (sau noi paradigme), o nouă viziune asupra realităţii, o schimbare fundamentală în gândire, în percepţiile şi valorile noastre.

Interconexiunile şi interdependenţele între numeroasele concepte reprezintă modul de manifestare şi cadrul în care se valorifică noua viziune sistemică asupra vieţii.

S-au căutat şi s-au emis pentru fiecare din probleme omenirii teorii şi pseudosoluţii ineficiente. Ineficacitatea s-a datorat faptului că nici unul din specialişti nu a identificat problema aflată la baza crizei de idei: şi că majoritatea persoanelor din cercurile academice subscriu la percepţii înguste (reducţioniste) ale realităţii, inadecvate pentru a rezolva problemele majore ale epocii noastre

Economia din zilele noastre este caracterizată printr-o abordare fragmentară şi reducţionistă [mecanicistă], care este tipică pentru majoritatea ştiinţelor sociale. În general, economiştii refuză să recunoască faptul că economia nu reprezintă decât un aspect al cadrului ecologic şi social, un sistem viu compus din oameni aflaţi într-o continuă interacţiune, atât unii cu ceilalţi, cât şi cu resursele lor naturale, majoritatea acestora fiind, la rândul lor, organisme vii. Eroarea principală a ştiinţelor sociale constă în divizarea acestui cadru în fragmente considerate ca fiind independente şi în tratarea acestor fragmente de către domenii ştiinţifice separate.

VIZIUNEA SISTEMICĂ ASUPRA VIEŢII.

Această nouă viziune asupra realităţii se bazează pe conştientizarea interrelaţionării şi interdependenţei tuturor fenomenelor – fizice, biologice, psihologice, sociale şi culturale.

Viziunea sistemică priveşte lumea din punctul de vedere al relaţiilor şi integrării. Sistemele sunt entităţi integrate, ale căror proprietăţi nu pot fi reduse la proprietăţile părţilor componente mai mici. În natură abundă exemplele de sisteme. Fiecare organism – de la cele mai mici bacterii, trecând prin marea varietate de plante şi animale, până la oameni - reprezintă un sistem integrat şi ca atare, un sistem viu. Aceleaşi aspecte de integritate sunt etalate de sistemele sociale – ca de ex un moşuroi de furnici, un stup de albine sau o familie de oameni - şi de către ecosistemele care constau dintr-o dintr-o diversitate de organisme şi de materie neînsufleţită care se află într-o interacţiune reciprocă.

Ca orice alte fiinţe vii, noi aparţinem ecosistemelor şi, de asemenea, formăm propriile noastre sisiteme sociale.

Finalmente, la un nivel chiar şi mai cuprinzător, există biosfera, ecosistemul întregei noastre planete, ecosistem de care depinde integral supravieţuirea noastră. Studii recente de chimie şi microbiologie asupra biosferei şi a modului cum aceasta pare să regleze compoziţia chimică a aerului, au determinat apariţia ipotezei potrivit căreia planeta Pământ ca întreg este considerată ca fiind un singur organism viu.

Această ipoteză dă o nouă dimensiune cunoaşterii şi interpretării realităţii.

În interacţiunea noastră cu mediul există o interacţiune şi influenţă reciprocă între lumea exterioară şi lumea noastră interioară. Modelele pe care le percepem în jurul nostru sunt bazate, într-un mod cât se poate de fundamental, de modelele din interiorul nostru; lumea interioară şi cea exterioară sunt intotdeauna interconectate în funcţionarea organismului uman; ele acţionează una asupra alteia şi se dezvoltă împreună.

Experienţele transpersonale implică o extindere a conştiinţei dincolo de limitele convenţionale ale organismului şi, corespunzător, un sentiment mai larg al identităţii, ele pot implica. De asemenea, există percepţii ale mediului ce transced limitările uzuale ale percepţiilor senzoriale. Este un mod de conştiinţă în care individul se simte conectat la cosmos ca întreg şi poate fi astfel identificat cu conceptul tradiţional de spirit uman.

Oamenii posedă conştiinţă; suntem conştienţi nu numai de senzaţiile noastre, ci şi de noi înşine ca indivizi care gândesc şi experimentează. Mulţi oameni utilizează termenul de conştiinţă cu sensul de totalitate a raţiunii, cu numeroasele sale niveluri conştiente şi inconştiente şi care, corelate / insumate, reprezintă de fapt realitatea fiecărui din noi.

x x x

Ce este adevărul?

Într-un câmp cuantic, toate realităţile există simultan.

Există lumi diferite în care locuim:

- lumea microscopică pe care o vedem,

- lumea celulelor,

- lumea atomilor noştri,

- lumea nucleilor,

lumi de mici dimensiuni şi complet diferite care îşi au fiecare limba şi matematica sa proprie. Dar sunt în acelaşi timp şi complementare, pentrucă un organism – uman, de exemplu – are proprii atomi şi în acelaşi timp are şi celule, are şi fiziologia macroscopică.

Deci sunt mai multe niveluri ale adevărului.

Nivelul cel mai profund al adevărului, relevat de ştiinţă şi filozofie, este nivelul fundamental al unităţii. La nivelul cel mai profund, sub-nuclear al realităţii noastre, adevărul este că toţi oamenii suntem practic UNUL ŞI ACELAŞI.

Fiecare om are caracteristicile programate şi toate posibilităţile să creieze realitate, ceea ce, până acum era numai apanajul lui Dumnezeu, entitatea ce a creat şi a stabilit programul de dezvoltare a tot ce există.

Dogmele religioase despre Dumnezeu au concepţii extrem de primitive şi dăunătoare multor oameni cum sunt femeile, păgânii. Religiile organizate au un concept superstiţios, de suburbie, depre Dumnezeu şi au „inoculat” oamenilor, de-a lungul a sute / mii de ani, concepţii despre realitate de multe ori virtuală şi greşită. Unul din primitivismele doctrinelor religioase este că tu poţi greşi faţă de Dumnezeu şi că, în atare situaţie, trebuie să fii pedepsit de Dumnezeu sau de „reprezentanţii” sai . Nu poţi greşi faţă de Dumnezeu şi deci n-are rost să fii pedepsit. Dumnezeu a creat totul iar tu eşti o fărâmă de siliciu dintr-un Univers!

Nu există un Dumnezeu care-i condamnă pe oameni. Stă în puterea fiecăruia să vadă, să constate ce-l face să stagneze în viaţă sau să progreseze, să caute şi să găsească căi de a influenţa existenţa şi evoluţia sa, de a-şi „croi” realitatea sa prin acţiunea minţii, conştiinţei sale, a liberului său arbitru. Altfel spus, noi ne făurim realitatea.

Mai mult, conştiinţa fiecăruia din noi îi influenţează pe cei din jur, influenţează proprietăţile materiei; ne influenţează viitorul, participăm la crearea propriului viitor. Nu suntem separaţi de mediul înconjurător. Suntem una cu el. Suntem legaţi de tot ce este în jurul nostru. Nu suntem singuri; există această interconexiune a întregului univers, suntem interconectaţi între noi şi în acelaşi timp interconectaţi cu întregul univers la un nivel fundamental.

Cunoscând aceste realităţi, devine o necesitate adoptarea unei noi paradigme. Aceia de a ne influenţa traiectoria vieţii prin schimbarea determinantă de gânduri şi de conştiinţă privind modul de a trăi.

x x x

Până la apariţia şi impunerea în lumea ştiinţei a mecanicii cuantice existau două curente puternice, două câmpuri conceptuale adverse: materialismul şi spiritualismul. Aceste două doctrine asupra naturii fiinţei se completează prin teoriile cunoaşterii care le corespund: realismul şi idealismul.

Prin calea conceptuală deschisă de teoria cuantică, apare o nouă reprezentare a lumii, radical alta care, sprijinindu-se pe cele două curente anterioare le depăşeşte, făcând sinteza acestora. Această nouă concepţie este situată mult dincolo de materialism dar şi dincoace de spiritualism şi care a fost denumită de unii autori metarealism. „Astăzi, pe graniţele stranii şi mişcătoare stabilite de teoria cuantică, fizicienii fac toţi, fără excepţie, experienţa unui agnosticism de gen nou : realitata nu este cognoscibilă: ea este voalată şi hotărâtă să rămână aşa.” – afirmă Jean Guiton, membru al Academiei Franceze, unul din autorii cărţii „Dumnezeu şi ştiinţa”.

Prezentându-vă unele din teoriile şi ideile contemporane asupra realităţii vehiculate şi susţinute de unii oameni de ştiinţă de prestigiu, cum puteţi remarca din bibliografia consemnată mai jos [precum şi unele păreri personale asupra acestora], vă invit să reflectaţi şi chiar să vă stabiliţi comportamentul potrivit aspiraţiilor voastre.

Vă urez să aveţi o viaţă cu cele mai frumoase realităţi!

Notă: ca de obicei, textul scris cu fonturi de culoare albastră reprezintă considerentele mele pentru care suport toate consecinţele.

Surse:

Fr. Capra - Momentul adevărului

- dr C. D. Dulcan - Inteligenţa materiei

- Dumnezeu şi ştiinţa – Jean Guiton, membru al Academiei Franceze şi fizicienii G. Bogdanov şi I. Bogdanov.

-Do we know – ce ştim de fapt? What the bleep!* [video-documentar alcătuit din prelegerile a 13 oameni de ştiinţă]

- Masaru Emoto – Mesaje ascunse în apă

Un comentariu:

Anonim spunea...

Ce bine se explica acum tandemurile aparent fara noima, cum ar fi terorism fara teroristi, hotie fara hoti, justitie fara dreptate, milionari de carton! Principiile fizicii cuantice privitoare la dualismul si duplicitatea particulelor elementare ale universului ( exista si nu exista, apar si dispar, pot fi in acelasi timp in mai multe locuri ) le-a descurcat in sfarsit. Si ce mai discutii timp de 20 de ani, ca pe vreamea lui Dumas Tatal; deh alte principii, moda veche, fizica Lordului Newton.