POARTA TIMPULUI. Călătoria în timp.

Dezvolt în cele ce urmează o temă de actualitate în lumea ştiinţifică, deşi, pentru mulţi dintre noi, abordarea este mai de grabă de science-fiction: călătoria omului în timp, spre Trecut sau spre Viitor.

. Renumitul fïzician Kip Thorne, de la Institutul de Tehnologie din California, spunea: "Odată, călătoria în timp era subiectul exclusiv al scriitorilor cu multă imaginaţie. Oamenii de ştiinţă serioşi citeau în secret aceste povestiri şi, uneori, chiar le scriau sub pseudonim, dar n-ar fi recunoscut în ruptul capului că îi interesează asemenea fantasmagorii. Timpul s-a schimbat. Acum, citim în jurnale serioase de ştiinţă analize despre posibilitatea călătoriei în timp, semnate de teoreticieni de prestigiu. Se pare că fizicienii au înţeles că natura Timpului este prea importantă ca sa fie lăsată la îndemână unor simpli scriitori".

Materialul cuprinde capitolele privind:

- BAZELE TEORETICE. Continuu-ul spaţiu / timp.

- OAMENI DE ŞTIINŢĂ DESPRE SPAŢIU / TIMP şi călătoriile în timp.

- CERCETĂRI ce au printre alte obiective şi călătoria în timp

şi vă este prezentat în trei părţi.

- BAZELE TEORETICE. Continuu-ul spaţiu / timp.

Evoluţia Universului în care trăim - care se află într-o continuă expansiune – se bazează pe existenţa simultană a:

- continuu-ul spaţiu / timp şi

- triadei substanţă, energie, informaţie;

Mulţi cercetători au ajuns la concluzia că ecuaţia spaţiu / timp este una din caracteristicile Universului cunoscut, în care trăim.

În teoria relativității restrânse, spațiul și timpul sunt mărimi între care există o legătură intrinsecă și ca urmare, nu pot fi considerate entități separate. te deci natural să se considere că diferitele evenimente se petrec într-un continuu cvadridimensional, numit spațiu-timp, în care trei coordonate (x, y, z) se referă la spațiu și una t se referă la timp. Introducerea unui astfel de concept se datorează matematicienilor Henri Poincaré și Hermann Minkowski. De aceea continuu-ul cvadridimensional se mai numeşte și spațiu Minkowski.

1. Spaţiul se caracterizează în Universul nostru prin tridimensionalitate. Dar spaţiul tridimensional este de acuma o entitate care nu mai satisface înţelegerea fenomenelor, definirea a tot ce concepem, ce gândim, ce deducem logic şi, la urma urmei, a ce există în această lume.

1.2. Teoria relativităţii formulată de Einstein postulează că spaţiul este curb.

În vecinătatea unei entităţi cu greutate şi masă, spaţiul se deformează descriind curbe care afectează traiectoria a tot ceea ce le-ar putea traversa.

2. Timpul este cel mai misterios obiect din Univers: n-are miros, nu-l vezi, nu are greutate, nu-l pipăi, dar este peste tot.

Timpul este el însuşi o dimensiune, deoarece, pentru a determina poziţia unui obiect oarecare (în mişcare sau chiar static), este nevoie de patru coordonate, una din ele fiind timpul.

Mecanismele şi organismele posedă fiecare o scară temporală care le este proprie.

Chiar în lumea noastră tridimensională simţim deseori timpul dilatându-se sau comprimându-se.

Oamenii de ştiinţă au întreprins numeroase cercetări care au avut drept rezultate teorii, descoperiri, demonstraţii, calcule susţinute mai ales de matematicieni potrivit cărora se poate călători în timp, dar şi teorii potrivit cărora s-ar putea constata că nu suntem reali.

3. Există o relativitate a spaţiului şi a raportului spaţiu/timp. Tot mai numeroţi oameni de ştiinţă susţin teoria conform căreia spaţiul nu poate exista fără timp şi timpul fără spaţiu. Deci dacă se înscrie într-o ecuaţie spaţiul, în acea ecuaţie trebuie necondiţionat ca una din variabile să fie timpul.

Raportul spaţiu / timp schimbă complet realitatea văzută de oameni. Mai jos sunt date unele exemple din care rezultă relativitatea spaţiului, a timpului şi a raportului spaţiu/timp.

• O defilare este văzută diferit de un:

- spectator static – succesiunea defilanţilor este într-un anumit ritm, intr-o anumită poziţie;

- spectator care merge odată cu defilarea – are altă perspectivă a defilanţilor, a duratei ei, defilarea este oarecum mai „temporizată”,

- spectator care merge în sens invers defilării – o vede intr-o formă inversă celui din situaţia precedentă;

• - spectator din avion – are o privire de ansamblu, fără secvenţialităţi. Scurgerea timpului pe Pământ comparat cu timpul scurs într-o navă galactică (pe aceasta timpul se scurge mai încet). Exemplul clasic este cel cu doi fraţi gemeni: fratele plecat în spaţiu cu o navă galactică – deci care se deplasează cu viteză mare - , la revenirea pe pământ, va fi mult mai tânăr decât cel ce a rămas pe Pământ.

• Doi prieteni stau în apartamente situate la acelaşi etaj însă în clădiri diferite, lipite una de alta însă care au intrările pe străzi diferite. Apartamentele au însă un perete comun în grosime de cca 10 cm. Pentru a se vizita, trebuie să parcurgă un spaţiu enorm, dat fiind proximitatea apartamentelor (10 cm!): coboară etajele din propriul imobil, străbat distanţa de pe strada unde locuiesc, străbat distanţa până la şi pe strada unde se află locuinţa prietenului precum şi holul de intrare, suie la etajul respectiv şi, în fine, intră în locuinţa amicului. Toate aceste, în loc să străbată cei 10 cm ce-l desparte, de fapt, de locuinţa prietenului, printr-o uşă (gaură de vierme!!??) ce ar putea fi făcută în zid.

• Dincolo de viteza luminii.

La viteze extrem de mari, apropiate de viteza luminii, se înregistrează în mod vizibil o contracţie a lungimilor şi o dilatare a timpului. Pentru doi observatori care se deplasează cu viteze relativiste unul faţă de celălalt, singurul element comun este distanţa spaţio - temporală care îi separă (metrică). Când aceasta este negativă, ceia ce înseamnă că viteza este mai mică decât viteza luminii, cei doi pot schimba informaţii. Când este pozitivă, nici un semnal cauzal nu-i poate uni – evenimentele sunt plasate absolut aiurea unul faţă de celălalt !

În această posibilă lume cu patru dimensiuni funcţionează principiul relativităţii simultaneităţii şi spaţio – temporalităţii, principiu ce a fost invocat de unii autori drept explicaţie a fenomenelor precognitive. Unii fizicieni – cum ar fi Feinberg – consideră că ar exista unele particule cu masă imaginară, tahioni, care s-ar deplasa cu viteză mai mare decât cea a luminii; aceasta le-ar conferi posibilitatea de a călători înapoi în timp.

Urmează partea II-a