DOTĂRI ŞI CARACTERISTICI DEOSEBITE / INEXPLICABILE ALE ANIMALELOR (III)
ALTE ENIGME BIOLOGICE.
Anghila
Angulla anguilla – anghila – este un peşte migrator. Trăieşte în fluviile din vestul şi sudul Europei.
Adulţii migrază în vecinătatea insulelor Bermude (Marea Sargasselor) unde, după depunerea icrelor, mor. Larvele, duse de curentul Gulf Stream, ajung după 2-4 ani în fluviile Europei unde se transformă în adulţi. Ele pot să se târască pe uscat dintr-un bazin hidrografic în altul; aceasta are loc noaptea, când se târăsc pe iarba umedă mai mulţi kilometri. (Dicţionarul Enciclopedic Român)
Care să fie pattern-ul informaţional al acestor peşti, ce sofisticat program au la baza existenţei lor care să-i determine să facă, timp de cca 12 ani cât este viaţa unei anghile, o călătorie dus-întors pe cca 10-12.000 km [Marea Sargaselor – Europa] şi să ajungă în apele dulci contra cursului apei (contra curentului)?
De ce există aceste condiţii de viaţă?
Numai aşa se pot menţine speciile de anghilă migratoare?
Peşte tropical
Un documentar difuzat pe Discovery Channel a arătat secvenţe din viaţa unei specii de peşte ce trăieşte în apele tropicale ale Amazonului. Deoarece în aceste ape sunt mulţi prădători care se hrănesc cu icre, această specie îşi „asvârle” icrele pe frunzele florei tropicale care beneficiază şi de soare şi care se află la 1 - 1,5 metri deasupra apei. Pentru a se realiza eclozarea puietului, peştii respectivi vin la perioade de timp bine determinate şi stropesc icrele pentru ca acestea să aibe umiditatea necesară dezvoltării larvelor în ou. După ce ies mormolocii, aceştia alunecă în apă şi reintră astfel în mediul prielnic evoluţiei lor în peşti.
Un alt mister nedezlegat: DELFINII
Sunt atât de inteligenţi, de comunicativi şi de bucuroşi de viaţă, încât îi de păşesc în multe privinţe pe oameni. În cele mai vechi legende se spune, chiar, că ar fi foştii locuitori ai Atlantidei, transformaţi în peşti.
Istoria delfinilor incepe cu mult inaintea celei umane. Studiul fosilelor a demonstrat ca, in urma cu aproximativ 50 de milioane de ani, un mamifer cu puţină blană şi un corp prelung a alunecat intr-o laguna tropicala din Marea Tethys, care se intindea din Spania zilelor noastre, pana in Orientul Mijlociu. În timp, acea creatura s-a adaptat la viaţa marina, pierzandu-şi parul şi alungindu-si corpul. Narile ei s-au deplasat catre creştetul capului, iar membrele au devenit aripioare inotatoare. Asa arata delfinul in zilele noastre.
Delfinii reprezinta, in continuare, pentru oamenii de ştiinţa, o fiinţa misterioasa, necunoscuta. Oricine i-a vazut a ramas fascinat de incredibila lor energie, de bucuria vieţii pe care o degaja şi de inteligenţa lor rernarcabila. Gingăşia şi atitudinea parca plina de optimism a acestor fiinţe joviale îi fac pe copii sa rada, iar pe adulţi - sa redevina copii. într-un mod cu totul misterios, delfinii ating cumva profunzimea sufletului omenesc.
Delfinul din oglinda
Dar cat de inteligente sunt oare aceste fiinţe? Inteligenţa este definita de oamenii de stiinţa fie prin capacitatea de a comunica, fie prin conştiinfa propriei persoane. Studiile vieţii delfinului realizate in ultimele decenii au demonstrat ca delfinii poseda ambele calitaţi, atat aceea de a comunica intre ei, cat şi conştiinţa de sine. Diana Reiss, profesor de psihologie la Universitatea din New York, a demonstrat ca delfinii se pot recunoaşte in oglinda şi chiar o folosesc pentru a-si "inspecta" diverse parţi ale corpului. O asemenea abilitate se credea pana acum ca o deţine doar omul.
Cercetarile comportamentale au dovedit ca delfinii indeosebicei din specia afalin, au personalitaţi distincte, se pot gandi la viitor si folosesc uneltele. Pâna nu demult,oamenii de stiinţa afirmau ca fabricarea şi folosirea uneltelor este trasatura esenţiala a omului, care il separa net de celelalte fiinţe. Evoluţia speciei umane are la baza tocmai aceasta abilitate, insa cercetarile recente demonstreaza ca ea nu ne aparţine in exclusivitate. Astfel, in Golful Rechinilor din Australia, s-a descoperit ca delfinii si-au "confecţionat" din bureţi marini o banda care sa le protejeze botul sensibil când foreaza fundul oceanelor.
Un limbaj cu mii de semnale
Un argument important pentru a susţine ca delfinii sunt fiinţe extrem de inteligente este modul lor de a comunica. S-a constatat ca aceste animale folosesc în comunicare aproximativ 14 mii de semnale, in timp ce oamenii, in convorbirile lor zilnice, se limiteaza doar la o mie de cuvinte! Mai mult decat atat, un singur semnal al delfinilor cuprinde mult mai multe semnificaţii decat un simplu cuvant. Delfinii sunt capabili sa emita o gama largă de sunete, de la fluierat, modalitatea lor principală de comunicare, la clicuri, zgomote scurte, folosite in principal pentru ecolocaţie. Ecolocaţia este mai bine cunoscuta sub numele de "sonarul delfinilor". Acest "instrument" le permite sa localizeze obiecte sau organisme vii aflate la sute de metri distanţa, cu un remarcabil succes. Sistemul senzorial de ecolocaţie al delfinilor este fascinant prin complexitate, dar ramane in continuare un mister pentru ştiinţa moderna. Fiecare delfin adopta o "semnatura", un sunet aparte care-l caracterizeaza doar pe el, astfel incat sa se poata re cunoaste unii pe ceialalţi. In concluzie, putem afirma ca eficienţa utilizarii codurilor nu este o caracteristica exclusiv umana.
Kelly si pescarusii
La Institutul de studii ale mamiferelor marine din Mississippi, delfinul Kelly si-a construit de mult o reputaţie bine meritata. To|i delfinii de la institut sunt instruiţi sa stranga mizeriile care cad in bazinele lor, iar apoi negociaza cu ingrijitorii schimbul deşeuri-peste. Însa delfinul Kelly a mers mai departe decat toţi ceilalţi, uimindu-si instructorii. El ascundea gunoaiele pe fundul bazinului, sub o piatra. De câte ori dresorul se apropia, se ducea la fund si aducea doar o mica parte din gunoiul strans, primind in schimb o porţie de peste. Tratativele însa nu se încheiau aici, Kelly repetand operaţiunea pentru a primi tot mai mult peste. Dar agilitatea mintii lui Kelly nu s-a oprit aici. Intr-o zi, un pescarus a poposit in bazin. Kelly a imobilizat intrusul si l-a predat instructorului. Acesta a fost atât de mirat de captura, încât i-a oferit o mulţime de peste. Se pare ca experienţa i-a dat idei noi. La masa, ea a pus deoparte ceva peşte si l-a ascuns sub piatra unde ascundea gunoaiele. Cand nimeni nu era prin preajma, a scos pestele la suprafaţa si l-a folosit ca momeala pentru a atrage alţi pescarusi. In timp, şi-a invaţat si puiul sa faca şi metoda s-a raspândit. Acum, momirea pescarusilor a devenit chiar un soi de joc la delfini.
Toţi pentru unul şi unul pentru toţi!
Poate ca acesta este un mesaj pe care delfinii încearca sa ni-1 transmita, prin comportamentul lor in colectivitate. Ei se ghideaza dupa o adevarata"filosofie" sociala si se dedica intregului grup. Cand unul dintre ei se simte slabit, toţi ceilalti il inconjoara cu afecţiune, pentru a-1 apara de eventualele pericole si, daca acesta nu mai poate ajunge la suprafaţă cu propriile puteri, toţi ceilalţi il susţin,impingandu-l spre aer, pentru a putea respira. Delfinii dovedesc altruism şi actioneaza cu generozitate.
|
|
Exista sute de marturii ale oamenilor salvaţi de catre delfini de la inec sau de atacul rechinilor. In urma cu caţiva ani, in golful Eliat, din Orientul Mij-lociu, un turist britanic a fost salvat in mod miraculos de catre trei delfini de la atacul unui rechin.
Nici o alta specie de animale salbatice nu se comporta cu atata afecţiune, devotament si incredere faţa de oameni. Mai mult decât atat, delfinii au grija şi de mediul ambiant, din care işi iau exact atata hrana câta au nevoie, nu distrug şi nu omoara inutil alte vieţuitoare.
Delfinii terapeuţi
In ultimii ani, terapia cu delfini a luat o mare amploare, devenind un fenomen "la moda" in incercarea de a trata diverse afectiuni, in special ale copiilor bolnavi de autism, paralizie cerebrala sau sindromul Down.
În lucrarea sa intitulata "Mesajul delfinilor", Patricia St. John povesteste cum a descoperit ca delfinii şi copiii autişti "comunica" intr-un mod cu totul aparte. Ea a încercat sa-i apropie si rezultatele au fost spectaculoase: copiii bolnavi ieşeau treptat din izolarea lor in preajma delfinilor.
Recent a aparut ideea ca delfinii ar trebui sa fie declaraţi "persoane non-umane", cu dreptul de a fi trataţi ca "indivizi". Delfinii sunt constienţi de mediul lor, au emoţii, au personalitaţi distincte, control de sine, şi îi trateaza pe ceilalţi cu respect, fara a cere nimic in schimb. Recunoaşterea inteligenţei deosebite a delfinilor si declararea lor ca persoane este insa greu de acceptat, in condiţiile in care omul isi proclama suveranitatea de fiinţă raţionala asupra intregii planete (??!!).
La delfini exista ceva impresionant. Ei demonstreaza neîncetat o vie dorinţa de a comunica si empatiza cu alte creaturi ale pamantului. Acest atribut rar, un alt animal, Homo Sapiens,înca nu l-a invaţat perfect.
Am prezentat câteva cazuri reale în care se manifestă forme ale viului, ale vieţii. Cele relatate, alături de alte miliarde de miliarde de trăiri şi de existenţe ale vieţuitoarelor acestei planete – câteva au constituit subiectul unor articole postate pe cele două bloguri – aratăcât de complex şi minuţios este programul după care fiinţele se nasc, trăiesc, se dezvoltă, se transformă şi se integrează în complicatele relaţii cu mediul, cu alte specii.
Subliniez că, dincolo de caracteristicile fizice şi însuşirile dominante determinate de pattern-ul fiecărei fiinţe, există o inter-relaţionare între specii ce depăşeşte înţelegerea şi simţurile noastre; există de asemenea caracteristici ce fac parte din domeniile ce determină atitudinea, gândirea, mentalitatea, comportamentul încă neelucidate.
Indiferent de modul Dvs de a gândi şi interpreta aceste fenomene: sceptic, cinic, gnostic, partizan al evoluţiei speciilor, ateu, agnostic, entuziast, credincios, religios, partizan al intelligent design, al creaţionismului, trebuie cu toţii să recunoaştem că viul – viaţa are extrem de multe forme de manifestare din domeniul spiritual – dintre care o parte v-au fost prezentate în acest material – care sunt evidente dar pe care nu reuşim încă să le descifrăm, să le găsim originile, să le „cuantificăm”, să le „pipăim” cu cele numai cinci simţuri ale noastre. La stadiul actual de cunoaştere rămân încă enigme.
Faţă de aceste realităţi ale căror cauze rămân necunoscute, apreciez că sunt două feluri de reacţii / atitudini:
- Să le consemnăm ca fapte oarecare, să le ignorăm ca nefiind pe deplin cuantificate şi unanim evidenţiate de ştiinţă ca fenomene, să trecem indiferenţi pe lângă ele, pentru că, ce să-i faci: aşa e viaţa!
- Să le luăm în considerare ca manifestări ale fiinţelor, încă enigmatice, dar care influenţează puternic viaţa, să le punem în evidenţă, să ne adaptăm traiul / existenţa în mod corespunzător şi să le apreciem la o valoare cât mai apropiată de semnificaţia şi influenţa lor asupra cotidianului.
Alegeţi şi fiţi fericiţi!
Sorin302
Surse:
Jan van Helsing – Copiii Mileniului III, ed Antet, 2003
revistamagazin.ro.
Pravda
Formula AS-anul XX, nr. 929, iulie2010 • 19 – articol semnat de Natasa Galche
Dicţionarul Enciclopedic Român
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu