luni, 26 iulie 2010

CE NE MAI LIPSEA: CIREAŞA DE PE TORTUL DEGRINGOLADEI ROMÂNIEI.

În aceste zile trăim realităţi şi suntem martorii unor fapte care, acum, produc pentru români consternare, stupoare şi care dor, dar care, prin dezvoltare în sensul dorit de unii maghiari, prin complicitatea unor politicieni şi încurajate de conducerea statului, pot duce la situaţia ca România să fie în postura Serbiei, Moldovei, Georgiei....

Cum altfel pot fi interpretate atitudinile şi declaraţiile de mai jos?

Vicepreşedintele Parlamentului European, Tökes Laszlo, declarase joi seară (notă – 22 iul crt), la Universitatea de Vară "Tusvanyos", că, dacă o microregiune precum Kosovo şi-a dobândit autonomia, acelaşi lucru ar fi posibil şi în Ţinutul Secuiesc. "Trebuie să ieşim în stradă dacă este nevoie. Dacă trebuie, secuimea are nevoie de un model de tip catalan, dar în acel moment nu veţi mai fi la guvernare (UDMR - n.r.), pentru că am manifesta împotriva voastră", a afirmat Tökes. Reluând ideea modelului catalan avansată de Tökes, preşedintele executiv al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Toro T. Tibor, a afirmat că nu crede că în Transilvania se poate iniţia o manifestare de asemenea amploare, dar s-ar mulţumi dacă la Miercurea Ciuc s-ar aduna 100.000 de oameni care să ceară autonomia Ţinutului Secuiesc.

Declaraţiile radicalilor maghiari ar fi rămas simple declaraţii repetate în fiecare vară cu aceeaşi ocazie dacă Traian Băsescu, în calitatea sa de şef al statului, nu s-ar fi dus să le gireze personal. Şi mai mult, să le mulţumească personal radicalilor, şi, excepţional, însuşi premierului ungar, Viktor Orban, prezent şi el la Tuşnad, pentru că l-au ajutat să câştige alegerile din noiembrie anul trecut. "75% dintre maghiari au votat pentru mine şi vă mulţumesc că m-aţi ajutat", a spus Băsescu. Din dreapta sa, Laszlo Tökes i-a mulţumit şi el lui Traian Băsescu "pentru sprijinul important" dat în alegerea sa ca vicepreşedinte al Parlamentului European.

Felicitându-l apoi pe Traian Băsescu pentru înfiinţarea comisiei prezidenţiale de modificarea Constituţiei", Tökes l-a anunţat pe şeful statului român că "asigurarea independenţei şi autonomiei pentru regiunea slavă de sud a Europei, concretizată în Planul Aktissaari prin care Kosovo a devenit independent, iar sârbilor li s-a asigurat autonomia, trebuie să existe şi pentru noi, maghiarii din România". "Vrem o autonomie cât mai mare, până când nu vom fi rezolvat problemele comunităţilor maghiare din Europa nu va fi linişte şi pace!", a mai adăugat Tökes, care i-a propus apoi lui Băsescu şi "un troc": "Noi am scos castanele fierbinţi din foc pentru dumneavoastră, când v-am sprijinit împotriva adversarilor dumneavoastră, aşa că acum haideţi să ne fiţi recunoscător şi să ne daţi autonomia!".

Miza "trocului" despre care vorbea Tökes ar fi legată, din partea lui Traian Băsescu, de asigurarea unui nou sprijin pentru a se salva de suspendarea din funcţie sau pentru moţiunea de cenzură care va fi votată în Parlament în septembrie, fără voturile maghiarilor, regimul său neputând să supravieţuiască în faţa acţiunilor Opoziţiei. De partea cealaltă, este vorba despre reorganizarea administrativ-teritorială a României, cerută de Traian Băsescu în martie anul acesta şi pe care Guvernul ar intenţiona să o adopte în această toamnă. Reorganizarea administrativ-teritorială vizează desfiinţarea actualelor judeţe şi înfiinţarea unor regiuni de dezvoltare.

Or, proiectul maghiarilor, moderaţi de la UDMR sau radicali ca Tökes sau Toro Tibor, ţinteşte formarea unei unităţi administrativ-teritoriale de sine stătătoare, formată din actualele judeţe Harghita, Covasna şi Mureş.

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a anunţat deja că va cere la toamnă ca Laszlo Tökes să fie retras din funcţia de vicepreşedinte al PE, menţionând că acesta s-a bucurat de sprijinul "ticălos" al PDL. "Instigările la acţiuni de stradă pentru obţinerea autonomiei etnice, lansate de Laszlo Tökes, reprezintă un atac direct la adresa suveranităţii şi a integrităţii naţionale. Condamn cu toată fermitatea această nouă escaladare a discursului separatist al extremiştilor maghiari şi cer autorităţilor române şi instituţiilor abilitate să intervină, măcar acum, în ceasul al 12-lea, pentru apărarea unităţii naţionale şi respectarea Constituţiei", spune Corina Creţu.

Ea adaugă că ieşirea publică a lui Laszlo Tökes la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad confirmă temerile celor care s-au opus alegerii sale ca vicepreşedinte al Parlamentului European, poziţie pe care s-a grăbit să o folosească "pentru propagarea aceluiaşi mesaj extremist, separatist şi şovin, îndreptat împotriva valorilor europene". "Românii trebuie să ştie că această alegere a fost posibilă numai cu sprijinul ticălos al PDL, care se face vinovat, împreună cu Traian Băsescu, nu numai de ruinarea economiei naţionale şi de dezastrul social din ţară, ci şi de alimentarea radicalismului maghiar şi trădarea interesului naţional în folos propriu", susţine Creţu.

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a scris pe blogul său că "orice apropiere între Kosovo, Catalonia şi Transilvania contrazice chiar decizia Curţii de la Haga". "E păcat că Laszlo Tökes nu a citit respectiva decizie înainte de a chema secuimea în stradă", a spus eurodeputatul PDL, care de altfel a votat pentru alegerea lui Laszlo Tökes ca vicepreşedinte al PE. UNPR, partener de guvernare cu PDL, a reacţionat vehement, calificând acţiunile europarlamentarului Laszlo Tökes drept o "proliferare a unor manifestări radicale, iredentiste sau extremiste, care pot afecta drepturile şi libertăţile cetăţenilor, coeziunea socială sau relaţiile interetnice".

(J.N./26.07.10)

Descins sâmbătă în staţiunea Harghita Tuşnad-Băi pentru o nouă întâlnire cu premierul Ungariei, Viktor Orban, la Şcoala de Vară "Tusvanyos", preşedintele României, Traian Băsescu, a fost somat de un extremist să-şi arate paşaportul.

Cum era de aşteptat, Laszlo Tokes şi-a axat discursul pe "dreptul sfânt la autonomie" al maghiarilor din ţările învecinate Ungariei, concluzia fiind: "Vrem o autonomie cât mai mare, până când nu vom fi rezolvat problemele comunităţilor maghiare din Europa nu va fi linişte şi pace!". Apoi, mulţumindu-i lui Traian Băsescu pentru "sprijinul important dat în alegerea mea ca vicepreşedinte al Parlamentului European", Tokes i-a propus şefului statului şi "un troc": "Noi, maghiarii, am scos castanele fierbinţi din foc pentru dumneavoastră, când v-am sprijinit împotriva adversarilor dumneavoastră, aşa că acum haideţi să ne fiţi recunoscător şi să ne daţi autonomia".

(Gândul/26.07.10)

Şi afară plouă, plouă!

Niciun comentariu: