Unul dintre ele a apărut în 12 iulie 2009 şi îl are ca autor pe Adina Mutar. Aceasta e a făcut o trecere în revistă a descoperirilor deosebite privind viaţa în Univers care nu face altceva decât să scoată în evidenţă faptul că omul nu ştie prea multe despre lumea care îl înconjoară; o asemenea abordare constituie subiectul bestsellerul-ului „13 lucruri care n-au sens” scris de Michael Brooks[1]. Un al doilea material apărut în iunie 2009 este constituit de o sinteză a unor enigme ale omenirii şi se referă la cinci din misterele care l-au preocupat pe Michael Brooks.
Ambele materiale le regăsiţi mai jos.
Lectură plăcută !
În pofida numeroaselor descoperiri ştiinţifice din secolul XX, cercetătorii mai au multe enigme de elucidat.
Brooks a rezumat în cartea sa mistere care nu au fost descifrate, probleme care ies din graniţele teoremelor, excepţii care nu confirmă regula. Consultant la publicaţia „New Scientist“ şi coscenarist pentru Discovery Channel al serialului despre „minunile” lui Stephen Hawking, Brooks a avut de-a face cu multe enigme ale Universului.
Licenţiat în fizică cuantică, autorul a participat la numeroase colocvii ştiinţifice şi este, la 37 de ani, lector la Cambridge pe domeniile ştiinţă, religie şi jurnalism. Cartea „13 lucruri care n-au sens” cuprinde cele mai dezbătute probleme ale ştiinţei şi religiei, abordate în manieră jurnalistică.
1.Unde este cea mai mare parte a universului ?
Cu tot progresul pe care l-a făcut omenirea, cunoaştem doar 4% din Univers. Controversatul experiment pe care specialiştii vor să-l facă în Elveţia, cel mai amplu din istoria recentă a omenirii, ar trebui să ducă la descoperirea „particulei lui Dumnezeu”. Sau cel puţin aşa speră specialiştii din toată lumea reuniţi la Geneva.
|
Cel mai mare accelerator de particule construit vreodată ar putea ajuta la reconstituirea condiţiilor care au existat imediat după Big Bang, ajutându-i pe fizicieni să înţeleagă mai bine procesele ce au loc în Univers. Brooks consideră că acceleratorul LHC ar trebui să descopere „materia neagră”, care, în opinia specialiştilor, formează 25% din Univers.
Apoi, mai este şi „energia neagră”, misterioasa forţă care desparte spaţiul de timp. În total, 96% din Univers stă încă ascuns. Acest imens procent de necunoaştere a fost botezat „domeniul lui Dumnezeu”, care poate da peste cap ştiinţele considerate „exacte”.
Fizicienii încearcă să recreeze condiţiile care au existat imediat după Big Bang, pentru a înţelege mai bine procesele ce au loc în Univers
Un consultant al prestigioasei reviste britanice New Scientist a sintetizat, pentru cotidianul londonez The Guardian printre cinci enigme neexplicate inca (daca vor fi vreodata) ale Universului – fenomene carora oamenii de stiinta nu reusesc sa le gaseasca explicatia şi "Partea de univers lipsa la inventar”, astfel: In Univers nu exista decat masa si energie. Numai ca nici dintr-una, nici din cealalta categorie nu putem detecta decat un mic procentaj. Oamenii de stiinta estimeaza ca 96 la suta din Univers lipseste la apel. Partii care lipseste i s-au dat nume – “materie intunecata” si “energie intunecata” – dar cu asta nu aflam nimic concret despre natura acestei materii si acestei energii. Cu toate acestea, ar fi foarte important sa aflam mai multe – in definitiv, energia intunecata creaza in continuu noi “teritorii” spatiale si temporale, iar despre “materia intunecata” se afirma ca face, prin forta gravitationala pe care o exercita, ca galaxiile sa nu o ia razna
2. Anomaliile sondelor Pioneer
În anii ’70, NASA lansa două sonde spaţiale care, în loc să explice câteva din enigmele Universului, au mai adăugat altele. Pioneer 10 şi Pioneer 11 au fost primele sonde spaţiale care au dat târcoale giganţilor gazoşi Saturn şi Jupiter, fiind lansate în 1972 şi respectiv 1973.
Pioneer 10 a fost prima sondă care a trecut prin centura de asteroizi a sistemului solar, un câmp de roci situate între Marte şi Jupiter. Odată ajunsă în preajma lui Jupiter, după o călătorie de un an şi jumătate, Pioneer 10 a realizat o serie de fotografii foarte detaliate ale planetei.
Sonda Pioneer 10 s-a abătut în fiecare an cu 12.870 de kilometri de la ruta programată
Un an mai târziu, Pioneer 11 a trecut pe lângă Jupiter, continuându-şi apoi drumul spre Saturn, unde a descoperit noi sateliţi naturali de dimensiuni reduse, precum şi un nou inel al planetei. În prezent, cele două sonde, care au încetat să trimită informaţii, continuă să se îndepărteze de sistemul solar.
Nimeni nu înţelege de ce mai funcţionează, după ce s-au abătut în fiecare an de la ruta programată cu 12.900 de kilometri. Nu pare mult, dacă ţinem cont că au plutit în „derivă” cale de 219 milioane de mile pe an. Faptul că ele sunt „acolo”, undeva, continuând să existe, constituie o enigmă pe care proiectanţii şi constructorii lor nu reuşesc să o descifreze.
3. Constantele „variabile”
Până în urmă cu câţiva ani, constantele erau acele mărimi sigure, invariabile, care uşurau multe calcule astronomice. Mai mult decât atât, aceste mărimi dovedeau cât de stabile şi cât de puternice sunt forţele Universului. Făceau legile fizicii să lucreze în sensul cunoaşterii proceselor naturale.
Însă lumina care vine din îndepărtatele „unghere” ale Universului spune o poveste diferită, conform căreia aceste legi fixe au funcţionat altfel în trecutul foarte îndepărtat. Deci, sunt variabile! Iar legile şi constantele care lucrează acum ar putea deveni nişte „iluzii” în viitor.
4. Fuziunea la rece.
Specialiştii numesc fuziunea la rece un „proces nuclear fără drame”. În 1989, o ipoteză făcea înconjurul lumii, anume că există posibilitatea ca energia nucleară să fie degajată fără o explozie catastrofică. Era o observaţie de laborator care „scăpa” explicaţiei ştiinţifice. Nu s-a reuşit însă obţinrea unei confirmări ştinţiifice, ceea ce a dus la sfârşitul carierei celor care avansaseră ipoteza. „Fuziunea la rece” a rămas la nivelul de ipoteză.
Până în 1999, în laboratoarele Marinei americane s-au efectuat peste 200 de experimente care au încercat să demonstreze dacă reacţiile nucleare degajă mai multă energie decât consumă, la temperatura camerei.
Până atunci se considera că acest lucru este posibil numai în interiorul astrelor, la temperaturi inestimabile. Câţiva cercetători s- au considerat că merită continuarea cercetărilor în domeniu. Încă se mai speră că problemele energetice ale omenirii vor putea fi rezolvate prin fuziunea la rece controlabilă.
5. Misterul vieţii.
Din punct de vedere ştiinţific, viaţa este „un bagaj de chimicale”. Dar ceea ce transformă un copac viguros într-o masă de lemn neviabil nimeni nu a putut explica. Nici de ce omul se naşte, creşte, îmbătrâneşte şi moare nu s-a putut explica.
De ce există acest ciclu natural prin care tot ce este viu moare mai devreme sau mai târziu? „Pentru a renaşte!”, spun credincioşii, dar oamenii de ştiinţă nu sunt siguri dacă este vorba de o renaştere, o reorganizare a aceleiaşi materii, sau de naşterea alteia, pe baza aceloraşi parametri.
Din cele mai vechi timpuri, cercetătorii au încercat în laboratoarele lor să pună laolaltă părţi de materie pentru a-i da viaţă. Singurele rezultate pozitive au fost înregistrate atunci când materia era vie deja! Cine spune că procesul de clonare este o „joacă de-a Dumnezeu” pierde din vedere faptul că specialiştii geneticieni lucrează numai cu materie vie, ceea ce demonstrează că misterioasa forţă ce animă materia exista deja.
Un consultant al prestigioasei reviste britanice New Scientist a sintetizat, pentru cotidianul londonez The Guardian printre cinci enigme neexplicate inca (daca vor fi vreodata) ale Universului – fenomene carora oamenii de stiinta nu reusesc sa le gaseasca explicatia şi „Viata” astfel: Fiecare dintre noi stie ca este mai mult decat o simpla adunatura de molecule. Intrebarea care se pune este: de ce? Tot asa, oricine stie ca un copac este viu, iar masa de acasa nu este vie. Iarasi, trebuie pusa intrebarea “de ce?” Biologii aproape ca au renuntat sa defineasca fenomenul pe care il numim viata, incercand, in schimb, sa gaseasca metode de a “aduce la viata” diferite combinatii de molecule. “In mod bizar, scrie Michael Brooks, “in limbajul chimiei, candidatul cel mai plauzibil la titlul de amestec chimic nascator de viata are o structura similara detergentului pe care-l folosim pentru spalatul rufelor”…
6. Metanul marţienilor.
La 20 iulie 1976, sonda spaţială Viking a luat câteva probe de sol marţian şi le-a amestecat cu nutrienţi radioactivi. Oamenii de ştiinţă erau de părere că, dacă solul marţian degajă metan în aceste condiţii, înseamnă că a existat ceva ce a consumat nutrienţii, deci ar putea exista viaţă pe Marte, cel puţin la nivel microscopic.
În prezent, există mai multe dovezi că „ceva” degajă metan pe Marte, dar este acel „ceva” o formă de viaţă?, se întreabă oamenii de ştiinţă.
Cercetătorii de la NASA au găsit dovezi că există viaţă pe Marte. Apoi s-au răzgândit. De mai multe ori. Cercetătorii de la NASA au descoperit mai multe elemente care atestă că a existat viaţă pe Marte, dar susţin că nu există suficiente elemente certe în acest sens. Însă ştiinţa mai are multe enigme de descifrat, nu numai în Univers, ci şi pe Pământ.
7. Mesaj de la extratereştri.
Observatorul Arecibo din Puerto Rico aparţine Universităţii Cornell şi deţine cel mai mare telescop radio cu o singură deschidere, având un diametru de 305 metri
Cei mai mulţi dintre oameni nu cred că suntem singuri în Univers. Cei care au avut minte mai multă şi au avut şi posibilitatea au încercat să intre în contact cu alte civilizaţii. A răspuns ET la „invitaţiile” la dialog lansate de pământeni? Da, dacă este să dăm crezare interpretării unui misterios semnal venit dinspre constelaţia Săgetătorul. Acesta a fost receptat la 15 august 1977 de către Big Ear, radiotelescopul Universităţii din Ohio, amplasat în statul Delaware.
Era un puls electromagnetic care a durat 37 de secunde şi avea exact caracteristicile unui semnal extraterestru inteligent.
Astronomul Jerry Ehman, care a avut bucuria să fie la post, nu se mai putea opri din „Wow!” Şi aşa i-a rămas numele semnalului. Prima stea în acea direcţie se afla la 220 de ani lumină.
Telescopele spaţiale scrutează permanent cerul, dar cea mai mare parte a Universului a rămas necunoscută
Dacă semnalul chiar provenea de acolo, pentru pământeni ar fi trebuit să fie cel puţin un eveniment astronomic extraordinar de important. Să aibă ET un transmiţător atât de puternic? De atunci persistă această dilemă despre originea semnalului „Wow!”
8. Virusurile gigantice.
Mimivirus, agent potenţial al pneumoniei, a fost detectat pentru prima dată în 2003, de oamenii de ştiinţă de la Centrul Naţional de Cercetare (CNRS) din Marsilia. Mamavirus a fost descoperit mai târziu, în Bradford, dar intră în aceeaşi familie cu Mimivirus. Aceste virusuri gigantice ating dimensiunile unor bacterii, fiind vizibile cu un microscop obişnuit.
Mimivirus are diametrul de o jumătate de micron şi a fost confundat mult timp cu o bacterie pe care o imită. Cele două virusuri gigantice erau ascunse în microorganismele din apa din turnurile de răcire ale unor instalaţii de climatizare. Chiar dacă nu au impact fatal pentru sănătatea oamenilor, existenţa acestor virusuri îi bulversează pe cercetătorii care credeau că ştiu cum a evoluat viaţa pe Pământ, în toate formele sale.
„Mimi” are un genom asemănător celui uman, ceea ce înseamnă că a participat la istoria Pământului din cele mai vechi timpuri, dar a scăpat nedetectat. Câte altele or mai fi?
9. Ce este moartea?
Omul conştientizează moartea şi este înspăimântat. Dar oricine se gândeşte cât de mult s-ar aglomera Pământul dacă oamenii ar fi nemuritori şi s-ar înmulţi constant ajunge la concluzia că moartea e necesară. Măcar pentru a face loc şi altora. Şi atunci, de ce ne mai naştem?
Unii evoluţionişti cred că procesul viaţă-moarte este unul autodistructiv şi fără sens. „Ne naştem ca să murim!” este expresia dezamăgirii umane. Specialiştii s-au străduit să localizeze genetic „întrerupătorul” care pune capăt vieţii, dar nu l-au găsit. Nici pe cel care o poate prelungi, deşi au fost lansate nenumărate „reţete”. Acesta este unul dintre cele mai tulburătoare mistere ale vieţii.
Un consultant al prestigioasei reviste britanice New Scientist a sintetizat, pentru cotidianul londonez The Guardian printre cinci enigme neexplicate inca (daca vor fi vreodata) ale Universului – fenomene carora oamenii de stiinta nu reusesc sa le gaseasca explicatia şi „Moartea” astfel: In biologie, tot ceea ce este viu moare, la un moment dat – insa o explicatie buna a acestui fenomen lipseste. Exista ceva indicii – de exemplu, ca imbatranirea este reglata prin activarea si dezactivarea genelor, dar daca teoria evolutionista este corecta, aceste activari si dezactivari nu ar fi trebuit sa supravietuiasca selectiei naturale. De asemenea, se spune ca ceea ce este viu moare din cauza acumularii defectelor genetice. Cu toate acestea, exista o multime de balene si broaste testoase care imbatranesc ridicol de incet. Asadar, daca am reusi sa elucidam misterul mortii, ar fi o veste buna pentru generatiile urmatoare – desi, probabil, nu si pentru planeta Pamant.
10. Sexul, o loterie a vieţii
Natura demonstrează că sunt multe alte modalităţi de reproducere în afară de actul sexual. Charles Darwin a fost primul care a ridicat problema actului sexual ca mijloc de reproducere. Toate argumentele în favoarea reproducerii prin act sexual au cedat locul celor care demonstrează că înmulţirea asexuată sau „autoclonarea” este mai eficientă pentru transmiterea genelor către noua generaţie.
Nu există nicio dovadă că actul sexual plasează specia care îl practică pe o poziţie mai bună în lanţul evolutiv, făcând-o mai adaptabilă. Din contră. Şi atunci de ce oamenii, păsările şi animalele se reproduc printr-o acţiune care nu le asigură perenitatea?
Un consultant al prestigioasei reviste britanice New Scientist a sintetizat, pentru cotidianul londonez The Guardian printre cinci enigme neexplicate inca (daca vor fi vreodata) ale Universului – fenomene carora oamenii de stiinta nu reusesc sa le gaseasca explicatia şi „Inmultirea pe cale sexuala” astfel: Chiar daca Darwin a avut zece copii, el nu a putut intelege de ce aproape toate formele de viata biologica recurg la reproducerea pe cale sexuala, si nu la clonarea asexuala. La urma urmelor, reproducerea sexuala este o modalitate de reproducere foarte ineficienta. Dupa doua secole, tot nu cunoastem raspunsul. Explicatia cea mai raspandita, aceea ca amestecarea genelor ne face mai capabili sa facem fata unor conditii de mediu schimbatoare, pare plauzibila, dar dovezile clare sunt foarte putine la numar. “Pentru moment”, scrie Michael Brooks in The Guardian, “reproducerea sexuala pare sa existe doar pentru ca si masculii sa aiba un rol in viata”.
11. Liberul arbitru.
Omul are la dispoziţie liberul arbitru, care ar trebui să funcţioneze protector în situaţiile de răscruce. Şi atunci de ce se spune că, dacă dai unui om posibilitatea să aleagă, întotdeauna alege prost? Instinctul şi experienţa sunt principalele elemente care pun în funcţiune nu numai acţiunile supravieţuirii - mişcarea, mâncatul, băutul, îmbrăcatul etc. - dar sunt şi cele care determină gândirea, deciziile optime, minciunile, agresivitatea.
Toate acţiunile oamenilor fac parte dintr-un sistem asupra căruia patronează nu liberul arbitru, ci creierul. Cel puţin aşa au constatat specialiştii neurologi.
Creierul comandă deciziile pe care le consideră bune pentru protecţia organismului. Tot creierul este şi cel care creează iluzia că orice face un om este rezultatul unei voinţe proprii. Defecţiunile „maşinăriei” conduc spre manifestări aberante, dar nu există nicio dovadă a manifestării liberului arbitru, după cum susţin neurologii.
Aceasta ar trebui să rămână la nivel de ipoteză, altminteri cum ar mai putea un om să fie judecat pentru „faptele” rele ale creierului, dacă nu dispune de liberul arbitru, „cărămida” sistemului judiciar.
Un consultant al prestigioasei reviste britanice New Scientist a sintetizat, pentru cotidianul londonez The Guardian printre cinci enigme neexplicate inca (daca vor fi vreodata) ale Universului – fenomene carora oamenii de stiinta nu reusesc sa le gaseasca explicatia şi „Liberul arbitru” astfel: Specialistii in domeniul neurologiei sunt aproape convinsi ca liberul arbitru nu este decat o iluzie. Din experientele lor reiese ca creierul ne permite sa ne inchipuim ca ne controlam trupul, dar, in realitate, miscarile trupului incep cu o fractiune de secunda inainte ca noi sa luam decizia constienta de a face respectiva miscare. Au existat deja cazuri in care cercetatori au fost chemati la procese pentru a depune marturie ca acuzatii nu sunt vinovati de faptele lor. Viitorul justitiei este in mare pericol, daca stiinta va dovedi ca liberul arbitru este o iluzie.
12. Efectul placebo.
Unui om i se poate induce senzaţia că se simte mai bine după ce a luat o pastilă „falsă”, cu condiţia ca persoana care i-o administrează să fie învestită cu autoritatea necesară. Acest fapt încalcă toate regulile medicinii, conform cărora fiecare medicament acţionează chimic asupra bolii pentru care a fost prescris.
Efectul placebo este o pseudoacţiune, o păcăleală mentală a organismului şi nu ar trebui să aibă niciun efect fizic. Şi, totuşi, are. Este imposibil de explicat ştiinţific de ce. Ar trebui să se admită că organismul se poate vindeca şi singur, numai să aibă bolnavul încredere în forţele proprii. De ce nu? Se poate, dar atunci omul nu mai poate fi considerat un „creuzet” chimic!
13. Homeopatia.
Homeopatia este un sistem de medicină alternativă, cunoscută pentru practica controversată de a oferi tratamente care efectiv nu conţin ¬niciun ingredient chimic activ. Teoria homeopatiei a fost dezvoltată de medicul saxon Samuel Hahnemann (1755–1843) şi enunţată în 1796. Nici observaţiile, nici fundamentarea nu îndeplinesc condiţiile minime pentru a fi considerate ştiinţifice.
Experimentele patogenetice realizate de homeopaţi nu au nicio legătură cu afecţiunile care ar trebui tratate, fiind realizate cu diluţii misterioase. Testele ştiinţifice, pe baza metodei dublului orb, ¬binecunoscută pentru probitatea acesteia, au arătat că tratamentele homeopatice au acelaşi efect ca placebo.
Descoperirile ulterioare teoriei lui Hahnemann, cum ar fi dimensiunea atomilor (Loschmidt, 1865) sau sinteza ureei (Friedrich Wöhler, 1828) au adus unele lămuriri, şi anume că o soluţie atât de diluată, cum e o doză homeopatică, nu mai conţine nici măcar o moleculă din substanţa iniţială, deci n-ar mai trebui să aibă efecte terapeutice.
Însă cele mai moderne experimente, considerate încă la graniţa ştiinţei, au demonstrat că există o „memorie” a apei, capabilă să regenereze viaţa la „parametri” normali de funcţionalitate.
[1] Michael Brooks (foto) are 37 de ani şi este cercetător şi scriitor. Deţine doctoratul în fizică cuantică, este lector universitar la Universitatea din Cambridge şi a publicat mai multe articole în săptămânalul „New Scientist“, dar şi în ziarele britanice „The Guardian“, „The Independent“, „The Observer“, „The Times“ şi a scris şi cartea non-fiction despre explorarea a anomaliilor ştiinţifice intitulată 13 Things That Don’t Make Sense - 13 lucruri care nu au sens publicată în anul 2008 şi care este de fapt o extensie a unui articol scris pentru „New Scientist“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu