de Lucian Avramescu
articol publicat în Jurnalul Naţional din 3 martie 2009
Circulă prin redacţiile norilor informaţia că vine, că se strecoară spre noi, pâş-pâş, primăvara. Informaţia, ca toate informaţiile serios-neserioase, e pe surse. Sursa ar fi mugurii. Dar ce ziarist îşi îngăduie nelegiuirea de a-şi divulga sursele? Într-un sat din Prahova am văzut duminică oameni trebăluind cu grebla prin grădini. Sunt strânse frunzele moarte şi reziduurile ciclului vegetal defunct. Fumurile miros plăcut. Au arome de nuc şi gutui. E semn de primenire. Ce fericit aş fi dacă aş rămâne prizonierul acestui spectacol anual.
Caut, vrând-nevrând, semnele primenirii (slogan supt electoral de toţi demagogii) în politică. Cea mai gălăgioasă ştire, preluată, uneori cu nuanţe de ironie, de toată presa, este că doamna Elena Băsescu (nu-i mai zic domnişoară pentru că se tot mărită şi desmărită) candidează pentru Parlamentul European. Ştirea nu e pe surse. Un comunicat de presă, iscălit de pretendenta la postul de europarlamentar, elimină duplicitatea surselor şi confirmă apăsat informaţia. Foarte bine, zic. Sânge proaspăt. Nu mai are 16 ani aşa cum credeam anul trecut, ci apropie 30. Nu mai are tenul june, ci uşor îmbătrânit de abundenţa fardurilor şi chimicalelor. Oricum, tot tânără e. Ceva e însă în neregulă. Comunicatul este redactat impecabil. E limpede că nu-i scris de politicianul Elena Băsescu, arhiştiut pentru discursul agramat, primitiv, dezarticulat. De ce să ne pitim după deget, menajând orgoliul tatălui? Fata e şcolită în bar şi licenţiată în discotecă. S-a întâlnit accidental cu cartea sau deloc. Şi atunci, mă întreb, cine i-a compus comunicatul? De aici încolo încep să mă întristez şi apoi să mă sperii. Beizadeaua preşedintelui e îndesată în politică din raţiuni înalte. I-au fost tocmiţi consilieri şi are staff de campanie. Treacă meargă. Sunt destui agramaţi în politica României şi destule ţoape. Dar să trimiţi iată, citându-mi un confrate, o gâscă să reprezinte ţara în forurile europene, e prea mult.
Mi-am imaginat întotdeauna că acolo trebuie să acceadă minţile sclipitoare ale unei naţii. Diplomaţii de excepţie, oamenii burduf de carte, patrioţii luminaţi. Interesele unei ţări nu pot fi apărate nici de şoferul sau purtătorul de cuvânt al lui Boc, nici de odrasla prezidenţială. Ne-am legitimat în lume cu personalităţi de anvergura lui Nicolae Iorga, cel care a învăţat în tren limba unei ţări în drum spre capitala acesteia pentru a-şi ţine discursul, printr-un gest de înaltă curtoazie, în graiul gazdei. Am cucerit capitalele Europei prin conferinţele strălucite ale lui Nicolae Titulescu iar numele lui a devenit, nu numai în ţară, sinonim al unei şcoli diplomatice înalte. Treziţi-vă domnilor! Ţineţi-vă odraslele acasă! Nu amestecaţi orgoliul de părinte, legitim până la un punct, cu trebuinţele vitale ale unei ţări.
Încet, încet, Traian Băsescu acaparează tot. Acest politician de o suplă perfidie, abil ca un jucător de alba-neagra, îşi construieşte dinastie. Serile trecute, cel mai greţos vasal al său (l-am numit pe Emil Boc) acorda un interviu televizat. Reporteriţa, inspirată, pune o întrebare care-l bulversează. V-aţi gândit să candidaţi, ca şef de partid, la prezidenţialele din acest an? Boc înţepeneşte. Şi-ar fi dorit să fie oriunde, pe jar încins, numai acolo nu. Eu, îngaimă înspăimântat, uitându-se în preajmă, "nici în visele mele" cele mai intime nu m-am gândit la aşa ceva. Candidatul nostru, Dumnezeul nostru este domnul Traian Băsescu. Cum aş putea eu? Pare a-şi cere iertare. Eu, în nemernicia mea, ca un câine turbat m-am aflat stăpâne, iartă-mă, la această emisiune. Politicianul Boc, premier şi şef de partid, declară umil că nu numai că-l va susţine pe Băsescu, dar este muncit de spaima că partidul său nu se ridică la înălţimea candidatului. Dacă îl vom trage în jos? Staţi liniştit, domnule Boc. În micimea dumneavoastră, morală fireşte, îl veţi trage mereu în sus.
P.S Doamna Elena Băsescu l-a umplut cu zoaie, într-un interviu de jurnal, pe unul dintre iubiţii ei, Andrei Hrebenciuc. Un papă-lapte, un purtător clandestin de nădragi. Bine zicea tata să nu mă-ncurc cu el. S-a încurcat vreo doi ani. S-au pozat pupându-se la Paris unde, presupun, nu au dormit în odăi separate. Urât. Dizgraţios să arunci pe piaţă gunoaie din ceea ce până ieri părea grădina sufletului tău. Lecţia denigrării prietenilor a fost perfect însuşită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu