CINE NE CONTROLEAZĂ VIAŢA ?

Materialul de mai jos a apărut pe site google.com şi mi se pare a fi o sinteză a cercetărilor şi reuşitelor în domeniul psihologiei dar şi în cel al descifrării mecanismelor fiinţei umane.

Mintea sau genele/caracterele ereditare … Ce anume vă controleaza viata?

Tineti-va bine! Ne aflam intr-o cursa uimitoare. Conform biologului in domeniul celular, Dr. Bruce Lipton, si psihoterapeutului Robert M. Williams, civilizatia se afla in pragul unei schimbari radicale de paradigma.

Paradigmele reprezinta ideile-tipar, credintele esentiale dupa care este modelata societatea. Schimbarea credintelor esentiale are ca rezultat restructurarea civilizatiei umane. Rezultatele recente din cadrul Proiectului Genomului Uman au spulberat una dintre credintele fundamentale, conceptul determinismului genetic. Semnificatia acestei schimbari in cadrul cunoasterii este vasta. Ea va rescrie natura civilizatiei umane.

Actuala dogma stiintifica. Genele conduc!

In conformitate cu actuala dogma a stiintei, caracterul vietii noastre este definit de ereditate. Genele conduc! Aceasta dogma referitoare la rolul caracterelor genetice reprezinta o credinta esentiala sau o paradigma fundamentala, care da contur civilizatiei noastre. Conform viziunii asupra vietii acceptata de stiinta, viata reprezinta rezultatul evolutiei intamplatoare a unor mecanisme genetice care lupta pentru supravietuire, intr-o eterna batalie pentru existenta – teoria selectiei naturale a lui Darwin. Ca victime ale ereditatii, putem atribui cu usurinta limitele noastre genelor mai putin decat satisfacatoare si efectelor ce rezulta din acestea si care se manifesta asupra mecanismelor fizice si comportamentale ale corpului. O perspectiva cam sumbra, nu-i asa?

Chiar ne controleaza genele biologia?

Ei bine, acum vine vestea cea buna! Exista o intelegere emergenta care raspunde la intrebarea: Ne controleaza genele biologia? Raspunsul este lipsit de ambiguitate: NU! Noua intelegere spune ca notiunea de viata reprezinta o adaptare la perceptiile noastre, ea nefiind definita de caracterul genetic. Perceptia este cea care controleaza exprimarea genelor noastre si nu vreo caracteristica inerenta a genelor in sine. Cu alte cuvinte, genele nu se rasucesc la pornit sau oprit, generand cancer, artrita, boli cardiace sau multe alte asa numite boli mostenite genetic, fara ca ceva sa le semnaleze sa faca astfel. Alarma pentru instructiunile de activare sau oprire a genelor vine din afara genei, nu din interior. In cele din urma, perceptia noastra ne controleaza biologia, ne directioneaza comportamentele si ne influenteaza profund sanatatea.

Cum ar fi daca……

Cum ar fi daca am putea invata sa schimbam desfasurarea vietilor noastre in mod intentionat, prin schimbarea perceptiilor?

Aceasta ar determina un mod diferit de gandire, in ceea ce priveste viata noastra si locul nostru in lume. Prin definitie, ea ar schimba o credinta paradigmatica fundamentala, conform careia noi suntem victime ale genelor, si care ar restructura sau transforma civilizatia.
De exemplu, luati in considerare consecintele schimbarilor din lume determinate de ultima rasturnare de paradigma. Aceasta a aparut in anul 1925, cand fizica a lasat in urma conceptele invechite despre un univers Newtonian, bazat pe materie si a recunoscut realitatea bazata pe energie revelata de fizica cuantica. Aceasta schimbare de perceptie a socat, literalmente, lumeai, n fundamentul sau, prin construirea bombei atomice. Nu totul a fost rau, intrucat, odata cu noua stiinta, am trecut de la masinile de scris, la computere, de la telefoanele cu manivela, la celulare si, din punct de vedere medical, de la stetoscoape, la tomografe. Si toate acestea, printr-o schimbare de convingeri.

Perceptia, nu genele, controleaza comportamentul

Ei bine, tineti-va bine, pentru ca ne aflam intr-o cursa salbatica. Cercetarea de frontiera in biologia celulara a confirmat mecanismele prin care perceptia controleaza comportamentul, selecteaza genele si, poate, chiar conduce la reconfigurarea genomului uman. Mai degraba decat sa fim victimele genelor noastre, am fost victimele propriilor perceptii! Impactul acestei noi constientizari va transforma experienta noastra de viata, la fel de mult cum recunoasterea mecanicii cuantice a transformat si dezvoltat lumea tehnologiei. Ne aflam in pragul celei mai radicale si minunate transformari a civilizatiei umane.

Perceptia noastra este cea care determina limitele a ceea ce putem realiza, si nu genele. Abilitatile si limitarile noastre reflecta perceptia noastra asupra vietii, constientizarea cumulativa a identitatii noastre si a strategiilor necesare supravietuirii in lume. Aceste perceptii asupra formei pe care o are viata ,au fost dobandite prin experientele noastre din cadrul procesului de dezvoltare. Experientele genereaza tipare invatate de „stimul-raspuns”, care sunt depozitate in memoria noastra subconstienta.

Programul naturii de pornire a capacitatii intelectuale

Natura a proiectat dezvoltarea sistemului nervos, in vederea inlesnirii procesului informational de asimilare a culturii societatii in care o persoana traieste, a limbii si abilitatilor interpersonale necesare integrarii in societate. Adaptarile evolutioniste au conectat creierul in vederea acomodarii cu o puternica explozie de programare comportamentala. Pe parcursul primilor sase ani de viata, un copil dobandeste, in mod inconstient, repertoriul comportamental necesar pentru a deveni un membru functional al societatii. Acesta alcatuieste sistemul operational programe-control (software) de baza. Parintii nostri sunt nu numai modele pentru structurarea comportamentelor sociale, dar ei servesc si ca oglinzi pe care le le folosim in caracterizarea unei perceptii a propriei noastre individualitati.

Programarea din timpul copilariei

Anumite remarci pe care parintii le-au facut despre noi in legatura cu trasaturi personale sunt, adesea, downloadate ca fiind fapte reale. Aceste fapte devin filtrele noastre perceptuale (software-ul) pentru realitate. Ele ne definesc ca valorosi sau lipsiti de valoare, puternici sau slabi, acceptati sau paria, independenti sau dependenti, stapani ai destinului nostru sau victime ale circumstantelor. In timp ce mintea constienta poate tine pe cineva la un nivel inalt al respectului de sine, mintea subconstienta, care este mult mai puternica, il poate angaja simultan intr-un comportament auto-distructiv, ca rezultat al unei programari negative timpurii, din copilarie. Cu cat ati primit mai multe mesaje de nu esti in stare, in copilarie, veti experimenta, probabil, mai multe evenimente de tipul nu sunt in stare, ca adulti.

Partea insidioasa a mecanismului pilotului automat este urmatoarea: comportamentele subconstiente sunt programate sa actioneze fara controlul sau observarea de catre sinele constient. Atata timp cat cele mai multe dintre comportamentele noastre se afla sub controlul mintii subconstiente, arareori le observam si, in si mai mica masura, stim ca ele au fost angajate. Studii de actualitate in domeniul neuropsihologiei asupra mintii subconstiente evidentiaza faptul ca reactiile noastre la diferiti stimuli sunt stabilite, inainte de a deveni constienti de ele.

De fapt, conform afirmatiilor lui Emmanuel Donchin, director al Laboratorului de Psihofiziologie Cognitiva de la Universitatea din Illinois, 99% din activitatea cognitiva poate sa nu fie constienta. Adevarul este ca noi, ca adulti, ne petrecem cea mai mare parte din timp reactionand subconstient la viata, in loc sa o cream in mod constient.

Victime sau stapani ai subconstientului?

Asadar, intrebarea este: Pot fi schimbate vechile programari de vinovatie, de la parinti si societale?

Raspunsul este fara echivoc: DA! Domeniul biologiei se schimba, ca rezultat al noii cunoasteri. Acelasi lucru este valabil si in domeniul psihologiei.

Prin recunoasterea importantei mintii subconstiente si invatand cum sa comunicam cu aceasta, perceptiile si credintele profund inradacinate pot fi schimbate, de obicei, in cateva minute. Da, in minute, nu in saptamani, luni sau ani, asa cum se intampla, in mod uzual, in cazul abordarilor psihoterapeutice traditionale. Prin abordari mai eficiente, cum este PSYCH-K®, are loc o adevarata revolutie in intelegerea mintii si corpului omenesc.

Pe muchie de cutit – Intelepciunea straveche

Culturile stravechi au recunoscut si folosit puterea mintii subconstiente, prin intermediul ritualurilor. PSYCH-K foloseste ritualuri moderne, numite Echilibrari, pentru a influenta subconstientul. Cata vreme aceste ritualuri sunt legate de neurofiziologia corpului si a mintii, in conformitate cu intelesurile stiintei moderne, ele servesc unui scop similar.

PSYCH-K a aparut in anul 1988, ca rezultat al frustrarii fata de abordarea terapiei vorbirii, bazate pe introspectie, care se preda, adesea, in programele scolare de consiliere si psihologie. Premisa de baza a terapiei vorbirii este ca, prin clarificarea motivelor care determina un anume comportament, impactul constientizarii cauzelor vor determina schimbarea. Cu alte cuvinte, oamenii trebuie doar sa inteleaga de ce se comporta in felul in care o fac si apoi, sa faca un efort constient de a schimba acel tip de comportament. Pentru aceia dintre voi care cititi acest articol si care ati facut ceva terapie prin vorbire, ati invatat, probabil, ca si daca stiti cauza problemei voastre, rareori aceasta poate sa schimbe situatia. Introspectiile pot fi utile si satisfacatoare pentru mintea constienta, dar, cel mai adesea, influenteaza prea putin sau deloc mintea subconstienta – adevaratul centru de control al schimbarii. Noi cercetari in domeniu ne duc la inevitabila concluzie ca psihologii au privit intr-un loc gresit, cand au cautat cheia schimbarii. Urmatoarea povestire ilustreaza acest lucru:

Am cautat intr-un loc gresit

Noaptea tarziu, chiar la iesirea unui bar, un trecator a observat un om care umbla de colo, colo, in patru labe. El s-a oprit si l-a intrebat: „Ce faci acolo”? Tipul i-a raspuns (impleticindu-si limba): Imi caut cheile de la masina. Trecatorul a intrebat, din nou: Dar, unde le-ai pierdut? Betivul a raspuns: In partea cealalta, pe alee. Surprins, trecatorul l-a intrebat: De ce iti cauti cheile sub stalpul cu lumina, daca le-ai pierdut pe alee? Iar betivul a raspuns: Pentru ca lumina e mai buna aici.

Cheile pentru cunoasterea provocarilor mintii umane nu se afla acolo unde lumina straluceste cel mai puternic (la nivelul constient al intelegerii). Desi intelegerea poate aduce lumina asupra originilor problemei si unele strategii constructive pentru redirectionarea vietii voastre, ea schimba arareori comportamentele disfunctionale. Cararea intunecata a mintii subconstiente este locul in care pot fi gasite cheile schimbarii de durata.

Asadar, care sunt diferentele dintre mintea constienta si mintea subconstienta? Ati incercat vreodata sa va razganditi in mintea voastra, observand ca ea are o minte proprie? Cei mai multi dintre noi am avut experienta de a fi in dezacord cu noi insine. Este o realitate a vietii faptul ca, desi stim cum ar fi bine sa facem un anumit lucru, nu facem intotdeauna ceea ce trebuie! Aceasta este o experienta obisnuita, atunci cand programarea subconstienta nu coincide cu scopurile si dorintele noastre constiente. Pentru a intelege mai bine de ce poate aparea acest conflict, iata o scurta descriere a unor diferente dintre cele doua minti.

Mintea constienta

• Volitiva

— Stabileste scopuri…Judeca rezultate
— Gandeste abstract
• Legata de timp
— Trecut si viitor
• Capacitate limitata de procesare
— Memorie pe termen scurt – (aproximativ 20 secunde)
— 1-3 evenimente simultane
— Media: 4.000 biti de informatie/secunda

Mintea subconstienta

• Obisnuinte

— Monitorizeaza operatiunile corpului..
Ex. functiile motorii, ritmul inimii, digestia etc.
— Gandeste ad-litteram
• Atemporala
— Numai timpul prezent – Foloseste experientele invatate in trecut, pentru indeplinirea functiunilor curente, cum sunt mersul, vorbirea, sofatul s.a.m.d.
• Capacitate extinsa de procesare
— Memorie pe termen lung (experiente trecute, atitudini, valori & credinte)
— Mii de evenimente, simultan
— Media 40 miliarde biti de informatie/secunda

Dupa cum vedeti, cele doua parti ale mintii voastre sunt totalmente diferite. Amandoua sunt necesare pentru ca voi sa functionati pe deplin. Oricum, amandoua sunt specializate atat in capacitatile lor specifice, cat si in modul in care proceseaza experientele vietii. Dupa cum este evident din capacitatea sa de a procesa singura, mintea subconstienta joaca un rol important in viata voastra si reprezinta o oportunitate majora de accesare si schimbare a vechilor obiceiuri de gandire si comportament.

Observati capacitatile de procesare ale mintii constiente, de 2.000 biti de informatie/secunda, si comparati-le cu cei 4 miliarde de biti/secunda, in cazul mintii subconstiente. Daca mintea constienta urmareste un anume scop, cu care mintea subconstienta un este de acord, ghiciti care din ele va castiga in aceasta confruntare! De aceea este atat de difícil sa ne schimbam obiceiurile prin metode constiente, cum sunt: puterea vointei, afirmatiile sau gandirea pozitiva. Sansele ca mintea constienta sa-si atinga scopurile, fara cooperarea cu subconstientul, sunt minime.

Mintea subconstienta, cel mai bun prieten sau cel mai mare dusman?

Datorita puterii extraordinare a subconstientului, este usor sa te gandesti la el ca la un dusman, atunci cand pare ca iti saboteaza scopurile vietii. In realitate, el este mai mult un prieten bine intentionat, dar rau sfatuit, care incearca sa faca ceea ce crede ca este mai bine pentru tine.

Subconstientul poate fi considerat si ca un hard-drive al unui computer, care are niste programe invechite. Nu inseamna ca subconstientul incearca, in mod activ, sa va opreasca sa aveti parte de fericire sau succes, asa cum o face un dusman. El doar deruleaza programe vechi, care produc efecte. El face acest lucru mai degraba din ignoranta, decat din rautate sau razbunare. In functie de modul in care abordati problema, ati putea incerca sa determinati subconstientul sa se conformeze dorintelor voastre prin puterea vointei, tratandu-l ca pe cel mai mare dusman al vostru, sau puteti invata sa comunicati cu subconstientul intr-o maniera prietenoasa, pe care sa o poata intelege (calea minimei rezistente) si sa vi-l faceti cel mai bun prieten.

Comunicarea cu subconstientul

PSYCH-K este o cale eficienta si sigura de a comunica direct cu mintea subconstienta. Este o cale prietenoasa de a rescrie software-ul mintii voastre, pentru a va schimba tiparul vietii.
O mare parte din eficienta PSYCH-K poate fi atribuita cercetarii Split-Brain, cunoscuta, de asemenea, sub numele de Teoria Dominatiei Creierului. Aceasta se refera la faptul ca noi avem doua emisfere ale creierului, care indeplinesc diferite functii si care sunt, intr-un anume fel, diferite de mintea constienta si de mintea subconstienta. Cercetarile au demonstrat ca, atunci cand emisferele sunt sincronizate, comportamentul este maximalizat. Desi abilitatea naturala de a actiona, simultan, din ambele parti ale creierului este dreptul nostru prin nastere, experientele vietii declanseaza dominatia uneia dintre parti asupra celeilalte, atunci cand reactionam la situatii specifice. Cu cat este mai mare incarcatura emotionala a experientei respective (de obicei, traumatizanta), cu atata este mai mult posibil ca acele concluzii pe care le tragem din acea experienta, sa fie stocate in vederea unor referinte ulterioare si sa ne identificam, in mod automat, numai cu una din emisferele creierului, atunci cand ne vom confrunta cu experiente similare, in viitor.

Scopul este sa dezvoltam vorbirea incrucisata dintre cele doua emisfere ale creierului si astfel, sa obtinem o stare mai echilibrata a creierului. In plus, atunci cand emisferele dreapta si stanga se afla intr-o comunicare simultana, calitatile si caracteristicile amandurora sunt disponibile pentru a maximaliza intregul potential de raspuns la provocarile vietii. PSYCH-K foloseste tehnici de integrare a creierului, ca intreg, pentru a atinge starea mintii unitare. Aceasta stare a creierului integrat nu numai ca maximalizeaza performanta, dar reduce, in mod considerabil, rezistenta la schimbare, a programelor subconstiente! Iata de ce este posibil sa schimbam credintele indelung pastrate, de auto-sabotare, in cateva minute, in loc de saptamani, luni sau chiar ani de zile.

Care este imaginea de ansamblu?

Traim acum timpuri tulburatoare, pline de provocari. Daca vrem sa schimbam lumea in bine, trebuie sa incepem sa ne schimbam pe noi insine. Intr-o lume plina de frica si violenta, trebuie sa facem mai mult decat sa ne rugam pentru pace. Trebuie sa devenim pacea pe care o cautam. PSYCH-K este mult mai mult decat o tehnica psihologica de a usura durerea si nelinistea din lumea noastra moderna. Este un instrument autentic, pentru transformarea globala. Noua cunoastere stiintifica, nascuta din fizica cuantica, ne spune ca traim intr-un camp armonios de energie, numit constiinta. Fiecare parte a acestui camp influenteaza oricare alta parte a acestuia. Gandurile, credintele, sentimentele noastre se extind dincolo de corpurile noastre si sunt impartasite, si cele bune si cele rele, cu orice si oricine, in acest camp. Un important factor de control in interactiunile umane pare sa fie starea creierului, in intregul sau (sincronizat din punct de vedere emisferic). Un studiu publicat in anul 1988, in International Journal of Neuroscience (Revista Internationala de Neurostiinta), realizat de catre cercetatori ai Universitatii Nationale Autonome din Mexic, sustine ca starea sincronizata a creierului influenteaza, in mod semnificativ, comunicarea nonverbala. Studiul a fost efectuat pe trezeci de perechi de subiecti, care au fost testati intr-o cusca Faraday, intunecata si izolata fonic (o camera captusita cu plumb, care filtreaza intreaga activitate electromagnetica exterioara). Fiecare pereche de subiecti a fost instruita sa inchida ochii si sa incerce sa comunice, devenind constienti de prezenta celuilalt partener si sa-i semnaleze celui care monitoriza experimentul, atunci cand simteau ca au reusit aceasta constientizare. Starile undelor cerebrale ale subiectilor au fost monitorizate pe parcursul experimentului. Facilitatorii au raportat, pe parcursul experimentului, o crestere a similaritatii tiparelor undelor cerebrale dintre perechile de comunicatori. Mai mult, s-a constatat ca subiectul care avea cea mai mare concordanta (integrare cerebrala)a exercitat cea mai mare influenta in cadrul sesiunii. Cu alte cuvinte, tiparele undelor cerebrale ale subiectilor cu o sincronizare redusa intre emisfere, semanau cu tiparul persoanei ale carei emisfere semanau cel mai mult una cu cealalta.

Aceste concluzii sustin afirmatia ca gandurile noastre, chiar cele exprimate nonverbal, ii pot influenta pe ceilalti. De fapt, cu cat creierul nostru devine tot mai armonizat, cu atata ii influentam pe ceilalti catre acea stare de a fi. Avand grija de psihicul si de vietile noastre, contribuim la unificarea omenirii.

Atunci cand te schimbi pe tine, poti schimba lumea!

Cel mai valoros dar pe care il poti face celorlalti este un TU mai bun. Iata de ce am scris cartea intitulata PSYCH-K.. The Missing Peace In Your Life! (PSYCH-K…Pacea care lipseste din viata ta)! Ea este o provocare adresata actualei paradigme a schimbarii si ofera un model nou, mai optimist, de crestere si transformare personala, atat la nivel personalcat si global. Posibilitatea de a trece de la postura de victima a circumstantelor, la cea de creatori ai propriilor destine este tot mai reala. Adevarul ca noi cream propria realitate nu este doar un cliseu, ci este propria noastra realitate, este un adevar stiintific si spiritual.

Despre autori:

Dr.Bruce Lipton este biolog in domeniul celular si conferentiar. Fost profesor la Scoala de Medicina a Universitatii din Wisconsin si cercetator la Scoala de Medicina StanfordBruce este o autoritate recunoscuta in activitatea de construire a unor punti de legatura intre stiinta si spirit. (n. ed: Editura FOR YOU a publicat cartea BIOLOGIA CREDINTEI, scrisa de Bruce Lipton)

Robert M. Williams este creatorul PSYCH-K, o cale sigura si eficienta de a schimba credintele auto-limitative din subconstient. Este autorul cartii PSYCH-K.. The Missing Peace In Your Life! (PSYCH-K…Pacea care lipseste din viata ta!) si un renumit conferentiar si facilitator. (n. ed: Editura FOR YOU va publica aceasta carte)

Mulţumesc pe această cale distinsului meu prieten şi coleg Jimmy Culicov care mi-a făcut bucuria să-mi trimită acet material pe care, la rândul meu, vi-l pun la dispoziţie Dvs.

Din nou despre creier şi posibilităţile sale.

Creierul şi neuronii existenţi în sistemul nervos au multe capabilităţi necunoscute care se „descoperă” pe măsură ce ştiinţa avansează în tehnică şi se abordează ştiinţific fenomene altădată ignorate fiind catalogate drept paranormale, anormale şi mistice.

Până la vârsta de 20 de ani pierdem in fiecare zi o suma "modestă" de 10.000 de neuroni, 50.000 de neuroni pana la 40 de ani si 100.000 pana la 90 de ani. Astfel, in cursul vietii, creierul nostru "slăbeste" - el pierde in greutate aproximativ 300 g.

Teoretic, creierul uman poate stoca o cantitate de informaţii echivalentă cu cea din 1000 de enciclopedii.
Creierul uman este capabil să facă milioane de lucruri diverse.
Creierul procesează 400 de miliarde de biţi-informaţie pe secundă. Dar noi suntem conştienţi numai de 2.000 biţi de informaţie pe secundă şi acestea se referă numai la mediul înconjurător, la corp şi la timp.

Scoarţa cerebrală este capabilă să stocheze şi să prelucreze o cantitate imensă de date, inclusiv informaţiile ancestrale din straturile profunde ale cortexului cerebral şi chiar informaţii telepatice.

Recent s-a descoperit că şi creierul matur se regenerează şi se modifică. Neuronii se află în mişcare, se conectează şi se deconectează până găsesc o combinaţie, crează numeroase sinapse pentru a mări eficacitatea circuitului informaţiei care să fie cât mai utilă organismului.
Ca urmare rezultatelor cercetărilor întreprinse, s-au emis ipoteze privin mecanismele de integrare a noilor neuroni. Astfel s-a stabilit cănoii neuroni formaţi se pot ataşa / integra la circuitelor neuronale deja stabilizatei.

Creierul este capabil să facă milioane de lucruri diverse şi să-şi menţină această capacitate inclusiv la bătrâneţe. Oamenii trebuie să ştie cât de performantă este mintea lor. Cunoaşterea acestui fapt incredibil ne poate chiar ajuta să ne transcendem[1] condiţia. Problema de bază este de a crea şi menţine condiţiile necesare unei asemenea performanţe în tot timpul vieţii.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, nu numai corpul, dar şi creierul experimentează schimbări semnificative. Oamenii de ştiinţă susţin că, în jurul vârstei de 40 de ani, multe persoane încep să observe modificări subtile în capacitatea lor de a-şi aminti unele nume, cuvinte sau detalii ale unor discuţii.





Un studiu al oamenilor de ştiinţă de la Universitatea din Virginia (SUA), citat de cotidianul The Telegraph, arată că primele semne de deteriorare a memoriei apar începând cu vârsta medie de 37 de ani, în timp ce alte teste au descoperit rezultate mai slabe după vârsta de 42 de ani. În cercetare au fost incluse 2.000 de persoane, între 18 şi 60 de ani. Ele au fost puse să rezolve puzzle-uri vizuale, să-şi amintească cuvinte şi să detecteze anumite litere şi simboluri. Prezentând rezultatele, Timothy Salthouse, coordonatorul studiului, atrage atenţia că prevenţia declinului cognitiv ar trebui să înceapă cu mult înainte de pensionare.

Dietă "inteligentă"

Pentru a ne păstra mintea "ascuţită" avem nevoie de 4 lucruri:
- apă,
- alimentaţie echilibrată,
- oxigen şi
- activităţi care solicită mintea.
Hidratarea creierului este esenţială pentru concentrare şi păstrarea vigilenţei, pentru că apa (reprezentând 83% în compoziţia sângelui) elimină toxinele din corp şi transportă nutrienţii la creier. Zilnic, trebuie să bem cel puţin doi litri de apă. Cercetătorii au mai demonstrat că alimentele consumate ne influenţează, în mod direct, memoria, capacitatea de concentrare şi chiar coeficientul de inteligenţă.
De aceea, nutriţioniştii ne recomandă o dietă bogată în proteine, carbohidraţi, acizi graşi, vitamine şi minerale. Proteinele (existente în carne, peşte, lactate) contribuie la formarea neurotransmiţătorilor (substanţe chimice prezente în creier), esenţiale în îmbunătăţirea performanţelor creierului. Dintre carbohidraţi (cartofi, orez, paste făinoase), creierul absoarbe o substanţă - tryptofanul - pe care o transformă în serotonină. Aceasta reglează somnul şi intervine în activitatea creierului.

Tinereţea creierului se mai întreţine şi cu acizii graşi omega 3 din somon, sardine, ton, macrou şi crap. Vitaminele (A, C, E şi cele din complexul B) şi mineralele (magneziu, sodiu, potasiu şi calciu) sunt foarte importante în păstrarea memoriei, în special la bătrâneţe. De asemenea, plimbările în aer curat, exerciţiile fizice, discuţiile cu cei din jur şi practicarea unor jocuri de perspicacitate contribuie din plin la prevenirea îmbătrânirii creierului.

Activităţi.

Buna funcţionare a creierului poate fi întreţinută prin activităţi care solicită mintea: şah, scrabble, bridge, rebus, puzzle, discuţiile cu alte persoane, cântatul la un instrument sau vizionarea unui film.

Menţinerea constantă a capacităţii creierului.

Creierul este asemănător cu un muşchi: cu cât este mai antrenat, cu atât este mai viguros, mai puternic. S-au făcut teste – în cadrul unui program ştiinţific – cu mai multe persoane de 100 de ani în urma cărora s-a ajuns la această concluzie.

Activităţile făcute cu plăcere şi care sunt ca urmare unei stări de confort date de muzică/sunete plăcute, vizionări de spectacole, etc care dau o stare de binee, stimulează funcţiile creierului şi-i prelungeşte activitatea la parametrii normali.

Capacitatea creierului de a se readapta după distrugerea unei zone a sa.
Un medic, doctoriţă absolventă a facultăţii Harward, cu specialitatea medicina creierului, a suferit un accident vascular care a afecta o zonă mai mare din emisfera cerebrală stângă (cel care este „responsabil” de gândire logică, organizare, ordine). Acesteia i-au dispărut, printre altele, posibilităţile de exprimare/vorbire şi de a distinge culorile. Pentru subiect, această emisferă era jumătatea dominantă care caracteriza activitatea sa.
Prin exerciţii îndelungate, partea dreaptă a creieruluia devenit dominantă, preluând din funcţiile ce le avea emisfera stângă, înainte de accident. Astfel, activităţIle şi aptitudinile artistice au devenit caracteristice acestui medic. (această modificare comportamentală a devenit evidentă inclusiv prin declaraţiile – dar şi prin activităţile ulterioare). Astfel s-au refăcut şi instalat noi reţele neuronale, noi sinapse,care, prin stimuli exteriori au reactivat informaţiile stocate în creier înainte de accident (şi care, imediat după acesta nu puteu fi valorificate) şi subiectul le-a putut folosi.
Medicul respectiv, după recuperarea sa prin folosirea jumătăţii drepte în locul celei stângi a creierului, are o viaţă relativ normală, cu preocupări schimbate, preponderent artistice în locul celor „concrete”, „pozitiviste”, „riguroase”.
Ea declară că, deşi arată fizic a fi acelaşi om, este de fapt altă persoană.

Incotro se indreapta fizica secolului XXI?

Cu ocazia aniversării a 130 de ani de la naşterea celui mai mare fizician al tuturor timpurilor – l-am numit pe Albert Einstein[1] ( născut pe 14 martie 1869) - lumea ştiinţifică salută contribuţia excepţională a acestuia în evoluţia fizicii. Printre numeroasele manifestări, am reţinut şi vă prezint extrase dintr—un material intitulat: „ZIUA EINSTEIN Ultimul mare geniu si viitorul fizicii”
Incotro se indreapta fizica secolului XXI?

Fizicienii de la inceputul secolului XX cunosteau doua teorii care, aparent, nu aveau legatura una cu alta. Prima, construita de Newton, se referea la miscarea corpurilor si la interactiunea dintre ele prin gravitatie. Aceasta teorie a putut explica, printre altele, miscarea planetelor in jurul Soarelui. A doua teorie, elaborata de catre Maxwell, se referea la fenomenele electrice si magnetice si a putut explica interactiunile electromagnetice si natura luminii ca unda electromagnetica ce se propaga, in vid, cu viteza de 300.000 km/secunda, fara sa se precizeze fata de ce sistem de referinta. Singurul punct comun al celor doua teorii era necesitatea definirii unui sistem de referinta absolut la care sa raportam miscarea corpurilor si a undelor. Din acest punct de vedere, nici una dintre cele doua teorii anterioare nu reusise sa ofere un raspuns convingator. Timpul, variabila necesara in ambele teorii, era privit ca o notiune absoluta, impusa de experienta de zi cu zi, si nu avea nici o legatura cu sistemul de referinta. Primul fizician care a abordat problema timpului a fost Henri Poincaré.

Intr-o lucrare publicata in 1898, acesta si-a pus urmatoarele intrebari: "Avem vreun temei sa spunem ca o secunda, astazi, este egala cu o secunda, maine? Avem vreun temei sa sustinem ca doua evenimente separate in spatiu pot fi simultane in timp?" Daca la prima intrebare nu s-a gasit inca un raspuns satisfacator, la cea de-a doua a raspuns Einstein in 1905, prin articolul care a pus bazele teoriei relativitatii speciale. Acolo, Einstein a dovedit ca nu exista sistem de referinta absolut, postuland ca toate legile fizicii sunt identice in sisteme de referinta care se misca cu viteza constanta si ca viteza luminii nu depinde de viteza sistemului de referinta, aceasta fiind o constanta universala. Consecinta surprinzatoare a teoriei a fost ca timpul depinde de viteza sistemului de referinta, respectiv ca „o secunda este cu atat mai lunga intr-un sistem de referinta, cu cat viteza lui este mai mare.“ Acest fenomen de dilatare a timpului a fost dovedit de experimentele din marile acceleratoare de particule, in care electronii sau protonii pot fi accelerati pana la viteze apropiate de viteza luminii.



Spatiul si timpul sunt doua notiuni indisolubil legate intre ele, orice eveniment, chiar si scrierea acestui articol, petrecandu-se intr-un sistem cvadridimensional, cu trei axe de spatiu si cu o a patra axa – timpul. Faptul ca autorul, in timp ce scrie acest text, nu se miscă cu o viteza apropiata de viteza luminii ii permite sa-l termine in timp util pentru a fi publicat. Altfel, ar fi trebuit ca redactia sa astepte cateva secole pana sa-l primeasca.

Teoria lui Einstein a putut furniza explicatii constatarilor lui Edwin Hubble, care anuntase, in 1929, ca galaxiile ce ne inconjoara se indeparteaza de galaxia noastra. Cu alte cuvinte, ca Universul se afla in expansiune. Iata, in consemnarea lui Stephen Hawking, implicatiile acestui moment: „Observatiile lui Hubble sugerau ca a existat un moment, numit Big Bang, cand Universul era infinit de mic si infinit de dens. In aceste conditii, toate legile stiintei si, prin urmare, toata capacitatea de a preciza viitorul nu functionau. Daca au existat evenimente inaintea acestui moment, atunci ele nu puteau afecta ceea ce se intampla in prezent. Existenta lor poate fi ignorata, deoarece nu ar avea consecinte observabile. Se poate spune ca timpul a avut un inceput la Big Bang in sensul ca timpul de dinainte pur si simplu nu ar putea fi definit.“

Stephen William Hawking (n. 1942), cel mai mare si mai cunoscut fizician britanic in viata

Revenind la Newton si Maxwell si la explicarea naturii luminii, trebuie spus ca cei doi se aflasera pe pozitii antagonice. Newton considera lumina compusa din particule, iar Maxwell – din unde electromagnetice. Aceasta contradictie a fost rezolvata tot de Einstein. In acelasi an 1905, a publicat un articol in care a explicat efectul fotoelectric si a dovedit ca lumina este atat particula, cat si unda – acest dualism manifestandu-se intr-o forma sau alta, in functie de experiment.

Triunghiul Newton – Maxwell – Einstein a pus bazele fizicii moderne, la care si-au adus contributia Lorentz, Minkovski, Plank, Heisenberg, Bohr, de Broglie, Schrödinger, Dirac, Fermi, Eddington si, in ciuda controverselor legate de bomba atomica, Oppenheimer. Facand o scurta trecere in revista, putem spune, cronologic, ca secolul XX a fost secolul energiei nucleare, controlata in cazul reactoarelor nucleare, „lasata in voia ei“ in cazul bombelor, ambele situatii avand la baza celebra formula, data tot de Einstein, E=mc2. XX a fost si secolul in care a fost realizat primul laser, in care s-a descoperit tranzistorul si in care s-au pus bazele ingineriei genetice si ale clonarii. Toate acestea au fost facute fie de catre fizicieni, fie pe baza descoperirilor facute de acestia.

Asta nu inseamna ca ei si-au terminat treaba. Au ramas inca multe lucruri de explicat sau de descoperit. Secolul XX este doar o provocare pentru fizicienii secolului XXI.

Marea intrebare, marea provocare, este ridicata, in primul rand, de cosmologie.


Cum a aparut Universul? Este el infinit? A aparut teoria gaurilor negre, zone din Univers in care exista o masa asa de mare a materiei, incat nici lumina (fotonii) nu poate iesi de acolo. Ce este acolo? Mai sunt legile fizicii, cunoscute de noi, valabile in acele locuri? In ciuda eforturilor depuse de Einstein si de alti giganti ai fizicii moderne, ca de pilda Eddington si Duke, nu s-a gasit inca ecuatia care sa descrie intr-o forma integratoare toate fortele existente in Univers. Stim ca exista forta de atractie gravitationala, slaba in comparatie cu forta de atractie electrostatica, stim formulele lor, foarte asemanatoare de fapt, amandoua fiind dependente de inversul patratului distantei dintre corpuri/sarcini. Stim fortele ce tin impreuna, intr-un spatiu foarte mic, protonii dintr-un nucleu, asa-numitele forte nucleare, incomparabil mai mari decat cele doua mentionate anterior.

Dar nu avem formula care sa le explice, prin particularizare, pe toate, asa cum mecanica newtoniana este astazi explicata ca un caz particular al teoriei relativitatii.

Nu stim care este particula fundamentala. Multa vreme am crezut ca electronul, protonul, neutronul, fotonul stau la baza existentei Universului in care traim. Dar experimentele din marile acceleratoare, au deschis „cutia Pandorei“ prin descoperirea unei multimi de particule, greu de ierarhizat de catre fizicienii de astazi. Este dovedit, acum, ca particula care sta la baza celorlalte este quarcul, iar in urma cu 10 ani, in acceleratorul Laboratorului Fermi (SUA), s-a descoperit asa-numitul top quarc. Se cauta acum quarcul fundamental sau asa-numitul Boson Higgs. Intrebarea este: pana cand vom cauta particule noi? De fapt, cand vom putea spune: de aici a pornit Universul? Daca campul electromagnetic isi are particula sa, fotonul, oare care este, prin analogie, particula campului gravitational? Nimeni nu a reusit pana acum sa dovedeasca existenta gravitonului. O sa-l gasim pe acesta prin experimentele din laboratoarele de pe Pamant, sau prin experimentele de pe statiile orbitale? Nimeni nu stie inca. Exemple de acest gen pot continua, dar ne oprim aici, pentru a continua cu alte provocari.



Reprezentarea unui top quarc



Entropia este o functie ce defineste starea oricarui sistem facut din foarte multe „particule“. Fizicienii spun ca aceasta functie este o masura a „ordinii din sistem“. Cu cat ordinea este mai mare, cu atat entropia este mai mica. Extrapoland, atunci cand entropia va fi zero, totul va incremeni, deci totul se va aseza la locul sau, ceea ce inseamna ordine perfecta (absoluta). Dar cine va mai constata acest lucru, cand toti vom fi… perfecti, deci nemiscati? Caci viata este o negare a entropiei.

Am exagerat, intr-un fel, pentru a lansa o noua provocare: sunt procesele biologice guvernate de legi asemanatoare legilor fizicii? Daca da, care este „viteza“ maxima a gandirii, prin analogie cu viteza luminii – viteza maxima din Univers [„maximalizare” care, se pare, este pusă la îndoială de ultimele experimentări ce au demonstrat că un foton poate avea o viteză mult superioară vitezei luminii]?

Si care este constanta cuantificarii energiei biologice, prin analogie cu constanta lui Plank? Cel care va raspunde la aceste intrebari va primi, in mod sigur, Premiul Nobel.
14 martie 2009

Adaptare după: Conf. univ. dr. Razvan C. Bobulescu, Marc Ulieriu, echipa DESCOPERA

[1] Albert Einstein s-a nascut pe 14 martie 1869 la Ulm, un oras modest din Germania; în 1899 solicita in mod oficial cetatenia elvetiana. Un an mai tarziu, obtine diploma la Institutul Federal de Tehnologie din Elvetia (ETH) si incearca, fara succes, sa obtina si un post de asistent in cadrul universitatii. Savantul a dobândit cetatenia americana in 1940.

Einstein a formulat teoria relativitatii cu o deformare a spatiului in jurul corpurilor care a înlocuit forta de atractie a lui Newton; mai mult, Einstein a enunţat faptul ca timpul si spatiul nu pot exista in absenta materiei.

Einstein a primit premiul Nobel pentru fizica in 1922 pentru studiul sau din 1905 asupra efectului fotoelectric

Einstein a fost foarte respectat, dar la sfarsitul vietii a intrat in conflict cu tanara generatie de fizicieni: Heisenberg, Pauli si mai ales Bohr.

De fapt, Einstein a creat bazele teoriei cuantice, pe care el insusi avea sa o respinga mai tarziu. Teoria cuantica interzice orice reprezentare reala a obiectelor fizice elementare precum electronii, protonii, etc. care nu pot fi descrisi decat in termeni de probabilitate. Dar Einstein nu adera la aceasta ipoteza probabilistica a realitatii: “Dumnezeu nu joaca zaruri”, a spus Einstein.