vineri, 12 decembrie 2008

CAMPIOANA DE ŞAH

Mai jos reproduc integral un articol publicat în nr 849 al revistei Formula AS.
Mi se pare că este revigorant să fie citit acum, când abundă ştiri de cea mai proastă calitate despre cele mai superficiale, imunde, banale şi mitocăneşti acţiuni, fapte, atitudini şi „mondenităţi” - de la politică la show-biz (!?), can-can-uri şi „vedete” la viaţa, dorinţele şi „posibilităţile” „maneliştilor” şi a „protipendadei” naţionale.

Îndrăzniţi, citiţi-l, că nu veţi regreta; poate vă va inspira şi o doză de optimism în ce priveşte viitorul României!

AŞII SPORTULUI

Campioana din ghetou

La 12 ani, DARIA VIŞĂNESCU din Petrila e mare maestră a şahului internaţional.


Aţi auzit cumva de Gută? Nicolae Gută? Da, el e, manelistul-vedetă, omniprezent prin grija măgulitoare a unor vajnici realizatori de televiziune. Dar de Simona Senzual, aţi auzit? Fi­reşte, că doar nu e zi să nu-i auzi numele la radio sau să nu-i vezi frumoşii sâni prin ziare. Cât despre Cioa­că sau Elodia, nu încape nici o în­doială că ar fi vreun cetăţean român care să nu le cunoască povestea. Gina Pistol vă spune ceva? Laura Andreşan? Alina Plugaru? Sunt nume ale căror rezonanţă ne mân­gâie auzul aproape zi de zi. Dar de Daria Vişănescu o fi auzit cineva? Daria? Care Daria? Vi-şă-nes-cu! Nu, numele ăsta nu vă spune nimic, nu-i aşa? Nici nu-i de mirare. Cine îşi asurnă atâta bun simţ încât să promoveze succesul uluitor al unei fetiţe din Petrila care la numai zece ani a qjuns campioană europeană la şah? In tot spectacolul ăsta jalnic, cine mai are atâta răbdare să asculte şi o poveste frumoasă?

Paradisul văzut din infern

Bine aţi venit pe Insula Copiilor! Da, poftiţi vă rog! Uitaţi, aveţi aici tot ce şi-ar putea dori un copil. Păduri nesfârşite unde trăiesc numai animale prietenoase, livezi pline cu fructe de unde poţi culege oricând şi oricât, sute de parcuri imense înţesate cu tot felul de jocuri, leagăne, carusele, maşini şi pă­puşi vorbitoare, magazine la tot pasul, numai cu dul­ciuri şi jucării, trăsuri frumos colorate, role, biciclete, case ca-în poveşti, zugrăvite în culori vesele, şi dea­supra - un cer veşnic senin, pe care în fiece noapte se văd clar, cu ochiul liber, toate planetele ştiute şi ne­ştiute. Aici, orice dorinţă îţi e împlinită. Vrei o casă? Doar o clipă şi gata, a apărut casa, aşa cum o vrei, mai mică, mai mare, cu grădini pline cu flori sau cu lea­găne colorate, cu scene din basme zugrăvite pe ziduri sau cu prinţese şi prinţi sculptaţi în pridvor. Cât costă o aşa casă? Nimic, aici nu sunt bani, totul e gratis, oricărui copil i se cuvine orice. Iar dacă nu sunteţi copil, nu puteţi intra pe insulă decât invitat. Fireşte, de către un copil. Şi nici aşa nu se poate, dacă nu aveţi gânduri curate. Da, pentru că la intrare se află un detector de năravuri, un aparat sofisticat prin care orice adult nou venit trebuie să treacă. Iar dacă aparatul ăla ţiuie, atunci înseamnă că omul ascunde ceva necurat şi nu are ce căuta acolo. E o insulă mare, cât un conti­nent. Nu-i greu să ajungi aici, larma copiilor se aude până hăt departe, iar delfinii îţi urează din larg bun venit şi te însoţesc până la mal.
Cam aşa arată Insula Copiilor, un paradis visat an de an, în preajma Crăciunului, de Daria Vişănescu, o fetiţă de 12 ani din oraşul Petrila. Asta visează ea şi astăzi, de-aici, dintr-un oraş mohorât, ticsit, un ghetou de blocuri cenuşii, unde încă se simt groaza şi jalea lăsate de catastrofa de-acum o lună, în care 12 oameni au murit arşi ca nişte tăciuni la o mie de metri sub pământ. Aici, undeva, la o aruncătură de băţ de halele părăginite ale minei, aproape de furnalele fioroase ca nişte balauri, în blocurile astea ca nişte cutii cenuşii, s-a născut şi a crescut fetiţa pe care astăzi toată lumea o numeşte "micuţa Kasparov". Povestea a început acum vreo şase ani, când părinţii ei (mama, medic la un dispensar, şi tatăl, inginer la Mina Lonea), exaspe­raţi de turuiala ei nestăpânită, de curiozităţile şi între­bările ei bizare, se hotărăsc să-i găsească ceva care să-i umple timpul şi să-i mai potolească cicăleala. Au învă­ţat-o să joace şah. I-a plăcut, chiar foarte mult. A prins imediat regulile şi-apoi a început să ticluiască cu o neobişnuită migală fiecare mutare. O banală joacă. O provocare fără de care copilăria ei ar fi fost poate la fel de nefericită ca cea a miilor de copii născuţi în colţul ăsta de lume bătut de soartă. După un an, părinţii au înscris-o la un club din Lupeni, singurul club de şah din Valea Jiului. După vreo două luni de pregătiri, s-a înscris la primul concurs naţional. Avea şapte ani şi ceva. Una din partide a durat cinci ore. Nu s-a mişcat de pe scaun, n-a ridicat privirea de pe tabla de şah. Gheorghe Scurhan, profesorul ei, a înţeles imediat că e vorba de un fenomen rar. în şah, răbdarea pare să fie calitatea cea mai de preţ. Iar dacă un copil de numai şapte ani a rezistat atâta timp pe scaun, înseamnă că nu-i deloc de glumit. S-a clasat însă doar pe locul 14. Cam jos pentru ambiţiile ei. A urmat un an de pregătiri intense. Apoi, următorul concurs naţional. Locul trei. Aşa da, deşi nici acum ambiţia ei nu era potolită. Abia după încă un an, Daria a răsuflat uşurată. Finala a durat cinci ore jumate. Afară se întunecase şi sala era aproa­pe goală. Părinţii Dariei erau în pragul infarctului. După vreo cinci ore, arbitrul a ieşit uluit din sală să-1 caute pe Scurhan. "N-ai învăţat-o să dea remiză? Mai are un minut şi timpul ei de joc expiră." Profesorul însă i-a tăiat repede vorba. "Dacă Daria transformă, în două, trei mutări, dă mat." Adevărată profeţie! La numai nouă ani, Daria Vişănescu devine campioană naţională la şah şcolar.

Duelul privirilor de gheaţă

Laurii unei asemenea victorii îi aprind noi ambiţii. După câteva luni, pleacă împreună cu mama şi profesorul ei în Muntenegru, la Campionatul European de şah şcolar. Daria avea să se confrunte acolo cu cei mai valoroşi şahişti ai Europei sau poate chiar ai lumii. Un eşec lamentabil i-ar fi putut distruge tot visul ăsta fru­mos abia mijit. însă, în faţa tablei de şah, fetiţa asta atât de fragilă e parcă altcineva. Imperturbabilă, cinică, de piatră. Stă ore în şir cu fruntea sprijinită în palme. Rar se întâmplă să ridice privirea spre adversar. O privire de gheaţă, care taie răsuflarea oricui. După câteva partide, a reuşit să ajungă în runda finală. Prima concurentă, o rusoai­că. Cu acelaşi sânge rece ca şi ea. Cu aceleaşi săgeţi în priviri. Rusoaica a reuşit s-o domine şi să aducă pie­sele într-o poziţie vădit favorabilă ei. Partida părea încheiată, dar încrederea asta a cam diluat vigilenţa rusoaicei. Relaxată şi parcă deja bucuroasă de o victorie iminentă, a pornit o adevărată promenadă pe tabla de şah. A fost momentul în care Daria şi-a ridicat privirea ei de gheaţă. In faţa ei nu mai era parcă acelaşi adversar. Era doar o fetişcană naivă, vulnerabilă, adică o pradă uşoară. în mai puţin de zece minute. Daria a răstur­nat situaţia şi a câştigat par­tida. Apoi, după alte câteva întâlniri, o ştire uluitoare avea să facă ocolul lumii: fetiţa de numai 10 ani din Petrila era campioană eu­ropeană. A fost cea mai fru­moasă zi din viaţa ei, nimic nu i-a adus până astăzi o bucurie mai mare. În Româ­nia însă, vestea asta a fost cu mult mai puţin auzită decât, de pildă, cea a cumplitei cri­me comise tocmai atunci de Mailat în Italia. În vreme ce toate televiziunile dezbăteau ore în şir subiectul infrac­torilor români care ne fac de ruşinea lumii, grandiosul succes al Dariei Vişănescu apărea în doar câteva ziare, în rubrici scurte, ca un sim­plu fapt divers. Dar pentru ea, povestea asta conta prea puţin. Tot ce-şi dorea era să meargă mai departe. Să cucerească alte medalii, să devină într-o zi o mare maestră a şahului internaţional. Şi, la scurt timp, a urmat o nouă probă de foc: Cam­pionatul Mondial de şah şcolar din Grecia. în ultima rundă, a avut ca adversar o fată din Columbia. Auzise despre ea că ar fi genială, invincibilă, necruţătoare. Vorbe goale pentru ambiţia fetiţei din Petrila. Partida a fost un adevărat maraton, a durat şase ore. S-a lăsat noaptea, iar arbitrii erau furioşi că pierduseră cina.
Doar ele mai erau în sală. Neclintite, nepăsătoare, într-un crâncen duel al privirilor. Nici de data asta situaţia de pe tablă nu era prea bună pentru Daria. Dezinvoltă, columbiana a plecat cu dama la vânătoare de pioni, lăsându-şi regele descoperit. Iar Daria n-a ezitat, i-a încolţit regele din două mutări, iar la a treia a dat mat. Cu toate astea, punctajul total a săltat-o doar pe locul doi. Era, aşadar, vicecampioană mondială. Devenise clar pentru oricine că era vorba de un fenomen rarisim, de o minte genială şi de o răbdare supranaturală. Acasă, Federaţia Română de Şah a numit-o şahista anului 2006 şi a răsplătit-o cu fabuloasa sumă de cinci milioane de lei vechi. Nimic însă n-o mai putea des­curaja, destinul ei era deja clar conturat. Anul ăsta, Daria a împlinit 12 ani. Are în colecţia de trofee şapte medalii internaţionale (trei de aur, trei de argint şi una de bronz), trei diplome de campion naţional şi multe alte distincţii, printre care şi cea de Mare Maestru FIDE, oferită de către Federaţia Internaţională de Şah. De-acum înainte, visul ei e să poată studia în străină­tate, acolo unde oamenii sunt mai veseli, acolo unde cu un asemenea palmares s-ar simţi cu adevărat campi­oană. Numai acolo simte ea că şi-ar putea duce dorinţa cea mai de preţ până la capăt: să ajungă într-o zi cea mai bună şahistă din lume.

Epilog
(Campioana cu inima-ntre ghimpi)


Pentru Daria, copilăria n-a însemnat mare lucru. De cinci ani, viaţa ei de zi cu zi e aceeaşi. .Şcoală, patru ore zilnic de şah, teme şi gata, a venit noaptea. Rudele, vecinii, colegii, toată lumea o răsfaţă. Ea însă a rămas o fată modestă. în camera ei sunt doar nişte cărţi, un computer şi o tablă de şah. Nu păpuşi, nu ursuleţi, nu alte jucării. "Uneori, e mult prea serioasă." Aşa o vede mama ei. Iese afară şi după nici o juma de oră de joacă se plictiseşte. Da, recunoaşte asta, copiii de vâr­sta ei o cam plictisesc. Ar vrea să se joace, ba chiar se pune pe joacă, dar la un moment dat apare ceva, un fel de apatie, un blocaj inexplicabil, ca un ghiont care o trezeşte parcă la realitate. O realitate tristă, într-un de­cor sumbru, cu oameni posomorâţi. Şi-atunci se întoar­ce acasă, se închide furioasă în camera ei şi, uneori, îşi mai alină supărarea scriind versuri. Poezii triste. Uite, p-asta a scris-o acum vreun an, într-o seară: "Ţi-e teamă de urât, ţi-e teamă de durere! Să nu regreţi în timp chiar propria ta tăcere./ tăcere Nu vrei să vorbeşti, nu vrei să zâmbeşti/ De orice bucurie pari să te fereşti J Inima ţi-e pustie, seacă de amintirii Cu ochii înlă­crimaţi, plângi şi suspini J Dragostea devine ură, nu poţi iubii Cu inima-ntre ghimpi, cum poţi trăi? " Da, e cam tristă, aşa sunt toate. Pentru că asta simte, pentru că aşa vede ea uneori lumea în care trăieşte. Aproape zilnic, când vine de la şcoală, se întâlneşte pe stradă cu un cerşetor tânăr, îmbrăcat în zdrenţe slinoase. Nu ştie cum îl cheamă, dar ea îi spune "Băr­bosul", pentru că are o barbă lungă şi murdară. A fost când­va miner. într-o zi s-a îmbol­năvit grav şi l-au dat afară ca pe-o măsea stricată. A rămas fără casă şi-acum doarme pe scara unui bloc. N-a vorbit niciodată cu el şi nici nu pare că şi-ar dori asta. însă de câte ori îl vede, parcă o înţeapă ceva în inimă de-atâta milă. E mult prea dureros ce se întâmplă în oraşul ei. Prea multe accidente de mină, prea mulţi amărâţi, prea mulţi copii care plâng de foame. Acum însă vine Cră­ciunul şi totul pare mai vesel. Lumini peste tot, strada mai colorată, oameni mai zâm­bitori. Chiar şi Bărbosul pare mai voios. Pentru ea, e vremea să lase deoparte tabla de şah şi să viseze din nou Paradisul Copiilor, insula aia plină de minunăţii, în care orice dorinţă poate fi împlinită. O să meargă din nou acolo. Şi pentru că are voie să invite pe cine vrea dintre adulţii cu suflet curat, s-a hotărât ca anul ăsta, pe lângă părinţi, bunici şi mătuşi, să-1 ia şi pe bărbosul ăla zdrenţuros, să simtă şi el că viaţa e totuşi frumoasă. Iar dacă o să-i placă cum am scris despre ea, mi-a promis că mă va lua şi pe mine.

CĂTĂLIN APOSTOL

5 comentarii:

Anonim spunea...

Foarte interesant si impresionant articolul. Multumiri pentru atentionare! D.

Anonim spunea...

Rectificare:

Foarte interesant si impresionant articolul. Multumiri pentru atentionare! D.

12 decembrie 2008 22:35

Anonim spunea...

Rectificare nereusita! Dragos

Anonim spunea...

In sfarsit, asta vroiam sa spun, dar nu am reusit (decat dupa 3 incercari)!

Anonim spunea...

Presa se adapteaza cerintelor publicului deci ,in general, este o presa comerciala.Altfel nu s-ar vinde ! Deci ni se serveste ceea ce dorim! De aici concluzia...
Exista un post de televiziune numit TV Cultural, un post de radio numit Radio Cultural, reviste ca Discovery, National Geografic...s.a. Oare ce procent din populatie le acceseaza? Astia suntem iar presa se adapteaza pentru a supravietui. De aici un cerc vicios. Am multe articole vechi f.interesante din Formula As care, din pacate, nici ea nu mai este cea de la inceputuri desi incearca sa imbine articole de toate genurile. Si atunci unde este progresul intelectului omenesc de care tot vorbim si care incepe, evident, cu spiritualitate si cultura? Dar atata timp cat exista cineva ca dvs. inca este o speranta.M.Moise