marți, 23 decembrie 2008

Picăturile de apă sunt precum găurile negre?

Pentru a afla raspunsul la aceasta intrebare, cercetatorii Universitatii din Nottingham au studiat proprietatile neobisnuite ale banalei picaturi de apa. Conform primelor concluzii, levitarea picaturilor de apa poate simula cu succes atat dinamicile subatomice cat si cele cosmologice ale materiei.

Richarh Hill si Laurence Evans, doi fizicieni britanici de prestigiu, s-au dedicat studierii picaturilor de apa, studiind suprafata de tensiune care mentine picatura int-o singura forma caracteristica. Pe baza acestei proprietati unice a fluidelor, cei doi cercetatori au concluzionat ca banalele picaturi pot fi folosite pentru a modela alte forte fizice de coeziune. Spre exemplu, orizontul unei gauri cosmice poate fi asemanat uneori cu o “membrana intinsa sub o suprafata de tensiune”. Forte similare actioneaza si pentru a preveni dispersia atomilor.

Echipa de cercetatori a creat in laborator conditii de levitare a picaturilor de apa folosind un efect denumit diamagnetism. Acesta se realizeaza atunci cand un camp magnetic extern este aplicat picaturilor de apa, care la randul lor isi creaza propriul camp magnetic, creand astfel o forta repulsiva suficient de puternica pentru a contracara gravitatia.

In aceste conditii, cercetatorii au descoperit in premiera ca o picatura de apa cu diametrul de doar 1 centimetru atinge 3 revolutii de miscare pe secunda, iar forma sa devine triangulara.

“Extraordinarul acestei descoperiri consta in capacitatea de a reproduce intr-un singur experiment, circa 100 de ani de teorii si ipoteze in dinamica fluidelor”, afirma profesorul Vitor Cardoso din cadrul Universitatii din Mississippi.

Sursa: New Scientist


Mi s-a părut sugestiv ca aceasta informatie s-o postez imediat dupa articolul privind calitătile si reactiile cu totul neobisnuite ale apei.

Fie si numai aceste doua evidentieri ale caracteristicilor apei - probabil sunt mult mai multe - ne poate determina sa gandim mai mult si mai bine asupra a ce stim, dar mai ales asupra a ce nu stim, despre banalele fenomene-obiecte-substante ( din care face parte - din pacate - si apa) din cotidianul nostru.
Cu aceasta ocazie asi dori să subliniez remarca lui Dragos asupra calitatii apei din Viena care atesta temeinicia multor afirmatii si sustineri ale lui Masaru Emoto din cartea "Mesaje ascunse in apa" recenzata in articolul precedent.

Picaturile de apa sunt precum gaurile negre?

Pentru a afla raspunsul la aceasta intrebare, cercetatorii Universitatii din Nottingham au studiat proprietatile neobisnuite ale banalei picaturi de apa. Conform primelor concluzii, levitarea picaturilor de apa poate simula cu succes atat dinamicile subatomice cat si cele cosmologice ale materiei.

Richarh Hill si Laurence Evans, doi fizicieni britanici de prestigiu, s-au dedicat studierii picaturilor de apa, studiind suprafata de tensiune care mentine picatura intr-o singura forma caracteristica.


Pe baza acestei proprietati unice a fluidelor, cei doi cercetatori au concluzionat ca banalele picaturi pot fi folosite pentru a modela alte forte fizice de coeziune. Spre exemplu, orizontul unei gauri cosmice poate fi asemanat uneori cu o “membrana intinsa sub o suprafata de tensiune”.


Forte similare actioneaza si pentru a preveni dispersia atomilor.


Echipa de cercetatori a creat in laborator conditii de levitare a picaturilor de apa folosind un efect denumit diamagnetism. Acesta se realizeaza atunci cand un camp magnetic extern este aplicat picaturilor de apa, care la randul lor isi creaza propriul camp magnetic, creand astfel o forta repulsiva suficient de puternica pentru a contracara gravitatia.


In aceste conditii, cercetatorii au descoperit in premiera ca o picatura de apa cu diametrul de doar 1 centimetru atinge 3 revolutii de miscare pe secunda, iar forma sa devine triangulara.


“Extraordinarul acestei descoperiri consta in capacitatea de a reproduce intr-un singur experiment, circa 100 de ani de teorii si ipoteze in dinamica fluidelor”, afirma profesorul Vitor Cardoso din cadrul Universitatii din Mississippi.

Sursa: New Scientist


Mi s-a părut sugestiv ca aceasta informatie s-o postez imediat dupa articolul privind calitătile si reactiile cu totul neobisnuite ale apei.
Fie si numai aceste doua evidentieri ale caracteristicilor apei - probabil sunt mult mai multe - ne poate determina sa gandim mai mult si mai bine asupra a ce stim, dar mai ales asupra a ce
nu stim, despre banalele fenomene-obiecte-substante ( din care face parte - din pacate - si apa) din cotidianul nostru.

Cu aceasta ocazie asi dori să subliniez remarca lui Dragos asupra calitatii apei din Viena care atesta temeinicia multor afirmatii si sustineri ale lui Masaru Emoto din cartea "Mesaje ascunse in apa" recenzata in articolul precedent.


duminică, 21 decembrie 2008

A P A - calităţi şi reacţii la stimuli.


APA – maestru receptor de sunete respectiv de vibraţii[1].

Profesor Masaru Emoto are titlul academic de doctor în medicina alternativă. Cartea Mesaje ascunse în apă apărută mai întâi în Japonia – ţara de origine a autorului cărţii – s-a vândut în toată lumea în peste jumătate de milion de exemplare.

Masaru Emoto şi-a prezentat rezultatele cercetărilor sale în zeci de simpozioane, seminarii, prelegeri, prezentări şi conferinţe desfăşurate în numeroase oraşe ale lumii şi în prezenţa şi cu participarea a numeroşi oameni de ştiinţă.


Cristale de apă expusă la sentimente pozitive.

Ipotezele experimentărilor.
  • Corpul uman este alcătuit din apă în proporţie de:
    - 90% la naştere;
    - 70% ca adult;
    - 50% la bătrâneţe.
  • Dacă pierdem 50 de procente din apa corpului, nu ne putem menţine în viaţă. Se poate spune că apa este o forţă a vieţii. Apa purtată de sânge este mijlocul prin care hrana ne circulă prin corp,reprezintă mijlocul de transport al energiei prin tot organismul. Astăzi, recunoscându-i-se calităţile terapeutice, se foloseşte chiar şi în tratarea unor boli.
  • Printre altele, homeopatia este unul din domeniile în care este recunoscută valoarea apei. Apa păstrează caracteristicile substanţei nocive şi constituie medicamentul împotriva otrăvirii cu substanţe toxice.
  • Homeopatia afirmă că eficienţa creşte cu mărimea gradului de diluare, adică, pe cât de concentrată este otrava din corp pe atât trebuie mărită proporţia diluării.

  • De unde concluzia că apa are capacitatea de a copia şi memora informaţii.

  • Altfel spus, pe tot parcursul vieţii existăm mai ales ca fiind apă.

  • Drept consecinţă, pentru a avea o viaţă sănătoasă – şi fericită – trebuie să purifice apa.

Acestea sunt câteva constatări de la care a pornit Masaru Emoto să facă experimente şi să constate impresionante proprietăţi şi calităţi ale apei, unele necunoscute până la cercetările/experimentele efectuate de echipa sa.


Esenţa acestor descoperiri este faptul că fotografiile efectuate în condiţii speciale arată modificări substanţiale în compoziţia cristalografică a apei în funcţie de sentimente. Manifestate prin gândire, atitudine, în scris, spuse.

Cristale formate în apa care a fost expusă cuvântului "mulţumesc" în mai multe limbi.



În apa care care a fost expusă unor cuvinte precum "mă faci să sufăr", "prostule","am să te omor", (stânga imaginii) nu se formează cristale.

Cristale formate în apa care a fost expusă la cuvântul "înger" (dreapta imaginii)


Teoria mecanicii cuantice postulează că materia este vibraţie.

La nivel micro, subatomic, materia este formată din particule şi unde. Fiecărei substanţe îi corespunde un set specific de frecvenţe vibraţionale. Oamenii pot vedea obiecte însă nu pot vedea vibraţii. Fiecare individ are o frecvenţă unică iar fiecare din noi are capacitatea senzorială de a simţi vibraţiile celorlalţi. Prof. Masaru Emoto susţine că acelaşi principiu se aplică şi obiectelor, locurilor, diferitelor fenomene.


În revista americană de ştiinţă 21st Century Science and Technology – ediţia martie-aprilie1989, Warren J. Hamerman scie că materia organică care alcătuieşte corpul uman produce o frecvenţă care poate fi reprezentată prin sunet la aproximativ 42 de octave deasupra lui do de mijloc (ce are o frecvenţă de cca 262 Hz); astfel sunetul corpului uman ar fi de cca 570 de trilioane de Hz.
Deci toate lucrurile se află în vibraţie şi fiecare vibrează la propria frecvenţă şi în acest fel emite sunete.
„Lumea naturală este, intr-adevăr bine gândită – totul se află în echilibru. Iar atunci când un sunet este produs, întotdeauna există un maestru receptor care să-l asculte: apa”.... „Întregul univers se află într-o stare de vibra-ie şi fiecare obiect îşi produce propria frecvenţă, care este unică.Tot ce am de spus în această carte se bazează pe acest fapt. Anii de cercetare a apei m-au învăţat că acesta este principiul fundamental al Universului... Existenţa înseamnă vibraţie” afirmă Masaru Emoto.
Se poate presupune că , atunci când se formează un cristal întreg şi perfect geometric,apa este în armonie cu natura şi cu viaţa. Nu se formează cristale în apa poluată prin ignorarea legilor naturii; când apa îngheaţă, se formează o formă hexagonală stabilă şi deci un cristal de apă vizibil; dar când în apă se găsesc informaţii ce sunt în conflict cu natura se formează un cristal incomplet.
Sunetele/vibraţiile intră în rezonanţă(lucru uşor demonstrat în muzică) inclusiv în relaţiile interumane. Oamenii care se simpatizează, se iubesc, emit sunete/vibraţii pe frecvenţe care asigură o armonie / rezonanţă a lor. Invers, antipatia, ura.

Experimentele.


Experimentele s-au realizat cu cristale de ghiaţă la temperatura de minus 20°C şi cu folosirea apei naturale. Apa naturală provenită din diferite surse – izvoare naturale, râuri subterane, gheţari sau cursuri superioare ale unor râuri - produce cristale de diverse forme şi structuri, în funcţie de locul de unde provine. Apa de robinet, de exemplu, nu produce cristale întrucât este profund alterată de clorul cu care este tratată.

Echipa prof. Masaru Emoto a făcut fotografii, în condiţiile arătate, cu apă naturală în două situaţii:
- Cristalele ce alcătuiau apa-martor au fost fotografiate şi acestea au constituit fotografii-martor;
- Aceeaşi apă, pusă în diferite recipiente a fost expusă unor teste: verbale, scrise, gânduri, muzică, sunete. Au fost fotografiate cristalele de ghiaţă după testele făcute;
- S-au făcut analize cristalografice cu apa naturală provenită din diverse surse nepoluate: izvoare, lacuri şi râuri şi s-a constatat că se formează cristale complete, diferite de la o sursă la alta.
Fotografiile cristalelor de apă obţinute după efectuarea testelor au fost comparate cu fotografiile-martor. Rezultatele au fost remarcabile, modificarea cristalografică a apei fiind mai mult decât evidentă, spectaculoasă chiar. Mai mult, apa a reacţionat diferit în cazul expunerii la gînduri bune/gânduri rele, muzică simfonică/havy metal, sunete stridente/sunete molcome, înscrisuri ce conţineau cuvinte de apreciere pozitivă/înscrisuri cu injurii, etc.

Calităţile şi reacţiile la stimuli ale apei.


Printre calităţile apei, spre deosebire de alte substanţe, Masaru Emoto enumeră:

- Apa are cea mai mare greutate/densitate la 4°C, motiv pentru care gheaţa pluteşte deasupra apei; aceasta, spre deosebire de alte substanţe care, trecând de la starea lichidă la cea solidă, le creşte densitatea moleculelor şi devin mai grele în stare solidă. Asta face că, oricât de mică este temperatura apei la suprafaţa unui lac, la fundul acestuia temperatura este constantă în jurul a 4°C ceea ce face posibilă viaţa. Aşa s-a putut păstra viaţa de-a-lungul milioanelor de ani de pe Terra.

- Apa are capacitatea unică de a dizolva alte substanţe şi de a le purta cu sine. Această capacitate a apei crează un fel de „supă a vieţii” care aprovizionează oceanele cu substanţele hrănitoare necesare vieţii; ea a devenit locul de naştere al tuturor vieţuitoarelor de pe Pământ.

Masaru Emoto subliniază că unii oameni de ştiinţă – cum ar fi Louis Frank de la Universitatea din Iowa - sugerează faptul că apa a ajuns pe Terra sub forma unor gheţari veniţi din spaţiu ( mici comete de peste 100 de tone într-o frecvenţă de douăzeci pe minut, acum 40 miliarde de ani), fenomen ce continuă şi azi. În urmă cu câţiva ani, NASA şi Universitatea din Hawai au publicat un anunţ care relata că teoria prof. Frank este veridică. Mulţi savanţi nu iau în considerare această teorie care, acceptată, ar determina moificarea radicală a multor teorii ştiinţifice ce tratează viaţa pe Pământ şi a originii omului, inclusiv teoria evoluţionistă a lui Darwin. Originea extraterestră a apei ar putea justifica de ce apa, în stare solidă - gheaţă – este mai uşoară de cât în stare solidă, spre deosebire de toate celelalte substanţe.

Mecanica cuantică, anumite teorii psihologice (cum e teoria lui Jung) şi ingineria genetică arată că există şi altă lume decât cea pe care o cunoaştem. Cunoscutul teoretician de cuantică David Bohm numeşte lumea accesibilă simţurilor noastre „ordinea explicită”, iar firea dinăuntru „ordinea implicită” Concepţia sa este că tot ce există în ordinea explicită a fost cuprins în ordinea implicită şi că fiecare element al ordinii explicite conţine toate informaţiile din ordinea implicită. Altfel spus, în fiecare celulă a unui individ se găsesc informaţiile din şi despre univers. Masaru Emoto dezvoltă această teorie susţinând că apa conţine aceste informaţii şi că, studiind reacţiile apei la diverse „agresiuni” şi/sau acţiuni pozitive, este necesar să învăţăm comportamentul adecvat pentru realizarea condiţiilor de desfăşurare a vieţii în cele mai bune condiţii. Ceea ce, în mare măsură, nu facem.

Reacţiile apei sunt la tot felul de acţiuni asupra ei. În sinteză, acestea ar fi:

- Apa căreia i se spune sau scrie "iubire şi recunoştiinţă" formează cele mai frumoase cristale:



- În apa naturală, indiferent de unde a provenit, s-au format cristale întregi;




- Apa de robinet din Tokyo nu a format nici un singur cristal întreg, pentru că ea conţine o doză de clor care distruge complet structura apei naturale;




- Muzica clasică, simfonică are ca rezultat cristale bine formate, frumoase, delicate, elegante;




- Muzica havy-metal determină formarea de cristale diforme şi fragmentate (dreapta imaginii):




- La apa impură dintr-un lac - care prezintă o structură amorfă, cu cristale deformate– după ce s-au făcut rugăciuni budiste tămăduitoare, cristalele formate sunt întregi, bine conturate, par „ca o lumină ce srăluceşte din galaxie”.



După aceste operaţii la fiecare din aceşti recipienţi apa şi-a schimbat structura cristalografică, devenind mai pură, mai curată, cu o structură diferită de cea iniţială a moleculelor, fie şi numai datorită manifestării unei intenţii – de mulţumire, de pildă (exemple sunt în fotografiile de mai sus). S-a demonstrat că şi materia – apa, în cazul experimentului – reacţionează la gânduri, la intenţii, la manifestări spirituale, nu numai fiinţele, plantele.
Se demonstrează astfel că gândul sau intenţia sunt forţa motrice a acestor fenomene de modificare a structurii materiei.

* * *


Această recenzie am făcut-o referindu-mă strict la cele relatate despre apă. Cartea conţine însă şi un număr de patru capitole din cele şapte – cu inclusiv prolog şi epilog – privind atitudinile şi gândurile omului, sentimentele sale precum şi modul cum omul poate influenţa în bine realitatea îndeosebi prin sentimente şi atitudini pozitive de iubire şi recunoştiinţă.
În cele patru capitole dedicate iubirii şi recunoştiinţei autorul dezvoltă teoria că în apa nepoluată se constată armonie şi echilibru şi că atunci când apa este ţinta unor atitudini, sentimente, acţiuni pozitive, de dragoste, de admiraţie - apa respectivă rezonează cu acestea prin creierea de cristale întregi şi de diferite forme. În aceste capitole autorul dezvoltă o pledoarie – argumentată – pentru adoptarea de fiecare din noi a unor atitudini permanent pozitive, de înţelegere, conciliere, de dragoste şi respect pentru semeni şi natură.
Recenzia de mai jos are menirea să vă trezească interesul asupra calităţilor şi rolului pe care apa le are în derularea viului, a vieţii pe Pământ şi, mai ales, să vă determine să citiţi cartea
[2].
Am căutat să reproduc 2-3 imagini ale cristalelor de ghiaţă fotografiate de Masaru Emoto şi echipa sa însă imaginile nici pe departe nu pot reproduce pe cele din carte. Pentru a înţelege mai bine fenomenele şi teoria descrise de autor, trebuie să vedeţi fotografiile originale aflate în carte.

Cele scrise în aceste capitole fac referire la constatările ştiinţifice contemporane dar şi la tradiţii ale diferitelor popoare, legătura pe care autorul o face între adevărurile ştiinţifice şi teoriile sale privind sentimentele mi se par a fi un pic forţate şi, oricum, nu au acurateţea unor riguroase concluzii de cercetare ştiinţifică. Din acest motiv subscriu şi eu sublinierii făcute în pagina „Despre autor”: „Masaru Emoto a întreprins cercetările asupra apei de pe întreaga planetă, nu atât ca cercetător ştiinţific ci mai de grabă ca liber cugetător
.”

S. Achimescu
decembrie 2008


[1] Recenzia cărţii „Mesajele ascunse din apă”- Masaru Emoto; ed Adevăr divin, Braşov, 2006 ISBN (10) 973-87595-3-6
[2] Detalii la http://www.divin.ro/; contact@divin.ro sau comenzi@divin.ro

vineri, 12 decembrie 2008

CAMPIOANA DE ŞAH

Mai jos reproduc integral un articol publicat în nr 849 al revistei Formula AS.
Mi se pare că este revigorant să fie citit acum, când abundă ştiri de cea mai proastă calitate despre cele mai superficiale, imunde, banale şi mitocăneşti acţiuni, fapte, atitudini şi „mondenităţi” - de la politică la show-biz (!?), can-can-uri şi „vedete” la viaţa, dorinţele şi „posibilităţile” „maneliştilor” şi a „protipendadei” naţionale.

Îndrăzniţi, citiţi-l, că nu veţi regreta; poate vă va inspira şi o doză de optimism în ce priveşte viitorul României!

AŞII SPORTULUI

Campioana din ghetou

La 12 ani, DARIA VIŞĂNESCU din Petrila e mare maestră a şahului internaţional.


Aţi auzit cumva de Gută? Nicolae Gută? Da, el e, manelistul-vedetă, omniprezent prin grija măgulitoare a unor vajnici realizatori de televiziune. Dar de Simona Senzual, aţi auzit? Fi­reşte, că doar nu e zi să nu-i auzi numele la radio sau să nu-i vezi frumoşii sâni prin ziare. Cât despre Cioa­că sau Elodia, nu încape nici o în­doială că ar fi vreun cetăţean român care să nu le cunoască povestea. Gina Pistol vă spune ceva? Laura Andreşan? Alina Plugaru? Sunt nume ale căror rezonanţă ne mân­gâie auzul aproape zi de zi. Dar de Daria Vişănescu o fi auzit cineva? Daria? Care Daria? Vi-şă-nes-cu! Nu, numele ăsta nu vă spune nimic, nu-i aşa? Nici nu-i de mirare. Cine îşi asurnă atâta bun simţ încât să promoveze succesul uluitor al unei fetiţe din Petrila care la numai zece ani a qjuns campioană europeană la şah? In tot spectacolul ăsta jalnic, cine mai are atâta răbdare să asculte şi o poveste frumoasă?

Paradisul văzut din infern

Bine aţi venit pe Insula Copiilor! Da, poftiţi vă rog! Uitaţi, aveţi aici tot ce şi-ar putea dori un copil. Păduri nesfârşite unde trăiesc numai animale prietenoase, livezi pline cu fructe de unde poţi culege oricând şi oricât, sute de parcuri imense înţesate cu tot felul de jocuri, leagăne, carusele, maşini şi pă­puşi vorbitoare, magazine la tot pasul, numai cu dul­ciuri şi jucării, trăsuri frumos colorate, role, biciclete, case ca-în poveşti, zugrăvite în culori vesele, şi dea­supra - un cer veşnic senin, pe care în fiece noapte se văd clar, cu ochiul liber, toate planetele ştiute şi ne­ştiute. Aici, orice dorinţă îţi e împlinită. Vrei o casă? Doar o clipă şi gata, a apărut casa, aşa cum o vrei, mai mică, mai mare, cu grădini pline cu flori sau cu lea­găne colorate, cu scene din basme zugrăvite pe ziduri sau cu prinţese şi prinţi sculptaţi în pridvor. Cât costă o aşa casă? Nimic, aici nu sunt bani, totul e gratis, oricărui copil i se cuvine orice. Iar dacă nu sunteţi copil, nu puteţi intra pe insulă decât invitat. Fireşte, de către un copil. Şi nici aşa nu se poate, dacă nu aveţi gânduri curate. Da, pentru că la intrare se află un detector de năravuri, un aparat sofisticat prin care orice adult nou venit trebuie să treacă. Iar dacă aparatul ăla ţiuie, atunci înseamnă că omul ascunde ceva necurat şi nu are ce căuta acolo. E o insulă mare, cât un conti­nent. Nu-i greu să ajungi aici, larma copiilor se aude până hăt departe, iar delfinii îţi urează din larg bun venit şi te însoţesc până la mal.
Cam aşa arată Insula Copiilor, un paradis visat an de an, în preajma Crăciunului, de Daria Vişănescu, o fetiţă de 12 ani din oraşul Petrila. Asta visează ea şi astăzi, de-aici, dintr-un oraş mohorât, ticsit, un ghetou de blocuri cenuşii, unde încă se simt groaza şi jalea lăsate de catastrofa de-acum o lună, în care 12 oameni au murit arşi ca nişte tăciuni la o mie de metri sub pământ. Aici, undeva, la o aruncătură de băţ de halele părăginite ale minei, aproape de furnalele fioroase ca nişte balauri, în blocurile astea ca nişte cutii cenuşii, s-a născut şi a crescut fetiţa pe care astăzi toată lumea o numeşte "micuţa Kasparov". Povestea a început acum vreo şase ani, când părinţii ei (mama, medic la un dispensar, şi tatăl, inginer la Mina Lonea), exaspe­raţi de turuiala ei nestăpânită, de curiozităţile şi între­bările ei bizare, se hotărăsc să-i găsească ceva care să-i umple timpul şi să-i mai potolească cicăleala. Au învă­ţat-o să joace şah. I-a plăcut, chiar foarte mult. A prins imediat regulile şi-apoi a început să ticluiască cu o neobişnuită migală fiecare mutare. O banală joacă. O provocare fără de care copilăria ei ar fi fost poate la fel de nefericită ca cea a miilor de copii născuţi în colţul ăsta de lume bătut de soartă. După un an, părinţii au înscris-o la un club din Lupeni, singurul club de şah din Valea Jiului. După vreo două luni de pregătiri, s-a înscris la primul concurs naţional. Avea şapte ani şi ceva. Una din partide a durat cinci ore. Nu s-a mişcat de pe scaun, n-a ridicat privirea de pe tabla de şah. Gheorghe Scurhan, profesorul ei, a înţeles imediat că e vorba de un fenomen rar. în şah, răbdarea pare să fie calitatea cea mai de preţ. Iar dacă un copil de numai şapte ani a rezistat atâta timp pe scaun, înseamnă că nu-i deloc de glumit. S-a clasat însă doar pe locul 14. Cam jos pentru ambiţiile ei. A urmat un an de pregătiri intense. Apoi, următorul concurs naţional. Locul trei. Aşa da, deşi nici acum ambiţia ei nu era potolită. Abia după încă un an, Daria a răsuflat uşurată. Finala a durat cinci ore jumate. Afară se întunecase şi sala era aproa­pe goală. Părinţii Dariei erau în pragul infarctului. După vreo cinci ore, arbitrul a ieşit uluit din sală să-1 caute pe Scurhan. "N-ai învăţat-o să dea remiză? Mai are un minut şi timpul ei de joc expiră." Profesorul însă i-a tăiat repede vorba. "Dacă Daria transformă, în două, trei mutări, dă mat." Adevărată profeţie! La numai nouă ani, Daria Vişănescu devine campioană naţională la şah şcolar.

Duelul privirilor de gheaţă

Laurii unei asemenea victorii îi aprind noi ambiţii. După câteva luni, pleacă împreună cu mama şi profesorul ei în Muntenegru, la Campionatul European de şah şcolar. Daria avea să se confrunte acolo cu cei mai valoroşi şahişti ai Europei sau poate chiar ai lumii. Un eşec lamentabil i-ar fi putut distruge tot visul ăsta fru­mos abia mijit. însă, în faţa tablei de şah, fetiţa asta atât de fragilă e parcă altcineva. Imperturbabilă, cinică, de piatră. Stă ore în şir cu fruntea sprijinită în palme. Rar se întâmplă să ridice privirea spre adversar. O privire de gheaţă, care taie răsuflarea oricui. După câteva partide, a reuşit să ajungă în runda finală. Prima concurentă, o rusoai­că. Cu acelaşi sânge rece ca şi ea. Cu aceleaşi săgeţi în priviri. Rusoaica a reuşit s-o domine şi să aducă pie­sele într-o poziţie vădit favorabilă ei. Partida părea încheiată, dar încrederea asta a cam diluat vigilenţa rusoaicei. Relaxată şi parcă deja bucuroasă de o victorie iminentă, a pornit o adevărată promenadă pe tabla de şah. A fost momentul în care Daria şi-a ridicat privirea ei de gheaţă. In faţa ei nu mai era parcă acelaşi adversar. Era doar o fetişcană naivă, vulnerabilă, adică o pradă uşoară. în mai puţin de zece minute. Daria a răstur­nat situaţia şi a câştigat par­tida. Apoi, după alte câteva întâlniri, o ştire uluitoare avea să facă ocolul lumii: fetiţa de numai 10 ani din Petrila era campioană eu­ropeană. A fost cea mai fru­moasă zi din viaţa ei, nimic nu i-a adus până astăzi o bucurie mai mare. În Româ­nia însă, vestea asta a fost cu mult mai puţin auzită decât, de pildă, cea a cumplitei cri­me comise tocmai atunci de Mailat în Italia. În vreme ce toate televiziunile dezbăteau ore în şir subiectul infrac­torilor români care ne fac de ruşinea lumii, grandiosul succes al Dariei Vişănescu apărea în doar câteva ziare, în rubrici scurte, ca un sim­plu fapt divers. Dar pentru ea, povestea asta conta prea puţin. Tot ce-şi dorea era să meargă mai departe. Să cucerească alte medalii, să devină într-o zi o mare maestră a şahului internaţional. Şi, la scurt timp, a urmat o nouă probă de foc: Cam­pionatul Mondial de şah şcolar din Grecia. în ultima rundă, a avut ca adversar o fată din Columbia. Auzise despre ea că ar fi genială, invincibilă, necruţătoare. Vorbe goale pentru ambiţia fetiţei din Petrila. Partida a fost un adevărat maraton, a durat şase ore. S-a lăsat noaptea, iar arbitrii erau furioşi că pierduseră cina.
Doar ele mai erau în sală. Neclintite, nepăsătoare, într-un crâncen duel al privirilor. Nici de data asta situaţia de pe tablă nu era prea bună pentru Daria. Dezinvoltă, columbiana a plecat cu dama la vânătoare de pioni, lăsându-şi regele descoperit. Iar Daria n-a ezitat, i-a încolţit regele din două mutări, iar la a treia a dat mat. Cu toate astea, punctajul total a săltat-o doar pe locul doi. Era, aşadar, vicecampioană mondială. Devenise clar pentru oricine că era vorba de un fenomen rarisim, de o minte genială şi de o răbdare supranaturală. Acasă, Federaţia Română de Şah a numit-o şahista anului 2006 şi a răsplătit-o cu fabuloasa sumă de cinci milioane de lei vechi. Nimic însă n-o mai putea des­curaja, destinul ei era deja clar conturat. Anul ăsta, Daria a împlinit 12 ani. Are în colecţia de trofee şapte medalii internaţionale (trei de aur, trei de argint şi una de bronz), trei diplome de campion naţional şi multe alte distincţii, printre care şi cea de Mare Maestru FIDE, oferită de către Federaţia Internaţională de Şah. De-acum înainte, visul ei e să poată studia în străină­tate, acolo unde oamenii sunt mai veseli, acolo unde cu un asemenea palmares s-ar simţi cu adevărat campi­oană. Numai acolo simte ea că şi-ar putea duce dorinţa cea mai de preţ până la capăt: să ajungă într-o zi cea mai bună şahistă din lume.

Epilog
(Campioana cu inima-ntre ghimpi)


Pentru Daria, copilăria n-a însemnat mare lucru. De cinci ani, viaţa ei de zi cu zi e aceeaşi. .Şcoală, patru ore zilnic de şah, teme şi gata, a venit noaptea. Rudele, vecinii, colegii, toată lumea o răsfaţă. Ea însă a rămas o fată modestă. în camera ei sunt doar nişte cărţi, un computer şi o tablă de şah. Nu păpuşi, nu ursuleţi, nu alte jucării. "Uneori, e mult prea serioasă." Aşa o vede mama ei. Iese afară şi după nici o juma de oră de joacă se plictiseşte. Da, recunoaşte asta, copiii de vâr­sta ei o cam plictisesc. Ar vrea să se joace, ba chiar se pune pe joacă, dar la un moment dat apare ceva, un fel de apatie, un blocaj inexplicabil, ca un ghiont care o trezeşte parcă la realitate. O realitate tristă, într-un de­cor sumbru, cu oameni posomorâţi. Şi-atunci se întoar­ce acasă, se închide furioasă în camera ei şi, uneori, îşi mai alină supărarea scriind versuri. Poezii triste. Uite, p-asta a scris-o acum vreun an, într-o seară: "Ţi-e teamă de urât, ţi-e teamă de durere! Să nu regreţi în timp chiar propria ta tăcere./ tăcere Nu vrei să vorbeşti, nu vrei să zâmbeşti/ De orice bucurie pari să te fereşti J Inima ţi-e pustie, seacă de amintirii Cu ochii înlă­crimaţi, plângi şi suspini J Dragostea devine ură, nu poţi iubii Cu inima-ntre ghimpi, cum poţi trăi? " Da, e cam tristă, aşa sunt toate. Pentru că asta simte, pentru că aşa vede ea uneori lumea în care trăieşte. Aproape zilnic, când vine de la şcoală, se întâlneşte pe stradă cu un cerşetor tânăr, îmbrăcat în zdrenţe slinoase. Nu ştie cum îl cheamă, dar ea îi spune "Băr­bosul", pentru că are o barbă lungă şi murdară. A fost când­va miner. într-o zi s-a îmbol­năvit grav şi l-au dat afară ca pe-o măsea stricată. A rămas fără casă şi-acum doarme pe scara unui bloc. N-a vorbit niciodată cu el şi nici nu pare că şi-ar dori asta. însă de câte ori îl vede, parcă o înţeapă ceva în inimă de-atâta milă. E mult prea dureros ce se întâmplă în oraşul ei. Prea multe accidente de mină, prea mulţi amărâţi, prea mulţi copii care plâng de foame. Acum însă vine Cră­ciunul şi totul pare mai vesel. Lumini peste tot, strada mai colorată, oameni mai zâm­bitori. Chiar şi Bărbosul pare mai voios. Pentru ea, e vremea să lase deoparte tabla de şah şi să viseze din nou Paradisul Copiilor, insula aia plină de minunăţii, în care orice dorinţă poate fi împlinită. O să meargă din nou acolo. Şi pentru că are voie să invite pe cine vrea dintre adulţii cu suflet curat, s-a hotărât ca anul ăsta, pe lângă părinţi, bunici şi mătuşi, să-1 ia şi pe bărbosul ăla zdrenţuros, să simtă şi el că viaţa e totuşi frumoasă. Iar dacă o să-i placă cum am scris despre ea, mi-a promis că mă va lua şi pe mine.

CĂTĂLIN APOSTOL

luni, 1 decembrie 2008

Viul – viaţa superior organizate

Un articol „Viul – viaţa” a fost postat pe blogul Sorinach –Yahoo 360° în data de 3 iunie 2008. Ulterior am aflat despre unele afirmaţii despre acest subiect ale fizicienilor Stephen Hawking şi Hubert Reeves pe care am considerat util să le supun atenţiei vizitatorilor blogului ORIZONTURI.

Deci prezentul este o variantă mai redusă a acelui articol şi se referă la viaţa superior organizată ale fiinţelor de pe Terra şi – eventual – din univers. El conţine inclusiv sinteza părerilor celebrilor fizicieni
[1]










Viaţa îşi are esenţa în modul de organizare a materiei vii. Este deci dependentă de materie şi nu transcedentă ei.
Viaţa este o proprietate a materiei, un fenomen care ascultă de necesitatea înscrisă în chiar inima neînsufleţitului. Între materie şi viaţă există o trecere continuă; între ele există o zonă de continuitate.
Viaţa este ordonată de un principiu organizatoric; viaţa este ordinea generală din ce în ce mai elevată în universul entropic (dezordonat, care tinde să degradeze ordinea).
Viaţa există datorită schimbului cu mediul de substanţă, energie şi informaţii.


Conform teoriei avansate iniţial de savantul danez Svante Arhenius la începutul secolului XX denumită Teoria panspermiei, viaţa pe Pământ ar fi rezultatul direct al unei însămânţări iniţiale întâmplătoare cu germeni sosiţi din spaţiul cosmic, teorie îmbrăţişată de mai mulţi oameni de ştiinţă. Un alt grup de savanţi împărtăşesc teoria panspermiei dirijate.

Viul rezultă dintr-o înaintare necesară a materiei.
Diferenţa de fond dintre inert şi viu este că viul este mai bogat în informaţie decât materia inertă. Întreaga evoluţie a viului apare ca o evoluţie, în primul rând, a capacităţii sale de informare.

Diferenţa între materia inertă şi cea vie este:
La scara particulelor elementare: amândouă sunt riguros asemenea;
La un palier mai sus, la nivel atomic: apar câteva diferenţe nesemnificative;
La nivel molecular: diferenţele sunt mult mai importante şi privesc distanţa materială între lumea minerală şi lumea organică.
La nivel macro-molecular există saltul decisiv, materia organică este mai structurată, mai ordonată decât mineralul.



Evoluţia vieţii, a speciilor s-a datorat acumulării de informaţie, a selectării ei. Selecţia este baza evoluţiei materiei vii, a speciilor de plante şi animale. Informaţia, în fond, înseamnă perceperea unui câmp energetic modulat în unde cu anumiţi parametri – informaţia este o interferenţă de vibraţii sau de câmpuri energetice variabile.

Sistemele vii au câmpuri biologice sau biocâmpuri; fiecare organism are un biocâmp cu proprii parametrii.

Câmpurile energetice sunt:
Ø Caracteristice ale lumii vii
Ø Baza informaţiei biologice
Ø Primele care se întâlnesc în confruntarea dintre două sau mai multe organisme vii.

Fenomenul de biocomunicaţie – telepatie, adică transferul de informaţie biologică ce constituie o dovadă a existenţei câmpurilor energetice şi a interacţiunii lor, s-a pus în evidenţă prin numeroase experimentări riguros controlate; nu s-a putut cuantifica, măsura, determina pe cale teoretică, explica şi nu s-au găsit corelaţii fizice ( care evident există ).
Ca un corolar la capitolul biocomunicaţii, observaţiile făcute experimental demonstrează posibilităţi de comunicare la nivelul întregii lumi vii prin intermediul unui câmp energetic emis de organism.

Fenomenul de biocomunicaţie poate fi considerat ca una din trăsăturile fundamentale ale lumii vii.





* * *





Stephen Hawking abordează problema existenţei formelor de viaţă superior organizate având în vedere universul cu trei dimensiuni spaţiale şi o dimensiune temporală precum şi funcţionarea principiului antropic[2].

St.Hawking rezumă acest principiu astfel:”Noi vedem universul în acest fel deoarece existăm.”

Hubert Reeves sintetizează acest principiu prin două fraze: „Având în vedere că există un observator, universul are proprietăţile necesare pentru a genera un astfel de observator” şi „Dacă nu s-ar fi produs cutare fapt, n-am mai fi fost aici să dicutăm despre toate astea”.


Principiul antropic are două versiuni, cea slabă şi cea tare.

Conform principiului antropic slab, într-un univers extins sau infinit în spaţiu şi/sau în timp (aşa cum este universul în care trăim), numai în anumite regiuni limitate în spaţiu şi în timp sunt creiate condiţiile necesare pentru dezvoltarea vieţii inteligente.

Potrivit versiunii tare a principiului, există fie mai multe universuri diferite, fie mai multe regiuni diferite ale unui univers unic, fiecare cu configuraţia sa şi poate, cu propriul set de legi ale ştiinţei.

St Hawking afirmă:„„Doar în puţine dintre ele, care sunt asemănătoare cu universul nostru, se pot dezvolta fiinţe inteligente, capabile să întrebe: „De ce este universul aşa cum îl vedem?” Răspunsul este simplu: dacă ar fi fost diferit, noi n-am fi aici!””[3]


Cu alte cuvinte, noi putem vedea şi simţi numai stările materiei şi fenomenele ce se petrec în spaţiul tridimensional, în condiţiile existenţei timpului ca o a patra dimensiune.


Pare clar deci că viaţa, cel puţin aşa cum o cunoaştem, poate exista numai în acele regiuni ale spaţiului-timp în care o dimensiune temporală şi exact trei dimensiuni spaţiale nu sunt înfăşurate (nu sunt puternic curbate într-un spaţiu foarte mic) ci sunt destul de plate.
Teoria corzilor emisă în cadrul şi în aplicarea principiilor mecanicii cuantice permite existenţa unor astfel de regiuni în univers sau alte universuri în care toate dimensiunile sunt puternic curbate, sau în care mai mult de patru dimensiuni sunt aproape plate, dar acolo n-ar putea exista fiinţe inteligente care să constate numărul diferit al dimensiunilor efective.
Hubert Reeves, în cartea „Răbdare în azur-evoluţia cosmică”, arată, demonstrează „cum fiinţele umane sunt integrate într-o lungă istorie ce implică întregul univers, încă de la naştere...... preocupările aştrilor şi ale oamenilor nu sunt independente. Nucleonii noştri s-au născut în focul originar; au fost adunaţi în nuclee în inima arzătoare a stelelor...... Au apărut noi niveluri de complexitate în fiecare etapă a evoluţiei universului.”[4]
Trecând în revistă etapele evoluţiei universului, a vieţii, H. Reeves constată că acum douăzeci de milioane de ani maimuţele erau fiinţele cele mai organizate iar acum, noi, oamenii am preluat „ştafeta” organizării vieţii. Şi îşi pune, firesc întrebări: Care este viitorul acestei evoluţii? Către ce noi perfecţiuni se îndreaptă Cosmosul?




Prilej ce-mi oferă posibilitatea să mai pun o dată în plus, problema: de ce am fi, noi, oamenii, pe treata cea mai de sus a evoluţiei fiinţelor? S-au sfârşit oare posibilităţile de evoluţie a vieţii organizate, fiinţa umană fiind cea mai evoluată fiinţă din acest univers, la nivelul maxim de organizare posibil de atins?
Dacă ne autodistrugem s-ar putea să fim ultimii... aşa cum susţine şi H. Reeves.



Pentru conformitate,

Sorin302

Surse:

- dr. Dumitru Constantin - Inteligenţa materiei. ed Ed. Militară în 1981.


- Stephen Hawking – O mai scurtă istorie a timpului, Ed Humanitas, 2007


- Hubert Reeves – Răbdare în azur – evoluţia cosmică, ed Humanitas, 1993


- Publicaţii de specialitate






[1] Textele cu litere italice şi de culoare albastră reprezintă considerentele mele SA
[2] ANTRÓPIC adj. determinat de acţiunea omului; antropogen.
[3] St. Hawking-O mai scurtă istorie a timpului pag.146
[4] H. Reeves – Răbdare în azur pag 171